Baley întrebă:
— I-ar fi putut provoca degajarea mentală, la numai câteva ore după ce ai plecat, să zicem o oră, ceva ce-i spuseseşi tu, chiar şi în treacăt?
Fastolfe întrerupse brusc:
— Absolut imposibil, domnule Baley. Dacă trebuie să se producă o degajare mentală, aceasta se produce imediat. Te rog să n-o sâcâi pe Gladia astfel. Este incapabilă să provoace degajarea mentală intenţionat şi este de neimaginat ca ea s-o provoace accidental.
— Nu este de neimaginat să fie provocată de o deviaţie pozitronică accidentală, aşa cum ai spus că trebuie să se fi întâmplat?
— Nu chiar de neimaginat.
— Ambele variante sunt foarte improbabile. Ce e atât de neimaginabil?
— Este. Îmi închipui că o degajare mentală din cauza unei deviaţii pozitronice accidentale poate avea o probabilitate de 1 la 1012, iar cea din cauza unei indicaţii accidentale, de 1 în 10100. Asta e doar o aproximaţie, dar una admisibilă. Diferenţa este chiar mai mare decât aceea dintre un singur electron şi întregul Univers — şi este în favoarea deviaţiei pozitronice.
Un timp se făcu tăcere.
Baley zise:
— Dr. Fastolfe, mai devreme ai spus că nu poţi sta mult.
— Am stat deja prea mult.
— Bun. Deci, acum pleci?
Fastolfe începu să se ridice, apoi întrebă:
— De ce?
— Pentru că vreau să vorbesc cu Gladia între patru ochi.
— Ca s-o sâcâi?
— Trebuie să-i pun întrebări fără să te amesteci dumneata. Situaţia noastră este mult prea serioasă ca să ne mai gândim la politeţe.
— Nu mi-e teamă de domnul Baley, dragă doctore, zise Gladia, adăugând cu tristeţe: Roboţii mei mă vor apăra dacă nepoliteţea lui întrece măsura.
Fastolfe zâmbi şi spuse:
— Foarte bine, Gladia.
Se ridică si-i întinse mâna. Ea i-o strânse scurt. El zise:
— Aş vrea ca Giskard să rămână aici pentru protecţie în general, iar Daneel va sta în continuare în camera alăturată, dacă nu te superi. Îmi poţi împrumuta unul dintre roboţii tăi, să mă însoţească înapoi la locuinţa mea?
— Sigur, spuse Gladia, ridicând mâinile. Cred că-l cunoşti pe Pandion.
— Bineînţeles! Un însoţitor zdravăn şi de încredere.
Ieşi, urmat îndeaproape de robot.
Baley aşteptă, urmărind-o pe Gladia, studiind-o. Ea se aşeză, privindu-şi mâinile încrucişate în poală.
Baley era sigur că ea mai avea multe de spus. Nu ştia cum s-o convingă să vorbească, dar de un lucru era sigur. Cât timp se aflase acolo Fastolfe, ea nu-i spusese tot adevărul.
24
Gladia îşi ridică, în sfârşit, privirea. Avea o înfăţişare de fetiţă. Întrebă cu un firicel de voce:
— Ce mai faci, Elijah? Cum o mai duci?
— Destul de bine, Gladia.
Ea zise:
— Dr. Fastolfe a spus că te va aduce aici prin aer liber şi că va avea grijă să te pună să aştepţi un timp în punctul cel mai critic.
— Zău? şi de ce, mă rog? Aşa, de distracţie?
— Nu, Elijah. Îi spusesem eu cum ai reacţionat la exterior. Ţii minte cum ai leşinat şi ai căzut în iaz?
Elijah dădu din cap repede. Nu putea nega întâmplarea sau faptul că-şi aducea aminte, dar nici nu putea fi de acord cu remarca. Spuse, morocănos:
— Nu mai sunt chiar aşa. M-am perfecţionat.
— Dar dr. Fastolfe a spus că o să te pună la încercare. A fost bine?
— A fost destul de bine. N-am leşinat.
Îşi aminti episodul de la bordul navei spaţiale, când se apropiau de Aurora, şi scrâşni din dinţi. Asta era altceva şi n-avea rost să aducă problema în discuţie.
Spuse, dorind să schimbe subiectuclass="underline"
— Cum să-ţi spun aici? Cum să mă adresez ţie?
— Mi-ai spus Gladia.
