— Eşti sigur că n-a fost niciodată ceva cu caracter intim? Sunt sigur că te-a încurajat să continui să te oferi.
— Ştii, acum că ai pomenit de asta, mi se pare că văd totul în alt fel. Nu prea înţeleg cum ai reuşit să mă aduci la asta. Cred că întrebarea e de vină, dar, acum, mi se pare că ea m-a încurajat, într-adevăr, să continui prietenia cu Gladia. A sprijinit-o întruna.
Păru foarte deprimat:
— Asta nu mi s-a mai întâmplat vreodată. Nici nu m-am gândit la aşa ceva.
— De ce crezi că te-a încurajat să-i faci oferte repetate Gladiei? Gremionis îşi încreţi sprâncenele în chip jalnic şi îşi duse degetul la mustaţă:
— Ar părea că încerca să scape de mine. Încerca să se asigure că n-o s-o deranjez pe ea.
Scoase un sunet care semăna cu un râs scurt:
— Nu e prea măgulitor pentru mine, nu-i aşa?
— Dr. Vasilia a încetat să mai fie prietenoasă cu dumneata?
— Deloc. Era mai prietenoasă ca oricând.
— A încercat să-ţi spună cum să reuşeşti mai bine cu Gladia?
— Nu trebuia să facă asta. Munca Gladiei este foarte asemănătoare cu a mea. Eu lucrez cu fiinţe umane, iar ea cu roboţi, dar amândoi suntem creatori — artişti… Asta apropie, ştii. Ne ajutăm unul pe celălalt, uneori. Când nu mă ofer şi nu sunt respins, suntem prieteni buni. Înseamnă ceva, dacă te gândeşti.
— Dr. Vasilia ţi-a sugerat să arăţi un interes mai mare faţă de munca doctorului Fastolfe?
— De ce mi-ar sugera una ca asta? Nu ştiu nimic despre munca doctorului Fastolfe.
— Gladia ar fi putut fi interesată de munca binefăcătorului ei şi ar fi fost un mod să te faci plăcut în ochii ei.
Gremionis îşi miji ochii. Se ridică aproape ca un uragan, merse în celălalt capăt al încăperii, se înapoie, se opri în faţa lui Baley şi zise:
— Acum…, tu… ascultă la mine! Nu sunt eu primul mare deştept de pe planetă, nici măcar al doilea mare deştept, dar nu sunt un tâmpit fără pereche. Să ştii că înţeleg unde vrei să ajungi.
— Zău?
— Toate întrebările dumitale au vrut să mă facă să spun că dr. Vasilia m-a determinat să mă îndrăgostesc… Asta e… — se opri, dintr-o dată surprins — … sunt îndrăgostit, ca în romanele istorice.
Se gândi la asta, în timp ce în privire i se zărea lumina revelaţiei. Apoi îi reveni furia:
— Că m-a determinat să mă îndrăgostesc şi să rămân îndrăgostit, ca să pot afla lucrurile de la dr. Fastolfe şi să învăţ cum să-l imobilizez pe robotul ăla, Jander.
— Dumneata nu crezi că e aşa?
— Nu, nu este! ţipă Gremionis. Nu ştiu nimic despre robotică. Nimic. Oricât de grijuliu mi s-ar explica orice despre robotică, n-aş înţelege. Si cred că nici Gladia n-ar înţelege. În afară de asta, niciodată n-am întrebat pe nimeni despre robotică. Nu mi s-a spus niciodată — de către dr. Fastolfe sau de către altcineva — nimic despre robotică. Nimeni nu mi-a sugerat vreodată să mă amestec în robotică. Dr. Vasilia nu mi-a sugerat-o niciodată. Toată teoria dumitale împuţită nu ţine.
Îşi desfăcu braţele:
— Nu tine. Las-o baltă.
Se aşeză din nou, îşi încrucişă braţele pe piept, ţeapăn, şi îşi strânse buzele până ce formară o linie subţire, zbârlindu-şi mustaţa. Baley privi înspre portocala desfăcută în felii, care îşi fredona în continuare melodia plăcută în surdină şi etala nişte variaţii line de culori, în timp ce se legăna într-un cerc mic, încet.
Dacă izbucnirea lui Gremionis îi răsturnase planurile, nu lăsa să se vadă nimic. Spuse:
— Înţeleg ce spui, dar e adevărat că o vezi mereu pe Gladia, nu-i aşa?
— Da, o văd.
— Ofertele dumitale repetate nu o supără… şi refuzurile ei repetate nu te supără?
