— Vin să te văd iarăşi peste câteva minute, draga mea!
Rămasă singură, Gabrielle luă o gură de apă, care însă avea un gust amar. Totul avea un gust amar acum. "E numai vina mea", îşi spuse ea, încercând să îşi uşureze conştiinţa amintindu-şi de toate conferinţele de presă ale NASA din ultimul an — amânările proiectului staţiei spaţiale, amânarea proiectului X-33, probele trimise pe Marte şi eşuate, depăşirile constante de buget. Gabrielle se întrebă ce ar fi putut să facă altfel şi n-a făcut.
"Nimic, se asigură ea singură. Ai făcut totul cum trebuie."
Numai că acum s-a întors roata.
74
Uriaşul elicopter SeaHawk plecase într-o aşa-zisă misiune specială de la Baza Aeriană Thule din nordul Groenlandei. Aeronava zbura la joasă înălţime, sub raza de acoperire a radarului, înfruntând rafalele turbate de vânt pe o distanţă de şaptezeci de mile de mare deschisă. După ce parcurseră aceasta distanţă şi executară bizarele ordine care le fuseseră date, piloţii se luptară cu vântul şi aduseră elicopterul în poziţie de stand-by deasupra unui set prestabilit de coordonate, peste apele pustii ale oceanului.
— Cu cine ne întâlnim? ţipă copilotul, nedumerit.
Li se spusese să aducă acolo elicopterul dotat cu un vinci de salvare, aşa că omul anticipa o misiune de căutare şi de salvare.
— Eşti sigur că acestea sunt coordonatele corecte?
Cercetă marea învolburată cu un far de căutare, dar dedesubtul lor nu se afla nimic, cu excepţia…
— Sfinte Sisoe!
Pilotul trase înapoi de manşă, ridicând brusc aeronava.
Muntele negru de oţel răsări în faţa lor dintre valuri fără nici un fel de avertisment. Imensul submarin fără semne de identificare eliberă balastul şi se înălţă într-un nor de bule.
Piloţii izbucniră într-un râs nervos:
— Cred că ei sunt!
Aşa cum li se ordonase, tranzacţia se desfăşură fără nici un fel de comunicaţii radio. Poarta dublă din vârful catargului se deschise şi un marinar începu să semnalizeze folosind luminile. Elicopterul se poziţionă deasupra submarinului şi dădu drumul unui hamac de prindere pentru trei persoane, mai precis trei bucle din frânghie cauciucată, prinse de un cablu retractabil. În mai puţin de un minut, cele trei "balasturi" necunoscute atârnau sub elicopter, urcând încet înspre pântecele aeronavei.
După ce copilotul îi ajută pe cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, să urce la bord, pilotul făcu semn înspre submarin că totul este în regulă. În doar câteva secunde, uriaşa navă dispăru sub valurile agitate ale oceanului, fără a lăsa în urmă vreun indiciu al prezenţei sale în acea zonă.
Odată ce pasagerii ajunseră în siguranţă la bord, pilotul elicopterului repoziţionă botul aeronavei şi acceleră spre sud, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Furtuna se apropia cu repeziciune, iar cei trei necunoscuţi trebuiau duşi în siguranţă înapoi la baza Thule, de unde avea să-i preia un supersonic. Pilotul habar n-avea încotro se îndreptau. Nu ştia decât că ordinele veniseră de foarte sus, iar marfa era extrem de preţioasă.
75
Când furtuna izbucni, în fine, deasupra gheţarului Milne, desfăşurându-şi întreaga forţă asupra habisferei NASA, domul începu să tremure ca şi cum ar fi fost gata să-şi ia zborul de pe gheaţă şi să se catapulteze direct în ocean. Cablurile de stabilizare din oţel se întinseră la maximum pe ţăruşii de prindere, vibrând ca nişte corzi imense de chitară şi scoţând un uruit înfricoşător. Generatoarele electrice de afară se clătinară, făcând luminile dinăuntru să pâlpâie şi ameninţând să lase întreaga încăpere în beznă.
Lawrence Ekstrom se plimba prin interiorul domului. Ar fi vrut să plece naibii de acolo în noaptea aia, dar era imposibil. Avea să mai rămână o zi, să ţină conferinţe de presă chiar de acolo a doua zi de dimineaţă şi să supravegheze pregătirile pentru transportarea meteoritului înapoi în Washington. Pe moment, nu îşi dorea decât să doarmă câteva ore bune; problemele neaşteptate care s-au ivit în acea zi îl sleiseră de puteri.
Gândurile directorului se întoarseră la Wailee Ming, Rachel Sexton, Norah Mangor, Michael Tolland şi Corky Marlinson. Unii angajaţi NASA începuseră să observe dispariţia oamenilor de ştiinţă civili.
