Ce ciudat, gândi Baley, că era atât de fericit să iasă dintre cei patru pereţi în Exterior. Această Personală avea ceva şi mai diferit fată de cele pe care le văzuse pe Aurora sau pe Solaria. Chiar mai tulburător decât faptul că o putea folosi oricine, i se părea grozăvia că în ea erau permise comportări care nu făceau nici o deosebire între acest loc şi scopul lui şi oricare alt loc sau scop. Filmele-cărţi pe care le văzuse nu spuneau nimic despre asta. Desigur, aşa cum arătase Fastolfe, acestea nu erau scrise pentru Pământeni, ci pentru Aurorieni şi, într-o mai mică măsură, pentru potenţialii turişti din celelalte patruzeci şi nouă de Lumi din Spaţiu. La urma urmei, cei de pe Pământ nu plecau niciodată spre Lumile din Spaţiu sau spre Aurora. Nu erau bineveniţi aici. Atunci, de ce li s-ar fi adresat lor? Şi de ce-ar fi prezentat filmele-cărţi ceea ce ştia toată lumea? Trebuia să facă mare tevatură că Aurora avea formă sferică, sau că apa era udă, sau că un bărbat putea discuta, liber, cu altul într-o Personală? Şi totuşi, lucrul ăsta nu-şi bătea joc de chiar numele clădirii? Baley nu putu să nu se gândească la Personalele pentru Femei de pe Pământ unde, aşa cum spusese de mai multe ori Jessie, femeile pălăvrăgeau neobosite şi asta nu le deranja deloc. De ce numai femeile, iar bărbaţii nu? Baley nu se gândise la asta, serios, înainte, ci acceptase totul ca pe un obicei, dar dacă femeile da, bărbaţii de ce nu? N-avea importantă.
Gândul îi afecta raţiunea şi îl făcea să simtă un dezgust, covârşitor şi imposibil de înlăturat, faţă de toată treaba asta. Repetă:
— Să ieşim.
Gremionis protestă:
— Dar acolo se află roboţii dumitale.
— Aşa e. Si ce dacă?
— Dar e vorba de un lucru pe care vreau să-l discut între patru ochi, de la bărbat la bă…bărbat. (Se bâlbâi când ajunse aici.)
— Presupun că vrei să spui de la locuitor al Spaţiului la Pământean.
— Dacă vrei.
— Roboţii mei sunt necesari. Îmi sunt parteneri în investigaţie.
— Dar asta n-are nici o legătură cu investigaţia. Tocmai asta încerc să-ţi spun.
— Eu apreciez lucrul acesta, zise Baley cu severitate, ieşind din Personală.
Gremionis ezită.
47
Daneel şi Giskard aşteptau — nemişcaţi, indiferenţi, răbdători. Baley crezu că distinge pe chipul lui Daneel o urmă de îngrijorare, dar, pe de altă parte, abia dacă putea citi o asemenea expresie pe acele trăsături umane nefireşti. Giskard, care semăna cel mai puţin cu un om, nu arăta nimic, bineînţeles, nici măcar cuiva care ar fi avut mai multă bunăvoinţă. Mai aştepta şi un al treilea robot — probabil cel al lui Gremionis. Ca aspect era mai simplu şi decât Giskard şi avea un aer de timiditate. Era clar că Gremionis nu prea avea dare de mână.
Daneel spuse, cu un ton pe care Baley îl bănui că este plin de uşurare:
— Sunt bucuros că te simţi bine, partenere Elijah.
— Foarte bine. Totuşi, sunt curios să aflu ceva. Dacă m-aţi fi auzit strigând speriat dinăuntru, aţi fi intrat?
— Imediat, domnule, zise Giskard.
— Chiar dacă sunteţi programaţi să nu intraţi în Personale?
— Nevoia de a apăra o fiinţă umană — pe dumneavoastră, mai precis — ar domina, domnule.
— Aşa este, partenere Elijah, zise Daneel.
— Mă bucur să aud asta, spuse Baley. Această persoană este Santirix Gremionis. Domnule Gremionis, acesta este Daneel şi acesta este Giskard.
Fiecare robot îşi înclină grav capul. Gremionis abia dacă le aruncă o privire şi ridică o mână, cu indiferenţă. Nu se osteni deloc să-şi prezinte propriul robot.