— Poate nu se cuvine. Ţi-aş putea spune doamna Delmarre, dar nu ţi-ar…
Ea suspină şi-l întrerupse brusc:
— De când am venit aici, n-am mai folosit acest nume. Te rog să nu-l foloseşti nici tu.
— Atunci, cum îţi spun cei de pe Aurora?
— Îmi spun Gladia Solaria, dar asta numai ca să arate că sunt străină, şi nici aşa nu-mi place. Sunt Gladia, pur şi simplu. Un nume. Nu este un nume de pe Aurora şi nu cred că mai există altul pe planeta asta, aşa că ajunge. Eu voi continua să-ţi spun Elijah, dacă nu te superi.
— Nu mă supăr.
— Aş vrea să servesc ceaiul, zise Gladia.
Era o afirmaţie, iar Baley încuviinţă. Spuse:
— Nu ştiam că locuitorii Spaţiului beau ceai.
— Nu este ceai de pe Pământ. Este un extract de plante, plăcut, care nu este considerat dăunător în vreun fel. Noi îi spunem ceai.
Îşi ridică braţul iar Baley observă că mâneca îi era strânsă pe încheietură şi se continua cu mănuşi subţiri, de culoarea pielii. Tot îşi mai expunea minimum din suprafaţa corpului în prezenţa lui, ca să reducă, pe cât posibil, pericolul unei infecţii.
Braţul îi rămase ridicat o clipă şi, după alte câteva clipe, apăru un robot cu o tavă. Era chiar mai primitiv decât Giskard, în mod evident, dar împărţi cu uşurinţă ceştile de ceai, sandvişuri mici şi prăjituri din aluat. Turnă ceaiul aproape cu elegantă.
Baley întrebă curios:
— Cum faci asta, Gladia?
— Ce anume, Elijah?
— Îţi ridici braţul ori de câte ori vrei ceva, iar roboţii ştiu întotdeauna despre ce e vorba. Cum a ştiut ăsta că vrei să fie servit ceaiul?
— Nu e greu. De câte ori ridic mâna, se întrerupe un câmp electromagnetic mic, menţinut permanent în încăpere. Diferitele poziţii ale mâinii sau ale degetelor provoacă întreruperi diferite, iar roboţii le pot interpreta ca pe nişte comenzi. Întrebuinţez acest sistem doar pentru comenzi simple: „Vino aici! Adu ceaiul!” şi aşa mai departe.
— N-am observat ca dr. Fastolfe să folosească acest sistem în locuinţa lui.
— Nu este Aurorian, de fapt. Este sistemul nostru de pe Solaria şi eu sunt obişnuită cu el. În plus, întotdeauna beau ceai la ora sta. Borgraf ştie.
— El este Borgraf?
Baley îl privi pe robot cu oarecare interes, conştient că mai înainte îi aruncase doar o privire scurtă. Obişnuinţa se transforma repede în indiferenţă. Încă o zi, şi nu-i va mai observa deloc pe roboţi. Aceştia se vor agita în jurul lui nevăzuţi şi corvezile vor părea că se fac singure.
Oricum, el nu voia să nu-i observe. Voia ca ei să nu fie acolo. Spuse:
— Gladia, vreau să rămânem singuri. Nici măcar cu roboţii. Giskard, du-te la Daneel. Poţi să păzeşti de acolo.
— Da, domnule, zise Giskard, căpătând dintr-o dată conştiinţă şi răspunzând când îşi auzi numele.
Gladia părea uşor amuzată:
— Voi, Pământenii, sunteţi aşa de ciudaţi. Ştiu că aveţi roboţi pe Pământ, dar parcă nu ştiţi să vă purtaţi cu ei. Vă lătraţi comenzile, de parcă ar fi surzi.
Se întoarse către Borgraf şi spuse, cu o voce mai blândă:
— Borgraf, nici unul dintre voi nu trebuie să intre în cameră până ce nu e chemat. Să nu ne întrerupeţi, în afara cazurilor de pericol clar şi imediat.
Borgraf zise:
— Da, doamnă.
Se dădu înapoi, aruncă o privire peste masă, parcă să vadă dacă nu a uitat ceva, se întoarse şi ieşi din cameră.
Acum era rândul lui Baley să fie amuzat. Glasul Gladiei fusese blând, dar tonul îi fusese aspru, ca al unui sergent-major ce se adresează unui recrut. Dar de ce-ar fi uimit? Ştia de mult că e mai uşor să vezi paiul din ochiul celuilalt, decât bârna din al tău.