— Asupra lui?
— Să nu-mi spui că nu te-ai gândit la asta. Orice persoană cu judecată ar ajunge la concluzia că Fastolfe e vinovat. Singurul aspect in favoarea nevinovăţiei lui este că el însuşi insistă că e nevinovat. Păi, atunci, de ce nu se oferă să-şi dovedească nevinovăţia cu ajutorul probei psihice, ca să arate că nu poate fi găsită nici o urmă de vină în scobiturile creierului lui? A sugerat el aşa ceva, Pământeanule?
— Nu, n-a sugerat. Cel puţin, nu mie.
— Pentru că ştie foarte bine că este un pericol mortal. Totuşi, nu ezită să sugereze asta în cazul dumitale, doar ca să observe cum îţi funcţionează creierul la stres, cum reacţionezi la spaimă. Sau, poate, îi trece prin cap că, oricât de periculos ar fi Sondajul pentru dumneata, ar putea rezulta nişte date interesante pentru el, în privinţa creierului dumitale modelat ca pe Pământ. Spune-mi, atunci, asta nu-i cruzime?
Baley făcu un gest cu mâna dreaptă, ca şi cum ar fi dat toate astea deoparte:
— În ce fel se potrivesc lucrurile astea cu cazul de faţă, cu roboticidul?
— Femeia de pe Solaria, Gladia, a fost remarcată de tatăl meu cel de odinioară. Ea avea un creier interesant — din punctul lui de vedere. Aşa că i-a dat robotul, pe Jander, ca să vadă ce se întâmplă când o femeie care n-a fost crescută pe Aurora este pusă faţă în faţă cu un robot asemănător cu omul în cele mai mici amănunte. El ştia că o femeie de pe Aurora l-ar folosi imediat pe robot pentru relaţii sexuale şi nu s-ar jena s-o facă. Eu aş fi avut unele probleme, recunosc, pentru că n-am fost crescută normal, dar nici o Auroriană obişnuită n-ar fi avut. Pe de altă parte, femeia de pe Solaria ar fi avut o grămadă de probleme, pentru că a fost crescută într-o Lume plină la maximum de roboţi şi are concepţii neobişnuit de rigide în legătură cu roboţii. Înţelegi, diferenţa ar fi fost foarte interesantă pentru tatăl meu, care încerca, din aceste variaţii, să-si construiască teoria funcţionării creierului. Han Fastolfe a aşteptat o jumătate de an ca femeia de pe Solaria să fie pe punctul de a face primele abordări experimentale…
Baley o întrerupse:
— Tatăl dumitale nu ştia absolut nimic despre relaţia dintre Gladia şi Jander.
— Cine ţi-a spus asta, Pământeanule? Tatăl meu? Gladia? Dacă a fost primul, mintea, bineînţeles; dacă a fost cea de-a doua, pur şi simplu nu ştia. Poţi fi sigur că Fastolfe ştia ce se petrece; trebuia să ştie, pentru că făcea parte din studiul lui referitor la adaptarea unui creier în condiţiile de pe Solaria. Şi pe urmă el s-a gândit — şi sunt sigură că aşa a fost, de parcă i-aş citi gândurile — ce s-ar întâmpla acum, când femeia a început să se bizuie pe Jander, dacă dintr-o dată, fără motiv, l-ar pierde. Ştia ce-ar face o femeie de pe Aurora. Ar fi puţin dezamăgită şi apoi ar căuta un înlocuitor, dar ce-ar face o femeie de pe Solaria? Aşa că a aranjat să-l scoată pe Jander din funcţiune…
— Să distrugă un robot de o valoare inestimabilă numai pentru a-si satisface o curiozitate deşănţată?
— E monstruos, nu-i aşa? Dar aşa ar face Han Fastolfe. Aşa că întoarce-te la el, Pământeanule, şi spune-i că jocul lui s-a terminat. Dacă planeta, în general, nu-l crede vinovat acum, cu siguranţă că-l va crede după ce voi spune ce am spus.
43
Baley rămase ameţit multă vreme, în timp ce Vasilia îl privea cu un fel de încântare nemiloasă, cu chipul aspru, total diferit de al Gladiei. Părea că nu mai e nimic de făcut…
Baley se ridică, simţindu-se bătrân — mult mai bătrân decât cei patruzeci şi cinci de ani standard ai lui (vârsta unui copil pentru aceşti Aurorieni). Până acum, tot ce făcuse nu dusese la nimic. La mai rău decât nimic, pentru că, la fiecare mişcare de-a lui, frânghiile păreau că se strâng în jurul lui Fastolfe.
