— Da, zise Baley. Cu o seară înainte, când ne întorceam de la locuinţa Gladiei la cea a lui Fastolfe, l-am întrebat pe Daneel dacă avusese vreun contact cu Jander în perioada cât acesta se afla la Gladia şi el mi-a spus că nu. Apoi m-am întors să-ţi pun aceeaşi întrebare, dar, nu ştiu cum, n-am făcut-o. Înseamnă că tu mi-ai reprimat ideea.
— Da, domnule.
— Pentru că, dacă te-aş fi întrebat, ar fi trebuit să spui că îl cunoşteai foarte bine pe atunci, dar nu erai pregătit ca eu să aflu asta.
— Nu eram, domnule.
— Dar în această perioadă, cât ai luat legătura cu Jander, ai ştiut că Amadiro îl supunea la testări, pentru că îmi închipui că puteai să-i citeşti gândurile lui Jander sau să-i detectezi potenţialele pozitronice…
— Da, domnule, această capacitate se referă atât la activitatea mentală a roboţilor, cât şi la cea a oamenilor. Roboţii sunt mult mai uşor de înţeles.
— Nu erai de acord cu acţiunile lui Amadiro, pentru că împărtăşeai părerea doctorului Fastolfe în legătură cu colonizarea Galaxiei?
— Da, domnule.
— De ce nu l-ai oprit pe Amadiro? De ce n-ai îndepărtat din mintea lui impulsul de a-l testa pe Jander?
Giskard spuse:
— Domnule, eu nu influenţez uşor gândurile. Hotărârea lui Amadiro era atât de profundă şi de complexă, încât ar fi însemnat prea mult pentru mine să i-o îndepărtez… iar mintea lui este una avansată şi importantă şi n-aş vrea s-o vatăm. Am lăsat mult timp ca lucrurile să continue şi am reflectat ce acţiune ar îndeplini mai bine cerinţele Primei Legi pentru mine. În cele din urmă, m-am hotărât asupra soluţiei corecte pentru a rezolva situaţia. Nu a fost o hotărâre uşoară.
— Te-ai hotărât să-l imobilizezi pe Jander înainte ca Amadiro să poată afla metoda de a proiecta un robot cu adevărat asemănător omului. Ştiai cum s-o faci, deoarece, în timp, ai căpătat înţelegerea perfectă a teoriilor lui Fastolfe din gândurile lui. Nu-i aşa?
— Exact, domnule.
— Aşa că Fastolfe nu era, la urma urmei, singurul expert în stare să-l imobilizeze pe Jander.
— Într-un fel, era, domnule. Singura mea capacitate este doar reflectarea — sau aplicarea — gândirii lui.
— Dar e destul. N-ai înţeles că această imobilizare îl va pune pe Fastolfe în mare pericol? Că el va deveni, în mod firesc, primul suspect? Te-ai gândit să-ţi recunoşti fapta şi să-ţi dezvălui capacităţile, dacă ar fi trebuit să-l salvezi?
Giskard răspunse:
— M-am gândit, într-adevăr, că dr. Fastolfe se va afla într-o situaţie penibilă, dar nu aveam de gând să-mi recunosc vina. Am sperat să mă folosesc de situaţie pentru a vă aduce pe dumneavoastră pe Aurora.
— Să mă aduci pe mine aici. A fost ideea ta?
Baley era stupefiat.
— Da, domnule. Cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să explic.
— Te rog, făcu Baley.
Giskard zise:
— Ştiam de dumneavoastră de la domnişoara Gladia şi de la dr. Fastolfe, nu numai din ceea ce spuneau, ci şi din gândurile lor. Am aflat despre situaţia de pe Pământ. Era clar că Pământenii trăiesc în spatele unor ziduri de care le e greu să scape, dar pentru mine era la fel de clar că şi Aurorienii trăiesc în spatele unor ziduri. Aurorienii trăiesc în spatele unor ziduri alcătuite din roboţi, care-i apără de toate vicisitudinile vieţii şi care, după planul lui Amadiro, ar trebui să construiască societăţi ocrotite care să-i împrejmuiască pe Aurorienii care vor coloniza noile Lumi. Aurorienii mai trăiesc şi în spatele zidurilor alcătuite din propriile lor vieţi îndelungate, care îi silesc să supraaprecieze individualitatea şi-i împiedică să-şi dezvăluie descoperirile ştiinţifice. Ei nu tolerează nici talmeş-balmeşul controversei, ci, prin Preşedintele lor, cer o sistare a tuturor incertitudinilor şi găsirea de soluţii înainte ca problemele să se ivească. Nu pot fi deranjaţi ca să discute îndelung cele mai bune soluţii. Ceea ce vor ei sunt soluţiile paşnice. Zidurile Pământenilor sunt grosolane şi adevărate, aşa că existenţa lor este supărătoare şi evidentă, şi întotdeauna există cineva care tânjeşte să evadeze. Zidurile Aurorienilor sunt imateriale şi nici măcar nu sunt considerate ziduri, aşa că nimeni nu se gândeşte să evadeze. Atunci, mie mi s-a părut că Pământenii, nu Aurorienii — şi nici alţii din Spaţiu — trebuie să fie aceia care să colonizeze Galaxia şi să înfiinţeze ceea ce va deveni, cândva, Imperiul Galactic. Acesta era raţionamentul doctorului Fastolfe, iar eu eram de acord cu el. Oricum, dr. Fastolfe era mulţumit de argumentare, în timp ce eu, din cauza capacităţilor mele, nu puteam fi. Trebuia să examinez direct mintea unui Pământean, cel puţin, ca să-mi verific concluziile, şi dumneavoastră aţi fost Pământeanul pe care m-am gândit să-l aduc pe Aurora. Imobilizarea lui Jander a avut drept scop atât oprirea lui Amadiro, cât şi vizita dumneavoastră. Foarte uşor, am îndemnat-o pe domnişoara Gladia să-i sugereze doctorului Fastolfe venirea dumneavoastră; pe el l-am îndemnat, la fel de uşor, să-i sugereze acest lucru Preşedintelui; şi, tot atât de uşor, l-am făcut pe Preşedinte să fie de acord. De îndată ce aţi sosit, v-am studiat şi am fost foarte mulţumit de ceea ce am aflat.
Giskard se opri din vorbit şi deveni, din nou, nemişcat ca un robot.
Baley se încruntă:
— Mă gândesc că n-am nici un merit în ceea ce am realizat aici. Probabil că ai avut grijă să descopăr adevărul.
— Nu, domnule. Dimpotrivă. Am pus piedici în drumul dumneavoastră — rezonabile, bineînţeles. M-am împotrivit să-mi descoperiţi capacităţile, chiar dacă am fost silit să mă trădez. Am avut grijă să vă simţiţi părăsit şi disperat, uneori. V-am încurajat să riscaţi ieşirea în aer liber, ca să vă studiez reacţiile. Totuşi v-aţi descurcat şi aţi trecut de toate aceste obstacole şi eu am fost mulţumit. Am descoperit că dumneavoastră tânjeaţi după zidurile Oraşului dumneavoastră, dar recunoşteaţi că trebuie să învăţaţi să vă descurcaţi fără ele. Am descoperit că sufereaţi vizionând Aurora din spaţiu şi când eraţi expus furtunii, dar nimic nu v-a împiedicat să gândiţi şi nici nu v-a abătut din drum. Am descoperit că vă acceptaţi defectele şi viaţa scurtă… şi că nu vă daţi în lături de la o controversă.
Baley zise:
— De unde ştii că sunt reprezentativ pentru Pământeni, în general?
— Ştiu că nu sunteţi. Dar din gândurile dumneavoastră ştiu că sunt mulţi ca dumneavoastră şi noi ne vom baza pe aceia. Voi avea grijă de asta, iar acum, când ştiu bine ce cale trebuie urmată, voi pregăti alţi roboţi ca mine — şi vor avea şi ei grijă de asta.
Baley zise dintr-o dată:
— Vrei să spui că roboţii care citesc gândurile vor veni pe Pământ?
— Nu, nu e vorba de asta. Şi aveţi dreptul să fiţi îngrijorat. Implicarea directă a roboţilor ar însemna construirea aceloraşi ziduri care înconjoară Aurora şi Lumile din Spaţiu până la sufocare. Pământenii vor trebui să colonizeze Galaxia fără nici un robot. Asta ar însemna greutăţi, pericole, rău nemăsurat, întâmplări pe care roboţii s-ar căzni că le înlăture, dacă ar fi prezenţi — dar, până la urmă, fiinţele umane se vor descurca mai bine dacă vor munci singure… Şi poate că într-o zi — într-o zi îndepărtată în viitor — roboţii vor mai fi necesari din nou. Cine ştie?