Minoritatea se proclamă scandalizată de faptul că ziarele predilecte ale majorităţii acordă atîta spaţiu crimelor şi violenţei şi anunţă cu titluri de o şchioapă orice scandal sexual.
Dar din momentul în care a fost inventată drama, problematica ei majoră s-a axat pe violenţă
şi scandal sexual. Despuiate de poezie, intrigile celor mai mari tragedii din lume par desprinse din pagina întîi a Gazetei Poliţiei.
în tragedia elevată, ca şi în jurnalismul ieftin, nu-şi au loc observaţiile obiective, datele organizate
202
203
şi gîndirea logică a ştiinţei. Această incompatibilitate este reflectată de covîrşitorul fapt istoric al interminabilelor războaie civile — războaie între raţiune şi instincte, raţiune şi pasiune, raţiune şi iraţionalul raţionalizat, raţiune sub masca interesului personal conştient şi demenţa criminală care se autosanctifică sub chipul idealismului, organizîn-du-se în religii şi moralităţi.
De la epocă la epocă, acest război civil rămîne mereu acelaşi ; dar manifestările lui se schimbă
odată cu timpurile. Astfel în Epoca Credinţei, mult lăudata esenţă a unităţii creştine se manifesta (pentru a folosi limbajul scolastic) în întreaga creştinătate, prin acele necontenite şi reciproce tăieri de capete. Astăzi, indiferent de care parte a zidului spiritual ne aflăm, sîntem cu toţii umanitarişti. Epoca noastră e epoca propăşirii umanităţii. Dar e şi epoca lagărelor de concentrare, a bombardamentelor şi armelor atomice. Iar la nivelul conceptual, trăim într-o Epocă a Ştiinţei Pure şi a Filozofiei Analitice, ceea ce înseamnă totodată, şi chiar mai pregnant, o Epocă a Minciunii Organizate şi a Divertismentelor Non-Stop.
De bună seamă, este evident,
O ştie fiece băiat de şcoală,
Maimuţa urmăreşte scopul, iar omul doar mijloacele.
Codoş pentru urangutani şi proxenet la babuini. .
Raţiunea vine-n grabă, gata să ratifice...
Calculînd traiectoria rachetelor tale
Cu ţinta orfelinatului de dincolo de ocean ;
După ce-a ochit, vine cu daruri de tămîie,
Implorînd-o pe Fecioară ca tu să nimereşti direct la ţintă.
In acest război civil, scriitorul a chemat să joace, prin talentele lui, un dublu rol : cel de corespondent de război şi cel de propagator.
204
Ca factor profesionist de înregistrare a experienţelor celor mai intime ale omului, scriitorul observă variatele manifestări ale iraţionalului, negative şi pozitive, conceptualizate sau brute, şi e capabil să vadă în ce mod sînt acestea legate de lumea publică, organizată, şi de sistemele filozofice. Mai mult, fiind înzestrat cu darul special de purificare a cuvintelor, el are calitatea de a face o propagandă efectivă pentru oricare dintre cei doi combatanţi. Va lua partea raţiunii în slujba Cuviinţei ? Sau va raţionaliza în slujba Imanentului Babuin ? Îşi va folosi darurile pledînd pentru mai multă viaţă, mai multă iubire, mai multă libertate ? Sau : Hai, dă drumul la un vînt plin de filozofie, ce-i linge pe
tirani,
Hai fă-te codoş al Prusiei, cu patentata-i Istorie a lui Hegel..
Scriitorul e liber să aleagă — mai liber decît alţi oameni prinşi în plasa feluritelor puternice organizări sociale.
Este un fapt istoriceşte constatat că mulţi scriitori au făcut o alegere proastă. Mereu şi mereu, geniul şi faima s-au pus în slujba Puterii, Interesului Oficial şi Nonraţiunii Raţionalizate.
„Timpul" (după cum scrie W. H. Auden în admirabilul său poem închinat morţii lui Yeats) : Timpul care-i neîngăduitor Cu cel- nevinovat şi cel sîrguitor Şi care e indiferent perfect La orice fizic de efect.
Adoră vorbele şi izbăveşte Pe cei pe seama cărora trăieşte ; Le iartă orice laşitate, îngîmfare, Şi-onoruri le aşterne la picioare.
205
Timpul care pe acest bizar temei L-a izbăvit pe Kipling şi-ale lui idei, . Şi îl va ierta pe Paul Claudel, Faptul că
scrie bine, îl iartă şi la el.
