300
lalţi, vor fi întotdeauna necesare constrîngeri din afară sub forma poliţiştilor, şi constrîngeri lăuntrice sub forma superstiţiilor. Cei mai buni iubitori de viaţă sînt, probabil, cei care au primit o educaţie strictă, bazată pe principiile moralei creştine sau burgheze, ale filozofiei bunei cuviinţe temperate de religie şi care, după aceea, s-au răzvrătit împotriva educaţiei primite.
De un capăt al prăjinii de echilibru pe care o balansează în mîini aceşti acrobaţi pe sîrmă, atîrnă bunele deprinderi sociale dobîndite prin educaţie, iar la celălalt capăt le contracarează deprinderile antisociale ale răzvrătirii lor. Tînărului bine-crescut, aspirant la o chilie în mînăstirea lui Gargantua, i-aş
recomanda cea mai convenţională dintre educaţiile de gentleman căpătată în şcolile publice anglicane, urmată, apoi, la universitate, de un. curs intensiv de pyrrhonism teoretic şi de practica tuturor precepte-lor subversive ale lui Blake. Pierderea credinţei religioase, intelectuale şi morale s-ar putea să-l împingă la neurastenie sau la sinucidere ; cu atît mai rău pentru el. Dar dacă-i îndeajuns de rezistent încît să supravieţuiască, atunci lăsaţi-l cu încredere să facă tot ce doreşte. Tradiţiile şcolii publice îl vor ghida onorabil şi inteligent printre meandrele vieţii sociale, în timp ce cursul de pyrrhonism îl va fi învăţat să desconsidere constrîngerile impuse de aceste tradiţii asupra activităţilor sale ca individ, sau colonie de indivizi.
19. EXCESUL NEECHILIBRAT
Celor care obiectează că e imposibil să asculţi de preceptele lui Gargantua fără să te porţi ca un porc, nu le putem răspunde decît : „Vorbiţi în numele vos-301
tru !" Dacă eşti bine-crescut şi instruit, nu te comporţi ca un porc ; te comporţi ca o fiinţă
umană. Cu atît mai mult, în cazul unui sincer iubitor de viaţă, doctrina lui este o garanţie împotriva comportării porceşti. Căci comportarea porcească nu e o manifestare a vieţii, ci o blasfemie a ei. Astfel, lăcomia porcească, beţia porcească sînt mijloace de reducere a vitalităţii nu de intensificare a ei. Promiscuitatea porcească nu este o expresie a acelei dorinţe spontane care „sădeşte roadele vieţii şi ale frumuseţii" * în personalitatea umană. Don Juanii iubesc artificial, cerebral. Ei îşi folosesc imaginaţia pentru a-şi stimula dorinţa, o dorinţă
conştientă de sine, nepasională şi atît de nejustificată încît umileşte, micşorează, „cu nisip presară" pe cei chemaţi în acest fel în acţiune. Avariţia porcească şi rapacitatea limitează
vitalitata, îndrumîndu-i fluxul spre un canal strimt şi murdar. Cruzimea, care uneori poate fi necesară şi potrivită, caz în care e stimulatoare de viaţă, devine limitatoare şi distrugătoare de viaţă cînd se preface într-o reacţie obişnuită, cînd devine, pe scurt, cruzime porcească. într-adevăr, orice linie de comportament împinsă pînă la excluderea altor comportamente posibile, deschise unei personalităţi diverse normale, este, evident potrivit cu normele noastre, imorală, pentru că limitează şi distorsio-nează manifestările vieţii. In ochii iubitorului de viaţă, asemenea exclusivism constituie un păcat. Doctrina moderaţiei practicată de el cere ca un exces să fie contrabalansat de altul. A continua să mergi, din principiu sau din puterea deprinderii, pe calea unei singure linii de comportament, înseamnă a distruge acel echilibru vital al cărui nume e virtutea, şi înseamnă a cădea în imoralitate.
Citat dintr-un poem de William Blake.
302
Evident, Pascal a fost un om oribil de imoral. El a păcătuit împotriva vieţii printr-un consecvent exces de cucernicie, întocmai cum mîncăii păcătuiesc printr-un consecvent exces de lăcomie, avarii prin zgîrcenie şi desfrinaţii prin necontenitele pofte trupeşti.
