Larry Niven
Tronul Lumii Inelare
Prolog
HARTA MUNTELUI ST. HELENS
1733 d.C. Prăbuşirea Oraşelor (regimul Păpuşarilor Experimentalişti introduce virusul supraconductoarelor pe Lumea Inelară)
2851 d.C. Primul contact: Mincinosul se prăbuşeşte pe Lumea Inelară
2878 d.C. Acul Încins al Căutării părăseşte planeta Canyon
2880 d.C. Acul Încins al Căutării ajunge la Lumea Inelară
2881 d.C. Refacerea stabilităţii Lumii Inelare
Ultimul dansa.
Dansau, cât se putea cuprinde cu privirea, sub un plafon plat din oglindă. Zeci de mii de semeni de-ai săi se mişcau într-un ritm strâns, cu mlădieri stranii, în ridicări şi coborâri de capete care-şi păstrau orientarea. Asemeni unui acompaniament de sute de mii de castaniete, tropotul copitelor făcea parte din muzică.
Un tropot scurt, altul mai lung, întoarcere. Un ochi către partener. În acest moment şi în următorul, nu se priveşte spre zidul ce ascunde mirii. Nici o atingere. Timp de milioane de ani, dansul competiţional şi un spectru larg de alţi vectori sociali stabiliseră cine urma să se împerecheze şi cine nu.
Dincolo de iluzia dansului, se contura iluzia unei ferestre, îndepărtată şi imensă. Faptul că Ultimul putea zări Patriarhul Ascuns reprezenta un element de distragere a atenţiei, o regulă de bază a hazardului, un obstacol în calea dansului. Extinde un cap; plecăciune…
Ceilalţi dansatori tripezi de pe vasta podea şi de pe plafon erau proiecţii din memoria computerului de pe Acul Încins al Căutării. Dansul îl păstra pe Ultimul în formă, îi menţinea reflexele şi sănătatea. Anul acela fusese unul de toropeală, de recuperare şi contemplare; asemenea stare se putea schimba, însă, într-o clipă.
În urmă cu un an terestru, sau cu o jumătate din anul arhaic de pe lumea Păpuşarilor, sau cu patruzeci de rotaţii ale Lumii Inelare…
Ultimul şi sclavii săi exotici descoperiseră o corabie cu pânze, de peste un kilometru şi jumătate lungime, ancorată la baza Hărţii Marte. Aceştia o botezaseră Patriarhul Ascuns şi plecaseră cu ea, lăsându-l singur. Fereastra din dansul Ultimului era o imagine în timp real, culeasă de un dispozitiv plasat în faţa cabinei echipajului de la bordul Patriarhului Ascuns.
Ceea ce arăta fereastra era cu mult mai real decât dansatorii.
Chmeee şi Louis Wu leneveau în prim plan. Ambii servitori rebeli ai Ultimului arătau un pic îmbătrâniţi. Programele sale medicale le restabiliseră o dată tinereţea, cu numai doi ani în urmă. Rămăseseră încă tineri şi sănătoşi, dar şi fragili şi delăsători.
Pas în spate, copite atinse. Răsucire, scurtă atingere a limbilor.
Marele Ocean se întindea sub o mare de pâclă. Fuioare de ceaţă răsucite de vânt se scurgeau de-a lungul corăbiei gigantice. La ţărmuri, ceaţa se spărgea asemeni valurilor. Numai cabina echipajului, ce se ridica la aproape două sute de metri înălţime, reuşea să străpungă ceaţa. Departe, în interiorul uscatului, dincolo de pătura albă, zvâcneau spre cer vârfurile munţilor, de un negru aproape strălucitor.
Patriarhul Ascuns ajunsese acasă. Ultimul era pe cale să-şi piardă însoţitorii săi exotici.
Acum dispozitivul capta voci.
Louis Wu: „Sunt aproape sigur că Munţii Hood şi Rainier sunt aici. Pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă vârful Muntelui St. Helens n-ar fi explodat cu aproape o mie de ani în urmă, ar putea să fie chiar el.”
Chmeee: „Un munte de pe Lumea Inelară nu explodează decât dacă-l izbeşti cu un meteorit.”
