Eram tot atît de deştept pe cît fusesem înainte, dacă
nu chiar mai prost. Căci vorbele ei mă determinaseră să-mi pun o mulţime de întrebări la care ea n-a catadixit să-mi răspundă niciodată. Să fi lăsat oare să se înţeleagă, de pildă, că astfel de lucruri erau inevitabile cel puţin în cazul mariajului ei?
Se mai întîmplase oare şi înainte? Dacă da, atunci cînd, de cîte ori şi cu cine?
—
Ai aflat vreodată? am întrebat eu.
Rivers clătină din cap.
—
N-am mers niciodată mai departe de a mă întreba şi a-mi imagina — Dumnezeule, şi cît de vii erau aceste imagini! Desigur, faptul în sine era destul pentru a mă face mai nenorocit decît mă simţisem vreodată. Mai nenorocit şi în acelaşi timp mai nebuneşte îndrăgostit. De ce oare atunci cînd bă-
nuieşti femeia iubită de a fi făcut dragoste cu altci-neva, ţi se aprinde mai tare dorinţa? O iubisem pe 1 Afrodita cu fese frumoase (gr.).
105
Katy cit se poate de mult. Acum îmi dădeam seama că o iubeam dincolo de orice limită, o iubeam cu disperare şi cu sete crescîndă, o iubeam negrăit de mult, dacă înţelegi ce vreau să-ţi spun. Chiar şi Katy şi-a dat curînd seama de acest lucru.
— Te uiţi la mine, îmi reproşa ea două seri mai tîrziu, ca şi cum te-ai afla pe o insulă nelocuită, iar eu aş fi un biftec. Să nu mai faci asta! Vor observa cei din jur. Şi apoi, nu sînt biftec, sînt doar o biată
fiinţă omenească. Oricum, Henry e aproape restabilit, iar copiii vin mîine acasă. Lucrurile trebuie să se întoarcă pe vechiul lor făgaş. Trebuie să fim cuminţi.
Să fim cuminţi. . . Am promis — începînd de mîi-ne. Dar acum stinge lumina! ?— a urmat acea iubire cotropitoare, acea dorinţă străbătută de disperare
?chiar şi în delirul săvîrşirii.
Orele trecură şi veni dimineaţa — cu zorile pă-
trunzînd prin perdele, păsărelele în grădină, chinul ultimei îmbrăţişări, promisiunile repetate de a fi cuminţi. Şi cu cită fidelitate mi-am ţinut promisiunea!
După micul dejun am urcat în camera lui Henry şi i-am citit articolul lui Rutherford apărut în ultimul număr din Nature. Iar cînd intră Katy, întorcîndu-se de la piaţă, i-am spus „Doamnă Maartens" dîndu-mi toată silinţa să abordez aceeaşi seninătate ca şi ea.
Lucru care, în cazul meu, era ipocrizie. La ea, era doar o manifestare a naturii olimpiene. Cu puţin înainte de prînz, copiii au venit acasă cu un taxi aducîndu-şi toate lucrurile. Katy fusese întotdeauna mama atotvăzătoare; dar această însuşire era temperată în general de o uşoară îngăduinţă faţă de 106
aăzbîtiile copiilor. Acum însă, dintr-un motiv oarecare era altfel. Se prea poate că miracolul însănă-
toşirii lui Henry o înălţase atît de mult în propriii ei ochi încît îi crease nu numai un sentiment al puterii, dar şi dorinţa de a-şi exercita puterea în alte chipuri.
