— Da, partenere Elijah? întrebă Daneel.
— Drept să-ţi spun, Daneel, nu ştiu. Oricum, după ce mă îngrijesc de aceste nevoi fizice, mă voi gândi la ceva.
Cum şi-ar fi dorit Baley să creadă şi el asta!
45
Vehiculul aeropurtat nu pluti mult deasupra solului. Se opri, legănându-se puţin, iar Baley simţi jena caracteristică strângându-i stomacul. Acea mică nesiguranţă îi spuse că se află într-un vehicul şi alungă senzaţia provizorie de bine pe care o avea înconjurat de pereţi şi aşezat între roboţi. Prin parbriz, în faţă şi în ambele părţi (şi în spate, dacă şi-ar fi lungit gâtul), se vedea albeaţa cerului şi verdele frunzişului, toate însemnând Exteriorul — adică, nimic. Înghiţi neliniştit. Se opriseră lângă o clădire mică.
— Asta e Personala Comună? întrebă Baley.
Daneel spuse:
— Este cea mai apropiată din cele câteva de pe teritoriul Institutului, partenere Elijah.
— Ai găsit-o repede. Structurile astea au fost şi ele incluse în harta care ţi-a fost introdusă în memorie?
— Exact, partenere Elijah.
— Aceasta este ocupată acum?
— Ar putea fi, partenere Elijah, dar poate fi folosită simultan de trei sau patru.
— Pentru mine e loc?
— Foarte posibil, partenere Elijah.
— Ei bine, atunci, dă-mi drumul. Mă duc să văd…
Roboţii nu se mişcară. Giskard spuse:
— Domnule, noi nu putem intra cu dumneavoastră.
— Da, ştiu asta, Giskard.
— Nu vă putem păzi cum se cuvine, domnule.
Baley se încruntă. Îşi dădu seama, dintr-o dată, de pericolul de a nu i se permite, pur şi simplu, să iasă din raza lor vizuală si, prin urmare, de a nu avea voie să intre în Personală. Îşi confecţionă o notă de urgenţă în glas şi i se adresă lui Daneel, care ar fi trebuit să înţeleagă mai bine nevoile umane:
— Nu mai pot, Giskard. Daneel, n-am încotro. Lăsaţi-mă să ies din maşină.
Giskard îl privi pe Baley fără să se clintească şi, timp de câteva clipe îngrozitoare, Baley se gândi că robotul îi va sugera să se uşureze pe cel mai apropiat câmp — în aer liber, ca un animal.
Clipele trecură. Daneel zise:
— Sunt de părere că trebuie să-i îngăduim partenerului Elijah să procedeze cum crede de cuviinţă în această privinţă.
La care Giskard îi spuse lui Baley:
— Dacă puteţi aştepta puţin, domnule, mai întâi mă voi apropia de clădire.
Baley se strâmbă. Giskard merse încet spre clădire, apoi. prudent, o înconjură. Baley ar fi putut jura că, odată dispărut Giskard, nevoia lui va deveni şi mai urgentă.
Încercă să-şi calmeze terminaţiile nervoase privind peisajul. După un timp, observă fire subţiri de sârmă în aer, din loc în loc — fire fine şi negre pe cerul alb. Mai întâi nu le văzuse. Primul lucru observat a fost un obiect oval alunecând pe sub nori. Îşi dădu seama că e un vehicul şi că nu pluteşte, ci e suspendat de o sârmă lungă, orizontală. Urmări cu privirea acea sârmă lungă, observând şi altele la fel. Apoi, văzu un alt vehicul mai departe şi încă unul şi mai departe. Cel mai îndepărtat dintre cele trei era o pată informă, pe care o desluşi numai pentru că le zărise pe cele mai apropiate. Fără îndoială, acestea erau cabine de funicular pentru transportul intern dintr-o parte în alta a Institutului de Robotică.
„Ce întins era totul”, se gândi Baley. „Cât de inutil consumă spaţiu Institutul”.
