- Tovarăşi, pentru ca faptele concrete să fie înţelese în înlănţuirea lor logică, va trebui să încep cu... puţină istorie.
La 9 mai 1945, Germania hitleristă, în faţa loviturilor nimicitoare ale aliaţilor, a trebuit să capituleze fără condiţii. Unele dintre căpeteniile hitleriste s-au sinucis ca să scape de pedeapsă, altele au fost deferite Tribunalului internaţional de la Nürnberg, care i-a judecat şi condamnat, iar alţii au izbutit să fugă şi să se ascundă prin ţările Americii de Sud şi prin alte părţi ale lumii.
Vă reamintiţi, tovarăşi, că încă din 1942, când războiul era în toi, hitleriştii duceau o mare criză de devize. De altfel, cu devizele au stat ei prost totdeauna. Ideea de a face rost de devize, recurgând la falsuri, i-a venit mai întâi Obergruppenführerului S.S. Reinhard Heydrich. Desigur, numele acesta odios vă este cunoscut. Este vorba bineînţeles de acelaşi Reinhard Heydrich care, în calitatea sa de locţiitor al Reichsprotektorului, a fost lichidat de către patrioţii cehi, la 4 iulie 1942, la Praga. Ideea lui Reinhard Heydrich de a face rost de devize recurgând la falsuri a fost preluată de Himmler, şeful suprem al Direcţiei generale a siguranţei Reichului şi a devenit Acţiunea Bernhard. În ce a constat această Acţiune Bernhard? În falsificarea bancnotelor, respectiv a dolarului şi a lirei sterline, care, în schimburile internaţionale, aveau aceeaşi valoare ca şi aurul propriu-zis. Practic, cum au procedat hitleriştii? Au aruncat pe piaţă, prin agenţii lor, o cantitate de bancnote false în valoare de trei sute cincizeci de milioane de lire sterline. Bancnotele false au fost puse în circulaţie în America de Sud, în special, dar şi într-unele din ţările Europei. Cu aceste bancnote false erau achiziţionate metale preţioase şi obiecte de mare valoare, pe care, revăzându-le apoi, hitleriştii obţineau devize veritabile. Meticuloşi, "specialiştii" lui Himmler au tipărit o cantitate de bancnote false mult mai mare decât aceea pe care, prin agenţii lor, izbutiră s-o pună în circulaţie.
Iată însă că a venit şi ziua când până şi capii hitlerişti s-au convins că războiul este pentru ei iremediabil pierdut. Şi atunci au iniţiat o acţiune menită să distrugă sau să camufleze la loc sigur tot ceea ce puteau deveni dovezi ale monstruoaselor lor crime şi fărădelegi. În consecinţă, trebuiau să dispară şi bancnotele falsificate pe care încă nu apucaseră să le pună în circulaţie, adică ceea ce constituise prin 1943 terminarea Acţiunii Bernhard.
Se pare însă că în ultimele zile ale războiului prin terminarea Acţiunii Bernhard a început să se înţeleagă nu numai camuflarea cantităţii de bancnote false nepusă în circulaţie, ci, mai ales, ascunderea la loc sigur, prin peşteri şi lacuri de munte, a documentelor celor mai compromiţătoare, precum şi a cartotecilor şi fişelor agenţilor serviciului de siguranţă hitlerist sau Gestapo. Revenind însă la bancnotele false, ştiţi care a fost soarta lor.
- N-ar strica, totuşi, să reaminteşti tovarăşilor aspectele mai importante, îi propuse colonelul Joldiş.
- Foarte pe scurt, iată ce s-a întâmplat. În ultimele zile de agonie ale hitlerismului, mai multe camioane încărcate cu lăzi au luat drumul şoselelor şi potecilor din regiunea muntoasă care forma graniţa dintre Austria şi Germania. Camioanele au urcat pline cu lăzi şi s-au întors goale.