Poate că şi ea se îmbătase de brusca redobîndire, după acele săptămîni de coşmar, a harului animalic prin împlinirea dorinţei. Oricum, indiferent care a fost cauza, oricare ar fi fost circumstanţele atenuante, cert e că în ziua aceea Katy era din cale afară de atotvăzătoare. îşi iubea copiii şi întoarcerea lor o bu-cura; cu toate astea, de îndată ce-i văzu, se simţi obligată să-i critice, să le găsească nod în papură, să-şi facă simţită prezenţa maternă. Nu trecură două
minute de la sosirea lor, că se şi năpusti asupra lui Timmy fiindcă avea urechile murdare; în trei minute îi stoarse lui Ruth mărturisirea că era constipa-tă; iar în patru, deduse din opoziţia copilei în a fi ajutată la despachetat, că ascundea neapărat vreun secret care-o incrimina. Şi cînd la porunca lui Katy, Beulah deschise geamantanul — dădu peste sărmanul secret incriminator: o cutie de cosmeticale şi o sticluţă pe jumătate plină cu parfum de violete sintetice, în momentele ei bune, Katy ar fi dezaprobat aşa ceva — dar ar fi făcut-o pe un ton binevoitor, cu un rîs reţinut şi înţelegător. De astă dată însă, dezaprobarea adoptă un ton răstit şi sarcastic. Ţinu să arunce cu mîna ei trusa de machiat la gunoi şi, cu o expresie îngreţoşată, vărsă parfumul în toaletă
şi trase apa. Cînd se făcu ora mesei, poeta, cu faţa îmbujorată şi ochii încă umflaţi de plîns, ura pe toa-ta lumea — îşi ura mama pentru că o umilise, o ura 107
pe Beulah pentru că fusese un profet atît de bun, o ura pe biata doamnă Hanbury pentru că murise ci nu mai avea nevoie de ajutorul lui Katy, îl ura pe Henry pentru că se simţea destul de bine pentru a permite această dezastruoasă întoarcere acasă, şi mă
ura pe mine pentru că o tratasem ca pe un copil, spunînd că poemul era penibil şi, un fapt şi mai greu de iertat, pentru că preferam compania mamei.
— Bănuia ceva? am întrebat.
— Probabil că bănuia totul, răspunse Rivers.
— Dar credeam că aţi fost cuminţi.
— Am fost. Dar Ruth fusese întotdeauna geloasă
pe mama ei. Şi acum mama o jignise; în acelaşi timp ştia — bineînţeles, teoretic, dar în termenii celui mai violent şi decoltat limbaj — ce fel de lucruri se petrec între un bărbat şi o femeie cînd se plac.
Durerea bătăilor purpurii ale inimii; buze unite şi muşcate la sînge. Etcetera. Chiar dacă nu s-ar fi întîmplat niciodată ceva între mine şi Katy, ea tot ar fi crezut că s-a întîmplat, şi ne-ar fi urît ca atare; o ură nouă şi nepotolită. în trecut, ura ei nu dura niciodată mai mult de o zi, două. De astă dată, însă, era altceva. Nutrea o ură necruţătoare. Zile la rînd a refuzat să ne vorbească, stînd acolo, pînă la sfîr-
şitul fiecărei mese, învăluită într-o tăcere neagra, mocnind de critici şi acuzaţii nerostite. Sărmana Ruth, mititica Dolores-Salomee era, desigur, literatură, dar o literatură avînd la bază faptele certe ale pubertăţii. Călcînd în picioare literatura, Katy şi cu mine, fiecare în felul său, am călcat în picioare ceva real, ceva care era o parte vie a personalităţii copilei. Venise acasă cu parfumul şi trusa de machiat, 108
cu sînii ei nou-nouţi şi cu vocabularul ei nou-nouţ, cu noţiunile lui Algernon şi sentimentele lui Wilde _- venise plină de speranţe minunate, vag contura-te, şi de temeri care o îngrozeau; şi ce-i fusese hă-
răzit? Insulta de a fi tratată ca ceea ce de fapt era: un copil iresponsabil, ofensa de a nu fi luată în serios, jignirea şi umilinţa de a se vedea respinsă de către bărbatul ales drept victimă şi Barbă Albastră, care prefera altă femeie şi, ca răul să fie deplin, acea femeie era propria ei mamă. Mai era de mirare că
toate eforturile de a rîde sau de a linguşi-o cu în-demnuri să nu mai fie posomorită erau zadarnice?
—
Las-o în pace, mă sfătui Katy. Las-o să fiarbă
în ea, pînă se satură. Dar zilele treceau, şi Ruth nu da vreun semn că s-ar fi săturat. Dimpotrivă, pă-
rea că savurează gustul amar al mîndriei rănite, al geloziei şi bănuielii. Şi apoi, la vreo săptămînă de la întoarcerea copiilor, se întîmplă ceva care preschimbă mîhnirea cronică în cea mai acută şi cea mai cruntă duşmănie.
Henry se întremase suficient pentru a se putea ridica şi plimba prin cameră. Încă vreo cîteva zile, şi era convalescent în toată puterea cuvîntului.
—
Să stea cîteva săptămîni la ţară, ne sfătui medicul.
Dar din cauza vremii urîte, de la începutul primăverii şi a şederii lui Katy la Chicago, casa de ţa-ră unde ne petreceam weekend-urile rămăsese închisă de la Crăciun. înainte de a fi locuită din nou trebuia aerisit, şters praful şi făcută aprovizionarea.