— Ştii, pe unii dintre colegii mei îi deranjează întotdeauna când le spun că, dacă o concluzie nu este echilibrată din punct de vedere poetic, nu poate fi adevărată din punct de vedere ştiinţific. Îmi răspund că nu ştiu ce înseamnă asta.
— Mi-e teamă că nici eu nu ştiu, zise Baley.
— Dar eu ştiu ce înseamnă. Nu pot să-ţi explic, dar simt explicaţia fără s-o pot exprima în cuvinte, şi, poate, de aceea am obţinut eu rezultate pe care colegii mei nu le au. Oricum, devin bombastic, ceea ce înseamnă că ar trebui să devin prozaic. Ca să imit un creier uman, când nu ştiu aproape nimic despre funcţionarea lui, mi-ar trebui foarte multă intuiţie — ceva care mi se pare că seamănă cu poezia. Şi aceeaşi intuiţie, care ar avea ca rezultat creierul pozitronic asemănător cu al omului, îmi va oferi, cu siguranţă, o nouă poartă spre cunoaşterea creierului uman în sine. Asta a fost credinţa mea — că prin asemănarea cu omul aş putea face măcar un pas mic înspre psihoistoria de care ţi-am vorbit.
— Înţeleg.
— Şi dacă aş reuşi să elaborez o structură teoretică, implicând un creier pozitronic asemănător cu al omului, aş avea nevoie de un corp asemănător cu al omului, pentru creier. Creierul singur nu există, înţelegi. El interacţionează cu corpul, aşa că un creier cu aspect uman într-un corp fără aspect uman ar deveni, într-o oarecare măsură, el însuşi neomenesc.
— Eşti sigur de asta?
— Foarte. N-ai decât să-l compari pe Daneel cu Giskard.
— Deci Daneel a fost construit ca model experimental, pentru a favoriza înţelegerea creierului uman?
— Chiar aşa. Două decenii am lucrat la asta, cu Sarton. Au fost numeroase eşecuri, pe care trebuia să le înlăturăm. Daneel a fost primul succes adevărat şi, bineînţeles, l-am păstrat pentru studii ulterioare şi — zâmbi strâmb, de parcă ar fi recunoscut o prostie — din simpatie. La urma urmei, Daneel poate înţelege noţiunea de datorie umană, în timp ce Giskard, cu toate virtuţile lui, se descurcă mai greu. Ai văzut.
— Şi şederea lui Daneel pe Pământ cu mine, acum trei ani, a fost prima lui misiunea oficială?
— Prima mai importantă, da. Când Sarton a fost omorât, am avut nevoie de un robot care să suporte bolile infecţioase de pe Pământ şi care să semene, totuşi, cu un om, ca să facă faţă prejudecăţilor Pământenilor faţă de roboţi.
— Ce coincidenţă uimitoare ca Daneel să fie la îndemână.
— Zău? Crezi în coincidenţe? Am senzaţia că, ori de câte ori a apărut o realizare revoluţionară, ca robotul cu aspect uman, a apărut şi o misiune care să necesite aplicarea ei. Asemenea misiuni au apărut, probabil, periodic, în toţi acei ani în care Daneel nu exista — şi pentru că nu exista Daneel, s-au folosit alte soluţii şi metode.
— Şi lucrările dumitale au izbutit, dr. Fastolfe? Acum înţelegi mai bine creierul omenesc?
Fastolfe începuse să meargă din ce în ce mai încet, iar Baley îşi potrivise paşii cu ai lui. Acum se opriseră, pe la jumătatea drumului dintre locuinţa lui Fastolfe şi cealaltă. Pentru Baley era cel mai greu deoarece era la fel de departe de adăpost în orice direcţie, dar îşi înăbuşi tulburarea, hotărât să nu-l provoace pe Giskard. Nu voia ca printr-o mişcare, un strigăt, sau chiar prin mimică, să stârnească dorinţa stânjenitoare a lui Giskard de a-l salva. Nu voia să fie săltat şi cărat la adăpost.
Fastolfe nu păru să înţeleagă problema lui Baley. Spuse:
— Nu se pune întrebarea dacă s-au făcut progrese în studiul minţii. Rămân dificultăţi enorme şi poate că acestea vor rămâne mereu, dar s-au făcut progrese. Totuşi…
— Totuşi?
— Totuşi, Aurora nu se mulţumeşte doar cu un studiu pur teoretic al creierului uman. Folosirea roboţilor cu aspect uman a avansat până la un punct cu care eu nu sunt de acord.
— Ca folosirea lor pe Pământ.
