— Păi, atunci, bravo ei. Dacă l-a refuzat pe Gremionis, înseamnă că are gust.
— Ştiai că nu e nici o îndoială despre asta. Ştiai că o va face.
— Si totuşi — ce-i cu asta?
— Ofertele repetate adresate ei ar fi însemnat că Gremionis s-ar fi aflat des în casa Gladiei, că se va agăţa de ea.
— Pentru ultima oară — şi?
— Iar în locuinţa Gladiei se afla un obiect foarte neobişnuit, unul dintre cei doi roboţi cu aspect uman existenţi, Jander Panell.
Vasilia ezită. Apoi:
— Unde vrei să ajungi?
— Cred că te-ai gândit că, dacă robotul cu aspect uman ar fi ucis în circumstanţe care l-ar implica pe dr. Fastolfe, acest fapt ar putea fi folosit ca o armă pentru a scoate de la el secretul creierului pozitronic asemănător cu al omului. Gremionis, plictisit de refuzul constant al Gladiei şi având ocazia să se afle permanent în locuinţa ei, a fost îndemnat să se răzbune crunt omorând robotul.
Vasilia clipi nervos:
— Acel biet bărbier ar fi putut avea douăzeci de motive şi douăzeci de ocazii şi n-ar fi contat. N-ar fi ştiut cum să-i ordone unui robot să dea mâna. Cum poate parcurge un an-lumină şi să impună unui robot degajarea mentală?
— Asta, zise Baley încet, ne aduce în sfârşit la problema pe care cred că ai anticipat-o, pentru că te-ai abţinut să mă dai afară, vrând să te asiguri dacă mă gândeam sau nu la ea. Vreau să spun că Gremionis a făcut treaba, cu ajutorul acestui Institut de Robotică, lucrând cu ajutorul dumitale.
10. DIN NOU VASILIA
40
Părea că o dramă pe hiperunde s-a întrerupt cu un instantaneu holografic.
Nici unul dintre roboţi nu se mişca, bineînţeles, dar nu se mişcau nici Baley şi nici dr. Vasilia Aliena. Trecură clipe lungi, anormal de lungi, până ce Vasilia îşi reveni în fire şi, foarte încet, se ridică în picioare.
Chipul îi era crispat de un zâmbet lipsit de umor, iar glasul scăzut:
— Zici, Pământeanule, că am ajutat la distrugerea robotului cu aspect uman?
— La aşa ceva m-am gândit, dr. Vasilia, răspunse Baley.
— Mulţumesc pentru gând. Întrevederea s-a terminat şi dumneata vei pleca.
Arătă spre uşă.
— Mă tem că nu vreau, zise Baley.
— Nu te întreb ce vrei, Pământeanule.
— Trebuie, altfel cum mă vei face să plec împotriva dorinţei mele?
— Am roboţi care, la cererea mea, te vor da afară politicos dar hotărât şi fără să-ţi vatăme ceva, în afară de respectul de sine — dacă ai aşa ceva.
— Ai un singur robot aici. Eu am doi care nu vor permite asta.
— Am douăzeci pe care-i chem imediat.
Baley spuse:
— Dr. Vasilia, te rog să înţelegi! Ai fost surprinsă când l-ai văzut pe Daneel. Cred că, deşi lucrezi la Institutul de Robotică, unde roboţii cu aspect uman sunt la ordinea zilei, de fapt n-ai văzut niciodată unul terminat şi funcţionând. Deci nici roboţii dumitale n-au văzut vreunul. Acum uită-te la Daneel. Pare a fi om: Seamănă cu un om mai mult decât toţi roboţii care au existat vreodată, cu excepţia răposatului.
— Geloasă? Ăsta e un sentiment Pământesc. Dacă nu-l vreau pe Gremionis pentru mine, cum ar putea să-mi pese dacă el se oferă altei femei şi ea îl acceptă sau dacă altă femeie i se oferă şi el o acceptă?
— Mi s-a spus că gelozia sexuală este necunoscută pe Aurora şi sunt gata să admit că e adevărat teoretic, dar asemenea teorii rezistă rar în practică. Trebuie să fie şi unele excepţii. În plus, gelozia este, adesea, o emoţie lipsită de raţiune şi nu poate fi înlăturată doar prin logică. Totuşi, să presupunem o clipă că aşa este. Ca o a treia posibilitate, ai putea fi geloasă pe Gladia şi ai dori să-i faci rău, chiar dacă nu-ţi pasă nici un pic de Gremionis.
