Ea luă una, ţinând-o delicat între degetul mare şi cel mijlociu de la fiecare mână, apoi muşcă o bucăţică, încet, şi linse umplutura aurie, semilichidă, care se scurse. Baley îi imită gestul. Pachinka era dură la pipăit şi nu prea fierbinte. Îşi vârî un capăt al ei în gură şi văzu că e tare. Muşcă mai cu putere, iar pachinka se rupse şi umplutura i se scurse pe mâini.
— Ai muşcat prea mult şi prea tare, zise Gladia, întinzându-i repede un şerveţel. Acum, linge. Nimeni nu mănâncă o pachinka în întregime. Nu există aşa ceva. Trebuie să te desfeţi cu ea. Ideal ar fi s-o mănânci dezbrăcat, apoi să faci un duş.
Baley linse puţin, nehotărât, iar expresia feţei fu destul de grăitoare.
— Îţi place, nu-i aşa? întrebă Gladia.
— E delicioasă, zise Baley, şi mâncă încet şi cu grijă. Nu era prea dulce şi părea să se înmoaie şi să se topească în gură. Aluneca singură pe gât.
Mâncă trei pachinka şi doar ruşinea îl împiedică să mai ceară. Îşi linse degetele fără să se grăbească şi se feri să folosească şerveţele, pentru că nu voia să risipească nimic pe un obiect fără viaţă.
— Scufundă-ţi degetele şi mâinile în curăţător, Elijah, spuse ea, arătându-i unde.
Ceea ce lui i s-a părut a fi unt topit era, de fapt, un castron pentru spălat degetele.
Baley făcu aşa cum i se spuse şi, apoi, îşi uscă mâinile. Le mirosi, dar nu simţi nimic.
— Eşti într-adevăr jenat pentru noaptea trecută, Elijah? întrebă ea. Asta-i tot ce simţi?
„Am spus eu aşa ceva?” se întrebă Baley. În cele din urmă, încuviinţă:
— Mi-e teamă că da, Gladia. Nu e asta tot ce simt, nici vorbă, dar sunt stânjenit. Stai şi gândeşte-te. Sunt Pământean şi tu o ştii, dar deocamdată nu recunoşti, şi „Pământean” nu e pentru tine decât un cuvânt fără sens, din trei silabe. Noaptea trecută ţi-a fost milă de mine, erai îngrijorată pentru necazul meu cu furtuna, simţeai pentru mine ce simţi pentru un copil şi, compătimindu-mă, probabil pentru că erai vulnerabilă din cauza pierderii pe care ai avut-o — ai venit la mine. Dar sentimentul acesta va trece — mă mir că n-a trecut încă — şi atunci îţi vei aduce aminte că sunt Pământean şi te vei simţi ruşinată, înjosită şi murdărită. Mă vei urî pentru ce ţi-am făcut, iar eu nu vreau să fiu urât. Nu vreau să mă urăşti, Gladia.
(Dacă arăta după cum se simţea, atunci chiar că arăta nefericit.) Probabil că ea gândi astfel, pentru că se întinse şi-l mângâie pe mână:
— Nu te urăsc, Elijah. De ce-aş face-o? Nu mi-ai făcut nimic pentru care să mă supăr. Eu ţi-am făcut şi voi fi fericită toată viaţa pentru asta. Acum doi ani m-ai eliberat cu o atingere, Elijah, iar noaptea trecută m-ai eliberat din nou. Acum doi ani trebuia să ştiu că pot simţi dorinţa, iar noaptea trecută a trebuit să ştiu că pot simţi dorinţa din nou, după Jander. Elijah, rămâi cu mine. Ar fi…
El o întrerupse cu seriozitate:
— Cum s-ar putea, Gladia? Trebuie să mă întorc în Lumea mea. Am îndatoriri acolo şi tu nu poţi veni cu mine. N-ai putea trăi aşa cum se trăieşte pe Pământ. Ai muri din cauza bolilor de pe Pământ — dacă nu te omoară mai întâi aglomeraţia şi claustrarea. Sunt sigur că înţelegi.
— Înţeleg cum e pe Pământ, zise Gladia suspinând, dar nu trebuie să pleci imediat.
— În dimineaţa asta aş putea fi evacuat de pe planetă de către Preşedinte.
— Nu vei fi, zise Gladia cu ardoare. N-o să te laşi. Şi dacă te alungă, putem merge într-o altă Lume din Spaţiu. Există zeci din care să putem alege. Pământul înseamnă atât de mult pentru tine, încât nu poţi trăi într-o Lume din Spaţiu?
