— Dar e evident că el nu a primit autorizarea din partea Congresului Stelar, spuse episcopul.
Dom Cristão clătină din cap cu înţelepciune:
— În jurnalele lui intime pe care, în afară de Copiii Minţii, nimeni nu le citeşte, San Angelo scria că…
Satisfăcut, episcopul se întoarse spre el.
— Deci Copiii Minţii posedă scrieri secrete ale lui San Angelo.
— Nu-s secrete, spuse Dona Cristâ. Doar plicticoase. Oricine poate citi jurnalele, dar numai noi ne batem capul cu ele.
— El scrie acolo că Vorbitorul Andrew e mai bătrân decât ne închipuim, spuse Dom Cristão. Mai în vârstă decât Congresul Stelar şi, într-un fel, mai puternic.
— E un copilandru. N-are nici patruzeci de ani, pufni episcopul Peregrino.
— Rivalităţile voastre stupide ne fac să pierdem timpul, spuse tăios Bosquinha. Am convocat această întrunire fiindcă trecem printr-o situaţie critică. În semn de respect faţă de voi, căci eu am acţionat deja în numele guvernului Lusitaniei.
Bosquinha comută terminalul pe imaginea originală.
— În dimineaţa asta programul m-a alertat a doua oară. S-a reuşit o nouă pătrundere sistematică, numai că de data asta nu a avut caracterul selectiv şi nondistructiv de acum trei zile. Citeşte totul cu viteză de transfer de date, ceea ce presupune că orice fişier existent este copiat în computerele de pe altă planetă. Apoi directorii sunt rescrişi în aşa fel încât o singură comandă dată prin ansiblu va distruge până la ultimul toate fişierele din memoriile computerelor noastre.
Bosquinha văzu că, spre deosebire de Copiii Minţii, episcopul Peregrino era surprins.
— De ce? întrebă el. Să ne şteargă toate fişierele… asta se întâmplă în cazul unei naţiuni sau lumi care se… se revoltă şi pe care vrei s-o distrugi şi…
— Constat că şi voi sunteţi şovini şi suspicioşi, spuse Bosquinha adresându-se Copiilor Minţii.
— Într-un mod mai îngust, o spun cu regret, o corectă Dom Cristão. Dar şi noi am detectat intruziunea. Bineînţeles că am copiat toate documentele — cu mari cheltuieli — şi le-am trimis la mănăstirile Copiilor Minţii de pe alte lumi, unde se va încerca refacerea fişierelor noastre dacă vor fi şterse. Dacă suntem însă trataţi ca o colonie rebelă, mă îndoiesc că se va permite o asemenea reconstituire. De aceea copiem informaţiile vitale pe hârtie. Nu cred că vom putea tipări totul, dar sper să salvăm măcar o parte, pentru a ne descurcam continuare. Prin urmare, munca noastră nu va fi distrusă în mod iremediabil.
— Aveai cunoştinţă despre asta?! se miră episcopul. Şi nu mi-ai spus şi mie!
— Iartă-mă, Peregrino, dar nu mi-a trecut prin minte că n-aţi descoperit şi singuri.
— Nu crezi că şi noi facem cercetări destul de importante, care merită să fie tipărite şi salvate?
— De-ajuns! interveni primarul Bosquinha. Prin tipărire nu putem salva decât un procent infim — în Lusitania nu avem suficiente imprimante ca să rezolvăm cât de cât problema. N-am putea menţine nici măcar serviciile esenţiale. Nu cred că ne-a rămas mai mult de o oră până să se încheie procesul de copiere şi s-ar putea să ne şteargă apoi toată memoria. Dar chiar dacă începeam azi dimineaţă, când am descoperit intruziunea, tot n-am fi reuşit să tipărim mai mult de a zecea mia parte din fişierele la care avem acces în fiecare zi. Fragilitatea, mai bine spus vulnerabilitatea noastră, e deplină.
— Deci suntem neajutoraţi, conchise episcopul Peregrino.
— Nu, dar voiam să vă fac să înţelegeţi clar gravitatea extremă a situaţiei, astfel încât să acceptaţi singura alternativă. Ea are să vă provoace dezgust.
— Nici nu mă îndoiesc, aprobă episcopul.