— Geloasă pe Gladia? N-am văzut-o decât o dată, pe hiperunde, când a sosit pe Aurora. Faptul că lumea a comentat, din când în când, că seamănă cu mine, nu m-a deranjat.
— Poate că te deranjează că se află sub tutela doctorului Fastolfe, că e preferata lui, aproape fiică, aşa cum ai fost dumneata cândva? Ţi-a luat locul.
— E binevenită s-o facă. Nici că-mi pasă.
— Chiar dacă ar fi amanţi?
Vasilia îl fixă pe Baley cu o furie crescândă, iar pe firele de păr îi apărură picături de sudoare. Spuse:
— N-are rost să discutăm asta. M-ai întrebat dacă resping acuzaţia că am ajutat la ceea ce dumneata numeşti crimă şi am respins-o. Am arătat că nu am capacitatea şi nu am motivul. Eşti liber să-ţi prezinţi cazul pe toată Aurora. Prezintă-ţi încercările prosteşti de a-mi fabrica un motiv. Susţine, dacă vrei, că am capacitatea s-o fac. Nu vei ajunge nicăieri. Absolut nicăieri.
Şi chiar dacă tremura de mânie, lui Baley i se păru că în vocea ei se simte convingerea. Ea nu se temea de acuzaţie.
Fusese de acord să-l primească, deci el era pe urma unui lucru de care ea se temea — poate îi era o teamă nebună. Dar nu de asta se temea.
Atunci, unde greşise el?
41
Baley spuse (tulburat, căutând o cale de ieşire):
— Să presupunem că îţi accept declaraţia, dr. Vasilia. Să presupunem că m-am înşelat când am bănuit că ai fi putut fi de ajutor în acest… roboticid. Chiar şi aşa, nu înseamnă că nu mă poţi ajuta.
— De ce te-aş ajuta?
— Din amabilitate omenească, răspunse Baley. Dr. Fastolfe ne asigură că n-a făcut-o el, că nu este un ucigaş de roboţi, că nu l-a scos din funcţiune pe acest robot special, Jander. Îl cunoşti pe dr. Fastolfe mai bine decât oricine, îmi închipui. Ai petrecut nişte ani într-o relaţie intimă cu el, ca fiică iubită şi în creştere. L-ai văzut în ocazii şi împrejurări în care nu l-a văzut nimeni. Oricare ar fi sentimentele dumitale actuale faţă de el, acestea nu schimbă trecutul. Cunoscându-l aşa cum îl cunoşti, poţi depune mărturie că firea lui nu-i permite să facă rău unui robot, cu siguranţă nu unui robot care reprezintă una dintre cele mai valoroase realizări ale lui. Ai fi de acord să depui în public o asemenea mărturie? Pentru toate Lumile? Ar ajuta foarte mult.
Chipul Vasiliei se înăspri:
— Fii atent la mine, zise ea răspicat, nu vreau să fiu implicată.
— Trebuie să fii implicată.
— De ce?
— Nu-i datorezi nimic tatălui dumitale? Este tatăl dumitale. Fie că acest cuvânt înseamnă sau nu ceva pentru dumneata, există o legătură biologică. Şi în afară de asta — tată sau nu — a avut grijă de dumneata, te-a crescut şi te-a educat mulţi ani. Pentru asta îi datorezi ceva.
Vasilia tremura. Era un tremur vizibil, iar dinţii îi clănţăneau. Încercă să vorbească, nu reuşi, inspiră adânc, încă o dată, apoi încercă din nou. Zise:
— Giskard, auzi tot ce se întâmplă?
Giskard înclină din cap:
— Da, Mică Domnişoară.
— Si tu, cel cu aspect uman.
— Daneel?
— Da, dr. Vasilia.
— Auzi şi tu toate astea?
— Da, dr. Vasilia.
— Întelegeţi amândoi că Pământeanul insistă ca eu să depun mărturie despre caracterul dr. Fastolfe?
Amândoi încuviinţară din cap.
— Atunci voi vorbi — împotriva voinţei mele şi la mânie. Asta pentru că simt că îi datorez acestui tată al meu un minim de consideraţie în calitate de purtător de gene şi, într-un anumit sens, în calitate de educator al meu, pentru care nu depun mărturie. Dar acum voi vorbi. Pământeanule, ascultă-mă. Dr. Han Fastolfe, cu care împart unele gene, n-a avut grijă de mine — de mine, de mine, ca fiinţă umană aparte. Pentru el n-am fost mai mult decât un experiment, un fenomen bun de observat. Baley dădu din cap: