Rachel era pierdută. A ascunde informaţii directorului NRO echivala cu a ascunde papei secretele Vaticanului. În lumea Serviciilor Secrete umbla vorba că nici un lucru nu se putea petrece dacă William Pickering n-avea habar despre el.
Pickering se ridică şi începu să se plimbe prin faţa ferestrei.
— Mi-a cerut sa te contactez imediat şi să te trimit la întâlnirea cu el.
— Chiar acum?
— A trimis şi un mijloc de transport. Te aşteaptă afară.
Rachel se încruntă. Dacă dorinţa preşedintelui avea darul de a o nelinişti, expresia de concentrare de pe chipul lui Pickering o îngrijora de-a dreptul.
— E clar că aveţi rezerve.
— Evident! o repezi Pickering, într-una din rarele lui izbucniri. Momentul ales de preşedinte e de-a dreptul ilar de transparent. Eşti fata candidatului care acum îl conduce în sondaje, iar el cere o întâlnire privată cu tine? Cred că este extrem de nepotrivit. Şi mai cred că tatăl tău ar fi de acord cu mine.
Rachel îşi dădea seama că Pickering avea dreptate, chiar dacă nu dădea doi bani pe ceea ce credea tatăl ei.
— Nu aveţi încredere în motivele preşedintelui?
— Jurământul pe care l-am depus este de a furniza informaţii administraţiei de la Casa Albă, nu de a emite judecăţi de valoare asupra politicii de acolo.
"Un răspuns tipic pentru Pickering", îşi zise Rachel. William Pickering nu-şi ascunsese niciodată părerile despre politicieni, pe care-i considera nişte personaje tranzitorii ce traversau temporar tabla de şah a vieţii ai cărei adevăraţi jucători erau oamenii precum Pickering însuşi, "vieţaşi" cu state de plată suficient de lungi pentru a privi jocul dintr-o perspectivă mai îndepărtată. Pickering afirma adesea că două mandate la Casa Albă nu însemnau nici pe departe îndeajuns de mult ca o persoană să priceapă complexitatea reală a peisajului politic mondial.
— Poate că e o cerere nevinovată,sugeră Rachel, sperând ca preşedintele să încerce ceva mai inteligent decât un truc electoral ieftin. Poate că are nevoie de o sinteză a unor date mai speciale.
— Nu vreau să par condescendent, agent Sexton, dar Casa Albă are la dispoziţie o mulţime de angajaţi calificaţi în sinteza datelor, dacă este nevoie de aşa ceva. Preşedintele n-are nevoie să te contacteze pe tine dacă e o treabă internă a Casei Albe. Iar dacă nu, atunci ar trebui să-şi dea seama ce face când cere un activ NRO, după care refuză să îmi spună de ce are nevoie de el.
Pickering se referea întotdeauna la angajaţii săi ca la nişte active, o manieră de adresare pe care mulţi o găseau deconcertant de dură.
— Tatăl tău urcă pe creasta valului politic, continuă Pickering. Pe o creastă înaltă. Situaţia la Casa Albă trebuie să fi devenit problematică.
Oftă:
— Politica este o afacere disperată. Dacă preşedintele cere o întâlnire privată cu fata contracandidatului său, bănuiesc că la mijloc e ceva mai mult decât o sinteză a unor informaţii secrete.
Rachel simţi răceala din glasul lui.Aluziile lui Pickering aveau tendinţa constantă de a deveni sentinţe care te condamnau la moarte.
— Şi vă temeţi că disperarea de la Casa Albă a ajuns la asemenea cote încât să mă amestece pe mine în jocurile politice?
Pickering nu-i răspunse imediat:
— Nu eşti tocmai discretă în privinţa sentimentelor pe care le nutreşti faţă de tatăl tău, iar eu sunt convins că staff-ul care se ocupă de campania preşedintelui este conştient de ruptura dintre voi. Mai degrabă înclin să cred că s-ar putea să vrea să te folosească împotriva lui cumva.
— Unde trebuie să mă înregistrez? îl întrebă Rachel, pe jumătate în glumă.
Pickering nu păru impresionat de ironia fetei. Se uită la Rachel cu o expresie împietrită pe chip:
— Te avertizez, agent Sexton. Dacă simţi cumva că problemele personale pe care le ai cu tatăl tău te pot împiedica să judeci limpede în cadrul acestei întâlniri, te sfătuiesc din inimă să refuzi cererea preşedintelui.
— Să refuz?
