Dar iată că s-a întâmplat un lucru pe care cei de la RSHA nu-l prevăzuseră. Un atac de cord puse capăt pe neaşteptate vieţii inventatorului. Bineînţeles, Bernhard a fost imediat anunţat, de altfel cum era şi de aşteptat. Şi atunci Walter Schellenberg, probabil din însărcinarea lui Himmler, l-a trimis pe Arnold Weisenfels, cu misiunea specială de a aduce la Berlin toate hârtiile lui Axel Fächner, fără îndoială pentru ca cercetările în legătură cu invenţia să fie continuate de altcineva.
Ducu făcu o pauză. Îşi umezi buzele, sorbind o înghiţitură de apă, apoi continuă:
- Dacă nu s-ar fi întâmplat evenimentele de la 23 August 1944, probabil că transportul hârtiilor ar fi ajuns la Berlin fără vreun incident. Dar cum evenimentele s-au întâmplat, în zilele acelea de haos şi de panică pentru hitlerişti, maiorul S.S. Arnold Weisenfels nu a avut altă posibilitate de a trimite la Berlin hârtiile lui Axel Fächner decât de a le ambala în lăzi speciale - împreună cu alte documente importante - şi a le expedia cu un camion. Lăzile fură date în primire Hauptsturmführerului Siegfried Fröhlich, unul din colaboratorii lui Arnold Weisenfels, cu care acesta venise de la Berlin. Prevăzător, Arnold Weisenfels s-a gândit şi la eventualitatea când Siegfried Fröhlich nu putea scoate din ţară camionul cu documente şi i-a dat instrucţiuni ce măsuri să ia într-un asemenea caz. Şi, într-adevăr, lucrurile chiar aşa s-au şi întâmplat. Siegfried Fröhlich, dându-şi seama că nu va putea trece, în conformitate cu ordinul primit de la Arnold Weisenfels, le-a înecat în Lacul Bucura.
Ce s-a întâmplat după aceea cu Siegfried Fröhlich şi S.S.-iştii care au însoţit transportul, nu ştim. E de presupus că măcar unii dintre ei să fi scăpat.
În ceea ce-l priveşte pe Arnold Weisenfels, trimisul special al lui Walter Schellenberg, ştim din scrisoarea pe care ne-a trimis-o Reinhardt Klausner că a sfârşit-o prost. A fost omorât în timpul luptelor pe care le-a dat detaşamentul hitlerist ca să fugă din oraş. Cu acest prilej, servieta burduşită cu diverse hârtii "strict" secrete a ajuns în mâinile acestuia din urmă. Vă reamintiţi, desigur, în ce împrejurare Reinhardt Klausner, falsul Florea Bombonică, a primit ordin să nu distrugă documentele, ci să le păstreze până când un trimis special avea să vină după ele. Vă reamintiţi, de asemenea, că Reinhardt Klausner, asumându-şi riscurile, a ascuns servieta într-un loc sigur, aşteptând cu răbdare ziua când avea să apară acela căruia trebuia s-o predea.
Ducu făcu din nou o pauză. Se uită prin hârtiile din faţa sa, bifă cu creionul pe punctaj ideile pe care le dezvoltase, pe urmă continuă:
- Acuma va trebui să întrerup firul povestirii şi să revin la Trustul Nebel.
Nu ştim pe ce cale, cert este însă că omul care conduce treburile operative ale acestei organizaţii de spionaj, Şuncărică, respectiv Căpitanul de Cursă Lungă, a aflat atât de invenţia lui Axel Fächner, cât şi de soarta servietei maiorului S.S. Arnold Weisenfels.
Desigur, vă întrebaţi, ce legătură există între invenţia lui Axel Fächner şi servietă? Există, şi încă una de foarte mare importanţă. Fiindcă în servietă, printre alte hârtii, se găsea şi raportul, în original, al lui Arnold Weisenfels, adresat personal lui Walter Schellenberg. Arnold Weisenfels raporta şefului său direct măsurile pe care le luase ca, în ciuda evenimentelor neprevăzute pentru ei, întreaga documentaţie privind invenţia lui Axel Fächner să ajungă în Reich. Mai mult - şi tocmai de aceea raportul prezenta importanţă pentru Trust - în încheiere, Arnold Weisenfels preciza că dăduse instrucţiuni Hauptsturmführerului Siegfried Fröhlich ca, în cazul când nu va putea străbate "dincolo", să pătrundă în Retezat şi să înece lăzile, fie în lacul Bucura, fie în Lacul Zănoaga.