În ciuda măsurilor de securitate luate de hitlerişti, faptul acesta n-a trecut neobservat. A început să se zvonească printre localnici că hitleriştii au ascuns în munţi lăzi cu lingouri de aur şi alte metale preţioase. Datorită acestor zvonuri, imediat după încetarea războiului, câţiva temerari au început să caute "comorile" ascunse de hitlerişti în lacurile din munţi. Unii dintre aceştia şi-au găsit moartea în chip misterios, alţii au avut şanse. Încercarea cea mai serioasă şi cu sorţi de izbândă a fost întreprinsă de către nişte gazetari ai unei reviste germane. Aceştia, fără a se lăsa intimidaţi de actele de sabotaj întreprinse asupra aparatelor cu care lucrau şi nici de scrisorile de ameninţare primite, au cercetat sistematic fundul lacului Töplitz şi până la urmă au descoperit mai multe lăzi care, în afară de bancnote falsificate, conţineau şi multe documente legate de activitatea Direcţiei generale a siguranţei Reichului. Este interesant de ştiut că, scurt timp după ce a fost adus la suprafaţă, materialul de arhivă găsit în lăzi a dispărut în mod misterios.
Lacul Töplitz nu este singurul lac unde hitleriştii au scufundat documente compromiţătoare. După toate probabilităţile - din cele ce urmează, vă veţi convinge că aşa stau lucrurile - în cadrul Acţiunii Bernhard - adică în cadrul acţiunii de camuflare a arhivelor - multe lacuri şi peşteri trebuie că au fost transformate în ascunzători, atât în Germania, cât şi în alte ţări. Numai că aceste ascunzători nu au putut fi descoperite(7). O dovadă o constituie faptul că până acum o săptămână nici la noi nu s-a ştiut că şi în ţara noastră, în zilele următoare lui 23 August, hitleriştii au scufundat nişte lăzi în lacul Bucura din Retezat. Lăzile nu conţineau dolari falşi şi nici lire sterline, ci documente, precum şi planurile unei invenţii. Despre natura acestei invenţii veţi afla din cele ce urmează.
Fără îndoială că lăzile scufundate ar fi rămas pentru totdeauna acolo, pe fundul lacului, dacă de existenţa lor nu ar fi aflat - sau, mai precis, dacă nu ar fi fost informat - Trustul Nebel. Şi iată că acuma a sosit momentul să vă spun câte ceva despre Trustul Nebel.
Ce este şi ce urmăreşte acest Trust Nebel? Este o întreprindere de spionaj, care are drept obiectiv obţinerea de informaţii - din toate domeniile de activitate - şi comercializarea lor. Este, cu alte cuvinte, o întreprindere care nu aparţine unui anumit stat - cel puţin până la ora actuală - şi care vinde informaţiile obţinute aceluia care este dispus sau care are posibilitatea să plătească mai bine, pentru a nu spune cel mai bine. Trustul Nebel dispune de un capital important şi are o reţea de agenţi răspândită în mai toată lumea. (Vă rog să luaţi notă că foarte mulţi din agenţii Trustului au făcut parte din serviciile secrete hitleriste: Ahwehr-Ausland - contraspionaj în străinătate - de pe lângă Oberkommando der Wehrmacht (înaltul comandament al Wehrmachtului; Forschungsamt - serviciul de investigaţii, al Ministerului Flotei Aeriene; Armate străine din Răsărit; Direcţia generală a siguranţei Reichului etc.). Este de la sine înţeles că o întreprindere care are ca "obiect de comerţ" informaţia de toate genurile - politică, industrială, ştiinţifică, financiară şi chiar de ordin strict personal - realizează beneficii extraordinar de mari. Dar, la început, - şi nu numai atunci - până să se pună pe picioare, Trustul a trebuit să fie finanţat. Întrebarea este: cine sunt aceia care au finanţat Trustul? Sau, dacă vreţi, cine sunt acţionarii lui? La această întrebare nu vă pot răspunde, dându-vă şi nume. Dar îi veţi putea deduce dacă vă voi spune că banii cu care Trustul a fost iniţial finanţat provin din capitalurile depuse de către diferite mărimi naziste, pe alte nume, la multe şi mari bănci din străinătate. Or dacă aşa se prezintă lucrurile, este uşor să deduceţi cine sunt acţionarii adevăraţi şi din umbră ai Trustului. Sunt aceia care, atunci când regimul hitlerist s-a prăbuşit, au izbutit să fugă în străinătate şi, camuflaţi sub nume de împrumut, aşteaptă, cu mare nerăbdare, termenul de prescriere a crimelor lor, pentru a ieşi din nou la suprafaţă.