Dintr-o dată, Baley îşi dădu seama că nu scosese un cuvânt în timpul mesei şi că era prima oară când unul dintre ei vorbea, de la scurtul schimb de replici despre Daneel, înainte de servirea mâncării. Şi discuţia despre şerveţele n-avea nici un rost.
Baley zise, cam morocănos:
— Eşti bărbier, domnule Gremionis?
Gremionis se înroşi până la rădăcina părului. Vorbi, sufocându-se:
— Cine ţi-a spus asta?
Baley spuse:
— Dacă am spus ceva nepoliticos despre profesia dumitale, îmi cer scuze. Pe Pământ e un mod obişnuit de a vorbi şi nu înseamnă nici o insultă.
— Sunt coafor şi creator vestimentar, zise Gremionis. Este o ramură artistică recunoscută. De fapt, sunt artist al personalului.
Îşi duse din nou degetul la mustaţă.
Baley spuse cu seriozitate:
— Am observat mustaţa dumitale. E un lucru obişnuit pe Aurora?
— Nu, nu este. Sper că va deveni aşa. Masculinizează figura. Multe chipuri pot fi îndreptate şi îmbunătăţite prin aranjamentul artistic al părului de pe faţă. Importantă este creaţia — asta face parte din profesia mea. Desigur, poţi depăşi măsura. Pe Palas, părul de pe faţă este ceva normal, dar acolo e obiceiul să şi-l vopsească în şuviţe. Fiecare şuviţă este vopsită separat şi iese un amestec. Păi, asta-i o prostie. Nu ţine mult, culorile se schimbă cu timpul şi se vede urât. Dar chiar şi aşa, e mai bine decât să fii spân. Nimic nu e mai puţin atrăgător decât o faţă fără păr. Asta e expresia mea. O folosesc în discuţiile personale cu posibilii mei clienţi şi e foarte eficientă. Femeile se pot descurca fără păr pe faţă, pentru că îl compensează altfel. Pe Smitheus…
Cuvintele pe care le rostea cu glas scăzut, dar repede, expresia lui serioasă, felul în care îşi fixa asupra lui Baley ochii mari, plini de sinceritate, toate astea parcă hipnotizau. Baley trebui să facă un efort fizic pentru a se desprinde.
Zise:
— Eşti robotician, domnule Gremionis?
Gremionis păru speriat şi cam încurcat pentru că era întrerupt în mijlocul peroraţiei:
— Robotician?
— Da. Robotician.
— Nu, deloc. Folosesc roboţi, la fel ca toată lumea, dar nu ştiu ce se află în ei. Nici nu-mi pasă.
— Dar locuieşti pe teritoriul Institutului de Robotică. De unde şi până unde?
— De ce n-aş locui?
Vocea lui Gremionis era mult mai duşmănoasă.
— Dacă nu eşti robotician…
Gremionis se strâmbă:
— Asta-i o prostie! Institutul, când a fost proiectat acum câţiva ani, trebuia să fie o comunitate autonomă. Avem propriile noastre ateliere de reparaţii pentru vehicule de transport, ateliere pentru întreţinerea roboţilor personali, medicii noştri, constructorii noştri. Personalul nostru locuieşte aici şi, dacă le trebuie un artist pentru personal, ăsta e Santirix Gremionis şi eu locuiesc tot aici. E ceva în neregulă cu meseria mea, ca să n-am voie?
— N-am spus asta.
Gremionis îşi întoarse privirea destul de bănuitor, tăgada grăbită a lui Baley nereuşind să-l liniştească. Apăsă pe un buton, apoi, după ce examină o fâşie dreptunghiulară multicoloră, făcu un lucru care semăna uimitor cu bătutul darabanei cu degetele.
Din tavan se lăsă în jos, uşor, o sferă, care rămase suspendată la vreun metru deasupra capetelor lor. Se deschise ca o portocală care se desface în felii şi în ea începu să se desfăşoare un joc de culori, însoţit de un sunet slab. Culorile şi sunetul se contopeau atât de măiestrit încât Baley, plin de uimire, descoperi că, după un timp, sunt greu de deosebit unele de altele. Ferestrele se întunecară şi feliile deveniră mai luminoase.
— E prea strălucitor? întrebă Gremionis.
— Nu, răspunse Baley, după o scurtă ezitare.
