— E-n regulă! Am să mobilizez imediat toate forţele. Vom lupta cot la cot în această ultimă bătălie, Kalkin. Nirriti va pieri la Khaipur! Ţine pe careva acolo, în sala de comunicaţii, să rămânem în legătură.
— Am să-mi fixez aici statul major.
— Acum, dezleagă preotul şi adu-mi-l aici. Are de primit nişte ordine divine şi, în scurt timp, o vizită divină.
— Bine, Brahma.
— Sam, aşteaptă! După bătălie, dacă ne vom mai afla în viaţă, aş vrea să discut cu tine… Cu privire la închinăciunea reciprocă.
— Vrei să te faci budistă?
— Nu. Iarăşi femeie…
— Există un loc şi un timp pentru toate lucrurile, deci şi pentru ăsta.
— Când şi unde va sosi ceasul, am să fiu acolo.
— Ti-l aduc pe preot, acum. Rămâi pe fir.
După căderea Lanandei, Nirriti făcu o slujbă printre ruinele acelui oraş, rugându-se pentru victoria asupra celorlalte. Sergenţii lui întunecaţi bătură uşor în tobe, iar zombii căzură în genunchi. Nirriti se rugă până când transpiraţia îi acoperi faţa ca o mască de sticlă şi lumină şi începu să i se prelingă înăuntrul platoşei-prote-ză, care-i dădea tăria mai multora la un loc. Atunci îşi ridică faţa către ceruri, se uită la Podul Zeilor şi spuse „Amin”.
Apoi se întoarse şi se îndreptă spre Khaipur. În spatele lui, oştirea se ridică în picioare.
Când Nirriti sosi la Khaipur, zeii îl aşteptau.
Aşteptau şi trupele din Kilbar, alături de cele din Khaipur.
Şi semizeii si eroii si nobilii aşteptau.
Şi înalţii brahmani şi mulţi dintre adepţii lui Mahasamatman aşteptau. Aceştia din urmă, veniţi în numele Esteticii Divine.
Nirriti se uită la câmpul minat ce conducea la zidurile cetăţii şi-i văzu pe cei patru călăreţi, care erau lokapalas, aşteptând lângă porţi, cu flamurile Cerurilor fluturând în vânt, alături.
Îşi coborî viziera şi se întoarse spre Olvegg.
— Ai avut dreptate. Mă întreb dacă Ganesha aşteaptă înăuntru.
— Vom afla destul de curând.
Nirriti continuă să înainteze.
Fu ziua în care Domnul Luminii stăpâni câmpul. Zombii lui Nirriti nu intrară nicicând în Khaipur. Ganesha se prăbuşi sub sabia lui Olvegg, pe când încerca să-l înjunghie pe la spate pe Brahma, care se apropiase de Nirriti pe o înălţime de pământ. Atunci căzu Olvegg, ţinându-se de burtă, şi începu să se târască spre o stâncă.
Brahma şi Cel Negru rămaseră atunci faţă în faţă, pedeştri, iar capul lui Ganesha se rostogoli într-un şanţ.
— Acela mi-a spus Kilbar, zise Nirriti.
— Acela îl vroia pe Kilbar, interveni Brahma, şi a încercat să-l facă pe Kilbar. Acum ştiu de ce.
Se repeziră unul asupra altuia şi platoşa lui Nirriti îl apără cu tăria mai multora la un loc.
Yama dădu pinteni calului spre înălţimi şi fu învăluit într-un vârtej de praf şi nisip. Îşi ridică mantia în faţa ochilor şi în jurul lui izbucni un râs.
— Unde ţi-e acum privirea-de-moarte, Yama-Dharma?
— Rakasha! mârâi el.
— Da, eu sunt, Taraka.
Şi Yama fu imediat udat leoarcă de apă multă; iar calul se cabra şi căzu pe spate.
Era în picioare, cu sabia în mână, când vârtejul de văpaie se întrupa sub formă de om.
— Te-am spălat de ceea-ce-izgoneşte, zeu al morţii. Acum te vei pogorî în nimicnicie, sub mâna mea!
Yama se repezi cu sabia înainte.
Îşi despică adversarul de la umăr până la coapsă, dar nici o picătură de sânge nu curse şi nici un semn al trecerii sabiei sale nu se vădi.
— Nu mă poţi secera ca pe un om, o, Moarte! Dar iată ce-ţi pot face eu ţie!
Taraka se aruncă asupra lui, prinzându-i braţele pe lângă corp şi răsturnându-l la pământ. Se iscă o jerbă de scântei.
