— Atunci, nu este posibil nici un compromis, zise Amadiro.
Preşedintele păru nemulţumit:
— Mă tem că unul dintre voi trebuie să cedeze. Nu vreau ca Aurora să fie sfâşiată de pasiuni din cauza unei probleme atât de importante.
Îl privi indiferent pe Amadiro, cu o expresie care nu însemna nici aprobare, nici dezaprobare:
— Intenţionezi să foloseşti imobilizarea robotului Jander ca argument împotriva părerii lui Fastolfe, nu-i aşa?
— Da, zise Amadiro.
— Un argument pur şi simplu emoţional. Ai de gând să declari că Fastolfe încearcă să-ţi desfiinţeze părerea, făcându-i pe roboţii cu aspect uman să pară mai puţin folositori decât sunt în realitate.
— Asta este exact ceea ce el încearcă să facă…
— Calomnie! aruncă Fastolfe, încet.
— Nu şi dacă o dovedesc, şi pot s-o dovedesc, spuse Amadiro. Poate că argumentul este emoţional, dar va fi eficient. Înţelegeţi asta, nu-i aşa, domnule Preşedinte? Părerea mea va câştiga, fără îndoială, dar lupta va crea neplăceri. V-aş sugera să-l convingeţi pe dr. Fastolfe să accepte o înfrângere inevitabilă şi să scutească Aurora de enorma tristeţe a unui spectacol care va slăbi poziţia noastră printre Lumile din Spaţiu şi ne va clătina încrederea în noi înşine.
— Cum poţi dovedi că dr. Fastolfe a scos robotul din funcţiune?
— Chiar el recunoaşte că este singura fiinţă umană care ar fi putut s-o facă. Ştiţi asta.
— Ştiu, spuse Preşedintele, dar voiam să te aud pe dumneata spunând-o, nu în circumscripţia dumitale electorală, nu în mass-media, ci mie personal. Şi ai făcut-o.
Se întoarse către Fastolfe:
— Şi dumneata ce spui, dr. Fastolfe? Eşti singurul om care ar fi putut distruge robotul?
— Fără să las urme fizice? După câte ştiu, da. Nu cred că dr. Amadiro este atât de talentat în robotică pentru a face asta şi sunt uluit că, după ce şi-a întemeiat Institutul de Robotică, este aşa de nerăbdător să-şi declare propria incapacitate, a sa şi a angajaţilor săi — şi încă în public.
Preşedintele oftă:
— Nu, dr. Fastolfe. Fără trucuri retorice acum. Să ne dezbărăm de ironie şi de subtilităţi. Care este apărarea dumitale?
— Păi atât, că nu i-am făcut rău lui Jander. Nu spun că i-a făcut cineva. A fost o întâmplare — a funcţionat principiul nesiguranţei asupra conexiunilor pozitronice. Se poate întâmpla des. Dr. Amadiro să admită că a fost o întâmplare, nimeni să nu fie acuzat fără dovezi, şi atunci vom putea discuta fondul propunerile divergente referitoare la colonizare.
— Nu, spuse Amadiro. Şansa unei distrugeri accidentale este prea mică pentru a fi luată în seamă, mult mai mică decât şansa ca dr. Fastolfe să fie răspunzător — cu atât mai mică, cu cât ignorarea faptului că dr. Fastolfe e vinovat ar însemna iresponsabilitate. Nu voi renunţa şi voi câştiga. Domnule Preşedinte, dumneavoastră ştiţi că eu voi câştiga şi cred că singura măsură raţională care se poate lua este să-l obligaţi pe dr. Fastolfe să-şi recunoască înfrângerea în interesul unităţii globale.
Fastolfe zise repede:
— Şi asta mă aduce la problema investigaţiei pe care i-am cerut domnului Baley, de pe Pământ, să o întreprindă.
Iar Amadiro spuse la fel de repede:
— O acţiune la care m-am opus când a fost sugerată prima oară. Poate că Pământeanul este un investigator bun, dar nu este obişnuit cu Aurora şi nu poate realiza nimic aici. Nimic, în afară de a împrăştia calomnii şi de a pune Aurora într-o lumină nedemnă şi ridicolă faţă de Lumile din Spaţiu. Fragmente satirice referitoare la această problemă au fost transmise pe vreo şase programe de actualităţi importante din Spaţiu, pe hiperunde, în tot atâtea Lumi. Înregistrări ale acestora au fost trimise la biroul dumneavoastră.