Şi totuşi, nu consuma suprafaţă. Clădirile erau destul de neînghesuite, astfel că spaţiul verde părea neatins, iar viaţa plantelor şi a animalelor continua, îşi închipuia Baley, în spaţiul neocupat. Solaria, îşi amintea el, fusese pustie. Fără îndoială că Lumile din Spaţiu erau pustii, de vreme ce Aurora, cea mai populată, era atât de pustie, chiar şi aici, în cea mai construită regiune a planetei. În această privinţă, chiar Pământul — în afara Oraşelor — era pustiu. Dar existau Oraşele, iar Baley simţi un dor chinuitor de casă, pe care trebui să-l reprime.
Daneel zise:
— A, prietenul Giskard şi-a terminat examinarea.
Giskard se întorsese, iar Baley întrebă cu asprime:
— Ei? Eşti atât de bun să-mi dai voie…
Se opri. De ce să consume ironie pe învelişul impenetrabil al unui robot?
Giskard spuse:
— Pare foarte sigur că Personala nu e ocupată.
— Bun! Atunci dă-te la o parte.
Baley împinse uşa de la vehiculul portant şi păşi pe nisipul unei alei înguste. Merse cu paşi mari, urmat de Daneel. Când ajunse la uşa clădirii, Daneel îi arătă contactul care o deschidea. Daneel nu se aventură să atingă el însuşi contactul. Probabil, se gândi Baley, dacă ar fi făcut aşa fără indicaţii anume, ar fi însemnat intenţia de a intra — şi nici măcar intenţia nu era permisă.
Baley apăsă pe contact şi intră, lăsându-i pe cei doi roboţi afară. De-abia când ajunse înăuntru îi dădu prin cap că Giskard n-ar fi putut intra în Personală să vadă dacă e liberă şi că trebuie să se fi luat după aparente exterioare — un procedeu destul de îndoielnic.
Acum Baley îşi dădu seama, cu oarecare neplăcere, că, pentru prima oară, era izolat şi despărţit de toţi apărătorii şi că apărătorii de pe partea cealaltă a uşii n-ar fi putut intra cu uşurinţă dacă el ar avea, dintr-o dată, probleme. Ce-ar fi dacă, în clipa asta, n-ar fi singur? Ce-ar fi dacă vreun duşman ar fi fost alertat de Vasilia, care ştia că el caută o Personală, şi dacă acest duşman se ascundea, chiar acum, în clădire?
Baley deveni, dintr-o dată şi în mod neplăcut, conştient că — aşa cum nu s-ar fi întâmplat pe Pământ — era total neînarmat.
46
La drept vorbind, clădirea nu era mare. Erau acolo vreo şase pisoare mici, unul lângă altul; chiuvete mici, una lângă alta, tot vreo şase. Nu erau duşuri, nici dispozitive de aerisit îmbrăcămintea, nici aparate de ras. Existau şase compartimente, separate prin pereţi despărţitori, fiecare compartiment având câte o uşă mică. Dacă cineva aştepta într-una dintre ele… ?
Uşile nu ajungeau până la pământ. Mergând încet, el se aplecă şi privi pe sub fiecare uşă, căutând ceva picioare. Apoi se apropie de fiecare din ele, încercându-le, deschizându-le plin de încordare, gata să le trântească la cel mai mic semn nefavorabil şi să se repeadă pe uşa care ducea în Exterior.
Toate compartimentele erau goale.
Privi în jur, ca să se asigure că nu exista nici o ascunzătoare. Nu găsi nici una.
Merse înspre uşa care dădea în Exterior şi nu găsi nici o indicaţie despre felul in care ar fi trebuit închisă. Se gândi că e firesc să nu se închidă. Era clar că Personala putea fi folosită de câţiva bărbaţi în acelaşi timp. Era necesar ca alţii să poată intra. în caz de nevoie. Totuşi, el nu putea să iasă şi să încerce alta, pentru că pericolul exista oriunde si, în afară de asta, nu mai putea întârzia.
O clipă îi fu imposibil să hotărască ce pisoar din şir să utilizeze. Putea să se apropie de oricare şi să-l folosească. Aşa ar fi putut oricine. Alese unul la nimereală şi, conştient că se află într-o poziţie expusă, se lăsă chinuit de vezica gata să-i pocnească. Simţea presiunea, dar trebui să aştepte, ca pe ghimpi, să i se risipească teama că ar putea intra cineva. Nu se temea de intrarea vreunul duşman, se temea de intrarea oricui.