— Nu, acela a fost un experiment scurt, cu care am fost de acord şi de care am fost încântat, chiar. Putea Daneel să-i păcălească pe Pământeni? Până la urmă s-a dovedit că putea, deşi, sigur, ochii Pământenilor nu sunt prea pătrunzători când e vorba de roboţi. Daneel nu-i poate păcăli pe Aurorieni, deşi îndrăznesc să spun că viitorii roboţi cu aspect uman ar putea fi îmbunătăţiţi într-atât, încât să poată face şi asta. Oricum, au fost propuse alte sarcini.
— Ca de pildă?
Fastolfe privi gânditor în depărtare:
— Ţi-am spus că Lumea asta a fost îmblânzită. Când mi-am început mişcarea pentru încurajarea unei noi perioade de explorări şi colonizări, nu am căutat conducători la Aurorienii comozi peste măsură, şi nici la alţi locuitori ai Spaţiului. M-am gândit mai degrabă că ar trebui să-i încurajăm pe Pământeni să ia conducerea. Cu Lumea lor oribilă — scuză-mă — şi cu durata de viaţă scurtă, au atât de puţin de pierdut, m-am gândit, încât ar fi bucuroşi de această şansă, mai ales dacă i-am ajuta din punct de vedere tehnologic. Ţi-am vorbit despre ceva asemănător când te-am văzut pe Pământ, acum trei ani. Ţii minte?
Îl privi pe Baley dintr-o parte.
Baley spuse cu indiferenţă:
— Îmi aduc aminte foarte bine. De fapt, mi-ai stârnit o înlănţuire de gânduri, care a avut drept rezultat o mică mişcare pe Pământ chiar în sensul ăsta.
— Adevărat? Îmi închipui că nu va fi uşor. Există claustrofobia voastră, a Pământenilor, aversiunea voastră de a ieşi dintre patru pereţi.
— Luptăm cu ea, dr. Fastolfe. Organizaţia noastră are de gând să plece în spaţiu. Fiul meu este unul dintre conducătorii mişcării şi sper că va veni ziua când va părăsi Pământul în fruntea unei expediţii de colonizare a unei Lumi noi. Dacă primim şi ajutorul tehnologic de care vorbeai… aruncă Baley momeala.
— Adică, dacă vă dăm navele?
— Şi alte utilaje. Da, dr. Fastolfe.
— Sunt probleme. Mulţi Aurorieni nu vor ca Pământenii să plece în spaţiu şi să colonizeze Lumi noi. Se tem de răspândirea rapidă a culturii de pe Pământ, de Oraşele ca nişte stupi, de haos.
Se agită stânjenit şi spuse:
— De ce ne-am oprit aici? Să mergem mai departe.
Înaintă încet şi zise:
— Am susţinut că nu aşa trebuie să fie. Am arătat că Pământenii colonizatori nu vor fi cei de tip clasic. Nu vor fi închişi în Oraşe. Venind într-o Lume nouă, vor fi asemenea întemeietorilor Aurorei când au venit aici. Vor crea un echilibru ecologic flexibil şi vor avea o atitudine mai apropiată de cea a Aurorienilor, decât de a Pământenilor.
— Nu vor dezvolta toate punctele slabe care există în cultura din Spaţiu, dr. Fastolfe?
— Poate că nu. Vor învăţa din greşelile noastre… Dar asta e teorie, pentru că a apărut ceva care face ca subiectul să fie controversat.
— Ce anume?
— Păi, robotul cu aspect uman. Vezi, sunt unii care văd în robotul cu aspect uman un colonizator perfect. Aceştia vor construi noi Lumi.
— Aţi avut întotdeauna roboţi, spuse Baley. Vrei să spui că ideea asta nu s-a mai discutat?
— O, ba da, numai că a fost întotdeauna de nerealizat. De la roboţii obişnuiţi, fără aspect uman, fără controlul nemijlocit al omului, care construiesc o Lume ce s-ar potrivi numai personalităţilor lor neumane, nu te poţi aştepta să supună şi să creeze o Lume potrivită cu mintea şi corpul fiinţelor umane, mai delicate şi mai flexibile.
— Cu siguranţă că Lumea pe care ar crea-o ar fi doar un prim model acceptabil.
— Cu siguranţă că aşa ar fi, domnule Baley. Totuşi, este un semn de declin pe Aurora, sentimentul copleşitor al locuitorilor ei că un prim model acceptabil este inacceptabil de insuficient. Pe de altă parte, un grup de roboţi cu aspect uman, cât mai asemănători cu oamenii la trup şi la minte, vor reuşi să construiască o Lume care, potrivindu-li-se lor, s-ar potrivi inevitabil şi Aurorienilor. Îmi urmăreşti explicaţia?