Hamlet şi Agamemnon sînt la fel de pline de orori ca şi gazetele de scandal; dar pentru că Shakespeare şi Eschil au dat un sens mai pur cuvintelor triburilor respective, îi iertăm şi, totodată, în timp ce ascultăm acele cuvinte admirabile, ne iertăm şi nouă faptul că ne plac emoţiile violente, care ne evocă puternic relatările despre crime şi scandaluri sexuale.
Ştiinţa este o chestiune de observaţie detaşată, de discernămînt obiectiv şi de experiment, de raţio-nare răbdătoare, în cadrul unui sistem de concepte logic corelate.
In conflictele care au loc în viaţa reală între raţiune şi pasiune, rezultatul final e incert.
Pasiunea şi prejudecata sînt întotdeauna gata să-şi mobilizeze forţele cu rapiditate şi să
declanşeze atacul cu furie ; dar, în cele din urmă (şi, adeseori, desigur, prea tîrziu) interesele personale conştiente se ridică la luptă, lansează un contraatac şi raţiunea triumfă.
In lumea fictivă a dramei, lucrurile nu prea se întîmplă astfel. Din capul locului, cînd mergem la teatru ca să vedem o dramă o facem cu dorinţa de a ne aţîţa emoţiile, o facem cu scopul precis de a trăi, prin mijlocirea altora, simţămintele violente asociate cu crima şi scandalul sexual. Dacă în piesă există unele replici despre raţiune şi cunoaşterea dezinteresată, sau referiri la ştiinţă ca sursă de informare, ştiinţa ca teorie şi ştiinţa ca bază a unei filozofii generale, acestea trebuie să constituie doar nişte digresiuni de la tema principală a conflictului generator de emoţii
Dar piesele sînt scurte şi arta de a istorisi o poveste şi de a descrie personajele în termenii dra-206
mei e lungă. Autorul unei tragedii are prea puţin timp, şi publicul său încă mai puţină răbdare pentru digresiunile de la situaţiile generatoare de emoţii, care constituie substanţa oricărei drame intense.
în comedie, conflictele sînt mai puţin ireconciliabile, iar simţămintele stîrnite mai puţin violente. In consecinţă, digresiunile par mai puţin digresive şi sînt ascultate nu numai cu răbdare dar chiar cu plăcere.
Acel mare maestru al digresiunii dramatice, care a fost Bernard Shaw, s-a bucurat de o imensă
popularitate. (In treacăt trebuie remarcat că Shaw şi-a folosit măiestria debitînd o mare cantitate de nonsensuri grăitoare despre biologia darwinistă şi în a sa Fata neagră, despre psiho-fiziologia pavloviană.)
24
Romanul şi eseul sînt genuri literare mai permeabile la digresiuni chiar şi decît comedia cea mai volubilă. Cu condiţia să fie bine scris, într-un eseu poţi discuta despre o sumedenie de lucruri, iar într-un roman îşi poate găsi practic loc orice fel de idee, de la experienţele subiective cele mai intime pînă la observaţiile şi raţionamentele cele mai generale.
Aşadar, în poezie şi tragedii referirile ştiinţifice nu-şi pot găsi decît un loc sărăcăcios.
Comedia le oferă o sferă mai largă, dar nu chiar atît de vastă ca aceea a eseului sau a romanului de trei sute de pagini.
Eu nu am calitatea, şi nici nu e necesar în acest context, să prezint o istorie cuprinzătoare a Referirilor Ştiinţifice în Literatură. Preocuparea noastră de bază nu se axează pe trecut, ci pe prezent şi pe viitorul imediat. Fie că ne e pe plac sau nu, epoca noastră este Epoca Ştiinţei. Şi în aceste condiţii, ce
207
5
poate să facă un scriitor ? Şi, în calitatea sa de artist literar conştient şi de cetăţean răspunzător, ce anume ar trebui să facă ?
In primul rînd, şi cel mai important, este ca scriitorul să îndeplinească pe cît poate de bine misiunile în vederea cărora îl califică talentul său, şi anume : să redea, în cuvinte mai pure decît cele ale tribului, experienţele personale trăite de el şi de alţii ; să relateze aceste experienţe prin mijloace care să împace, din punct de vedere uman, experienţele din universul naturii, simbolurile lingvistice şi convenţiile culturale ; şi să reflecte pe cît se pricepe de bine toate planurile de existenţă în care făpturile omeneşti sînt destinate să-şi împlinească viaţa şi moartea, să perceapă, să simtă şi să gîndească.