Există un număr mare de scriitori care au măr-şăluit în istoria literară asemenea unei oştiri pur-tînd steaguri. A fost, de pildă, Victor Hugo, unul dintre maeştrii mult admiraţi ai lui Verhaeren. A fost Balzac, de a cărui concepţie de viaţă Verhaereţ1" este, din anumite puncte de vedere, ciudat de aprc! piat. Printre făuritorii minori de stindarde e domni Chesterton al nostru, cu aerul lui eroic de a : pururi gata să pornească într-o cruciadă, împungîni glorios cu coarnele şi călare pe un cal de lemn. '
Făuritorul de drapele e un om cu energie şi cu puternică vitalitate. Şi îi place să-şi închipuie ( tot ce-l înconjoară e la fel de robust, de plin de s şi de vigoare, cum se simte a fi el însuşi. îşi figlj rează lumea ca un loc plin de culori vii şi de coi traste puternice, în care un clarobscur bine marqf
1 Pofta de a croi drapele din stofa vieţii (fr.).
140
înlătură orice dubiu asupra adevăratei naturi a luminii şi a întunericului, şi în care viaţa pulsează, trepidantă şi fîlfîitoare, ca un steag în vînt.
De la bun început descoperim la Verhaeren toate caracteristicile făuritorului de steaguri. în cea mai timpurie culegere de versuri a sa, Les Flammands, îl şi aflăm desfătîndu-se cu asemenea versuri :
Leur deux poings monstrueux pataugeaient dans la pate.1
încă de pe atunci îl aflăm făcînd, în chip copios, uz ■— sau poate că abuz ? — aşa cum ia făcut şi Victor Hugo înaintea sa, de cuvinte ca „vaste", „enorme", „infini", „infiniment",
„infinite", „univers". Astfel, în L'Âme de la viile vorbeşte despre un viaduct „enorme", un tren „immense", un soare „monstrueux", ba chiar şi de o atmosferă „enorme"1.
Pentru Verhaeren toate drumurile duc la infinit, indiferent unde sau ce o fi acesta.
Les grand' routes tracent des croix
A Vinţini, ă travers bois ;
Les grand' routes tracent des croix lointaines
A l'infini, ă travers plaines. 2
Infinitul este una dintre noţiunile cu care nu-i prea uşor să te joci. Dar făuritorii de drapele îl îndrăgesc pentru că se pretează la contraste pline de efect cu finitul microscopic al omului.
Scriitori ca Hugo sau Verhaeren vorbesc atît de des şi cu atîta uşurinţă despre infinit, încît în poezia lor ideea respectivă îşi pierde semnificaţia.
1 Pumnii lor monstruoşi se împotmoleau în cocă. 2
A Marile drumuri se încrucişează / Către
infinit, străbă-tjnd pădurile; / Marile drumuri se încrucişează în depărtări / Către infinit, străbătînd cîmpiile.
141
Am afirmat că, din anumite puncte de vedere, concepţia de viaţă a lui Verhaeren se apropie de cea a lui Balzac. Asemănarea e mai accentuată în unele dintre poemele scrise în perioada sa de maturitate, în special în acelea care tratează aspecte ale vieţii contemporane. Les villes tentaculaires conţine poeme de o concepţie absolut balzaciană. De pildă, rapsodia lui Verhaeren despre Bursă : Une fureur reenţlammee
Au mirage du moindre espoir
Monte soudain de l'entonnoir
De bruit et de fumee,
On Von se bat, ă coup de vols, en bas.
Langues seches, regards aigus, gestes inverses
Et cervelles, qu'en tourbillons les millions traversent, '
Echangent la leur peur et leur terreur...
Aux fins de mois, quand les debăcles se decident.