— E pentru fundal şi am ales o combinaţie liniştitoare, care ne va permite să discutăm într-un mod civilizat, înţelegi?
Apoi zise brusc:
— Nu trecem la subiect?
Baley îşi îndepărtă destul de greu atenţia de la… orice ar fi fost (Gremionis nu îi dăduse vreun nume) şi spuse:
— Dacă vrei. Eu aş vrea.
— Mă acuzi că am vreo legătură cu imobilizarea acelui robot, Jander?
— Am investigat împrejurările sfârşitului robotului.
— Dar ai pomenit de mine în legătură cu acest sfârşit. De fapt, acum două secunde m-ai întrebat dacă sunt robotician. Ştiu la ce te gândeşti. Încerci să mă faci să recunosc faptul că mă pricep la robotică, să mă poţi învinui că sunt… terminatorul robotului.
— Ai putea spune ucigaş.
— Ucigaş? Nu poţi ucide un robot… Oricum, eu nu l-am terminat, sau ucis, sau cum vrei să-i spui. Ţi-am spus, nu sunt robotician. Nu ştiu nimic despre robotică. Cum poţi să-ţi închipui măcar că…
— Eu trebuie să analizez toate legăturile, domnule Gremionis. Jander îi aparţinuse Gladiei — femeia de pe Solaria — şi dumneata erai prietenos cu ea. Asta e o legătură.
— O grămadă de oameni ar putea fi prietenoşi cu ea. Asta nu-i o legătură.
— Eşti gata să declari că nu l-ai văzut niciodată pe Jander, de câte ori ai fost în locuinţa Gladiei?
— Niciodată! Nici măcar o dată!
— N-ai ştiut niciodată că are un robot cu înfăţişare umană?
— Nu!
— Ea n-a pomenit niciodată de el?
— Avea roboţi peste tot. Toţi roboţi obişnuiţi. N-a spus nici o vorbă că ar avea altceva.
Baley dădu din umeri:
— Foarte bine. N-am nici un motiv — până acum — să cred că nu-i adevărat.
— Atunci spune-i-o Gladiei. De asta am vrut să vorbesc cu dumneata. Să-ţi cer s-o faci. Să insist.
— Gladia are vreun motiv să creadă altceva?
— Sigur că da. I-ai împuiat capul. Ai întrebat-o despre mine în legătură cu asta şi ea a bănuit… a devenit nesigură. Vorba e că m-a sunat azi dimineaţă şi m-a întrebat dacă am ceva de-a face cu toată treaba.
— Si ai negat?
— Bineînţeles că am negat, şi încă foarte înverşunat, pentru că n-aveam nimic de-a face cu asta. Dar nu e convingător dacă neg eu. Vreau s-o faci dumneata. Vreau să-i spui că, după părerea dumitale, n-am nici o legătură cu întreaga afacere. Ai spus şi că n-am şi că nu-mi poţi distruge reputaţia fără nici o dovadă. Te pot reclama.
— Cui?
— Comitetului de Apărare Personală. Adunării Legislative. Conducătorul acestui institut este un prieten apropiat al Preşedintelui şi i-am trimis, deja, un raport complet despre această problemă. Înţelegi, eu nu aştept. Acţionez rapid.
Gremionis dădu din cap într-un mod care ar fi putut fi luat drept furie, dar nu era prea convingător, dacă judecai după blândeţea feţei lui.
— Uite ce e, zise, aici nu eşti pe Pământ. Aici suntem apăraţi.
Planeta dumitale, cu suprapopulaţia ei, face ca oamenii să trăiască în nenumărate stupuri, în furnicare. Vă împiedicaţi unul de celălalt, vă sufocaţi reciproc — şi nu contează. O viaţă sau un milion de vieţi — nu contează.
Baley, ferindu-se ca în voce să i se simtă dispreţul, spuse:
— Citeşti romane istorice.
— Sigur că citesc — şi ele spun adevărul. Într-o singură Lume nu poţi avea miliarde de oameni, fără ca lucrurile să se petreacă astfel. Pe Aurora, fiecare dintre noi înseamnă o viaţă preţioasă. Din punct de vedere fizic; suntem protejaţi de roboţii noştri, astfel încât pe Aurora nu are loc nici un atac, darămite o crimă.