— Acum o oră, pe când mă chinuiam cu problema asta şi încercam să văd dacă există vreo categorie de fişiere care ar putea fi imune la un asemenea tratament, am descoperit că printre noi se află o persoană ale cărei fişiere au fost ignorate total. La început am crezut că asta se datora faptului că persoana e framling, dar motivul pare mai subtil. Vorbitorul nu are nici un fişier în memoria lusitană.
— Nici unul? Imposibil, spuse Dona Cristâ.
— Toate fişierele lui sunt asistate de ansiblu. Din afara planetei. Toate documentele, toate problemele financiare, absolut tot. Orice mesaj i se transmite. Înţelegeţi?
— Şi totuşi n-are acces la ele, murmură Dom Cristão.
— E invizibil pentru Congresul Stelar. Dacă se va hotărî impunerea unui embargou asupra tuturor transferurilor de date dinspre sau către Lusitania, fişierele lui vor rămâne accesibile deoarece computerele nu-i percep intrarea în fişiere drept transferuri de date. Ele sunt stocări originale, şi totuşi nu există în memoria lusitană.
— Sugerezi ca noi să transferăm cele mai confidenţiale şi importante fişiere ca mesaje către acel… acel necredincios infam, izbucni episcopul Peregrino.
— Vă anunţ că eu am făcut-o deja. Transferul celor mai importante şi mai delicate fişiere guvernamentale e aproape încheiat. Am apelat la un transfer cu prioritate specială la viteză locală, astfel încât el se derulează mult mai repede decât copierea pe care o efectuează Congresul. Vă ofer şansa de a folosi prioritatea mea ca să beneficiaţi de întâietate faţă de orice alte operaţiuni locale pe computer. Dacă nu vreţi, foarte bine, eu voi folosi însă prioritatea la care îmi dă dreptul funcţia pentru a transfera al doilea set de fişiere guvernamentale.
— Dar Vorbitorul ar putea să citească fişierele noastre, remarcă episcopul.
— Da, bineînţeles.
Dom Cristão făcu un gest din cap.
— Dacă-l rugăm, n-o va face.
— Eşti naiv ca un copil, spuse episcopul Peregrino. Nimic nu l-ar putea sili să-mi înapoieze datele mai târziu.
Bosquinha dădu aprobator din cap.
— Adevărat. Va intra in posesia datelor noastre vitale şi le poate păstra sau returna, după cum doreşte. Dar, ca şi Dom Cristão, cred că e un om bun care ne va ajuta în situaţia asta disperată.
Dona Cristã se ridică.
— Scuzaţi-mă, spuse ea. Aş vrea să încep neîntârziat transferurile esenţiale.
Bosquinha se întoarse către terminalul episcopului şi se conectă în modul de prioritate specială.
— Lansează clasele de fişiere pe care vrei să le transmiţi în şirul de aşteptare a mesajelor Vorbitorului Andrew. De vreme ce tu începuseşi să le tipăreşti, presupun că ai stabilit deja priorităţile.
— Cât timp mai avem? întrebă Dom Cristão. Dona Cristã scria de zor la terminal.
— Timpul e afişat aici, în partea de sus. Bosquinha puse mâna pe afişajul holografic şi atinse cu degetul cifrele contorului de numărare inversă.
— Nu te mai pot deranja să transferi fişierele pe care le-ai tipărit deja, spuse Dom Cristão. Le putem reface oricând. Oricum, sunt mult prea puţine.
Bosquinha se întoarse spre episcop.
— Ştiam eu că are să fie greu.
Episcopul râse ironic.
— Greu?!
— Sper că vei cugeta profund înainte de a respinge această…
— S-o resping?! izbucni episcopul. Mă crezi nebun? Cu toate că detest pseudo-religia profesată de aceşti oameni, defăimători ai credinţei adevărate, dacă asta este singura cale pe care ne-a lăsat-o deschisă pentru a păstra documentele vitale ale Bisericii, aş fi un prost slujitor al Domnului să las ca mândria să mă împiedice s-o folosesc. N-am stabilit prioritatea în cazul fişierelor noastre şi-mi vor trebui câteva minute, dar sunt încredinţat că Filhos da Mente ne vor da destul timp pentru a efectua transferai de date.