— Unde vrei să mănânci?
— Nu ştiu. Unde se poate mânca la Institut?
Gremionis spuse:
— Nu la Cantina Comună. Acolo nu putem sta de vorbă.
— Există altă variantă?
— Vino la mine acasă, zise Gremionis imediat. Nu este cea mai frumoasă locuinţă de aici. Eu nu fac parte dintre notabilităţi. Am totuşi, câţiva roboţi utilitari şi putem aranja o masă cum se cuvine. Uite cum facem. Eu mă sui în scuter cu Brundij — ştii, robotul meu — şi voi mă urmaţi. Va trebui să mergeţi încet, dar e numai la un kilometru distanţă. Durează doar două sau trei minute.
Se îndepărtă în pas vioi. Baley îl urmări cu privirea şi se gândi că are un fel de tinereţe de gaşcă. Nu era uşor să-i apreciezi vârsta; bineînţeles că locuitorii Spaţiului nu-şi arătau vârsta şi Gremionis putea fi şi de cincizeci de ani. Dar se purta ca un tânăr, aproape ca un adolescent, cum ar fi zis Pământenii. Baley nu era sigur ce anume la Gremionis îi dădea această impresie.
Baley se întoarse brusc spre Daneeclass="underline"
— Îl cunoşti pe Gremionis, Daneel?
— Nu l-am văzut niciodată, partenere Elijah.
— Tu, Giskard?
— Eu l-am văzut o dată, domnule, dar numai în treacăt.
— Ştii ceva despre el, Giskard?
— Nimic în afară de ce se vede, domnule.
— Vârsta? Personalitatea?
— Nu, domnule.
Gremionis strigă:
— Gata?
Scuterul bâzâia destul de grosolan. Se vedea că nu funcţionează cu jet de aer. Roţile nu se desprindeau de pământ. Brundij stătea în spatele lui Gremionis.
Giskard, Daneel şi Baley intrară din nou, repede, în vehiculul lor aeropurtat.
Gremionis se roti într-un cerc larg. Părul îi flutura în vânt, iar Baley avu dintr-o dată senzaţia pe care ţi-o dă vântul când mergi într-un vehicul descoperit, cum e un scuter. Era recunoscător că se afla adăpostit în întregime de un vehicul aeropurtat, care i se păru un mijloc de transport mult mai civilizat. Scuterul se îndreptă şi, apoi, se repezi cu un efort înăbuşit. Gremionis flutură o mână, făcându-le semn să-l urmeze. Robotul din spatele lui menţinea echilibrul aproape cu indiferenţă şi nu-l ţinea pe Gremionis de mijloc, aşa cum Baley era sigur că ar fi făcut o fiinţă umană. Vehiculul aeropurtat îl urmă. Deşi scuterul părea să înainteze cu viteză, asta era o iluzie provocată de dimensiunile lui mici. Vehiculul aeropurtat îşi menţinu cu greu o viteză destul de scăzută, ca să nu-l calce.
— Totuşi, zise Baley gânditor, un lucru mă încurcă.
— Ce anume, partenere Elijah?
— Vasilia s-a referit la acest Gremionis cu dispreţ, spunând că e „bărbier”. Se pare că el se ocupă de păr, haine şi alte probleme de înfrumuseţare a omului. Cum se face, atunci, că are o locuinţă pe terenul Institutului de Robotică?
12. DIN NOU GREMIONIS
49
Dură doar câteva minute până ce Baley se pomeni în cea de-a patra locuinţă pe care o văzuse de când sosise pe planetă, cu o zi şi jumătate în urmă: a lui Fastolfe, a Gladiei, a Vasiliei şi, acum, a lui Gremionis.
Casa lui Gremionis părea mai mică şi mai neîngrijită decât celelalte, deşi Baley, neobişnuit cu problemele de pe Aurora, înregistră semne de construcţie recentă. Existau, oricum, nişele roboţilor, trăsătura caracteristică a locuinţelor Aurorienilor. După ce intrară, Giskard şi Daneel se vârâră repede în două locuri libere, cu faţa spre încăpere, rămânând nemişcaţi şi tăcuţi. Robotul lui Gremionis, Brundij, trecu la fel de repede într-o nişă. Părea că îşi aleg locul fără nici o greutate, neîncercând nici măcar o dată să intre doi în una şi aceeaşi nişă. Baley se întrebă cum de reuşeau roboţii să evite un conflict şi ajunse la concluzia că între ei exista un sistem de comunicaţie inaccesibil fiinţelor umane. Era un lucru despre care putea să-l întrebe pe Daneel (cu condiţia să nu uite).