Rachel chicoti nervoasă:
— E clar că nu-l pot refuza tocmai pe preşedinte.
— Tu nu, zise directorul. Eu însă o pot face.
Cuvintele lui rămaseră suspendate în aer, amintindu-i lui Rachel celălalt motiv pentru care Pickering era poreclit "Quakerul". Chiar dacă era un om mic de statură, William Pickering putea provoca adevărate cutremure politice, dacă se trecea peste capul lui.
— Îngrijorarea mea are cauze simple, continuă Pickering. În responsabilitatea mea intră protecţia oamenilor care lucrează pentru mine, iar eu nu apreciez câtuşi de puţin nici măcar o aluzie la posibilitatea ca unul dintre ei să fie folosit drept pion într-un joc politic.
— Şi ce îmi recomandaţi să fac?
Pickering oftă:
— Îţi sugerez să te întâlneşti cu el. Nu te angaja la nimic. Sună-mă de îndată ce preşedintele îţi dezvăluie ce naiba are de gând.Crede-mă că, dacă voi suspecta că încearcă să te implice în vreun joc politic, te scot de acolo atât de repede că individul nici nu-şi va da seama ce l-a lovit.
— Mulţumesc, domnule!
Rachel simţea un soi de aură protectoare care venea dinspre director, o aură pe care adesea şi-ar fi dorit să o simtă venind dinspre tatăl ei.
— Şi spuneţi că preşedintele a trimis deja o maşină?
— Nu chiar.
Pickering se încruntă şi făcu semn înspre fereastră.
Ezitând, Rachel se duse într-acolo şi privi în direcţia pe care o indica degetul întins de Pickering.
Pe pajişte aştepta răbdător un elicopter MH-60G PaveHawk cu botul ca un nas cârn. Unul din cele mai rapide elicoptere fabricate vreodată, acest PaveHawk avea înscrise însemnele Casei Albe. Pilotul aştepta lângă el, uitându-se mai tot timpul la ceas.
Rachel se întoarse spre Pickering nevenindu-i să-şi creadă ochilor:
— Casa Albă a trimis un PaveHawk să mă ducă treizeci de kilometri până în D.C.
— Se pare că preşedintele speră să fii impresionată sau intimidată. Pickering o privi cu atenţie. Îţi sugerez să nu te simţi în nici un fel!
Rachel dădu din cap. Era şi impresionată, şi intimidată.
Patru minute mai târziu, Rachel Sexton ieşea din NRO şi se urca în elicopter. Aparatul se ridică în zbor şi începu survolul peste pădurile din Virginia chiar înainte ca ea să apuce să-şi pună centura de siguranţă. Rachel privi mulţimea de copaci de sub ea şi simţi cum pulsul i-o ia razna. Ar fi fost şi mai emoţionată dacă ar fi ştiut că acel elicopter nu avea să ajungă niciodată la Casa Albă.
5
Vântul turbat zgâlţâia cortul ThermaTech, dar Delta One abia dacă observa acest lucru. El şi cu Delta Three erau concentraţi asupra camaradului lor, care manevra joystick-ul cu o dexteritate ca de chirurg. Pe ecranul din faţa lor se vedea o transmisie în direct a camerei minuscule montate pe corpul microrobotului.
"Cel mai nou instrument de spionaj",îşi zise Delta One,uluit de fiecare dată când maşinăriei i se dădea drumul să funcţioneze. În ultima vreme, în universul micromecanicii, faptele păreau să depăşească orice ficţiune.
Micro sistemele electromecanice (MEMS), sau microboţii, reprezentau cele mai noi instrumente în domeniul spionajului hightech, sau al tehnologiei de "zbor pe perete" — cum i se mai spunea.
Iar lucrurile se petreceau întocmai.
Deşi microscopici, roboţii controlaţi de la distanţă ţineau mai degrabă de domeniul science-fiction, deşi apăruseră pe piaţă în anii '90. În mai 1997, revista Discovery publicase un articol detaliat despre microboţi, trecând în revistă atât modelele "zburătoare", cât şi pe cele "înotătoare". Înotătorii — nanosubmarine de dimensiunea grăunţelor de sare — puteau fi injectaţi în vene, exact ca în filmul Fantastic Voyage. Acum, erau folosiţi în clinicile medicale performante pentru a ajuta medicii să navigheze de la distanţă prin arterele umane, să observe transmisii intravenoase în direct şi să localizeze blocajele arteriale fără a interveni cu bisturiul.