După două ore, când totul fusese pus la punct pentru testare, sosea şi echipa Pentagonului. Aceasta cuprindea doisprezece oameni, printre care doi generali şi grupul tehnic, ale căror recomandări erau vitale pentru decizia pe care avea să o ia Pentagonul. De îndată ce şi‑au luat şi ei locul în faţa bateriei de ecrane tv de sub umbrar, s‑a purces la efectuarea testului.
Moir începu cu o surpriză. Îşi invită spectatorii să îşi întoarcă scaunele şi să urmărească deşertul care se întindea monoton şi pustiu în apropiere. Spectatorii erau nedumeriţi. Moir apăsă pe un buton de pe consola din faţa sa. La numai câţiva paşi, deşertul începu să erupă. O gheară uriaşă de metal răsări pe neaşteptate, se întinse înainte şi începu să tragă. Din nisipul în care se îngropase singur, imun atât la avioanele de vânătoare cât şi la radarul de la sol, îşi făcu apariţia Despotuclass="underline" un bloc uriaş de oţel cenuşiu pe roţi şi şenile, fără ferestre, independent, autonom, rezistent la orice fel de lovitură directă în afară de obuzele artileriei grele şi de bombele de mare capacitate, rezistent la atacurile nucleare, chimice sau biologice. Extrăgându‑se din mormântul pe care singur şi‑l săpase, uriaşul se puse pe treabă.
Cei patru oameni care se aflau în interiorul său porniră motoarele care îi alimentau sistemele, traseră ecranele de oţel care îi acoperea hublourile de sticlă armată şi scoaseră antena radarului care avea să îi avertizeze asupra atacurilor şi antenele cu senzori care aveau să‑i ajute la ghidarea rachetelor. Echipa Pentagonului era impresionată.
— Vom presupune, îi anunţă Cobb, că primul val de tancuri sovietice a trecut fluviul Elba în Germania de Vest peste cele câteva poduri existente precum şi peste alte poduri militare ridicate peste noapte. Forţele NATO se angajaseră în lupta cu primul val, fiind suficiente pentru a le face faţă. Dar un al doilea val, mult mai numeros, de tancuri ruseşti se iveşte din pădurile Germaniei de Est unde au stat ascunse până atunci şi se îndreaptă către Elba. Acestea vor izbuti o străpungere a liniei frontului, urmând să se îndrepte către graniţa cu Franţa. Despoţii, desfăşuraţi şi îngropaţi în Germania, pe o linie care porneşte dinspre nord spre sud, au ordine precise: descoperirea, identificarea şi distrugerea tancurilor inamice.
Cobb apăsă pe un alt buton şi în acoperişul VBL‑ului se deschise o trapă. Din ea apăru o rampă pe care se afla o rachetă subţire ca un creion, un tub lung de 2,5 metri, cu un diametru, de 50 de centimetri. Racheta îşi porni motoraşul şi se avântă în văzduhul azuriu, unde se pierdu rapid pentru că era azurie şi ea. Spectatorii îşi întoarseră privirile spre ecrane, pe care o cameră tv de mare acurateţe urmărea Kestrelul. La înălţimea de cincizeci de metri intră în funcţiune motorul cu reacţie turbofan colateral, racheta purtătoare se stinse şi se prăbuşi desfăcându‑se în bucăţi, pe laturile proiectilului ţâşniră nişte aripi scurte şi butucănoase şi nişte eleroane care să‑l orienteze. Racheta minusculă începu să zboare ca un avion, continuând totuşi să urce în văzduhul de deasupra poligonului. Moir indică un uriaş ecran radar. Braţul circular înconjura discul fără ca pe acesta să apară nici o imagine.
— Kestrelul este alcătuit în întregime din fibre de sticlă, psalmodie Moir cu mândrie. Motorul e construit din derivaţi ceramici, rezistenţi la temperaturi înalte, dar care nu se reflectă pe ecranul radarului. Cu puţina tehnologie „stealth" pe care am introdus‑o în el, aşa cum vedeţi şi dumneavoastră, este complet invizibil, atât pentru ochiul omenesc cât şi pentru cel al aparatelor. Iscălitura sa pe radar e doar cât a unui cintezoi. Ba chiar mai puţin. Radarul poate detecta păsările după bătaia aripilor. Kestrel nu bate din aripi iar radarul pe care îl avem aici este cu mult mai sofisticat decât toată aparatura pe care o au sovieticii.
În caz de război, Kestrel, vechiul cu adâncă penetraţie, poate pătrunde până la o depărtare între 200 şi 500 de mile dincolo de liniile inamice. În cadrul acestui test a atins o altitudine operaţională de 4.500 de metri, s‑a stabilit la o bătaie a tubului de o sută de mile şi a început să se rotească, având o longevitate de zece ore la o sută de noduri. În acelaşi timp a început să urmărească electronic ceea ce se întâmplă la sol. Gama lui de senzori a intrat în acţiune. Ca o pasăre de pradă a explorat terenul de sub el, acoperind o circumferinţă terestră cu diametrul de 70 de mile.
Scanerii lui infraroşii au hăituit vânatul apoi au chestionat radarul cu banda milimetrică.
— Este programat să lovească numai în cazul în care ţinta emite căldură, este alcătuită din oţel şi se află în mişcare, adăugă Moir. Ţinta trebuie să emită suficient de multă căldură pentru a fi tanc şi nu automobil, camion sau tren. Nu va lovi un incendiu, o casă în flăcări sau un vehicul parcat deoarece acestea nu se află în mişcare... Din acelaşi motiv nu va lovi nici reflectoarele unghiulare sau cărămida, lemnul sau cauciucul, pentru că acestea nu sunt din oţel. Iar acum, domnilor, vă rog să vă uitaţi la zona de ţintă de pe acest ecran.
Spectatorii se întoarseră spre ecranul uriaş, pe care apăreau imaginile transmise de camera de televiziune aflată la o depărtare de o sută de mile. O zonă întinsă prevăzută cu decoruri ca un platou de filmare de la Hollywood. Era plină de pomi artificiali, hangare de lemn, furgonete, camioane şi automobile. Din loc în loc ardeau ruguri mari aprinse cu benzină. Apoi un singur tanc autentic începu să se mişte, radiocontrolat. De la înălţimea de 4.500 de metri la care se afla, Kestrelul îl observă imediat şi intră în acţiune.
— Domnilor, iată noua revoluţie de care suntem, pe bună dreptate, foarte mândri. În sistemele precedente, aparatul de vânătoare se arunca imediat în jos asupra ţintei, distrugându‑se în acest fel şi pe el, împreună cu toată această tehnologie extrem de costisitoare. Ceea ce face ca preţul de cost să fie ineficient. Urmăriţi însă cum acţionează Despotul...
Spectatorii se întoarseră din nou, la timp pentru a putea surprinde străfulgerarea rachetei purtătoare a proiectilului teleghidat Goshawk, lung de un metru, care îndeplinea acum ordinul primit de la Kestrel şi se îndrepta asupra ţintei pe care i‑o comandase acesta. Comentariul fu preluat în continuare de Salkind.
— Goshawk se va înălţa la 30.000 de metri, se va răsuci şi se va întoarce înapoi. Când va trece pe lângă Kestrel, acest vehicul pilotat de la distanţă îi va transmite Goshawkului toate informaţiile finale asupra ţintei. Computerul de la bordul Kestrelului va stabili poziţia exactă a ţintei când Goshawk va atinge zero metri altitudine, aproximaţia fiind de 50 cm. Goshawk va lovi în interiorul cercului. Urmăriţi‑l acum cum coboară.
Tancul de oţel (un Abrams Marca Unu învechit) înainta zgomotos la atac, mişcându‑se printre toate casele, hangarele, camioanele, furgonetele, automobilele, focurile, reflectoarele unghiulare îngropate în zona de ţintă şi tancurile imitate din cauciuc. O străfulgerare bruscă şi Abramsul fu parcă lovit de un pumn masiv. Aproape ca într‑o filmare cu încetinitorul, se turti, marginile îi explodară, tunul i se ridică acuzator spre cer şi apoi explodă ca o minge de foc. Sub umbrar se auzi un prelung oftat colectiv.
— Ce artilerie aveţi în nasul acestui Goshawk? întrebă un general.
— Nici una, generale, îi răspunde Salkind. Goshawk e ca un pietroi deştept. Se aruncă în jos cu aproape zece mii de mile pe oră. În afară de receptorul prin care primeşte informaţiile de la Kestrel şi de radarul minuscul cu ajutorul căruia urmează instrucţiunile pe ultimii 4.500 m până la ţintă, nu are nici o altă tehnologie. De aceea şi este atât de ieftin. Dar efectul impactului a zece kilograme de oţel combinat cu tungsten asupra tancului, la viteza respectivă, este ca... păi, cam ca atunci când tragi o alică dintr‑o armă cu aer comprimat în spinarea unei libărci, de mică distanţă. Tancul acesta a oprit de fapt echivalentul a două locomotive Amtrack cu o sută de mile la oră. A fost pur şi simplu făcut una cu pământul.