Spuneam mai adineauri că Trustul Nebel, respectiv Şuncărică, a aflat atât despre invenţia lui Axel Fächner, cât şi despre soarta maiorului Arnold Weisenfels. Mai precis, ce a aflat Şuncărică? A aflat că la Sibiu Axel Fächner lucra la o invenţie deosebit de importantă, privind posibilitatea culegerii de informaţii de la distanţă, prin interceptarea celor mai confidenţiale convorbiri; că inventatorul a murit înainte de a-şi pune la punct invenţia; că toate hârtiile inventatorului, împreună cu alte hârtii - ceva mai târziu veţi afla în ce consta importanţa celorlalte documente - au fost închise în nişte lăzi speciale şi expediate cu un camion în Germania; că datorită evenimentelor de la 23 August 1944, camionul n-a putut ieşi din ţară, că însoţitorul transportului, Hauptsturmführerul Siegfried Fröhlich, de teamă ca nu cumva lăzile să ajungă în mâinile românilor, executând ordinul primit de la Arnold Weisenfels, le-a scufundat într-un lac din România.
Acestea au fost informaţiile pe care le-a obţinut în legătură cu invenţia. Să vedem acuma ce informaţii a obţinut în legătură cu posibilitatea de a obţine invenţia. A aflat astfel că trimisul special al lui Walter Schellenberg, maiorul S.S. Arnold Weisenfels, şi-a găsit moartea în timpul insurecţiei armate din august 1944; că în momentul când a fost ucis, avea cu el o servietă în care se găseau o seamă de documente deosebit de importante; că această servietă nu a căzut în mâna românilor, ci a fost însuşită de către un agent al Gestapoului, pe nume Reinhardt Klausner; că acest Reinhardt Klausner a primit ordin să nu distrugă documentele, ci să le păstreze până când un trimis special avea să vină să i le ceară; că, după toate probabilităţile, Reinhardt Klausner nu a distrus servieta; că, în fine, printre hârtiile din servietă, se găsea şi raportul neexpediat al lui Arnold Weisenfels către şeful său direct, Gruppenführerul S.S. Walter Schellenberg, raport care indica şi locul unde dăduse el ordin lui Siegfried Fröhlich să scufunde lăzile, în caz de primejdie.
E de la sine înţeles că pe Şuncărică l-a interesat conţinutul lăzilor scufundate. L-a interesat din punctul de vedere al intereselor Trustului Nebel. Un interes dublu. Îl interesa în primul rând invenţia. Şi se putea să nu intereseze, când Trustul se ocupă cu obţinerea şi vânzarea către cei interesaţi a informaţiilor din toate domeniile de activitate? Gândiţi-vă ce ar însemna pentru Trustul Nebel dacă ar fi în posesia unui aparat pentru obţinerea de informaţii de la distanţă. Trustul ar deveni atunci o forţă formidabilă şi invenţia în sine ar preţui cât cea mai nouă şi mai extraordinară armă.
Desigur, ar putea obiecta cineva: bine, dar moartea lui Axel Fächner a survenit înainte ca acesta să-şi poată pune la punct invenţia. Pe urmă, de la moartea acestuia şi până acuma au trecut nişte ani. Tehnica, între timp, a făcut paşi uriaşi. Oare astăzi, dacă ţinem seama de răsunătoarele succese ale tehnicii mondiale, invenţia lui Axel Fächner mai poate prezenta vreun interes? Răspunsul la o asemenea întrebare nu poate fi decât afirmativ. Şi am să vă explic imediat de ce. Trustul, respectiv Şuncărică, nu avea de unde să ştie cât de mult sau cât de puţin avansase Axel Fächner în cercetările sale. El deţinea informaţia că acesta lucrase până în clipa morţii la inventarea unui aparat de captare de la distanţă a informaţiilor. Chiar dacă din punct de vedere al procedeelor folosite de Axel Fächner invenţia era depăşită, în raport cu dezvoltarea tehnicii, ea interesa Trustul din punct de vedere al ideii care stătuse la bază. Cu alte cuvinte, Şuncărică era interesat să afle dacă şi în ce măsura ideea lui Axel Fächner mai prezenta sau nu interes.