În vederea atingerii atât a obiectivului apropiat, cât şi a celui îndepărtat, Aspasia a făcut un lucru foarte puţin cugetat, mai ales pentru o spioană de talia ei. A manevrat în aşa fel, încât Werner Steinborn să-i ceară ei să lucreze pentru el. De aici a pornit încâlceala care ne-a derutat şi care ne-a silit să investigăm piste false. A fost, repet, o mare greşeală, fiindcă putea să introducă în "cetatea" duşmană pe Fuiorescu sau mai curând pe Marcel Koruz.
Misiunea cu care Werner Steinborn a însărcinat-o pe Aspasia a fost aceea de a investiga şi descoperi pe misterioasa Champignon care îi suflase servieta cu documente. Cu alte cuvinte, Werner Steinborn, alias profesorul Nicolae Nedelcu, îi încredinţase misiunea să se "descopere" pe ea însăşi. (Sper că e suficient dacă amintesc numai, că cei doi corespondau folosind un cifru care avea la bază figurile de şah).
În legătură cu Werner Steinborn, mai ales asupra unui lucru nu se înşelase: că nu era un vulpoi mai mic decât ea. Nu ştiu cum a ajuns Werner Steinborn să-şi dea seama că Aspasia îl ducea de nas. Cert este că lucrul acesta s-a întâmplat. Şi cum în ochii acestuia viaţa unui om nu preţuieşte mai mult decât a unei muşte, a ucis-o zvârlind-o în "Prăpăstiile".
Asasinarea Aspasiei a încâlcit şi mai mult lucrurile. Ea era moartă, şi noi căutam să dăm, pe de o parte, de urma ei, a "tantei Aspasia", pe de alta, de a lui Champignon. Mai mult. Atât de puţin logică, atât de absurdă mi s-a părut ipoteza că ar putea exista o legătură directă între Werner Steinborn, alias profesorul Nedelcu, şi Aspasia, încât atunci când căpitanul Bogdan mi-a arătat fotografia cadavrului ei, nici nu m-am gândit că ar putea fi ea, ci am înclinat să cred că este Catina, fiica ei, cu toate că în oraşul meu există monumentul funerar al acesteia din urmă. Această a doua ipoteză mi se părea mult mai probabilă, tocmai fiindcă ştiam că nu puţini din agenţii serviciilor de spionaj hitleriste sunt "morţi" şi îngropaţi prin diverse cimitire din Germania, dar în realitate trăiesc, sub nume false, în diverse locuri din lume.
Ducu îşi şterse fruntea transpirată şi îşi umezi buzele cu o înghiţitură de apă. Pe urmă continuă:
- După cum ştiţi, Aspasia primise ordin de la Şuncărică, fostul ei "soţ", să scoată la suprafaţă lăzile scufundate în lacul pe care avea să-l afle citind raportul lui Arnold Weisenfels adresat şefului său direct Walter Schellenberg. Dar aceasta nu era o treabă de femeie. Trebuiau recrutaţi nişte bărbaţi. Printre documentele din servietă, Aspasia a găsit o listă cu numele unor agenţi dubli, pe care Gestapoul, din anumite motive lesne de înţeles, nu considerase necesar să-i lichideze. Pe această listă figura şi numele lui Fuiorescu.
- Şi al lui Marcel Koruz, ţinu să adauge Bogdan.
- Da, şi al lui Marcel Koruz. Deci, Aspasia, care fusese investită cu funcţia de "rezident", avea acum reţeaua ei, alcătuită, inclusiv ea, din patru verigi, dacă o socotim şi pe Mica. Pe de alta parte, ştia în care anume lac, din ordinul lui Arnold Weisenfels, Hauptsturmführerul Siegfried Fröhlich înecase lăzile. Îi mai trebuia un costum de scafandru şi un scufundător. Ca să procure costumul în ţară, i s-a părut prea riscant. Sau, mai precis, s-a gândit să rişte numai în cazul când nu va fi posibil să-i parvină unul din afară. Încunoştiinţat, Şuncărică i l-a făgăduit. Costumul urma să-i parvină camuflat într-una din lăzile cu utilaje comandate în străinătate pentru întreprinderea "Textila". Planul fusese astfel conceput: în timpul transportului pe calea ferată, înainte de a intra în ţară, una din lăzi urma să fie înlocuită cu aceea în care se afla costumul de scafandru. Nu ştim din ce motive, probabil datorită vigilenţei firmei producătoare, care nu are absolut nici un amestec în treaba aceasta, substituirea nu a putut fi făcută. Aşa se explică de ce în lada preluată de Koruz de la Nae Voicu au fost găsite tot piese de maşini. Neparvenindu-le costumul, deci nemaifiindu-le de vreun folos Şutelcă, pe care îl răpiseră în prealabil, au fost nevoiţi să-i dea drumul.
