Mutt Ang se gîndi aproape cu groază cum sar fi simțit oamenii din antichitate dacă ar fi cunoscut dinainte desfășurarea atît de înceată a proceselor sociale contemporane lor, dacă ar fi știut că asuprirea, nedreptatea și lipsa de organizare de pe planetă aveau sa dureze încă atîta amar de vreme? Să te întorci după șapte veacuri în Egiptul antic însemna să nimerești în aceeași orînduire sclavagistă, cu o asuprire și mai cruntă; în China milenară — în aceleași războaie și dinastii ale împăraților; sau, în Europa de la începutul medievalei nopți religioase — să nimerești în toiul incendiului stîrnit de rugurile Inchiziției, în vîltoarea celui mai crunt obscurantism.
Acum însă amețești încercînd să scrutezi viitorul peste șapte secole pline de transformări, de îmbunătățiri și de cunoștințe noi; atît de arzător este interesul pe care țil stîrnesc zguduitoarele evenimente.
Și dacă adevărata fericire constă în mișcare, în schimbare, atunci cine poate fi mai fericit decît el și tovarășii săi? Și totuși lucrurile nu sînt atît de simple! Natura omenească e contradictorie ca și lumea care o înconjoară și care a creato. O dată cu avîntul spre necontenita schimbare, noi regretăm întotdeauna și evenimentele trecutului, sau, mai bine zis, părțile lui bune, filtrate de memorie și cultivate odinioară sub forma unor legendare secole de aur.
Fără voia lor, oamenii căutau pe atunci ceea ce era bun în trecut, visau ca el să se repete, și numai sufletele mari puteau să prevadă, să simtă mersul viitoarelor ameliorări și organizări ale vieții umane. De atunci, în adîncul sufletului omenesc se află regretul pentru timpul apus, pentru cele ce nu se vor mai întoarce, sentimentul de mîhnire care ne cuprinde înaintea ruinelor și a monumentelor istorice ale umanității. Această părere de rău pentru trecut se accentua cu deosebire la oamenii în vîrstă și aduna tristețe în inimile celor buni, inteligenți și sensibili…
Mutt Ang se ridică de lîngă instrumentul muzical.
Da, toate acestea sînt descrise atît de plastic și interesant în povestirile istorice. Așadar, ce anume poate săi înfricoșeze pe tinerii de pe cosmonavă în timpul saltului spre viitor? Singurătatea, lipsa unor oameni apropiați? Așazisa singurătate a omului care a nimerit în viitor a fost de atîtea ori descrisă și comentată în vechile romane… Singurătatea era concepută întotdeauna ca o absență a oamenilor apropiați, a rudelor. Aceste persoane alcătuiau însă un grup infim, de oameni, adesea uniți doar prin niște legături de rudenie pur formale. Dar acum, cînd ne e apropiat oricare dintre oameni, cînd nu există nici un fel de hotare sau convenționalisme care să împiedice comuniunea oamenilor, din orice ungher al planetei?!
Noi, oamenii de pe «Tellur» neam pierdut toate rudele rămase pe Pămînt. Dar acolo, în iureșul viitorului, spre care înaintăm, ne așteaptă oameni nu mai puțin apropiați, ale căror cunoștințe și simțăminte vor fi și mai înalte și mai profunde decît ale contemporanilor noștri, pe care iam părăsit pentru totdeauna — iată despre ce și în ce fel trebuie să stea de vorbă comandantul cu oamenii tineri ai echipajului său…
La postul central de conducere, Tey Eron aranjase programul de seară, care îl atrăgea cel mai mult. Erau aprinse doar cele mai necesare izvoare de lumină, și marea încăpere rotundă, cufundată astfel întro dulce penumbră, căpăta o notă de plăcută intimitate. Procedînd ca de obicei la controlul necontenit al calculelor, ajutorul de comandant murmura ușor un cîntec fără cuvinte. Drumul cosmonavei se apropia de sfîrșit — astăzi ea avea să fie întoarsă către constelația Ophiuchus[17]pentru a trece prin fața astrului de carbon, ce fusese explorat. O apropiere mai mare de acest corp ceresc devenise primejdioasă. Presiunea luminii ar fi început să crească atît de mult, încît — la viteza colosală a navei — ar fi dat naștere unei izbituri înfricoșătoare, catastrofale.
Simțind pe cineva la spatele lui, Tey Eron se întoarse.
Mutt Ang se uită peste umărul ajutorului său și citi prin gemulețele dreptunghiulare de jos totalurile indicate de aparate. Astrofizicianulșef îl privi întrebător pe comandant, și acesta dădu afirmativ din cap. Îndată, născute de ușoarele mișcări ale lui Tey Eron, prin toată nava vuiră semnalele speciale și răsunară metalic cuvintele:
— Atențiune! Atențiune!
