Baley aşteptă, apoi întrebă cu blândeţe:
— Şi ce motiv ai avut ca să-l distrugi pe Jander Panell, dr. Fastolfe?
Fastolfe părea că nu a auzit întrebarea. În orice caz, nu răspunse. În schimb, spuse:
— Daneel şi Giskard ne fac din nou semn că totul e în ordine. Spune-mi, domnule Baley, ai vrea să mergem mai departe?
— Unde? întrebă Baley prevăzător.
— Înspre o locuinţă din vecinătate. În partea aceea, dincolo de luminiş. Spaţiul deschis te supără?
Baley îşi strânse buzele şi privi în acea direcţie, ca şi cum ar fi vrut să-i aprecieze influenţa:
— Cred că-l pot suporta. Nu prevăd nici un necaz.
Giskard, care era destul de aproape ca să audă, veni şi mai aproape. În lumina zilei, ochii lui nu aveau nici o strălucire:
— Domnule, pot să vă reamintesc faptul că în timpul călătoriei încoace aţi avut o mare neplăcere la aterizarea pe planetă?
Baley se întoarse spre el. Orice sentimente ar fi avut faţă de Daneel, oricât i-ar fi putut schimba atitudinea faţă de roboţi căldura unei colaborări trecute, acum era altceva. Găsea că mai primitivul Giskard e deosebit de respingător. Se căzni să înlăture grăuntele de mânie pe care-l simţea şi spuse:
— Pe navă am fost neprevăzător, băiete, pentru că eram peste măsură de curios. Am luat contact cu o imagine pe care n-o mai văzusem şi n-am avut timp de acomodare. Acum e altceva.
— Domnule, acum aveţi vreo neplăcere? Mă puteţi asigura?
— Dacă am sau nu, spuse Baley cu hotărâre (amintindu-şi că robotul era constrâns de Prima Lege şi încercând să fie politicos cu o bucată de metal a cărei unică grijă era, la urma urmei, bunăstarea lui Baley), nu contează. Am o datorie de îndeplinit şi asta nu se poate face dacă mă ascund la adăpost.
— Datoria dumneavoastră? întrebă Giskard, de parcă n-ar fi fost programat să înţeleagă cuvântul.
Baley privi iute înspre Fastolfe, dar acesta rămase pe loc şi nu interveni. Părea să asculte cufundat în gânduri, ca şi cum ar fi apreciat reacţia unui robot de un anumit tip într-o situaţie nouă, comparând-o cu relaţii, variabile, constante şi ecuaţii diferenţiale înţelese doar de el.
Sau aşa crezu Baley. Se simţea enervat că este supus unei observaţii de acest fel şi zise (poate prea tăios, îşi dădu seama):
— Ştii ce înseamnă „datorie”?
— Ceva care trebuie făcut, domnule, spuse Giskard.
— Datoria ta este să asculţi de Legile Roboticii. Fiinţele umane au şi ele legile lor — aşa cum tocmai spunea stăpânul tău, dr. Fastolfe — şi acestea trebuie respectate. Trebuie să fac ceea ce mi s-a indicat să fac. E important.
— Dar să mergeţi în câmp deschis, când nu sunteţi…
— Oricum, trebuie s-o fac. Poate că fiul meu va pleca într-o zi spre altă planetă, una mai puţin confortabilă decât asta, şi s-ar putea să stea în Exterior câte zile va avea de trăit. Dacă voi putea, voi merge cu el.
— Dar de ce să faceţi asta?
— Ţi-am spus. Consider că e datoria mea.
— Domnule, eu nu pot să nu respect Legile. Dumneavoastră puteţi să nu le respectaţi pe ale dumneavoastră? Pentru că trebuie să insist să nu…
— Pot să aleg să nu-mi fac datoria, dar nu aleg asta — iată constrângerea cea mai puternică, Giskard.
Se făcu linişte o clipă, apoi Giskard spuse:
— V-ar dăuna dacă aş reuşi să vă conving să nu ieşiţi în câmp deschis?
— În măsura în care aş simţi că nu-mi fac datoria, da.
— V-ar face mai rău decât orice neplăcere pe care aţi simţi-o afară?
— Mult mai rău.
— Vă mulţumesc pentru explicaţie, domnule, spuse Giskard, iar Baley îşi închipui că pe faţa inexpresivă a robotului se citeşte satisfacţia. (Tendinţa omenească de a personifica nu putea fi reprimată.)
