Bimbo va cunoaşte răspunsul. Intre timp poţi reţine doar faptul că, la nivel verbal, moralitatea nu este altceva decît folosirea sistematică a unor cuvinte urî-
91
te. Netrebnic, josnic, mîrşav — acele cuvinte sînt fundamentul lingvistic al eticii; şi acelea erau cuvintele care mă obsedau stînd culcat acolo, oră de oră
veghind somnul lui Katy. Somnul — este de asemenea o ALTÃ LUME. în mai mare măsură alta, de-cît raiul atingerii. De la dragoste la somn, de la alta la ceva care e mai mult decît alta. Este oare acest alt-altceva cel care investeşte iubita dormind cu o calitate înrudită cu sfinţenia? O sfinţenie neputincioasă
— lucru pe care lumea îl adoră la Copilul Isus: lucru care m-a umplut atunci de o tandreţe imposibil de exprimat. Şi totuşi, totul era netrebnic, josnic, mîr-
şav. Ce vorbe hidoase! Se asemănau cu nişte ciocă-
nitori ce mă loveau neîncetat cu pliscurile lor de oţel. Netrebnic, josnic, mîrşav ... Dar în tăcerea dintre două răpăieli o puteam auzi pe Katy respirînd liniştit; iar ea era iubita mea dormind neputincioasă
şi de aceea sfîntă în acea ALTA LUME unde toate cuvintele urîte îşi pierd în întregime semnificaţia şi nu-
şi mai au rostul. Dar asta nu le împiedica pe blestematele de ciocănitori să ia totul de la capăt cu o feroci-tate ce nu scădea deloc. Şi apoi, contrar tuturor convenţiilor literaturii şi bunului stil, cred c-am adormit, căci deodată se revărsară zorile şi păsările ciripeau în grădinile din suburbie, şi iat-o pe Katy stînd lîngă
patul meu tocmai punîndu-şi pe umeri şalul cu fran-juri lungi. Pentru o frîntură de secundă n-am înţeles ce căuta acolo. Apoi mi-am amintit totul — mîngîierile diin întuneric, inefabilele ALTE LUMI. Dar acum se făcuse dimineaţă şi eram din nou în această lume, fiind silit să-i spun Doamna Maartens. Doamna Maartens a cărei mamă tocmai murise şi al cărei 92
soţ putea fi pe moarte. Netrebnic, josnic, mîrşav! Cum o mai puteam privi din nou în faţă? Dar în acel moment s-a întors şi m-a privit. Am avut timp să
zăresc începutul vechiului ei zîmbet, deschis şi plin de francheţe; apoi într-o agonie de ruşine şi jenă
mi-am întors faţa de la ea.
— Speram să nu te trezeşti, îmi şopti ea şi, aplecîndu-se, mă sărută pe frunte aşa cum sărută un adult pe un copil. Voiam să-i spun că, în ciuda celor petrecute, o veneram în continuare; că dragostea mea era tot atît de nestăvilită ca şi remuşcările, că recunoştinţa mea pentru ceea ce se întîmplase era tot atît de adîncă şi nestrămutată ca şi hotărîrea mea de a nu lăsa să se mai întîmple aşa ceva. Dar cuvintele nu-mi veneau pe buze; îmi pierise graiul. Şi tot în aceeaşi situaţie, dar din motive diferite, era Katy.
Dacă ea nu pomenea nimic despre cele întîmplate, aceasta se datora faptului că le socotea drept ceva despre care nu se vorbeşte. Acesta era cel mai bun lucru.
— E trecut de şase, a fost tot ce a spus în timp ce se îndrepta spre uşă. Trebuie să merg s-o schimb pe sărmana infirmieră Koppers. Apoi se întoarse, deschise uşa fără zgomot şi, tot atît de încet, o închise în urma ei. Am rămas de unul singur la cheremul ciocănitorilor. Nemernic, josnic, mîrşav; mîrşav, josnic, nemernic ... Cînd a sunat clopoţelul pentru dejun, hotărîrea mea era luată. Decît să trăiesc în minciună, decît să-mi pîngăresc idealul, mai bine voi pleca — pentru totdeauna.