Mutt Ang își apropie microfonul știind că în toate secțiile cosmonavei oamenii rămăseseră nemișcați, întorcînduși fără voie privirile spre pîlniile sonorizatoarelor[18]din pereți: omul încă nu se dezvățase să se uite în direcția izvorului de sunete atunci cînd voia să fie deosebit de atent.
— Atențiune! repetă Mutt Ang. Peste cincisprezece minute, nava începe să frîneze. Toată lumea, în afara celor care sînt de serviciu, va sta în cabine. Prima fază a frînării va lua sfîrșit la orele 18. Cea dea doua fază, de șase «g»[19], va dura șase zile. Virajul navei va avea loc după semnalele P.L. - ale pericolului de lovire. Astai tot!
La orele 18, comandantul se ridică din fotoliu și, învingînduși obișnuita durere pe care frînarea io provoca în spate și la ceafă, anunță că se va duce în cabina lui să doarmă în timpul tuturor celor șase zile cît avea să dureze încetinirea zborului. Întregul echipaj al cosmonavei stătea acum lipit de aparate, procedînd la ultimele cercetări ale astrului de carbon.
Tey Eron privi posomorît în urma comandantului, care plecase.
Cu fiecare perfecționare, creștea forța și trăinicia navelor cosmice. De aceea, cu greu sar fi putut face vreo comparație între forța lui «Tellur» și acele coji de nucă ce pluteau pe mările Pămîntului și care încă din vechime căpătaseră aceeași denumire de nave. Și totuși astronava nu era nici ea altceva decît o coajă de nucă azvîrlită în adîncul de necuprins al spațiilor… Parcă aducea mai multă liniște prezența comandantului în timpul manevrării navei.
2
Kary Ram tresări auzind rîsul vesel al lui Mutt Ang. Cu cîteva zile în urmă, întregul echipaj fusese alarmat de îmbolnăvirea neașteptată a comandantului. Doar medicul intra în cabina acestuia, și toți vorbeau în șoaptă cînd treceau prin fața ușii lui, închisă ermetic, ca în timpul unei avarii. Tey Eron era nevoit să pună singur în aplicare întregul plan întocmit: virajul navei, o nouă accelerare — pentru ieșirea din raza puternicei presiuni a luminii astrului de carbon — și începerea pulsării înapoi, spre Soare.
Acum ajutorul de comandant mergea alături de Mutt Ang și zîmbea reținut. Se aflase că totul fusese pus la cale de comandant, cu știrea doctorului. Mutt Ang îi cedase lui Tey Eron comanda pentru ai oferi posibilitatea să desfășoare singur întreaga manevră, fără să spere la vreun ajutor. Deși astrofizicianulșef nar fi recunoscut în nici un caz chinuitoarele îndoieli carel năpădiseră înainte de efectuarea virajului, îl dojenea totuși pe comandant pentru faptul că neliniștise întregul echipaj.
Mutt Ang se scuza glumind șii demonstra lui Tey Eron că, în vidul spațiului cosmic, astronava se află în afară de orice pericol. Aparatele nu puteau greși, verificarea cuadriplă a fiecărui calcul excludea posibilitatea unor inexactități. În zona puternicei presiuni a luminii emise de astru, nu putea exista o centură de asteroizi și meteoriți.
— Oare nașteptați de loc să întîlnim vreun obstacol? întrebă Kary Ram.
— De bunăseamă că o întîmplare neprevăzută nu poate fi exclusă. Dar marea lege a Cosmosului, numită și legea valorilor medii[20], pledează în favoarea noastră. Vom face puțin cale întoarsă și vom intra în pulsație pe direcția cunoscută, drept spre Soare, pe lîngă Cor Serpentis… Au trecut cîteva zile de cînd zburăm spre constelația Ophiuchus. Acum nu nea mai rămas mult.
17
«Purtătorul de șerpi» (un bărbat pe care este încolăcit un șarpe). Șarpele era cunoscut la egipteni ca simbol al tămăduirii. Ptolemeu a fost acela care a menționat existența lui Ophiucus ca una dintre cele 48 de constelații. Situată în regiunea Căii Lactee, între constelația Vulturul și Scorpion, mai sus de Săgetator și mai jos de Șarpe. Cel mai important eveniment care s-a produs în constelația Ophiucus a fost explozia unei supernove, care a avut loc pe 10 octombrie 1604. Ea a fost observată de Johannes Kepler.
19
Constanta gravitațională, notată cu G, este o constantă fizică empirică ce apare din calculul atracției gravitaționale dintre obiectele cu masă. Ea apare în legea lui Newton a gravitației universale și în teoria relativității generale a lui Einstein. De asemenea, este cunoscută sub numele de constanta gravitațională universală, constanta lui Newton, iar în limbajul cotidian G mare.
20
Expresie matematică în care rezultatele finale ale calculelelor sînt exprimate cu ajutorul unei valori medii. Valorile extreme mari și mici se neglijează. (n.a.)