"Linişteşte-te, îşi spuse Ekstrom. Situaţia e sub control."
Inspiră adânc, amintindu-şi că întreaga omenire era entuziasmată acum de NASA şi de spaţiul cosmic. Viaţa extraterestră nu mai fusese un subiect de interes din vremea celebrului "Incident Roswell" din 1947 — presupusa prăbuşire a unei nave extraterestre lângă Roswell, New Mexico, care a devenit între timp un adevărat loc sfânt pentru milioane de adepţi ai conspiraţiei OZN, chiar şi în ziua de astăzi.
În vremea când lucra la Pentagon, Ekstrom aflase că incidentul Roswell nu fusese altceva decât un accident militar petrecut în timpul desfăşurării unei operaţiuni secrete numite Proiectul Mogul — zboruri de testare a unui balon-spion menit să supravegheze testele atomice ale ruşilor. În vreme ce era testat, un prototip ieşise de pe traiectorie şi se prăbuşise în deşertul din New Mexico. Din nefericire, un civil găsise epava înaintea armatei.
Nebănuind nimic, fermierul William Brazel se împiedicase în munca lui la câmp de resturi din neopren sintetizat şi metale uşoare, cum nu mai văzuse până atunci. Ca atare, omul îl chemase imediat pe şerif. În ziare apăruse povestea ciudatei epave, stârnind cu repeziciune interesul publicului. Intrigaţi de refuzul armatei de a recunoaşte că epava îi aparţinea, ziariştii se lansaseră în anchete, periclitând statutul de operaţiune secretă al Proiectului Mogul. Chiar atunci când se părea că povestea balonului-spion nu mai putea fi ţinută secretă, ceva minunat se petrecuse.
Mass-media trăsese o concluzie neaşteptată: ziarele deciseseră că rămăşiţele substanţelor ciudate nu puteau proveni decât dintr-o sursă extraterestră — mai precis aparţinând unor creaturi mai avansate decât oamenii. Negarea incidentului de către armată nu putea conduce decât la un singur lucru — tăinuirea contactelor cu extratereştrii! Deşi uluite de noua ipoteză, forţele aeriene n-aveau de gând să caute la dinţi calul de dar. Profitaseră de povestea cu extratereştrii şi merseseră pe varianta ei; bănuiala omenirii că străinii din alte lumi se apucaseră să viziteze New Mexico reprezenta o ameninţare mult mai mică pentru siguranţa naţională decât dezvăluirea realităţii despre Proiectul Mogul.
Ca să alimenteze povestea cu extratereştri, comunitatea serviciilor secrete învăluiseră Incidentul Roswell într-o mantie de confidenţialitate şi începuseră să orchestreze "scurgeri de informaţii", sub forma unor şoapte aruncate în mod oportun şi cui trebuie despre contacte cu extratereştri, nave spaţiale recuperate şi chiar despre existenţa unui misterios "Hangar 18" în cadrul bazei aeriene Wright-Patterson din Dayton, unde guvernul păstra cadavrele de extratereştri la gheaţă. Omenirea înghiţise povestea, astfel încât febra Roswell ajunsese repede să cuprindă întreaga lume. Din acel moment, ori de câte ori un civil zărea din greşeală un aparat de zbor militar american mai avansat din punct de vedere tehnologic, comunitatea serviciilor secrete scotea de la naftalină vechea conspiraţie OZN.
"Nu a fost o aeronavă, a fost o navă spaţială a extratereştrilor!"
Ekstrom era uluit când se gândea cât de bine funcţiona şi în ziua de azi un astfel de truc ieftin. Îi venea să râdă de fiecare dată când mass-media relata despre un val nou de reperări OZN. Probabil că vreun civil zărise lucind una dintre cele cincizeci şi şapte de aeronave NRO rapide, fără pilot, de recunoaştere, cunoscute sub numele de de Global Hawks.20
Faptul că nenumăraţi turişti făceau încă pelerinaje în deşertul New Mexico, pentru a cerceta cerul nopţii înarmaţi cu diverse camere video, i se părea demn de milă lui Ekstrom. Din când în când, unul avea noroc şi prindea pe bandă "dovezi clare" ale apariţiei unui OZN — lumini strălucitoare pâlpâind pe cer cu o viteză mai mare decât viteza vreunei aeronave construite de om. Ceea ce aceşti oameni nu înţelegeau, bineînţeles, era că exista o prăpastie de doisprezece ani între ceea ce putea construi guvernul şi ceea ce ştia publicul că e capabil guvernul să construiască. Aceşti căutători de OZN-uri zăreau pur şi simplu un licăr care aparţinea noilor modele de aeronave americane care erau dezvoltate în Zona 51 — dintre care multe reprezentau creaţia inginerilor NASA.