— Cu asta vrei să începi? întrebă Ouanda.
„Aha”, gândi Săvârşitorul. „Pentru ea nu-i chiar atît de important să menţină iluzia de solidaritate.”
— Se află aici pentru a mărturisi moartea lui Libo, spuse Miro. Toate astea s-au întâmplat mai devreme.
— Nu avem dovezi că există o relaţie cauzală…
— Lăsaţi-mă pe mine să descopăr relaţiile cauzale, spuse Ender calm. Povestiţi-mi ce s-a întâmplat când purceluşii au început să sufere de foame.
— Soţiile nu aveau ce mânca; aşa spuneau purceluşii. Miro nu luă în seamă neliniştea Ouandei. Înţelegi, masculii adunau mâncare pentru femele şi pui şi nu prea aveau ce să le ducă. Făceau mereu aluzii că vor trebui să pornească la război şi că vor muri probabil cu toţii. Miro scutura din cap. Păreau aproape fericiţi la gândul ăsta.
Ouanda se ridică.
— Nici măcar nu ne-a promis. Nu ne-a promis nimic.
— Ce vreţi să vă promit? întrebă Ender.
— Că nu… Că n-o să spui nimic din…
— Că n-o să vă pârăsc? întrebă el din nou.
Ea scutură din cap, deşi se vedea limpede că expresia copilărească îi era nesuferită.
— N-o să vă promit aşa ceva, spuse Săvârşitorul. Datoria mea e sa mărturisesc.
Ea se răsuci ca un vârtej spre Miro:
— Ai văzut?
La rândul lui, Miro părea îngrozit.
— Nu se poate să le spui. Vor închide poarta. N-or să ne mai lase niciodată să trecem de ea!
— Şi va trebui să-ţi găseşti altă slujbă? întrebă Ender.
Ouanda îl măsură cu dispreţ.
— Asta crezi că e xenologia? O slujbă oarecare? În pădure trăieşte o specie inteligentă, ramen, nu varelse, şi trebuie înţeleasă.
Ender nu-i răspunse, dar nu-şi desprinse privirea de la chipul ei.
— Aminteşte-ţi de „Matca şi Hegemonul”, spuse Miro. Purceluşii sunt ca şi Gândacii, doar că-s mai mici, mai slabi, mai primitivi. Trebuie să-i studiezi, desigur, dar nu ajunge atât. Poţi examina fiare şi să nu te sinchiseşti nicidecum atunci cînd una moare sau e mâncată, dar aceştia sunt., sunt ca şi noi. Nu ne putem limita la studierea foametei, la observarea distrugerii lor într-un război, îi cunoaştem şi…
— … Îi iubim, completă Ender.
— Da! îi aruncă Ouanda ca o sfidare.
— Dar dacă i-aţi abandona, dacă n-aţi exista, n-ar dispărea. Aşa e?
— Nu, recunoscu Miro.
— Ţi-am spus eu c-o să se poarte ca şi comitetul, spuse Ouanda.
Ender o ignoră.
— Şi ce s-ar întâmpla cu ei dacă i-aţi părăsi?
— E ca şi cum… Miro se zbătu să-şi găsească vorbele potrivite. Ca şi cum ai merge pe Pământ, cu mult înainte de Xenocid, înainte de călătoriile interstelare şi le-ai spune oamenilor: „Puteţi călători printre stele, puteţi locui pe alte lumi”, şi după aceea le-ai arăta mii de minuni. Lumina care se aprinde de la comutator. Oţel. Chiar lucruri simple — vase pentru apă. Agricultură. Te-ar vedea, ar şti ce eşti, ar şti că pot deveni ca tine şi că pot face toate lucrurile pe care le ai tu. Ce ţi-ar spune? „Ia astea de aici, nu ni le arăta, lasă-ne să ne trăim viaţa scurtă, brutală şi urâtă, lasă ca evoluţia să-şi urmeze cursul?” Nu. Ar zice: „Dă-ne, învaţă-ne, ajută-ne”.
— Iar tu ai spune: „Nu pot” şi ai pleca.
— E prea târziu! reluă Miro. Nu înţelegi? Au văzut deja miracolele! Ne-au văzut zburând. Ne-au văzut înalţi şi puternici, cu unelte fermecate şi cunoscând lucruri pe care nici nu le-au visat. Acum ştiu ce se poate obţine. Şi cu cât stăm mai mult, cu atât încearcă să înveţe, iar cu cât învaţă mai multe vedem cum educaţia îi ajută. Dacă îi înţelegi cât de cât, dacă pricepi că sunt…
— Umani.