Baley privi în jur. Lumina era mult mai slabă, vântul bătea mai tare, aerul era mai rece, soarele era complet acoperit de nori. În împrejurimi era o beznă care nu părea să-l afecteze pe Baley, ce continua să fie încântat că scăpase din Personală. Faptul că se bucura, într-adevăr, că se află în Exterior îi ridica moralul în chip uimitor. Ştia că e vorba de un caz special, dar era un început şi nu putea sa-l considere altfel decât un triumf.
Baley tocmai voia să se întoarcă înspre Gremionis ca să termine discuţia, când observă o mişcare. Peste gazon păşea o femeie, însoţită de un robot. Venea spre ei, dar nu-i băga în seamă. Era clar că venea spre Personală. Baley îşi îndreptă un braţ înspre femeie, ca şi cum ar fi vrut s-o oprească, deşi ea se afla la vreo treizeci de metri distanţă, şi murmură:
— Nu ştie că e o Personală pentru Bărbaţi?
— Cum? făcu Gremionis.
Femeia continua să se apropie, în timp ce Baley o urmărea absolut zăpăcit. În sfârşit, robotul femeii se opri într-o parte să aştepte, iar femeia intră în clădire.
Baley zise, neajutorat:
— Dar nu poate intra.
— De ce nu? întrebă Gremionis. E comună.
— Dar e pentru bărbaţi.
— E pentru oameni, zise Gremionis, părând peste măsură de încurcat.
— Indiferent de sex? Doar nu vorbeşti serios.
— Orice fiinţă umană. Bineînţeles că vorbesc serios! Cum ai vrea să fie? Nu înţeleg.
Baley se întoarse. Nu trecuseră multe clipe de când se gândise că o conversaţie liberă într-o Personală era culmea prostului gust, a Lucrurilor Care Nu Se Fac. Dacă ar fi încercat să se gândească la ceva şi mai rău, nici prin cap nu i-ar fi trecut posibilitatea de a întâlni o femeie în Personală. Pe Pământ, buna cuviinţă îi cerea să-i ignore pe ceilalţi în Personalele Comune din acea Lume, dar nici o bună cuviinţă nu l-ar fi împiedicat să-şi dea seama dacă o persoană care trece pe lângă el e bărbat sau femeie. Ce-ar fi dacă, în timp ce el se afla în Personală, ar fi intrat o femeie — degajată, indiferentă — ca şi cea care tocmai venise? Sau, mai rău, ce-ar fi fost ca el să intre în Personală şi să găsească o femeie acolo? Nu-şi putea aprecia reacţia. Niciodată nu se gândise la posibilitatea de a se afla într-o asemenea situaţie, dar găsi gândul absolut de nesuportat. Iar filmele-cărţi nu-i spuseseră nimic despre asta. Văzuse acele filme ca să nu se apuce de cercetare ignorând total modul de viaţă de pe Aurora — şi ele îl lăsaseră într-o ignoranţă totală faţă de ce era mai important.
Atunci cum să descurce această încurcătură cu trei noduri a morţii lui Jander, când la fiecare pas se trezea în neştiinţă?
Cu o clipă înainte se simţise triumfător pentru mica victorie asupra terorii Exteriorului, dar acum se confrunta cu sentimentul că nu cunoaşte nimic, nici măcar felul ignoranţei lui. Abia acum, când se străduia să nu şi-o închipuie pe femeie trecând prin spaţiul ocupat înainte de el, simţi cum îl cuprinde o disperare absolută.
48
Giskard vorbi din nou (într-un fel în care i se simţea îngrijorarea din cuvinte — dacă nu din intonaţie):
— Nu vă simţiţi bine, domnule? Aveţi nevoie de ajutor?
Baley murmură:
— Nu, nu. N-am nimic. Dar să plecăm de aici. Stăm în calea oamenilor care doresc să se folosească de această clădire.
Păşi repede spre vehiculul portant care se odihnea pe locul descoperit de dincolo de aleea cu nisip. Pe partea cealaltă se afla un vehicul mic, cu două roţi şi cu două locuri, unul în spatele celuilalt. Baley se gândi că e scuterul lui Gremionis.
Baley îşi dădu seama că sentimentul de descurajare şi nefericire era accentuat de faptul că îi era foame. Trecuse mult de prânz şi el nu mâncase.
Se întoarse către Gremionis:
— Să vorbim — dar, dacă nu te superi, s-o facem la masă. Adică, dacă n-ai mâncat deja… şi dacă nu te deranjează să mănânci cu mine.