Baley zise:
— Cum se face, dr. Fastolfe, că acum îmi dai atâtea sfaturi pline de grijă şi nu m-ai prevenit mai demult despre pericolul calomniei.
— Vina este, într-adevăr, a mea, spuse dr. Fastolfe. Pentru mine însemna ceva atât de elementar, încât nici nu m-am gândit că trebuie explicat.
Baley mârâi:
— Da, mi-am închipuit eu.
Fastolfe îşi înălţă capul brusc:
— Aud un vehicul aeropurtat afară. Mai mult, aud paşii unui robot din personalul meu, îndreptându-se către intrare. Presupun că Preşedintele şi Amadiro sunt foarte aproape.
— Împreună? întrebă Baley.
— Fără îndoială. Înţelegi, Amadiro a sugerat ca locuinţa mea să fie locul de întâlnire, acordându-mi astfel avantajul terenului propriu. Deci, el va avea ocazia de a se oferi, din aşa-zisă politeţe, să-l invite pe Preşedinte să-l aducă aici. La urma urmei, ei trebuie să vină aici amândoi. Asta îi va da lui câteva minute de discuţie cu Preşedintele între patru ochi, în care să-şi impună punctul de vedere.
— Nu prea e cinstit, zise Baley. Nu puteai împiedica asta?
— N-am vrut s-o fac. Amadiro îşi asumă un risc calculat. El ar putea spune ceva care să-l enerveze pe Preşedinte.
— Preşedintele este deosebit de nervos, de felul lui?
— Nu. Nu mai mult decât oricare alt Preşedinte aflat în cel de-al cincelea deceniu al mandatului său executiv. Totuşi, obligaţia de a respecta cu stricteţe protocolul, de a nu fi părtinitor şi faptul că dispune de puteri absolute, toate acestea duc inevitabil la o anumită nervozitate. Iar Amadiro nu este întotdeauna înţelept. Zâmbetul lui jovial, dinţii albi, bonomia care se revarsă pot fi extrem de iritante când cei asupra cărora le risipeşte nu sunt bine dispuşi, dintr-un motiv oarecare… Dar trebuie să mă duc să-i întâmpin, domnule Baley, şi să ofer ceea ce sper să fie o versiune mai substanţială a farmecului. Te rog să rămâi aici şi să nu te mişti de pe acel scaun.
Baley n-avea, acum, altceva de făcut decât să aştepte. Se gândi, fără nici o legătură, că se afla pe Aurora doar de cincizeci de ore standard.
18. DIN NOU PREŞEDINTELE
75
Preşedintele era scund, surprinzător de scund. Amadiro era mai înalt decât el cu aproape treizeci de centimetri. Totuşi, când toată lumea se aşeză, Preşedintele nu era mult mai scund decât ceilalţi. Într-adevăr, era îndesat, cu pieptul şi umerii largi, în aceste condiţii părând că-i domină pe toţi. Şi capul îi era mare, dar chipul îi era încreţit şi răvăşit de vârstă. Ridurile nu erau de felul celor provocate de râs. Simţeai că îi sunt imprimate pe obraji şi pe frunte de exercitarea puterii. Părul îi era alb şi rar, şi era chel în punctul în care ar fi avut un vârtej. Vocea se potrivea înfăţişării — gravă şi hotărâtă. Poate că vârsta îi mai furase puţin din timbru şi îi împrumutase puţină asprime, dar la un Preşedinte (se gândi Baley) asta mai degrabă ajuta, decât deranja.
Fastolfe trecu prin întregul ritual de întâmpinare, făcu schimb de replici banale şi oferi mâncare şi băutură. În tot acest timp, intrusul nu a fost pomenit şi nimeni nu l-a observat. De-abia după ce preliminariile au luat sfârşit şi când toată lumea s-a aşezat, a fost prezentat Baley (aflat ceva mai departe de centru decât ceilalţi).
El spuse:
— Domnule Preşedinte, fără să întindă mâna.
Apoi, cu un gest al mâinii care voia să însemne încuviinţare, zise:
— Şi, desigur, l-am cunoscut pe dr. Amadiro.
Zâmbetul lui Amadiro nu dispăru la tonul puţin insolent al lui Baley.