La mort les paraphe de suicides,
Mais au jour mente aux heures blemes,
Les volontes dans la fievre revivent,
L'acharnement sournois
Reprend comme autrefois. 1
Nu poţi citi aceste versuri fără ca mintea să te [ ducă la hrăpăreţii febrili ai lui Balzac, la Baronul de Nucingen, la Du Tillet, la Keller şi la toţi avarii şi cămătarii mai mici, precum şi la toate victimele lor.
i Versurile de mai sus, cu ardoarea lor elaborată şi
1 O ardoare reînsufleţită / De mirajul celei mai vagi speranţe / Se înalţă brusc din pîlnia / Zgomotului şi fumului /
Acolo unde bătăliile se duc din zbor. / Limbi uscate, priviri pătrunzătoare, gesturi răsturnate / Şi minţi prin care se învîrtejesc milioanele / Fac în acel loc schimb de temeri şi de spaime. . / La sfîrşit de lună, cînd se hotărăsc dezastrele / Moartea îi parafează prin sinucideri / Dar în aceeaşi zi, la ceasul zorilor, / Febra reînvie voinţele /
Înverşunarea ascunsă / Se înstăpîneşte iar ca şi altădat.
142
cam melodramatică, respiră întocmai spiritul versiunii de viaţă tip-scenariu-de-film-senzaţional a lui Balzac.
Instincul de făuritor de steaguri al lui Verhaeren îl face să guste cu precădere tot ce-i neobişnuit de vast şi de trudnic. El preamăreşte şi amplifică brutalitatea frustă a ţăranilor flamanzi, capacitatea lor aproape nemărginită de a mînca şi a bea, sîrguinţa lor, animalitatea lor. într-un stil pur rooseveltian 1, Verhaeren admiră energia de dragul energiei. Toate ritmurile sale vibrante sînt dictate de nevoia de a-
şi exprima pasiunea pentru tensiune. Curioasele sale asonante şi aliteraţii : Luttent et s'entrebattent en disputes 2...
îşi au originea în aceeaşi dorinţă de a recapta sensul violenţei şi vieţii imediate.
E interesant să comparăm violenţa şi energia lui Verhaeren cu violenţa unui predecesor al său — şi anume Rimbaud, băiatul minune, dacă a existat vreodată unul. Şi Rimbaud a croit steaguri din stofa vieţii, dar steaguri care nu au fluturat niciodată pe acest pămînt. Forţa lui a pătruns, într-un anume fel, dincolo de graniţele vieţii obişnuite.
într-unele dintre poemele sale, Rimbaud pare să fi atins într-adevăr ţinta aceea fără de nume către care năzuia, adică să fi păşit pe acel tărîm de nemaiauzită vigoare şi frumuseţe spirituală, a cărei natură nu o poate descrie decît printr-o metaforă exclamativă :
Millions d'oiseaux d'or, o vigueur future ! 3
1 Referire la Theodore Roosevelt, preşedinte al Ş.U.A. între 1901—1909, promotor al expansiunii nord-americane în America Latină şi al aşa-zisei politici a „marii bite".
2 Luptîndu-se, duelîndu-se, disputîndu-se.
3 Milioane de păsări de aur, o, forţă viitoare !
143
Dar vigoarea lui Verhaeren nu e niciodată atît de frumoasă şi de spiritualizată ca aceste
„milioane de păsări de aur". E mai curînd vigoarea şi violenţa vieţii obişnuite, căreia i se imprimă o viteză cinematografică. Socotim totuşi demn de remarcat că Verhaeren este cel mai izbutit ori de cîte ori se întrerupe din croitul şi fîlfîitul steagurilor. Bucolicele sale flamande şi poeziile de dragoste din Les Heures^ scrise în cea mai mare parte în formă tradiţională şi: fiind în marea lor majoritate mai scurte şi mai concentrate decît poemele de violenţă şi energie, constituie partea cea mai emoţionantă a creaţiei lui.
De asemenea, foarte interesante sînt poemele apar-ţinînd fazei timpurii de îndoieli şi de melancolie, care a marcat apariţia culegerilor Les Debâcles şi Les Flambeaux Noirs.