Baley spuse:
— Ţi-aş putea da un răspuns evaziv, Gladia, să-ţi spun că nici o Lume din Spaţiu nu m-ar lăsa să-mi întemeiez un cămin acolo — şi ştii că am dreptate. Adevărul este că Pământul înseamnă atât de mult pentru mine, încât ar trebui să mă întorc, totuşi, chiar dacă m-ar accepta vreo Lume din Spaţiu. Chiar dacă asta ar însemna să te părăsesc.
— Şi să nu mai vizitezi niciodată Aurora? Să nu mă mai vezi niciodată?
— Dacă te-aş putea vedea iar, aş face-o, zise Baley cu pasiune. Iar şi iar, crede-mă. Dar la ce bun să vorbesc aşa? Ştii că nu voi mai fi invitat. Şi ştii că nu pot reveni fără invitaţie.
Gladia vorbi încet:
— Nu vreau să cred asta, Elijah.
— Gladia, nu te amăgi singură, zise Baley. Între noi s-a întâmplat ceva minunat, dar ţi se vor mai întâmpla şi alte lucruri minunate, multe, de tot felul, dar nu acelaşi lucru minunat. Aşteaptă-le.
Ea tăcea.
— Gladia, zise el brusc, trebuie să ştie cineva ce s-a întâmplat între noi?
Ea îl privi cu o expresie îndurerată pe chip:
— Chiar atât de ruşine îţi este?
— De ceea ce s-a întâmplat, sigur că nu. Dar chiar dacă nu mi-e ruşine, ar putea să apară urmări neplăcute. Se va vorbi despre asta. Din cauza acelei oribile drame de pe hiperunde, care a prezentat o viziune deformată a relaţiei noastre, suntem cunoscuţi. Pământeanul şi Solariana. Dacă există cea mai mică bănuială că între noi este… dragoste, va ajunge pe Pământ cu viteza transmisiei hiperspaţiale.
Gladia îşi înălţă sprâncenele jignită:
— Iar Pământul te va considera înjosit? Te-ai încurcat cu cineva mai prejos decât tine?
— Nu, sigur că nu, spuse Baley jenat, pentru că ştia că aşa ar considera miliarde de pământeni. Te-ai gândit ce-ar spune soţia mea dacă ar auzi? Sunt însurat.
— Şi ce dacă aude? Ce-i cu asta? Baley respiră adânc:
— Nu înţelegi. Pe Pământ nu e ca în Spaţiu. Au fost timpuri în istoria noastră, când moravurile sexuale erau mai destrăbălate, cel puţin în unele locuri şi pentru unele clase. Acum nu e ca pe timpuri. Pământenii trăiesc aglomeraţi, la un loc, şi trebuie o morală puritană ca să menţii stabil sistemul de familie în asemenea condiţii.
— Vrei să spui că toată lumea are un partener, atât?
— Nu, zise Baley. Ca să fiu cinstit, nu e aşa. Dar există grija ca abaterile să nu se afle, astfel încât toată lumea să poată… să poată…
— Pretinde că nu ştie?
— Ei bine, da, dar în cazul ăsta…
— Totul va fi atât de public, încât nimeni nu se va putea preface că nu ştie… iar soţia ta se va mânia şi te va lovi.
— Nu, n-o să mă lovească, dar o să-i fie ruşine, ceea ce e mai rău. Şi mie îmi va fi ruşine, şi fiului meu. Situaţia mea socială va suferi şi… Gladia, dacă nu înţelegi, nu înţelegi, dar spune-mi că nu vei vorbi despre lucrurile astea, aşa cum fac Aurorienii.
Îşi dădea seama că se făcea de râs. Gladia spuse, gânditoare:
— Nu vreau să te necăjesc, Elijah. Ai fost bun cu mine şi nu vreau să fiu rea cu tine, dar — îşi ridică braţele, deznădăjduită — manierele Pământene sunt aşa de lipsite de sens.
— Fără îndoială. Totuşi, eu trebuie să trăiesc cu ele… aşa cum ai trăit tu cu cele Solariene.
— Da.
Chipul i se întunecă, amintindu-şi. Apoi spuse:
— Iartă-mă, Elijah. Sincer, îmi cer scuze. Vreau ce nu pot avea şi mă răzbun pe tine.
— E în ordine.
— Nu, nu e în ordine. Te rog, Elijah, trebuie să-ţi explic ceva. Nu cred că înţelegi ce s-a întâmplat noaptea trecută. Ai să fii cu atât mai jenat dacă eu înţeleg?
Baley se întrebă ce-ar zice şi ce-ar face Jessie dacă ar auzi discuţia asta. Îşi dădea seama că mintea lui ar trebui să fie la confruntarea cu Preşedintele, care era iminentă, şi nu la propria lui dilemă conjugală. Ar trebui să se gândească la pericolul pentru Pământ şi nu la cel pentru nevasta lui, dar, în realitate, el se gândea la Jessie.