— Şi tu ai avut această dorinţă, în timp ce erai cu Jander?
— Din întâmplare, nu, dar aşa am vrut eu.
— Alţii s-au oferit?
— Uneori.
— Şi i-ai refuzat?
— Pot să refuz când vreau. Asta face parte din neexclusivitate.
— Dar ai refuzat?
— Am refuzat.
— Iar cei pe care i-ai refuzat, ştiau de ce o faci?
— Ce vrei să spui?
— Ştiau că ai un soţ robot?
— Aveam un soţ. Nu-i spune soţ robot. Nu există asemenea expresie.
— Ştiau?
Se opri:
— Nu ştiu dacă ştiau.
— Le-ai spus?
— Ce motiv aveam să le spun?
— Nu-mi răspunde la întrebări cu alte întrebări. Le-ai spus?
— Nu le-am spus.
— Cum ai putut să eviţi asta? Nu crezi că ar fi fost firească o explicaţie pentru refuzul tău?
— Nu se cere niciodată nici o explicaţie. Un refuz este un refuz şi este întotdeauna acceptat. Nu te înţeleg.
Baley se opri ca să-si adune gândurile. Gladia şi cu el nu se înţelegeau, mergeau pe căi paralele.
Începu din nou:
— Ar fi părut normal pe Solaria să ai drept soţ un robot?
— Pe Solaria, ar fi fost de neimaginat şi eu nu m-aş fi gândit niciodată la aşa ceva. Pe Solaria, orice era de neimaginat. Şi pe Pământ, Elijah. Soţia ta ar fi luat vreodată de bărbat un robot?
— Asta n-are nici o legătură, Gladia.
— Poate, dar expresia ta a fost destul de grăitoare. Poate că nu suntem Aurorieni, tu şi cu mine, dar ne aflăm pe Aurora. Locuiesc aici de doi ani şi îi accept moravurile.
— Vrei să spui că legăturile sexuale dintre oameni şi roboţi sunt obişnuite aici, pe Aurora?
— Nu ştiu. Ştiu doar că ele sunt acceptate fiindcă orice este acceptat când e vorba de sex — orice este de bunăvoie, produce plăcere reciprocă şi nu dăunează fizic nimănui. De ce ar conta pentru cineva modul în care un individ sau mai mulţi îşi produc plăcere? Interesează pe cineva ce cărţi vizionez, ce mănânc, la ce oră mă culc sau mă scol, dacă îmi plac pisicile sau urăsc trandafirii? Şi actul sexual este o problemă tratată cu indiferenţă pe Aurora.
— Pe Aurora, o îngână Baley. Dar tu nu te-ai născut pe Aurora şi n-ai fost educată astfel. Chiar tu mi-ai spus, cu puţin timp în urmă, că nu te-ai putut obişnui cu această indiferenţă faţă de sex, pe care acum o ridici în slăvi. Mai devreme, ţi-ai manifestat dispreţul faţă de căsătoriile multiple şi faţă de promiscuitate. Dacă nu le-ai spus celor pe care i-ai refuzat de ce i-ai refuzat, s-ar putea să fi fost din cauză că, undeva în sinea ta, îţi era ruşine că soţul tău e Jander. Ar fi trebuit să ştii — sau să bănuieşti, măcar — că nu e ceva obişnuit — nici pe Aurora.
— Nu, Elijah, n-o să mă convingi să-mi fie ruşine. Dacă până şi pe Aurora e neobişnuit să ai drept soţ un robot, asta e pentru că roboţii ca Jander sunt neobişnuiţi. Roboţii pe care-i avem pe Solaria, sau pe Pământ sau pe Aurora — cu excepţia lui Jander şi a lui Daneel — sunt proiectaţi ca să ofere doar cea mai rudimentară satisfacţie sexuală. Ei ar putea fi folosiţi ca dispozitive pentru masturbare, poate, aşa ca un vibrator mecanic, dar nu mai mult. Când robotul cu aspect uman va fi larg răspândit, va fi larg răspândit şi actul sexual dintre un om şi un robot.
Baley spuse:
— Mai întâi şi mai întâi, Gladia, cum ai ajuns în posesia lui Jander? Existau doar doi — ambii în locuinţa dr. Fastolfe. Pur şi simplu ţi-a oferit unul din ei — jumătate din total?
— Da.
— De ce?
— Cred că din bunătate. Eram singură, deziluzionată, nefericită, o străină pe pământ străin. Mi l-a dat pe Jander ca însoţitor şi nu-i voi putea mulţumi destul niciodată. A durat numai o jumătate de an, dar a fost o jumătate de an cât o viaţă.
— Dr. Fastolfe ştia că Jander e soţul tău?
— Nu s-a referit niciodată la asta, aşa că nu ştiu.
— Tu te-ai referit?
— Nu.
— De ce nu?
— N-am simţit nevoia… Şi nu, nu pentru că mi-ar fi fost ruşine.
— Cum s-a întâmplat?
— Că n-am simţit nevoia?
— Nu. Că Jander a devenit soţul tău.