In hol, mergînd spre sufragerie, am dat peste Beulah. Căra o tavă cu ouă şi slănină şi fredona melodia 93
„Toate vieţuitoarele ce sălăşluiesc pe pămînt", dînd cu ochii de mine, zîmbi radios spunîndu-mi: „Domnul fie lăudat"! Niciodată nu fusesem mai puţin înclinat să-l laud. — Vom avea parte de un miracol, continuă
ea. Şi cînd am întrebat-o cum de ştie că vom avea, mi-a răspuns că tocmai o văzuse pe doamna Maartens în camera bolnavului şi doamna Maartens era din nou ea însăşi. Nu o stafie, ci ea, cea de altădată. Virtutea revenise şi asta însemna că domnul profesor Maartens va începe să se însănătoşească. — E Harul Divin, spuse ea. M-am rugat zi şi noapte pentru dînsa!
Doamne, Dumnezeule, dă-i doamnei Maartens din harul tău. Dă-i înapoi virtutea ca să se vindece domnul profesor. Şi uite că s-a întîmplat, s-a întîmplat aievea! Şi ca pentru a confirma cele spuse, se auzi un foşnet în spatele nostru pe trepte. Ne-am întors. Era Katy. Purta îmbrăcăminte de doliu. Dragostea şi somnul îi neteziseră faţa şi trupul care ieri se mişca atît de vlăguit, în urma unui atît de dureros efort, era acum plin de vigoare feminină, plin de viaţă, precum fusese înainte de îmbolnăvirea mamei sale.
Era din nou zeiţă — în doliu — dar neeclipsată, strălucitoare chiar în durerea şi resemnarea ei. Zeiţa coborî scările, ne spuse bună dimineaţa şi întrebă
dacă Beulah îmi comunicase vestea cea rea. Pentru o clipă am crezut că i se întîmplase ceva lui Henry.
— Vreţi să spuneţi că dl. profesor Maartens .. .?
am început eu. Mi-o reteză scurt. Vestea rea în le-gătură cu mama ei. Şi deodată mi-am dat seama că, oficial, nu auzisem încă despre durerosul incident din Chicago. Sîngele îmi năvăli în obraji şi mi-am întors privirea cuprins de o derută îngrozitoare. Jucam deja 94
minciuna -— şi rău mai jucam! Tristă dar senină, zeiţa continua să vorbească despre convorbirea tele-fonică de la miezul nopţii, despre sora ei hohotind la celăialt capăt al firului, despre ultimele clipe ale ago-niei atît de mult prelungite. Beulah ofta zgomotos, spunea că aşa a fost voia lui Dumnezeu, că ea ştiuse lucrul acesta tot timpul, apoi schimbă subiectul.
—
Ce face domnul profesor Maartens? întrebă ea.
I se luase temperatura? Katy încuviinţă din cap; da, i se luase şi scăzuse simţitor. — V-am spus! mi se adresă bătrîna triumfătoare. S-a milostivit Dumnezeu, aşa cum v-am spus. I-a redat virtutea.
Am intrat în sufragerie, ne-am aşezat şi am în-l ceput să mîncăm; cu multă tragere de inimă, după
cîte îmi amintesc. Şi mi-aduc aminte că am fost şocat de acest lucru. Rivers rîse. Cît de greu e să nu fii maniheu1! Sufletul e sus, trupul e jos. Moartea e o chestiune legată de suflet, şi în acel context ouăle şi slănina nu sînt bune la gust, iar dragostea este, bineînţeles, profanare totală. Şi cu toate astea, este suficient de clar că ouăle şi slănina pot duce la har, că dragostea poate fi aleasă ca instrument al intervenţiei divine.
— Vorbeşti de parcă ai fi Beulah, am obiectat eu.
— Fiindcă nu găsesc alte cuvinte. Ceva minunat şi puternic izbucneşte din interiorul tău, ceva care, evident, e mai mare decît eşti tu însuţi; din neutre şi ostile, lucrurile şi evenimentele îţi vin dintr-o dată, gratuit şi spontan, în ajutor. Acestea sînt fapte.
1 De la „maniheism", doctrină religioasă-filozofică per-sană, avînd la bază dualismul absolut bine-rău, iniţiată de Mani în sec. III. e.n.
95
Pot fi observate, pot fi trăite. Dar de vrei să vorbeşti despre ele, descoperi că singurul vocabular este cel teologic. Har, Călăuzire, Inspiraţie, Providenţă •