Preşedintele, care nu băgă în seamă salutul lui Baley, îşi puse câte o mână pe fiecare genunchi, cu degetele răsfirate, şi zise:
— Să începem şi să vedem dacă nu putem face această întâlnire cât mai scurtă şi cât mai productivă cu putinţă. Mai întâi o să accentuez că vreau să trec peste această problemă a comportării necorespunzătoare — sau a posibilei comportări necorespunzătoare — a unui Pământean şi să ajung direct în miezul lucrurilor. Iar când spun miezul lucrurilor, nu mă refer la arhicunoscuta poveste a robotului. Întreruperea activităţii unui robot este o chestiune de competenţa tribunalele civile; poate fi considerată o încălcare a drepturilor de proprietate şi urmată de o amendă, dar nu mai mult. În plus, dacă se va dovedi că dr. Fastolfe l-a făcut inoperant pe robotul Jander Panell, la urma urmei e vorba de un robot proiectat, construit şi verificat chiar de el, al cărui proprietar era la data imobilizării lui. S-ar putea să nu se aplice nici o amendă, deoarece o persoană e liberă să facă orice vrea cu bunul propriu. Ceea ce este, într-adevăr, în litigiu e problema explorării şi colonizării Galaxiei: fie noi, cei de pe Aurora, le înfăptuim singuri, fie în colaborare cu alte Lumi din Spaţiu, fie le lăsăm pe seama Pământului. Dr. Amadiro şi Globaliştii sunt de părere că Aurora trebuie să poarte singură această sarcină; dr. Fastolfe doreşte s-o lase Pământului. Dacă putem reglementa această problemă, atunci afacerea cu robotul poate fi lăsată pe seama tribunalelor civile, iar chestiunea comportării Pământeanului va fi, probabil, în litigiu, şi noi vom putea scăpa de el, pur şi simplu. Deci, voi începe prin a întreba dacă dr. Amadiro este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Fastolfe, pentru a înlătura neînţelegerea sau dacă dr. Fastolfe este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Amadiro, având în vedere acelaşi scop.
Se opri şi aşteptă.
Amadiro spuse:
— Îmi pare rău, domnule Preşedinte, dar trebuie să insist ca Pământenii să se limiteze la planeta lor, iar Galaxia să fie colonizată numai de Aurorieni. Totuşi, aş putea face un compromis, îngăduind altor Lumi din Spaţiu să împartă colonizarea cu noi, dacă asta ar înlătura conflictul inutil dintre noi.
— Înţeleg, spuse Preşedintele. Având în vedere această declaraţie, dr. Fastolfe, renunţi la punctul dumitale de vedere?
Fastolfe zise:
— Compromisul doctorului Amadiro nu prea are fundament, domnule Preşedinte. Sunt gata să ofer un compromis mai important. De ce n-ar fi deschise Lumile Galaxiei celor din Spaţiu şi Pământenilor, deopotrivă? Galaxia este mare şi ar fi loc pentru toţi. Sunt gata să accept o asemenea soluţie.
— Fără îndoială, vorbi Amadiro repede, pentru că nu e nici un compromis. Populaţia de peste opt miliarde de locuitori a Pământului este cu mai mult de jumătate mai mare decât populaţia tuturor Lumilor din Spaţiu la un loc. Pământenii trăiesc puţin şi sunt obişnuiţi să-şi înlocuiască repede pierderile. Nu au respectul nostru pentru viaţa individului. Se vor înghesui în noile Lumi cu orice chip, înmulţindu-se ca insectele, şi vor ocupa Galaxia înainte ca noi să începem ceva. A oferi Pământenilor o şansă presupus egală în faţa Galaxiei înseamnă să le dăm Galaxia — şi asta nu înseamnă echitate. Pământenii trebuie să se limiteze la Pământ.
— Şi dumneata ce ai de spus in legătură cu asta, dr. Fastolfe? întrebă Preşedintele.
Fastolfe oftă:
— Părerile mele sunt la dosar. Sunt sigur că nu trebuie să le repet. Dr. Amadiro se gândeşte să folosească roboţi cu aspect uman pentru a construi Lumile colonizate în care vor pătrunde, apoi, oamenii de pe Aurora, la cheie, dar nici măcar nu are roboţii cu aspect uman. Nu-i poate construi, şi proiectul n-ar merge, chiar dacă i-ar avea. Nu este posibil nici un compromis, dacă dr. Amadiro nu este de acord cu principiul că Pământenilor trebuie să li se permită cel puţin să ia parte la colonizarea Lumilor noi.