— Ramen, oricum. Sunt copiii noştrii, înţelegi?
Ender surâse.
— Dar, după voi, care părinte îi dă fiului o piatră dacă el cere pâine?
Ouanda încuviinţă cu o mişcare din cap.
— Exact. Regulile Congresului susţin că trebuie să le dăm pietre, chiar dacă pâinea ne prisoseşte.
Ender se ridica.
— Ei, haideţi să mergem.
Ouanda nu era pregătită.
— Nu ne-ai promis.
— Aţi citit „Matca şi Hegemonul” ?
— Eu da, spuse Miro.
— Îţi poţi imagina că cel care a ales să fie Vorbitor în numele Morţilor e în stare să le facă vreun rău acestor micuţi, acestor pequeninos?
Îngrijorarea Ouandei se mai stinsese, dar ostilitatea persista.
— Eşti lunecos şi foarte şiret, Senhor Andrew, Vorbitor în numele Morţilor. Lui îi reaminteşti de Matcă, iar mie îmi vorbeşti în parabole nesincere despre scriptură.
— Îi vorbesc fiecăruia în limba pe care o înţelege cel mai bine, o puse la punct Săvârşitorul. Asta nu înseamnă că sunt lunecos. Înseamnă că mă exprim limpede.
— Deci vei face exact cum doreşti.
— Atâta vreme cât nu le voi face rău purceluşilor.
Ouanda surâse batjocoritor.
— După părerea ta.
— Dacă nu o pot folosi pe a altuia?!
Se ridică şi plecă de lângă ea, ieşind de sub umbra ramurilor mari ale copacului, şi se îndreptă spre pădurea care parcă îl aştepta pe coama dealului. Îl urmară, pornind în goană ca să-l ajungă din urmă.
— Vreau să-ţi spun ceva, reluă Miro. Purceluşii au cerut să mergi la ei. Ei cred că eşti acelaşi Vorbitor care a scris „Matca şi Hegemonul”.
— Au citit cartea?
— Au încorporat-o aproape perfect în religia lor. Tratează copia pe care le-am dat-o de parcă ar fi Cartea Sfântă, iar acum susţin că matca le vorbeşte.
Săvârşitorul îi aruncă o privire.
— Ea ce spune?
— Că eşti adevăratul Vorbitor şi că ai matca la tine. Că o vei aduce să trăiască alături de ei şi-i vei învăţa totul despre tine şi… e o adevărată nebunie. Cel mai grav este că aşteaptă imposibilul din partea ta.
Se putea ca asta să fie o simplă dorinţă a lor, aşa cum Miro credea cu tărie, dar Săvârşitorul ştia că, din gogoaşa ei, matca vorbise cu cineva.
— Şi cum spuneau că le vorbeşte matca?
Ouanda mergea alături de el.
— Nu lor, ci numai lui Rădăcină. Iar Rădăcină le transmite lor. Totul face parte din sistemul lor totemic. Am încercat mereu să intrăm în joc şi să ne prefacem că-i credem.
— Ce politicos din partea voastră, remarcă Ender.
— Asta-i practica antropologică standard, spuse Miro.
— Vă străduiţi atât de mult să vă prefaceţi că-i luaţi în serios încât nu aveţi absolut nici o şansă să învăţaţi ceva de la ei.
Rămaseră o clipă în urmă, astfel că Ender intră primul în pădure. Trebuiră să alerge din nou ca să-l ajungă.
— Mereu am încercat să învăţăm ceva de la ei! aproape strigă Miro.
Săvârşitorul se opri.
— Nu de la ei. Se aflau deja printre copaci; razele răzleţe care pătrundeau prin frunziş făceau ca trăsăturile lor să fie impenetrabile, dar Ender ştia ce poate citi pe feţele lor: iritare, indignare, dispreţ. „Cum de îndrăzneşte acest necunoscut neşcolit să ne pună la îndoială atitudinea profesională?” Iată de ce: sunteţi pătrunşi până în măduva oaselor de ideea supremaţiei voastre culturale. Vă desfăşuraţi Activităţile Suspecte pentru a-i ajuta pe bieţii purceluşi, dar nu există perspectiva ca voi să băgaţi de seamă când pot şi ei să vă înveţe câte ceva.