*■' 20. VIAŢA ŞI RUTINA VIEŢII
E demn de remarcat că revelaţia vieţii confirmă multe dintre revelaţiile morţii. * Activităţile şi distracţiile pe care Pascal le ura cu atîta înverşunare pentru că îi fac pe oameni să uite că
trebuie să moară sînt detestabile şi pentru iubitorul de viaţă, pentru că îi împiedică pe oameni să trăiască din plin. Moartea face ca aceste distracţii să pară triviale şi stupide; dar şi viaţa le face să pară la fel. Durerea şi apropierea treptată a anihilării l-au făcut pe Ivan Ilici să
înţeleagă zădărnicia carierei lui de burghez respectabil. Dar dacă ar fi întîlnit vreodată un autentic om viu, dacă ar fi citit vreodată o carte, sau ar fi privit un tablou, sau ar fi ascultat o muzică a unui artist viu, ar fi învăţat aceeaşi lecţie. Dar Pascal, şi mai tîrziu Tolstoi, n-au îngăduit revelaţiei să derive din viaţă. Năzuinţa lor a fost să-i umilească pe oameni, tăvălindu-i în descompunerea mormîn-tului, să le hărăzească o pedeapsă crîncenă ; ei au veştejit nu numai nimicurile care distrag şi distrug viaţa şi cu care oamenii îşi trec timpul, ci şi însăşi viaţa pe care aceste nimicuri o distrug. Iubitorul de viaţă este de acord cu ei în ura împotriva prostiilor găunoase şi a sordidului existenţei umane. întîmplă-
1 Am împrumutat fraza de la Şestov. La Reyelation de la Mort este titlul, în traducere franceză, a uneia dintre cele mai interesante cărţi ale sale. (N.A.)
303
tor, progresul ştiinţei şi al tehnicii a sporit enorm elementul de trivial şi de sordid din viaţa oamenilor. Funcţionarul sau muncitorul taylorizat i îşi părăsesc muncile lor abrutizante pentru a-şi petrece timpul liber sub influenţa unor amuzamente-narcotice, puse la dispoziţie de ziare, de cinematografe, de radio ; li se oferă din ce în ce mai puţin prilejul de a Vtrăi o viaţă
proprie activă sau creatoare. Pascal şi Tolstoi i-ar fi îndrumat dinspre stupiditate către disperare, vorbindu-le despre moarte ; dar sfatul iubitorului de viaţă este : „memento vivere".
Dacă oamenii îşi amintesc că trebuie să trăiască, ei se vor abţine de la preocupări care nu sînt decît substitute ale vieţii. Oricum, cei mai mulţi dintre ei nu doresc să trăiască, aşa cum nu doresc să moară ; sînt la fel de speriaţi de viaţă ca şi de moarte. Ei preferă să continue a exista confuz, în acea semi-comă a muncii mecanizate şi a odihnei mecanizate. Să putrezească
treptat în idealul lor de fericire. Cînd iubitorul de viaţă obiectează, o face de dragul lui. Dacă, , oamenii doresc să putrezească au dreptul să putrezească ; primejdia constă însă în faptul că s-ar pu- j tea să-i infecteze şi pe alţii care nu doresc să pu- I trezească. Un lazaret de ciumaţi nu-i locul cel mai indicat în care să venerezi viaţa.
21. VIAŢA ŞI VIITORUL
^ Cînd le-a spus discipolilor săi să nu se gîndească la ziua de mîine, Isus vorbea ca un iubitor al vieţii. A acorda prea multă atenţie viitorului înseamnă a 1 Referire la taylorism, sistemul capitalist de organizare a muncii prin folosirea maximă a zilei de muncă şi prin intensificarea procesului de producţie.
304
acorda prea puţină prezentului — înseamnă să acorzi prea puţină atenţie vieţii ; pentru că viaţa nu poate fi trăită decît în prezent. Eternitatea, concepută ca existînd obiectiv, în afara vieţii, este un duşman al ei, de aceea Pascal a pus atîta accent pe etern şi pe infinit. Unica eternitate de care ţine seamă viaţa este cea a extaticei transcendări a timpului, care înseamnă