Baley observă că şi Gremionis analiza nişele. Îşi duse mâna la gură şi-şi mângâie o clipă mustaţa cu degetul arătător. Spuse, cam nesigur:
— Robotul dumitale, cel cu aspect uman, parcă nu ar sta bine în nişă. E Daneel Olivaw, nu-i aşa? Robotul de la dr. Fastolfe?
— Da, zise Baley. Şi el a fost în drama de pe hiperunde. Adică a fost un actor- unul care era mai potrivit pentru rol.
— Da, îmi amintesc.
Baley băgă de seamă că Gremionis, ca şi Vasilia, şi chiar ca Gladia şi Fastolfe, păstra o anumită distanţă. Parcă exista în jurul lui un câmp de respingere — invizibil, neperceput în vreun fel — care îi împiedica pe aceşti locuitori ai Spaţiului să se apropie prea mult, îi făcea să-l ocolească. Baley se întrebă dacă Gremionis era conştient de asta sau acţiona, pur şi simplu, automat. Şi ce făceau ei cu scaunele pe care se aşeza el în casele lor, cu farfuriile din care mânca sau cu prosoapele pe care le folosea? Spălatul obişnuit era de-ajuns? Foloseau procedee speciale de sterilizare? Aruncau şi înlocuiau totul? Locuinţa era dezinfectată după plecarea lui de pe planetă sau în fiecare noapte? Dar Personala Comună pe care o folosise? O vor dărâma şi vor construi alta? Dar femeia care, neştiutoare, intrase după ce ieşise el? Sau poate că ea era chiar cea cu dezinfectarea.
Îşi dădu seama că o ia razna. La naiba cu toate. Ce făceau Aurorienii şi cum îşi rezolvau problemele era treaba lor Şi el n-o să-şi mai bată capul cu asta. Pe Iehova! Avea el grijile lui, iar Gremionis făcea parte din ele — va aborda chestiunea după masă.
Prânzul a fost foarte simplu, în mare măsură vegetarian, dar, pentru prima oară, se ivi o mică problemă. Fiecare produs luat în parte avea un gust prea specific. Morcovii prea aveau gust de morcovi şi mazărea de mazăre, dacă se poate spune aşa. Poate cam prea mult.
Mâncă fără tragere de inimă şi încercă să-şi ascundă greaţa care-l cuprindea. Făcând astfel, îşi dădu seama că începea să se obişnuiască şi, parcă, papilele lui gustative puteau să se descurce mai uşor cu diversitatea gusturilor. Lui Baley îi trecu prin minte, cu oarecare tristeţe, că dacă mânca multă vreme mâncare Auroriană, la întoarcerea pe Pământ va duce dorul acestei separări a gusturilor şi va fi revoltat de gusturile amestecate de acolo. Chiar şi faptul că unele produse erau crocante — ceea ce la început îl speriase, pentru că fiecare muşcătură părea să producă un zgomot care (credea el) deranjează conversaţia — începuse să fie o dovadă emoţionantă că el, într-adevăr, mânca. În timpul unei mese pe Pământ ar fi o linişte care i-ar da impresia că lipseşte ceva.
Începuse să mănânce cu atenţie, studiind gusturile. Când Pământenii se vor stabili în alte Lumi, poate că această hrană din Spaţiu va însemna un nou regim, mai ales dacă nu vor exista roboţi care să pregătească şi să servească mâncarea. Apoi se gândi cu neplăcere, nu când, ci dacă Pământenii se vor stabili în alte Lumi — şi probabilitatea asta depindea de el, de detectivul Elijah Baley. Greutatea asta îl strivea.
Masa se terminase. O pereche de roboţi aduseră şerveţele încălzite şi umezite pentru ştersul mâinilor. Numai că nu erau şerveţele obişnuite. Când Baley îl puse pe al lui pe farfurie, acesta se mişcă uşor, se subţie şi deveni ca pânza de păianjen. Apoi, dintr-o dată şi incredibil, sări în sus şi ajunse într-o gaură de scurgere din tavan. Baley tresări şi privi în sus, urmărind şerveţelul dispărut cu gura căscată.
Gremionis spuse:
— E ceva nou, luat de curând. De vânzare, înţelegi, dar deocamdată nu ştiu dacă-mi place. Unii spun că vânzarea va fi oprită după un timp şi alţii se tem de poluare, afirmând că sigur o să ne intre în plămâni. Fabricantul zice că nu, dar…