— Dragul meu soţ, s-ar cuveni să-l avertizăm că marginile firului de iarbă îi pot tăia buzele şi limba la fel ca o lamă.
— Tocmai mă pregăteam s-o fac.
Săvârşitorul decoji un fir şi gustă. Scorţişoară acrişoară, o idee de fructe citrice, moleşeală de respiraţie lâncedă — gustul pregnant îi amintea de multe lucruri, unele plăcute.
— Se poate transforma în viciu.
— Trebuie să te previn că soţul meu e pe punctul de a face o remarcă alegorică, Vorbitor Andrew.
Ceifeiro râse delicat.
— Oare nu San Angelo a spus că domnul nostru Isus Cristos ne-a îndrumat pe calea cea dreaptă prin compararea lucrurilor noi cu cele vechi?
— Gustul ierbii, reluă Săvârşitorul. Ce are el în comun cu Novinha?
— Am s-o spun pe ocolite. Cred că Novinha a gustat cândva ceva neplăcut, însă atât de puternic încât a fascinat-o, şi de atunci încoace i-a fost imposibil să se lipsească de acea aromă.
— Despre ce este vorba?
— În termeni teologici? Mândria de a purta o vină universală. E o formă de trufie şi egomanie. Se consideră răspunzătoare pentru lucruri care în nici un caz nu s-ar fi putut întâmpla din cauza ei. Ca şi cum ar controla absolut totul, ca şi cum suferinţele s-ar abate ca o pedeapsă pentru păcatele ei.
— Se simte vinovată pentru moartea lui Pipo, adăugă Aradora.
— Ciudată purtare, remarcă Ender. Doar ştie că purceluşii l-au ucis pe Pipo, care s-a dus la ei din proprie voinţă. Cum ar putea fi vina ei?
— Când m-am gândit prima oară la asta, am găsit aceleaşi puncte slabe. Dar mai apoi am studiat transcripţiile şi documentele legate de evenimentele petrecute în noaptea în care a murit Pipo. N-am găsit decât o aluzie, o remarcă pe care o făcuse Libo cerându-i Novinhei să-i arate ceva la care lucraseră ea şi Pipo, cu câteva momente înainte ca Pipo să plece pentru a discuta cu purceluşii. Ea a refuzat. Asta a fost tot, cineva i-a întrerupt şi n-au mai reluat niciodată subiectul, cel puţin în Staţiunea zenadorilor şi nici în altă parte unde să fi rămas vreo înregistrare sau document.
— Vorbitor Andrew, amândoi ne-am pus întrebarea ce s-o fi întâmplat cu puţin timp înainte de moartea lui Pipo, spuse Aradora. De ce a plecat Pipo atât de precipitat? Se certaseră cumva? Era furios? Când moare o persoană pe care ai iubit-o şi ultimele clipe petrecute cu ea au fost marcate de furie sau ură, atunci începi să te acuzi: „Dacă n-aş fi zis asta, dacă n-aş fi făcut cealaltă”.
— Am încercat să reconstituim ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Am apelat la jurnalele de computer, cele care reţin în mod automat fişele curente de lucru, înregistrări ale tuturor operaţiunilor efectuate de fiecare persoană care a folosit computerul. Şi tot ce-i aparţinea Novinhei era complet inaccesibil. Nu numai fişierele în care lucra atunci. Nu am obţinut acces nici măcar la jurnalele referitoare la timpii de lucru. Tot astfel, n-am reuşit să aflăm nici care erau fişierele pe care la ascundea de noi. Pur şi simplu n-am fost în stare să obţinem accesul. Nici primarul n-a putut să facă mai mult folosind împuternicirile obişnuite de ocolire a protecţiilor pe care le avea la dispoziţie.
Aradora dădu din cap.
— Era prima oară când cineva interzicea accesul la fişierele publice, fişiere de lucru, adică la o parte a muncii întregii colonii.
— A fost un gest revoltător. Bineînţeles că primarul ar fi putut să apeleze la împuternicirile de urgenţă pentru ocolirea protecţiilor, dar care era starea de necesitate? Ar fi trebuit să ţinem o şedinţă publică, şi nu aveam nici o justificare legală. Doar îngrijorarea în ceea ce-o privea pe Novinha, iar legea nu-i apără pe oamenii care spionează, chiar dacă o fac spre binele cuiva. Poate că într-o bună zi vom vedea ce există în acele fişiere şi vom afla ce s-a întâmplat între ei înainte ca Pipo să moară. Nu le poate şterge, pentru că sunt de interes public.
Ender uitase cu desăvârşire că Jane nu asculta şi că el o exclusese ca martor la această discuţie. De aceea Presupusese că, imediat ce ea auzise cele spuse, ocolise toate protecţiile şi parolele instituite de Novinha şi descoperise deja ce se afla în fişiere.
— Ar mai fi căsătoria ei cu Marcão, spuse Aradora. Toată lumea ştia că era o nebunie. Libo voia să se căsătorească cu Novinha şi nu făcea nici un secret din asta, dar ea a spus iarăşi nu.
— Ca şi cum ar fi spus: „Nu merit să mă căsătoresc cu bărbatul care m-ar putea face fericită. Mă voi mărita cu unul care să fie sălbatic şi brutal cu mine, care mă va pedepsi aşa cum merit”. Ceifeiro oftă. Dorinţa ei de autoflagelare i-a ţinut departe unul de celălalt. Întinse mâna şi atinse palma soţiei.
Ender se aştepta ca Jane să facă vreo remarcă răutăcioasă în legătură cu cei şase copii, care erau o dovadă că Libo şi Novinha nu stătuseră chiar atât de departe unul de celălalt. După ce aşteptă câteva clipe şi nu auzi vorbele ei usturătoare, îşi aduse aminte că deconectase interfaţa. Iar acum, când Ceifeiro şi Aradora erau cu ochii pe el, nu mai putea să o conecteze.
Fiindcă acum ştia sigur că Libo şi Novinha fuseseră amanţi ani de zile, îşi dădu seama că Ceifeiro şi Aradora se înşelau. Da, era foarte probabil ca Novinha să se simtă vinovată — asta ar explica de ce l-a suportat pe Marcos, de ce s-a rupt total de restul comunităţii. Dar nu explica de ce nu se căsătorise cu Libo; indiferent cât de vinovată s-ar fi considerat, era limpede că socotise că merita să se bucure de plăcerile oferite de patul lui Libo.
Ceea ce respinsese era căsătoria cu Libo, iar nu pe Libo ca persoană. Şi, într-o colonie atât de mică şi mai ales catolică, nu era tocmai uşor să facă o asemenea alegere. Prin urmare, ce-i aducea căsătoria şi de la ce o scutea adulterul? Ce încerca să evite?
— Înţelegi, sper, că deocamdată totul a rămas un mister pentru noi. Dacă vrei într-adevăr să mărturiseşti moartea lui Marcos Ribeira, va trebui să răspunzi într-un fel la întrebarea: de ce s-a căsătorit cu el? Şi pentru a afla răspunsul va trebui să descoperi de ce a murit Pipo. Mii de minţi, care de care mai strălucite, din cele O Sută de Lumi, se străduie de mai bine de douăzeci de ani să găsească răspuns la întrebarea asta.
— Dar faţă de aceşti oameni străluciţi eu am un avantaj, remarcă Ender.
— Şi care ar fi avantajul? întrebă Ceifeiro.
— Mă voi bucura de ajutorul oamenilor care o iubesc pe Novinha.
— Noi n-am fost în stare să ne ajutăm pe noi înşine, constată Aradora. Şi n-am reuşit să o ajutăm nici pe ea.
— Poate că ne ajutăm unii pe alţii, spuse Ender.
Ceifeiro îl privi şi-i puse o mână pe umăr.
— Mărturisitor Andrew, dacă asta ţi-ai propus, atunci să fii la fel de cinstit cu noi cum am fost şi noi cu tine. Să ne destăinui şi nouă gândul care ţi-a trecut prin minte acum mai puţin de zece secunde.
Ender rămase tăcut, apoi încuviinţă grav.
— Nu cred că Novinha a refuzat să se mărite cu Libo dintr-un sentiment de vinovăţie. Sunt de părere că a respins ideea căsătoriei ca să-i împiedice accesul la fişierele acelea ascunse.