— Şi mi-au fost aduse la cunoştinţă, spuse Preşedintele.
— Şi s-a bârfit şi aici, pe Aurora, continuă Amadiro. Dacă aţi lăsa investigaţia să continue, asta ar servi numai interesului meu egoist. Pe Fastolfe îl costă sprijinul maselor şi voturile legislatorilor. Cu cât va continua mai mult, cu atât mai sigur voi fi eu de victorie, dar face rău Aurorei şi nu vreau să mă gândesc la siguranţa mea cu preţul răului făcut Lumii mele. Vă sugerez — cu respect — să puneţi capăt investigaţiei, domnule Preşedinte, şi să-l convingeţi pe dr. Fastolfe să fie de acord acum, în mod elegant, cu ceea ce va trebui să accepte până la urmă — cu un preţ mult mai mare.
Preşedintele spuse:
— Sunt de acord că s-ar putea să fi fost o imprudenţă faptul că i s-a permis doctorului Fastolfe să declanşeze această investigaţie. Spun s-ar putea. Recunosc şi că sunt tentat să-i pun capăt. Şi totuşi, Pământeanul — nu dădu nici un semn că ar fi ştiut că Baley se află în încăpere — se află deja aici de mai mult timp…
Se opri, ca şi cum i-ar fi dat lui Fastolfe o şansă de a confirma, iar Fastolfe o prinse, spunând:
— Aceasta e a treia zi a investigaţiei lui, domnule Preşedinte.
— În acest caz, făcu Preşedintele, înainte de a pune capăt acestei investigaţii, cred că ar fi cinstit să întreb dacă până acum există descoperiri importante.
Se opri din nou. Fastolfe îi aruncă o privire iute lui Baley şi îi făcu un semn uşor din cap.
Baley vorbi încet:
— Nu doresc, domnule Preşedinte, să mă amestec neîntrebat. Mi s-a pus o întrebare?
Preşedintele se încruntă. Fără să privească înspre Baley, spuse:
— Îi cer domnului Baley de pe Pământ să ne spună dacă a făcut vreo descoperire importantă.
Baley inspiră adânc. Acum e acum.
76
— Domnule Preşedinte, începu el. Ieri după-masă îl interogam pe dr. Amadiro, care a fost foarte amabil şi eficient cu mine. Când personalul meu şi cu mine am plecat…
— Personalul dumitale? întrebă Preşedintele.
— Am fost însoţit de doi roboţi în toate etapele investigaţiei mele, domnule Preşedinte, zise Baley.
— Roboţi care aparţin doctorului Fastolfe? întrebă Amadiro. Pun întrebarea pentru dosar.
— Pentru dosar, aparţin. Unul este Daneel Olivaw, robot cu aspect uman, iar celălalt, Giskard Reventlov, un robot mai vechi, fără aspect uman.
— Mulţumesc, spuse Preşedintele. Continuă.
— Când am părăsit terenul Institutului, am descoperit că se umblase la vehiculul aeropurtat pe care-l folosisem.
— Se umblase? întrebă Preşedintele uimit. De către cine?
— Nu ştiu, dar s-a întâmplat pe terenul Institutului. Venisem în urma unei invitaţii, aşa că personalul Institutului ştia că suntem acolo. Mai mult, nimeni nu poate veni fără o invitaţie şi fără cunoştinţa personalului de la Institut. Dacă ar fi de imaginat aşa ceva, ar trebui să tragem concluzia că la maşină ar fi putut umbla numai cineva din personalul Institutului, iar asta ar fi, în orice caz, imposibil — doar dacă n-ar fi dat dispoziţie însuşi dr. Amadiro, ceea ce, iarăşi, e de neimaginat.
Amadiro zise:
— Se pare că îţi imaginezi cam multe pe seama inimaginabilului. Vehiculul aeropurtat a fost controlat de un tehnician calificat, care să-şi dea seama dacă, într-adevăr, s-a umblat la el? N-ar fi putut fi o defecţiune? întrebă Amadiro.
— Nu, domnule, dar Giskard, care este capabil să conducă un vehicul aeropurtat şi care l-a condus de multe ori chiar pe acesta, susţine că s-a umblat la el.