Giskard se dădu înapoi şi acum vorbi dr. Fastolfe:
— A fost interesant, domnule Baley. Giskard avea nevoie de lămuriri, înainte de a şti cum să adapteze posibila reacţie pozitronică la cele Trei Legi sau, mai bine zis, cum trebuie să se adapteze singure aceste reacţii la situaţie. Acum ştie cum să se comporte.
— Am observat că Daneel n-a pus nici o întrebare, spuse Baley.
Fastolfe zise:
— Daneel te cunoaşte. A fost cu dumneata pe Pământ şi pe Solaria… Dar haide, mergem? Să mergem încet. Priveşte atent în jur şi, dacă vei voi să te odihneşti, să aştepţi sau, chiar, să te întorci, te rog să mă anunţi.
— Aşa voi face, dar care e scopul acestei plimbări? De vreme ce te aştepţi la unele neplăceri în ceea ce mă priveşte, nu cred că o sugerezi degeaba.
— Nu, spuse Fastolfe. Cred că vrei să vezi corpul neînsufleţit al lui Jander.
— Ca o chestiune de formă, da, dar nu prea cred că-mi va spune ceva.
— Sunt sigur, dar ai avea şi ocazia să pui întrebări persoanei care îl deţinea pe Jander la data tragediei. Sunt convins că ai vrea să vorbeşti şi cu altcineva, în afară de mine, despre această problemă.
22
Fastolfe înaintă încet, smulgând o frunză dintr-un arbust pe lângă care trecea, îndoind-o şi muşcând din ea. Baley îl privi curios, întrebându-se cum de puteau cei din Spaţiu să ducă la gură ceva netratat, neîncălzit şi chiar nespălat, dacă le era aşa frică de infecţii. Îşi aminti că pe Aurora nu se găsea nici un (chiar nici unul microorganism patogen, dar găsi că e, oricum, un gest respingător. Repulsia, ca atitudine, nu are premise raţionale, se gândi, gata să le ierte celor din Spaţiu comportarea faţă de Pământeni.
Nu! Dădea înapoi! Aici era altceva! Aici era vorba de fiinţe umane!
Giskard înaintă şi o luă la dreapta. Daneel rămase în urmă şi o luă la stânga. Soarele portocaliu al Aurorei (Baley abia îi observă nuanţa portocalie) era în spatele lui, călduţ, fără arşiţa soarelui de pe Pământ în timpul verii (dar ce climă şi ce anotimp erau în această parte a Aurorei acum?).
Iarba, sau orice ar fi fost (semăna cu iarba), era mai înaltă şi mai elastică decât şi-o amintea el de pe Pământ, iar solul era tare, de parcă n-ar fi plouat de mult.
Înaintau spre casa din faţa lor, probabil casa proprietarului temporar al lui Jander.
Baley auzi foşnetul făcut de un animal în iarbă în dreapta, ciripitul unei păsări într-un copac, undeva în spatele lui, zumzăitul insectelor pretutindeni în jur. Aceste animale, îşi spuse, aveau strămoşi ce trăiseră, cândva, pe Pământ. N-aveau de unde şti că bucata asta de pământ pe care trăiau nu era singura din lume pentru totdeauna şi dintotdeauna. Chiar pomii şi iarba se trăgeau din alţi pomi şi din altă iarbă, care crescuseră, cândva, pe Pământ.
Doar fiinţele umane puteau trăi în această Lume, ştiind că nu erau autohtone, ci se trăgeau din Pământeni — şi totuşi, cei din Spaţiu ştiau, într-adevăr, acest lucru, sau pur şi simplu îl ignorau? Va veni poate o vreme când nu vor mai şti deloc? Când nu-şi vor mai aminti din ce Lume au venit sau dacă a existat vreo Lume din care au venit?
— Dr. Fastolfe, zise el brusc, în parte pentru a întrerupe gândurile ce începuseră să-l apese, încă nu mi-ai spus ce motiv ai avut ca să-l distrugi pe Jander.
— Adevărat! Nu ţi-am spus! Acum, de ce crezi dumneata, domnule Baley, că m-am străduit să pun bazele teoretice ale creierelor pozitronice pentru roboţii cu aspect uman?
— Nu ştiu.
— Păi, gândeşte-te. Sarcina este de a proiecta un creier de robot cât mai apropiat de cel uman şi se pare că asta cere o oarecare înţelegere a poeziei…
Se opri, iar zâmbetul schiţat i se întinse pe toată faţa: