Ben Salkind îi aruncă o privire scurtă şi rapidă lui Peter Cobb, care îi răspunse cu o uşoară încruntare a sprâncenelor. Pe chipul lui Melville Scanlon nu se putea citi nimic. Cyrus Miller îşi aşeză palmele cu faţa în jos pe masă şi îşi închise ochii înălţându‑şi chipul spre tavan. Nu era omul care să‑şi plece capul nici chiar atunci când i se adresa Atotputernicului. De altfel, acesta era confidentul lui apropiat.
— Doamne, psalmodie magnatul petrolului, ascultă‑ne, căci ne rugăm Ţie. Ascultă‑ne pe noi, fii adevăraţi şi credincioşi ai acestei ţări glorioase, pe care te‑ai milostivit să o zideşti întru bunăstarea noastră. Îmbărbătează‑ne inimile. Învaţă‑ne să avem curajul de a merge până la capăt în greaua misiune ce ne stă în faţă şi care suntem siguri că are binecuvântarea Ta. Ajută‑ne să izbăvim această ţară, aleasă a Ta, şi acest popor, ales de Tine.
Continuă mai multe minute pe acelaşi ton, apoi rămase alte câteva în reculegere. Când îşi coborî privirea asupra celor cinci bărbaţi din preajma sa, ochii îi străluceau, arzând de convingerea celui care nu are nici o îndoială.
— Domnilor, glasul Lui ne‑a vorbit. El e alături de noi, în strădaniile noastre. Trebuie să mergem înainte, nu înapoi, pentru ţară şi pentru Dumnezeu.
Ceilalţi cinci nu aveau de ales, trebuiau să‑l aprobe. Peste o oră, Irving Moss discuta între patru ochi cu Miller, în cabinetul acestuia. Existau două componente, îi explică el fără înconjur, care aveau o importanţă vitală dar pe care el, Moss, nu avea cum să le rezolve. Prima era o piesă de înaltă complexitate din tehnologia sovietică; cea de‑a doua o sursă secretă în cadrul celor mai restrânse consilii de la Casa Albă. După ce îi explică motivele. Miller îl aprobă gânditor.
— O să am eu grijă de amândouă, îi spuse el. Tu ai la dispoziţie bugetul şi banii pentru onorariul tău. Treci la punerea în aplicare a planului fără nici o întârziere.
IUNIE
Colonelul Easterhouse se prezentă la Miller în prima jumătate a lunii iunie.
Avea de lucru până peste cap în Arabia Saudită, dar somaţia lui Miller era fără drept de apel, aşa că se îmbarcase în cursa de la Jiddah spre New York, via Londra, şi de acolo luase prima cursă spre Houston. Fusese aşteptat de o maşină care îl dusese la Aeroportul Particular William P. Hobby din sud‑estul oraşului, de unde Learjetul îl adusese la ranch, pe care îl vedea acum pentru prima oară. Raportul său de activitate era optimist şi fusese foarte bine primit.
Era în măsură să anunţe că omul lui de legătură de la Poliţia Secretă Religioasă fusese de‑a dreptul entuziasmat de ideea de a schimba guvernul de la Riad şi luase deja legătura cu imamul fundamentaliştilor şiiţi imediat după ce Easterhouse îi spusese unde îşi avea acesta ascunzătoarea. Faptul că imamul nu fusese trădat era o dovadă clară că fanaticul din Poliţia Religioasă merita toată încrederea.
Imamul ascultase propunerea în care nu se menţionase nici un nume pentru că n‑ar fi acceptat niciodată ca un creştin ca Easterhouse să devină instrumentul voinţei lui Allah şi, după cum i se relatase, se arătase la fel de entuziasmat.
— Treaba este, domnule Miller, că fanaticii Hezballah n‑au încercat niciodată până acum să pună mâna pe fructul evident care este Arabia Saudită, ci au preferat să încerce să învingă şi să anexeze mai întâi Irakul, ceea ce nu le‑a izbutit. Răbdarea aceasta a lor se explică prin faptul că s‑au temut, şi pe bună dreptate, că dacă ar căuta să răstoarne Casa de Saud ar provoca o reacţie violentă a Statelor Unite, care până acum au avut o poziţie oscilantă. Şi au avut întotdeauna credinţa că Arabia Saudită are să le pice singură în braţe când va veni vremea. Se pare că imamul este dispus să accepte că la primăvară celebrarea Jubileului de Diamant este de acum definitiv stabilită pentru luna aprilie va sosi momentul ales de Allah.
În timpul festivităţilor, la Riad vor sosi delegaţii imense din partea tuturor celor 37 de triburi mai importante din ţară, ca să îşi prezinte omagiul faţă de casa regală. Printre acestea se numără şi delegaţia din regiunea Hasa a muncitorilor de pe terenurile petrolifere, care sunt în majoritate şiiţi. Printre aceştia vor fi introduşi pe ascuns cei două sute de asasini aleşi de imam, care vor sosi neînarmaţi, urmând să li se distribuie mitralierele şi muniţiile importate în ascuns pe unul din petrolierele lui Scanlon.
În încheiere, Easterhouse era în măsură să raporteze că un ofiţer superior egiptean grupul de consilieri militari egipteni juca un rol important, la toate nivelele, în cadrul armatei saudite acceptase ca, în cazul în care ţării sale suprapopulate şi lipsite de resurse financiare avea să i se asigure accesul la petrolul saudit, să supravegheze distribuirea de muniţii defecte soldaţilor din Garda Regală, care avea să fie astfel pusă în imposibilitatea de a‑şi apăra stăpânii.
— Ai lucrat bine, Colonele, îl aprobă Miller gânditor, apoi schimbă subiectul. Dar ia spune‑mi ce reacţie crezi că au să aibă sovieticii la preluarea de către noi a Arabiei Saudite?
— Una de perturbaţie extremă, aşa îmi închipui, îi răspunse colonelul.
— Suficient de mare ca să pună capăt Tratatului Nantucket, ale cărui condiţii le cunoaştem de‑acum în întregime? îl întrebă Miller.
— Înclin să cred că da, zise Easterhouse.
— Ce grup din Uniunea Sovietică ar avea cele mai multe motive să se opună tratatului şi condiţiilor pe care le prevede acesta, aşa încât să dorească să‑l vadă definitiv terminat?
— Statul Major General, îi răspunse colonelul fără nici o ezitare. Poziţia lor în URSS seamănă foarte bine cu poziţia comitetului întrunit al statelor majore de la noi, la unison cu industria apărării. Tratatul le va reduce puterea, prestigiul, bugetul şi chiar efectivele cu 40%: Nu văd cum ar putea să le placă.
— Ciudaţi aliaţi, observă Miller gânditor. Crezi că există vreo modalitate de a intra în contact direct cu ei?
— Eu... am nişte cunoscuţi, zise Easterhouse cu precauţie.
— Aş vrea să te foloseşti de ei, îi ceru Miller. Spune‑le numai atât că în SUA există interese foarte puternice care sunt tot atât de puţin favorabile acestui Tratat Nantucket ca şi ei, şi că acestea cred că poate fi subminat din partea americană şi ar dori să aibă un schimb de opinii cu ei.
***
Regatul Iordaniei nu are nici o înclinaţie specială pro‑sovietică, dar Regele Hussein fusese obligat să meargă pe un drum foarte îngust şi delicat pentru a‑şi păstra tronul din Amman şi, din când în când, achiziţionase armament sovietic, chiar dacă legiunea sa arabă haşemită era dotată mai ales cu arme de provenienţă occidentală. Cu toate acestea, în Amman există o echipă de consultanţi militari sovietici, formată din treizeci de persoane, condusă de ataşatul militar de la ambasada sovietică. La un moment dat patronii săi saudiţi îl trimiseseră pe Easterhouse să ia parte la testarea în deşert, la est de Akaba, a unor aparate sovietice şi, astfel, avusese ocazia să îl cunoască pe acest ataşat. Pe drumul de înapoiere, Easterhouse se opri Ia Amman ca să‑i facă o vizită.
Ataşatul militar, colonelul Kutuzov, pe care Easterhouse îl bănuia că este de la GRU, era tot acolo şi îi acceptă bucuros invitaţia la masă. Americanul fu uluit de viteza de reacţie a ruşilor. După numai două săptămâni era contactat la Riad pentru a i se aduce la cunoştinţă că anumiţi domni ar fi fost deosebit de fericiţi să se întâlnească, în împrejurări cât se poate de discrete, cu prietenii lui. Mai primea şi un pachet voluminos conţinând instrucţiunile de drum. Easterhouse îl transmise la Houston fără să‑l deschidă.
IULIE
Dintre toate ţările comuniste, Iugoslavia are regimul cel mai relaxat în privinţa turiştilor, mai ales că vizele de intrare se pot obţine fără prea multe formalităţi direct la sosirea pe aeroportul din Belgrad. Pe la jumătatea lunii iulie, soseau în aceeaşi zi cu avionul la Belgrad, dar venind din direcţii diferite şi la ore diferite, cinci bărbaţi. Veneau cu avioane regulate de linie de la Amsterdam, Roma, Viena, Londra şi Frankfurt. Cum aveau cu toţii paşapoarte americane, nu avuseseră nevoie de vize pentru oraşele respective. Pe aeroportul din Belgrad au solicitat cu toţii, şi au şi primit, viza pentru o săptămână pe care să şi‑o dedice inocent turismului. Primul a sosit dimineaţa, doi la ora prânzului şi alţi doi după‑amiază. Au răspuns cu toţii ofiţerilor de la viză că aveau de gând să vâneze mistreţi şi cerbi la faimoasa cabană de vânătoare de la Karadjoedjevo, fosta fortăreaţă de pe malul Dunării, deosebit de apreciată de bogătaşii occidentali. În timp ce aşteptau să li se pună viza pe paşaport, au anunţat cu toţii că aveau de gând să petreacă o noapte la superluxosul hotel Petrovaradin din Novisad, situat la 80 de kilometri nord‑vest de Belgrad. Şi cu toţii s‑au îndreptat spre hotel cu taxiul.