După accidentul suferit de Marcel Koruz, deci după ce, verificând conţinutul celor două lăzi substituite am descoperit că una conţinea tot piese de maşini, iar cealaltă, pietre, operaţia în sine mi s-a părut absurdă, cum absurdă mi s-a părut răpirea lui Şutelcă şi eliberarea lui după câteva zile. Nu am acordat însă o atenţie deosebită faptului în sine. Absurdul însă nu are ce căuta într-o afacere de spionaj. Tovarăşul colonel ne-a atras atenţia asupra acestui fapt, mie şi căpitanului Tudoraşcu. Mai precis, ne-a sugerat că aparentul absurd al substituirii lăzilor reprezintă de fapt unul din punctele nod ale cazului "Tanti Aspasia". Am reflectat mult asupra acestei probleme şi cred că dacă Aspasia nu ar fi făcut greşeala să se lase recrutată de Werner Steinborn, încurcând iţele, mult mai devreme ne-am fi dat seama că avem de-a face cu două tabere angajate într-o anumită competiţie.
Dar să mergem mai departe. Să vedem ce s-a întâmplat după lichidarea Aspasiei de către Werner Steinborn. Sarcinile acesteia au fost preluate de către Fuiorescu, devenit acuma rezident. Acuma reţeaua număra pe Fuiorescu, pe Marcel Koruz şi pe Mica, aceasta din urmă având rolul de agent recrutor, prima ei "victimă" fiind eu. Dar despre aceasta ceva mai târziu, Werner Steinborn nu a lichidat-o pe Aspasia decât după ce a depistat reţeaua ei. Pentru el obiectivul numărul unu continua să rămână aducerea la suprafaţă a lăzilor înecate în lac. Dar pentru aceasta trebuia ori să intre în posesia raportului lui Arnold Weisenfels, ori să afle indirect, de la cineva din reţeaua lui Fuiorescu, numele lacului. Să vedeţi cum a procedat. A căutat să cunoască pe Mica şi, întrucât, ca bărbat, ticălosul nu-i de loc de lepădat, ea a sfârşit prin a se îndrăgosti de el. Şi iată că el izbuti astfel ceea ce Aspasiei nu numai că nu-i reuşise, dar o costase şi viaţa: să introducă în cetate propriul său cal. Prin Mica află ceea ce se petrece în tabăra duşmană. Prin Mica află că, mai întâi, Aspasia, pe urmă, Fuiorescu puseseră la cale racolarea mea, la sugestia Micăi. Ideea de a mă recruta i-a venit Micăi atunci când a aflat de la căpitanul Tudoraşcu, mai întâi că îl cunoscusem pe Reinhardt Klausner cu mulţi ani în urmă, apoi că am o maşină marca "Rekord". Motiv în plus ca să se felicite le-am oferit atunci când i-am mărturisit că lucrez la arhiva Ministerului de Externe şi că, din când în când, sunt trimis în străinătate în calitate de curier diplomatic. Aflând de toate acestea de la Mica - Mica îi este nepoată - Fuiorescu a fost de părere să fiu imediat recrutat. "Argumente" cu care să mă convingă i se păreau că există suficiente. Primuclass="underline" să mi se ofere bani, întrucât mereu mă văităm că duc lipsa lor. Al doilea: să fiu şantajat cu "unchiul" din R.F.G. Aspasia, care visa foarte departe, a fost de altă părere şi l-a convins şi pe el. Visa să scoată din ţară, cu ajutorul meu, tot ceea ce privea invenţia lui Axel Fächner. Visa să obţină prin mine diverse documente din arhiva Ministerului. Cu experienţa pe care o avea, dându-şi seama ce mină de informaţii puteam deveni, s-a gândit că ar fi mult mai eficace - din punctul de vedere al obedienţei totale din partea mea - dacă racolarea avea să se întâmple în străinătate, cu metode moderne şi de către un expert ca Şuncărică.
Despre planul acesta al Aspasiei, însuşit ulterior de către Fuiorescu, fu pus la curent de către Mica şi Werner Steinborn. Prin Mica a aflat data plecării mele în străinătate, şi tot prin ea a introdus în încuietoarea geamantanului microfilmul destinat agenturii pe care o slujea, subtilizat ulterior din ascunzătoarea lui de către pretinsul Johan Ohlson, şi acesta în slujba aceleiaşi organizaţii.