Gladia se încruntă. Întrebă cu duşmănie:
— De ce trebuie să explic asta?
— Se face târziu, Gladia, zise Baley. Nu mi te împotrivi la fiecare pas. Eşti nefericită că Jander a… murit?
— Mai e nevoie să întrebi?
— Vrei să afli ce s-a întâmplat?
— Încă o dată, mai e nevoie să întrebi?
— Atunci, ajută-mă. Am nevoie de toate informaţiile pe care le pot obţine dacă trebuie să încep — măcar să încep — să progresez în rezolvarea unei probleme aparent de nerezolvat. Cum a devenit Jander soţul tău?
Gladia se lăsă pe spate pe scaun şi ochii i se umplură imediat de lacrimi. Dădu la o parte farfuria cu fărâmiturile de la prăjituri şi spuse, cu o voce stinsă:
— Roboţii obişnuiţi nu poartă haine, dar sunt proiectaţi astfel încât să dea impresia că le poartă. Cunosc bine roboţii, pentru că am trăit pe Solaria, şi am un oarecare talent artistic…
— Îmi amintesc schiţele tale, zise Baley încet.
Gladia încuviinţă:
— Am creat câteva modele de haine care ar avea, după părerea mea, mai mult stil şi ar fi mai interesante decât cele folosite pe Aurora. Unele dintre picturile mele, bazate pe aceste proiecte, sunt aici, pe pereţi. Pe celelalte le am în alte locuri, în această casă.
Baley privi picturile. Le văzuse. Reprezentau roboţi, fără îndoială. Nu erau naturaliste, ci păreau alungite şi curbate nefiresc. Acum observă, privindu-le dintr-o altă perspectivă, că distorsiunile voiau să accentueze, destul de ingenios, acele părţi care sugerau îmbrăcămintea. Exista oarecum o impresie de costume de servitori, aşa cum văzuse el cândva într-o carte despre Anglia victoriană în Evul Mediu. Gladia ştia lucrurile astea, sau fusese o întâmplare? Poate n-avea nici o importanţă, dar era ceva ce nu trebuia uitat. Când le observase prima dată, se gândise că era felul în care Gladia se înconjura de roboţi, imitând viaţa de pe Solaria. Ea spunea că urăşte acea viaţă, dar asta exista numai în mintea ei. Solaria era singurul cămin pe care-l cunoscuse cu adevărat, şi asta nu se uită prea curând — poate niciodată. Şi poate că în pictura ei se simţea o influenţă, chiar dacă noua ei ocupaţie îi furniza un motiv mai bun.
Ea continua să vorbească:
— Aveam succes. Unele concerne producătoare de roboţi îmi plăteau bine proiectele şi au fost numeroase cazurile în care roboţii existenţi au fost îmbrăcaţi după sfaturile mele. Toate acestea îmi ofereau o anumită satisfacţie care, în mică măsură, compensa golul emoţional din viaţa mea. Când dr. Fastolfe mi l-a dat Jander, acesta purta, bineînţeles, îmbrăcămintea obişnuită. Dragul de doctor a fost, desigur, foarte bun şi mi-a dat câteva rânduri de haine pentru Jander. Nici una dintre ele nu era deosebită şi m-a distrat să cumpăr ce am considerat eu mai modern. Asta însemna să-i iau măsurile cât mai corect, pentru că voiam ca modelele mele să fie făcute de comandă — şi asta a însemnat să-l pun să-şi dea hainele jos. Aşa a făcut — şi de-abia când a fost complet gol mi-am dat seama cât de bine semăna cu un om. Nu lipsea nimic şi acele părţi care trebuie să fie erectile erau, într-adevăr, erectile. Desigur, se aflau sub ceea ce, la un om, s-ar putea numi control conştient. Jander putea să fie în erecţie şi în repaus la comandă. Aşa mi-a spus când l-am întrebat dacă penisul lui era funcţional în privinţa asta. Am fost curioasă, iar el mi-a arătat. Trebuie să înţelegi că, deşi semăna foarte bine cu un om, ştiam că e robot. Am o anumită reţinere când trebuie să ating un om — înţelegi — şi n-am nici o îndoială că asta a avut un rol în incapacitatea mea de a avea relaţii sexuale reuşite cu Aurorienii. Dar el nu era om şi stătusem toată viaţa printre roboţi. Îl puteam atinge pe Jander fără reţineri. Nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că îmi place să-l ating şi nici lui nu i-a trebuit mult ca să-şi dea seama că îmi plăcea. Era un robot bine reglat, care respecta cu grijă cele Trei Legi. Să nu ofere bucurie când ar fi putut s-o facă însemna să dezamăgească. Dezamăgirea putea fi considerată un rău şi el nu putea face rău unei fiinţe umane. A avut nespusă grijă să-mi ofere bucurie şi, pentru că am văzut la el dorinţa de a oferi bucurie, ceva ce n-am văzut niciodată la bărbaţii de pe Aurora, am fost, într-adevăr, bucuroasă şi am aflat, în sfârşit, cred că pe deplin, ce înseamnă un orgasm.