În depărtare, Brahma stătea cu genunchiul pe spinarea lui Nirriti şi-i trăgea capul spre spate, să-i frângă grumazul în tăria platoşei negre. Atunci sări Indra din spinarea slizzardului său şi-şi înălţă Sabia-Trăsnet asupra lui Brahma. Auzi cum i se frânge gâtul lui Nirriti.
— Mantia te protejează! strigă Taraka de la pământ, unde se încleştase în trântă cu Yama; şi atunci privi Moartea în ochi…
Yama simţi că Taraka slăbise îndeajuns pentru a-l putea arunca deoparte.
Sări în picioare şi începu să alerge spre Brahma, fără să se mai oprească pentru a-şi culege sabia de pe jos. Pe înălţime,
Brahma para iar şi iar Trăsnetul, cu sângele ţâşnindu-i din ciotul braţului stâng retezat şi şiroindu-i din rănile de la cap şi de la piept. Nirriti îi ţinea glezna prinsă îhtr-o strânsoare de oţel.
Yama strigă puternic, atacând cu pumnalul.
Indra se dădu înapoi, unde nu-l mai putea ajunge sabia lui Brahma, şi se întoarse să-l înfrunte.
— Un jungher împotriva Trăsnetului, Cel în Roşu? întrebă el.
— Da, icni Yama, lovind cu mâna dreaptă şi trecând pumnalul în stânga, pentru adevărata lovitură.
Vârful pătrunse în braţul lui Indra.
Indra scăpă Trăsnetul şi-l izbi pe Yama în falcă. Yama căzu, dar îi prinse şi-i trase lui Indra picioarele, prăvălindu-l la pământ.
Aspectul îl cuprinse atunci deplin şi, când se uită la Indra, acesta păru să se ofilească sub privirea lui. Taraka îi sări în spinare exact în momentul în care Indra muri. Yama încercă să se elibereze, dar simţea ca şi cum un munte i s-ar fi aşezat pe umeri. Brahma, care zăcea alături de Nirriti, îşi smulse centura, ce fusese înmuiată în izgonitor de demoni. Cu mâna dreaptă o azvârli peste spaţiul care-i separa, astfel încât ea ajunse alături de Yama.
Taraka se retrase, iar Yama îşi întoarse privirea asupra lui. Trăsnetul săltă atunci de unde căzuse la pământ şi se repezi spre pieptul lui Yama.
Yama prinse cu ambele mâini lama, ajunsă cu vârful la câteva degete de inima lui. Începu să înainteze, iar sângele îi picura din palme şi cădea pe pământ.
Vârful îl atinse pe Yama.
Yama se trase într-o parte, răsucindu-se, iar sabia îl spintecă în trecere, de la osul pieptului până la umăr.
Atunci ochii i se făcură ca două suliţe şi rakasha îşi pierdu forma umană, devenind un fum. Lui Brahma îi căzu capul în piept.
Taraka dădu un ţipăt când Siddhartha veni în galop spre el, călărind pe un cal alb, cu aerul trosnind şi mirosind a ozon în juru-i.
— Nu, Legătorale! Tine-ţi în frâu puterea! Moartea mea aparţine lui Yama…
— Oh, demon nebun! spuse Sam. N-ar fi trebuit să fiu…
Dar Taraka nu mai era.
Yama căzu în genunchi alături de Brahma şi-i legă un garou peste ce-i mai rămăsese din braţul stâng.
— Kali! spuse el. Nu muri! Vorbeşte-mi, Kali!
Brahma gâfâi şi ochii i se zbătură încercând să se deschidă, apoi i se închiseră iar.
— Prea târziu, murmură Nirriti şi-şi întoarse capul spre Yama. Sau poate că la timp. Eşti Azrael, nu-i aşa? îngerul Morţii…
Yama îl lovi şi sângele de pe mână îl mânji pe Nirriti pe faţă.
— „Fericiţi sunt cei sărmani în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”{Evanghelia după Matei, 5:3}, spuse Nirriti. „Fericiţi sunt cei ce bocesc, pentru că ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi sunt cei supuşi, pentru că ei vor moşteni pământul.”{Evanghelia după Matei, 5:4,5}
Yama îl plesni iar.
— „Fericiţi sunt cei ce flămânzesc şi însetează după dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi. Fericiţi sunt cei îndurători, pentru că ei vor avea parte de îndurare. Fericiţi sunt cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu…”