gînd un scaun şi şezînd, supraveghind-o liniştit ca o mamă, în timp ce dormea. Dar cînd am dat să cobor din pat s-a agăţat de mine şi nu mi-a dat drumul. Am încercat să mă desprind*, să protestez.
86
.Doamnă Maartens"! Dar era ca şi cum ai fi protestat împotriva strînsorii unui copil care se îneacă.
Actul era simultan inuman şi inutil. Iar în acest timp aproape îngheţase şi tremura fără a se mai putea controla. Am făcut singurul lucru ce-mi ră-
mînea de făcut.
Vrei să spui că te-ai vîrît sub cuvertură?
.
Sub cuvertură, repetă el, cu două braţe goale şi reci în jurul gîtului, şi un trup tremurînd, zguduit de plîns, strîns lipit de al meu.
Rivers luă o înghiţitură de whisky, apoi, lăsîndu-se pe spate în fotoliu, fuma în tăcere multă vreme. Adevărul, spuse el în cele din urmă, tot adevărul şi numai adevărul. Toţi martorii depun aceleaşi jură-
minte şi aduc mărturii despre aceleaşi întîmplări.
(Rezultatul este, de bună seamă, cincizeci de feluri de literatură. Care este mai aproape de adevăr? Stendhal sau Meredith? Anatole France sau D. H. Lawrence?
Izvoarele celei mai profunde vieţi se vor pierde în puritatea de aur a Pasiunii sau a Comportamentului Sexual al Femelei Umane?
—
Ştii tu cumva răspunsul? am ţinut să-l întreb.
Rivers clătină din cap.
—
Ai putea afla inspiraţie la geometri, descriind evenimentul în raport cu cele trei coordonate. Rivers descrise în aer cu pipa două linii ce se întretă-
iau într-un unghi drept, apoi din punctul lor de intersecţie trase o verticală care-i duse mîna deasu-pra nivelului capului. — Să considerăm una d<in aceste linii ca reprezentînd-o pe Katy, cealaltă pe John Rivers de acum treizeci de ani, iar a treia pe John Rivers aşa cum sînt astăzi. Ei bine, în acest 87
cadru de referinţe, ce puteam spune despre noaptea de 23 aprilie 1922? Desigur, nu tot adevărul. Dar oricum, cu mult mai mult decît poate fi redat în termenii oricărui fel de literatură. Să începem cu linia lui Katy. O trase din nou, şi pentru moment fumul pipei sale marcă, difuz, poziţia ei în spaţiu. — Este linia unei păgîne înnăscute împinsă de evenimente într-o situaţie în care doar un creştin desăvîrsit sau un budist s-ar îi putut comporta adecvat. Este linia unei femei care se simţise întotdeauna fericită ca acasă în această lume şi care dintr-o dată se trezea stînd pe marginea abisului cotropită fiind, trupeşte şi sufleteşte, de îngrozitoarea genune neagră ce-i sta în faţă. Sărmana de ea! Se simţea abandonată, nu de Dumnezeu (căci era congenital incapabilă de mo-noteism), ci de zei — de toţi zeii începînd cu micii lari şi penaţi1 domestici pînă la cei din înălţimile Olimpului. O părăsiseră şi luaseră totul cu ei. Trebuia să-i găsească iar. Trebuia să devină încă o dată
parte din rînduiala naturală, şi tocmai de aceea divină, a lucrurilor. Trebuia să restabilească contactul cu viaţa ?— cu viaţa în formele ei cele mai simple, viaţa în manifestările ei cele mai lipsite de echivoc, ca tovărăşie fizică, ca experienţă a căldurii anima-lice, ca senzaţie plină de tărie, ca foame şi satisfacere a foamei. Era o chestiune de autoconservare. Şi asta nu-i tot, adăugă Rivers. îşi plîngea îndurerată mama de curînd moartă, soţul care putea muri a doua a..
Există o anumită afinitate între emoţiile violente.
1 In mitologia romană, spiritele zeificate ale strămoşilor unei comunităţi restrînse (de clan, sau familiale).
jvtînia se modelează cu mare uşurinţă în poftă agre-sivă, şi tristeţea, dacă-i oferi ocazia, se va topi imper-ceptibil în cea mai delicioasă senzualitate. După care, desigur, EL îi dă dragei LUI somnul. In contextul doliului, iubirea este echivalentă barbituricelor şi al unui voiaj în Hawai. Nimeni nu condamnă văduva sau orfanul pentru că recurge la aceste alinări. Aşa că de ce i-am condamna pe cei care încearcă să-şi menţină viaţa şi sănătatea prin cealaltă metodă, mai simplă?
—
Eu nu-i condamn, l-am asigurat, dar alţi oameni au alte vederi.
?— Şi acum treizeci de ani eu însumi eram unul dintre aceştia. îşi mişcă pipa în sus şi în jos pe linia verticală imaginară din faţa sa.
—
Linia moralistului virgin de douăzeci şi opt de ani, linia ex-luteranului, a băiatului mamei, linia idea-listului petrarchian. De pe acea poziţie, n-aveam altă
alternativă decît să mă gîndesc la mine ca la un bărbat adulter perfid — iar la Katy ca la o — ce?
cuvintele erau prea hidoase pentru a mai putea fi rostite. Pe cînd în ceea ce priveşte o zeitate cum era Katy, nu se întîmplase nimic care să nu fie pe deplin natural; şi tot ce era natural, era bun din punct de vedere moral. Judecind chestiunea de aici (şi arătă
linia lui John Rivers cel de acum), aş spune că amîndoi aveam dreptate pe jumătate şi de aceea greşeam în întregime — ea fiind dincolo de bine şi de rău în înălţimile Olimpului (şi olimpienii, bineînţeles, nu erau altceva decît o ceată de animale supraumane cu puteri miraculoase), iar eu, nefiind dincolo de bine Şi rău, şi totuşi mînjit pînă la urechi de toate noţiunile umane ale păcatului şi convenţiei sociale.
89
Pentru ca totul să fi fost aşa cum se cuvine, ea ar fi trebuit să coboare la nivelul meu şi apoi să-si urmeze drumul de cealaltă parte; în timp ce eu ar fi trebuit să mă înalţ la nivelul ei, şi, găsindu-l ne-satisfăcător, să-mi forţez drumul înainte pentru a mă alătura ei în locul unde te afli cu adevărat dincolo de bine şi rău, în sensul de a nu fi un animal suprauman, ci o transfigurare de bărbat sau femeie.
Am fi comis oare aceeaşi faptă dacă ne-am fi aflat la acel nivel? E o întrebare fără răspuns. Şi, în realitate, n-am fost la nivelul acela. Ea era o zeiţă care se prăbuşise şi-şi găsea drumul înapoi în Olimp pe calea senzualităţii. Eu aveam sufletul împărţit, co-miţînd un păcart cu atît mai grav, cu cît era însoţit de cea mai extatică plăcere. Alternativ şi în unele momente chiar simultan, mă simţeam doi oameni — un novice în dragoste care avusese extraordinarul noroc de a se găsi în braţele unei femei neinhibate şi ma-terne în acelaşi timp, dovedind tandreţe şi senzualitate profundă; şi un nenorocit cu conştiinţa împovă-
rată, ruşinat că a cedat în faţa a ceea ce fusese învă-
ţat să socotească drept patimile cele mai josnice, şocat, ba înfuriat chiar (căci era cusurgiu pe cît era şi plin de remuscări) de uşurinţa cu care Beatrice accepta perfecţiunea intrinsecă a plăcerii, şi, mai mult, o arbora în contextul solemn al morţii. Doamna Hanbury era moartă, Henry murea; după toate rîn-duielile, Katy ar fi trebuit să fie în doliu, iar eu s-ar fi cuvenit să-i ofer consolările filozofice. Dar, în realitate, în crud<a şi paradoxala realitate . . . urmă o clipă de tăcere. Pigmei, continuă el gînditor pe cînd studia sub pleoapele închise în depărtatele amintiri.
90
pigmei ce nu aparţin universului meu. Şi nici măcar n-au aparţinut vreodată. In noaptea aceea de 23 aprilie, noi eram în lumea Cealaltă, ea şi cu mine ne aflam în raiul întunecos şi nelumesc al goliciunii, atingerii şi împreunării. Şi ce revelaţii erau în acel rai, ce flăcări! Mîngîierile ei erau îngeri veniţi din senin, porumbei coborînd din zbor. Şi cu cîtă ezitare, cu cîtă întîrziere răspundeam! Cu buze ce abia în-drăzneau, cu mîini încă tremurătoare de a nu pîngări noţiunile mamei mele, referitoare la cum se cuvine să fie o femeie bună, de fapt cum ar trebui să fie toate femeile bune. Cu toate astea (şi era pe atît de şocant pe cît era de minunat), timidele mele pîngăriri ale idealului erau răsplătite cu un răspuns la extazul plăcerii, cu un dar al tandreţei reciproce, ce întrecea orice mi-aş fi închipuit vreodată. Dar peste CEALALTÃ LUME nocturnă se întindea lumea aceasta — lumea în care John Rivers din 1922 îşi avea gîndurile şi sentimentele de fiecare zi; lumea în care acest fel de lucruri era fără tăgadă criminal, în care un discipol îşi înşelase maestrul, iar soţia, soţul; lumea din al cărei punct de vedere raiul nostru de întuneric era cel mai sordid colţ de iad, iar îngerii nimic altceva decît manifestări ale poftei carnale în contextul adulterului. Poftă carnală şi adulter, repetă Rivers rîzînd scurt. Cît de demodat sună! In ziua de azi preferăm să vorbim despre şofat, instincte şi intimităţi extra-conjugale. E bine? E rău? Sau pur şi simplu nu contează cum e? Peste cincizeci de ani, poate că