Gremionis ridică din umeri:
— Ofertele mele sunt politicoase. Refuzurile ei sunt blânde. De ce-am fi supăraţi?
— Dar cum petreceţi timpul împreună? E clar că sexul nu intră în discuţie şi nu vorbiţi despre robotică. Ce faceţi?
— Asta-i tot ce poate exista într-o prietenie — sex şi robotică? Facem multe împreună. Vorbim, de exemplu. Ea e foarte curioasă în legătură cu Aurora, iar eu petrec ore în şir descriindu-i planeta. Ştii, a văzut foarte puţine lucruri, iar ea petrece ore în şir povestindu-mi despre Solaria şi ce iad e acolo. Mai degrabă aş trăi pe Pământ — nu vreau să te jignesc. Şi mai e şi soţul ei mort. Ce personaj infect era! Gladia a avut o viaţă grea, sărăcuţa. Mergem la concerte, am dus-o de câteva ori la Institutul de Artă şi muncim împreună. Ţi-am povestit asta. Verificăm creaţiile mele — sau pe ale ei — împreună. Ca să fiu sincer, nu prea văd ce mulţumire ai când lucrezi cu roboţi, dar fiecare are ideile lui, ştii. De aceea, ea a părut foarte amuzată când i-am explicat de ce este important să tunzi părul cum trebuie — părul ei nu e prea aranjat, înţelegi. Dar cel mai mult ne plimbăm.
— Vă plimbaţi? Unde?
— Nicăieri în mod deosebit. Doar ne plimbăm. Ăsta e obiceiul ei — din cauza felului în care a fost educată pe Solaria. Ai fost vreodată pe Solaria? Da, sigur că ai fost. lartă-mă. Pe Solaria, există acele moşii enorme cu numai una sau două fiinţe umane pe ele, în rest numai roboţi. Te poţi plimba mile întregi şi să fii complet singur, iar Gladia spune că asta te face să te simţi stăpânul planetei. Roboţii sunt întotdeauna acolo, desigur, cu un ochi pe tine şi purtându-ţi de grijă, dar, fireşte, nu se arată. Aici, pe Aurora, Gladia duce dorul acestui sentiment de stăpân al lumii.
— Vrei să spui că ea vrea să stăpânească lumea?
— Adică, un fel de sete de putere? Gladia? Eşti nebun. Vrea numai să spună că duce dorul sentimentului de a fi singură cu natura. Nici eu nu înţeleg, îţi dai seama, dar îmi place s-o binedispun. Desigur, pe Aurora nu poţi avea sentimentele de pe Solaria. Trebuie să fie oameni în jur, mai ales în zona oraşului Eos, iar roboţii n-au fost programaţi să se ascundă. De fapt, Aurorienii se plimbă în general cu roboţii. Totuşi, cunosc unele trasee plăcute şi nu foarte aglomerate, iar Gladiei îi plac.
— Si dumitale îţi plac?
— Ei bine, doar pentru că sunt cu Gladia. În general, şi Aurorienii sunt plimbăreţi, dar trebuie să recunosc că eu nu sunt. La început am făcut febră musculară, iar Vasilia a râs de mine.
— Ştia că mergeţi la plimbare, nu-i aşa?
— Păi, într-o zi am intrat şchiopătând şi izbindu-mă de lucruri, aşa că a trebuit să-i explic. Ea a râs şi a spus că e o idee bună şi că cel mai bun lucru ca să-l determini pe un plimbăreţ să accepte o ofertă este să te plimbi cu el. „Ţine-o tot aşa”, a zis ea, „şi o să anuleze toate refuzurile până să apuci să te oferi din nou. O să se ofere chiar ea.” Numai că Gladia nu s-a oferit; dar mie au început să-mi placă foarte mult plimbările până la urmă, oricum.
Părea că a trecut peste criza de furie şi acum se simţea foarte în largul său. „Probabil că se gândeşte la plimbări”, îşi închipui Baley, pentru că pe faţă îi plutea un zâmbet. Părea foarte atrăgător — şi vulnerabil — cu mintea dusă la cine ştie ce fragment dintr-o discuţie, într-o plimbare care îi dusese cine ştie unde. Drept răspuns, lui Baley îi veni să surâdă.
— Deci, Vasilia ştia că voi continuaţi plimbările.
— Cred că da. Începusem să-mi iau liber în zilele de miercuri şi de sâmbătă, pentru că se potriveau cu programul Gladiei, iar Vasilia glumea uneori pe seama „plimbărilor mele de miercurea şi sâmbăta”, când veneam cu câte o schiţă.