— Este exact punctul meu de vedere. Cred că vom trece pe lângă harta Golfului San Francisco în mai puţin de zece ore. Ţinând cont de felul vântului şi valurilor ce se formează pe Marele Ocean, ai avea nevoie de un golf adecvat pentru landerul tău, Chmeee. Nu-ţi poţi începe invazia aici… doar dacă nu te deranjează faptul că vei fi remarcat imediat.
— Îmi place să fiu remarcat.
Kzinul se ridicase şi îşi întindea membrele, cu ghearele scoase. Aproape doi metri şi jumătate de blană, prevăzută peste tot cu pumnale, constituia o viziune dintr-un coşmar. Ultimul fusese nevoit să-şi reamintească faptul că privea doar o hologramă. Kzinul şi Patriarhul Ascuns erau la aproape cinci sute de mii de kilometri distanţă de astronava îngropată sub Harta Marte.
Rotaţie, fandare spre stânga, pas în stânga. Ignoră elementul de distragere a atenţiei.
Kzinul se aşezase din nou.
— Nava asta este predestinată, nu crezi? A fost construită pentru a invada Harta Pământ. Apoi, a fost furată de Teela, după ce devenise Protector, pentru a invada Harta Marte şi Centrul de Reparaţie. Acum, Patriarhul Ascuns revine, ca să invadeze din nou Pământul.
Un vânt rece şi tot mai puternic sufla în cabina din interiorul astronavei prizoniere a Ultimului. Ritmul dansului devenise foarte alert. Transpiraţia scălda coama elegant coafată şi se scurgea pe picioare.
Fereastra îi oferea suficientă lumină naturală. Prin radar, putea analiza golful uriaş din partea sudică, potrivit orientării hărţii, şi crusta de oraşe pe care vechii Kzini le construiseră în jurul ţărmurilor sale.
— O să-mi lipseşti, spuse Louis.
Timp de câteva clipe, tovarăşul său lăsă impresia că nu-l auzise. Apoi, imensa masă de blană portocalie vorbi fără să se întoarcă.
— Louis, înţelege-mă, aici există Lorzi pe care-i pot învinge şi mă pot împerechea pentru a-mi creşte copiii. Aici este locul meu. Nu şi al tău. Pe aici, hominizii sunt sclavi, şi oricum nu sunt chiar din specia ta. Tu n-ar trebui să vii, iar eu nu trebuie să mai stau.
— Am spus eu altfel? Tu pleci, eu rămân. O să-mi lipseşti!
— În ciuda intelectului tău.
— Ei, asta e…
— Louis, cu ani în urmă am auzit o poveste de la tine. Acum aş vrea să aflu adevărul.
— Spune-o!
— După ce ne-am întors pe lumile noastre, după ce am oferit astronava Păpuşarilor pentru a fi studiată de guvernele noastre, Chtarra-Ritt te-a invitat să vizitezi parcul de vânătoare de lângă oraşul Sângele lui Chwarambr. Ai fost primul străin care ai intrat în acel parc fără să fii considerat pradă. Ai stat acolo două zile şi două nopţi. Cum a fost?
— În general, mi-a plăcut, răspunse Louis, lăsându-se pe spate. Mai ales, cred, datorită onoarei ce mi se făcuse. Totuşi, adeseori, omul trebuie să-şi testeze norocul.
— Am auzit o altă poveste în noaptea următoare, la banchetul lui Chtarra-Ritt.
— Ce-ai mai auzit?
— Că erai în cuadrantul interior, printre importaţi. Ai găsit un animal valoros…
Figura extraterestrului devenise imensă. Louis interveni.
— Seamănă cu o pânză de păianjen din bronz, cu un păianjen negru în centru. Structură fractală. Abia se zăreşte… abia se vede unde se termină. Pare a fi ţesută de o insectă de pe Lumea Inelară.
— Este videocameră, microfon, telescop, proiector, şi încă altele în plus, îi lămuri în continuare Ultimul. Se pulverizează. Le-am plasat în diferite locuri, nu numai pe navă. Louis, vrei să-i chemi şi pe oaspeţii tăi? — Fluieră: comandă [] localizează Constructorii Oraşului. — Am ceva să vă arăt. Ar trebui şi ei să vadă.
— Ce faci tu seamănă un pic cu Tai Kwon Do, spuse Louis.