Privi în sus spre tavanul transparent. Soarele era pe cer, dar probabil că se îndrepta spre apus, pentru că era mai întunecat. Şiruri de nori subţiri îl acopereau din când în când. Vasilia păru să-şi dea seama şi ea de asta. Îşi mişcă un braţ pe masa lungă lângă care stătea şi transparenţa tavanului dispăru. În acelaşi timp camera fu inundată de o lumina strălucitoare, de aceeaşi nuanţă portocalie cu a soarelui. Spuse:
— Cred că întrevederea s-a terminat. Nu mai am de ce să te văd, Pământeanule — nici dumneata pe mine. Poate ar fi mai bine să pleci de pe Aurora. I-ai făcut — zâmbi cu tristeţe şi pronunţă următoarele cuvinte aproape cu sălbăticie — tatălui meu destul rău, cu toate că nici pe departe atâta cât merită.
Baley făcu un pas înspre uşă, iar cei doi roboţi se apropiară de el. Giskard întrebă încet:
— Vă simţiţi bine, domnule?
Baley dădu din umeri. Ce să răspundă?
Vasilia strigă:
— Giskard! Când dr. Fastolfe va considera că nu-i mai eşti de trebuinţă, vii în echipa mea?
Giskard o privi liniştit:
— Dacă dr. Fastolfe îmi va permite, aşa voi face, Mică Domnişoară.
Zâmbetul ei se încălzi:
— Te rog, Giskard. Mi-a fost întruna dor de tine.
— Eu mă gândesc adesea la dumneata, Mică Domnişoară.
Baley se întoarse de la uşă:
— Dr. Vasilia, aveti o Personală pe care aş putea-o folosi?
Ochii Vasiliei se măriră:
— Bineînţeles că nu, Pământeanule. Ici şi colo, la Institut, există Personale Comune. Roboţii dumitale vor şti să te conducă.
El o privi şi dădu din cap. Nu era de mirare că nu voia ca un Pământean să-i infecteze încăperile, şi totuşi asta îl enerva.
Spuse, mai mult cu mânie, decât cu judecată:
— Dr. Vasilia, în locul dumitale n-aş vorbi despre vina doctorului Fastolfe.
— Ce mă poate opri?
— Pericolul că pot descoperi afacerile dumitale cu Gremionis. Dumneata ai fi în pericol.
— Nu fi ridicol. Ai recunoscut că n-a existat nici o conspiraţie între mine şi Gremionis.
— Nu tocmai. Am admis că există motive pentru a trage concluzia că n-a existat o conspiraţie directă între dumneata şi Gremionis ca să-l distrugeţi pe Jander. Rămâne posibilitatea unei conspiraţii indirecte.
— Eşti nebun. Ce este o conspiraţie indirectă?
— Nu sunt pregătit să discut asta în faţa roboţilor doctorului Fastolfe — doar dacă insişti. Si de ce ai face-o? Ştii foarte bine ce vreau să spun.
Nu exista nici un motiv ca Baley să-şi închipuie că ea ar accepta această cacealma. Putea, doar, să înrăutăţească şi mai mult situaţia. Dar n-a înrăutăţit-o! Vasilia păru că vrea să se închidă în ea, încruntându-se.
Baley se gândi: „Deci există o conspiraţie indirectă, oricare ar fi ea, şi asta ar putea s-o reţină până ce-mi descoperă cacealmaua.
Baley zise puţin mai înviorat:
— Repet, nu spune nimic despre dr. Fastolfe.
Dar, desigur, el nu ştia cât timp a obţinut, poate că foarte puţin.
11. GREMIONIS
44
Se aflau din nou în vehiculul aeropurtat — toţi trei în faţă, cu Baley din nou la mijloc şi simţind apăsarea din două părţi. Baley le era recunoscător pentru grija constantă pe care o aveau faţă de el, chiar dacă erau doar maşini, incapabile să nu respecte indicaţiile. Apoi se gândi: „De ce să-i cataloghez printr-un cuvânt — «maşini»? Ei sunt maşini bune într-un Univers al oamenilor uneori răi. N-am nici un drept să favorizez împărţirea maşini-oameni faţă de împărţirea oamenilor în buni şi răi. Cel puţin la Daneel nu pot să mă gândesc ca la o maşină.”