— Sper că ai adus şi lumini, spuse Chmeee.
— Încă nu vreau să fim remarcaţi.
— Ai detectat vreun semn de conştiinţă? Vrei să aterizezi fără lumini?
— Nu, şi nu! răspunse concis Ultimul.
Spotul luminos ţâşni, impresionant de puternic, din nasul Acului; evident era şi o armă auxiliară.
Astronavele se dovedeau a fi imense. O trapă deschisă semăna mai degrabă cu o pată neagră, iar miile de ferestre străluceau pe suprafaţa cilindrică asemeni lumânărelelor aprinse pe un tort. Una părea, într-adevăr, intactă. Celelalte fuseseră dezafectate şi zăceau în diferite stadii de demontare, măruntaiele lor expuse vidului atrăgând privirile străinilor.
— Nimic nu atacă, nimic nu ne avertizează, spuse Păpuşarul. Temperatura clădirilor şi a maşinilor este aceeaşi cu cea a rampei şi astronavelor, 174 grade absolute. Locul ăsta este abandonat de mult.
O pereche de toroizi de culoarea cuprului înconjurau partea de mijloc a astronavei intacte. Trebuie să fi reprezentat o treime din însăşi masa acesteia, dacă nu chiar mai mult.
— Sunt, probabil, generatoarele colectoare, interveni Louis. Am studiat pe vremuri istoria astronauticii. Un colector Bussard generează un câmp electromagnetic pentru a culege şi dirija spre zona de fuziune hidrogenul interstelar. Este, practic, o sursă inepuizabilă de combustibil. Are însă nevoie de rezervoare şi de motoare suplimentare, ce sunt utile în situaţiile când astronava călătoreşte cu viteze prea mici pentru funcţionarea colectorului. Iată-le!
Rezervoarele erau vizibile pe două dintre astronavele demontate. În schimb, pe celelalte trei, lipseau toroizii masivi. Louis părea surprins, deşi ştia că colectoarele Bussard utilizau monopoli magnetici, care puteau fi folosiţi cu succes şi în alte domenii.
Altceva însă îl îngrijora pe Ultimul.
— Rezervoare pentru cărat plumbul? De ce nu l-ar fi înfăşurat în jurul navei? Ar fi servit şi ca scut, înainte de a fi transmutat în combustibil…
Louis rămase tăcut. Nu exista plumb în rezervoare.
— Din spirit de prevedere, răspunse Chmeee. Probabil că erau nevoiţi să lupte. Plumbul putea fi uşor vaporizat de pe carcase, ceea ce ar fi lăsat nava fără combustibil. Aterizează, Ultimule, şi vom căuta răspunsurile în astronava intactă.
Acul plutea nehotărât.
— E simplu să plecăm de-aici, insinuă Chmeee. Depăşim rampa şi oprim propulsoarele. După ce cădem în spaţiu, activăm hiperpropulsorul şi suntem în siguranţă.
Acul se aşezase deja pe rampa astroportului.
— Luaţi loc pe discurile de păşit, îi îndemnă Ultimul.
Chmeee se execută. De data aceasta nu zâmbea, dar chicoti înainte de a dispărea. Louis păşi după el şi se trezi în altă parte.
6. „IATĂ ACUM PLANUL MEU…”
Încăperea îi părea familiară. Nu mai văzuse una exact la fel, dar semăna cu o cabină de pilotaj de pe orice astronavă mică, interplanetară. Întotdeauna era nevoie de gravitaţie, de computer principal, de controlul propulsoarelor, de jeturi de orientare, de un detector de masă. Cele trei fotolii de pilotaj erau rabatabile şi prevăzute cu reţea antişoc, controlere pe braţe, tuburi urinare şi sloturi pentru lichide şi alimente. Faptul că unul dintre fotolii era puţin mai mare decât celălalt constituia singura deosebire notabilă. Louis simţea că ar fi putut pilota landerul chiar şi legat la ochi.
Deasupra semicercului format de monitoare şi indicatoare, se întindea o fâşie lată de fereastră panoramică. Prin ea, Louis privea o porţiune din carcasa Acului care plutea nehotărât deasupra astroportului. Trapa hangarului era deschisă.
— Avem arme, şopti Chmeee, după ce aruncase o privire asupra butoanelor şi comenzilor din faţa fotoliului său.
Pe unul dintre monitoare apăruse figura turtită a unui cap de-al Păpuşarului.
— Coborâţi treptele până la echipamentele voastre antivacuum. Scările landerului erau largi şi puţin înalte, concepute pentru paşii unui Kzin. Dedesubt, era un spaţiu mai mare, spaţiu de locuit, dotat cu paturi de apă şi discuri de dormit, bucătărie şi câte un replicator de alimente pentru fiecare. Mai exista şi un bloc operator suficient de mare pentru a cuprinde un Kzin, precum şi o consolă de control extrem de elaborată. Pe vremuri, Louis fusese chirurg experimentator şi, probabil, Ultimul ştia şi acest amănunt.
Chmeee găsise echipamentul pentru vacuum în cofretele metalice ce acopereau unul dintre pereţi şi se îmbrăcase în ceea ce semăna cu o colecţie de baloane transparente. Dădea semne evidente de nerăbdare.
— Louis, îmbracă şi tu mai repede costumul! îl zori el pe pământean. Louis tocmai îşi trăgea pe el un combinezon confecţionat dintr-o singură bucată, strâns pe corp. Îşi ataşă casca sferică şi în spate rezervoarele de aer. Era echipamentul standard; costumul permitea transpiraţia, lăsând astfel corpului posibilitatea de a-şi utiliza propriul sistem de răcire. Peste el, Louis mai îmbrăcase un costum lejer, ţesut din argint. Se aştepta să fie foarte frig afară.
Sasul era construit pentru trei persoane. Foarte bine: Louis îşi aminti de vremea când nu voia să aştepte afară, în timp ce sasul funcţiona pentru altcineva. Deşi Ultimul nu se aştepta la lucruri neprevăzute, îşi luase totuşi măsuri de siguranţă. Pe măsură ce aerul era înlocuit de vid, pieptul lui Louis se umfla. Bărbatul blocă atunci „extensorul”, banda lată şi elastică ce îl încingea peste mijloc şi îi permitea să respire.
Chmeee sări dintr-un singur salt în afara landerului şi a Acului, în noapte. Louis îl urmă cu salturi mici şi dese, dar nu înainte de a-şi lua trusa cu instrumente.
Sentimentul libertăţii era stupefiant, periculos. Louis îşi aminti că sistemul său de comunicaţie îl includea şi pe cel al Ultimului. Avea de spus multe lucruri, cât de curând, dar nu şi pentru auzul Păpuşarului.
Acum, proporţiile erau înşelătoare. Astronavele pe jumătate dezasamblate erau prea mari. Orizontul era prea aproape şi prea abrupt. Un perete negru infinit tăia în două bolta înstelată, cumva familiară. Văzute prin vacuum, formele obiectelor îndepărtate, situate la sute de mii de kilometri, rămâneau clare şi distincte.
Cea mai apropiată astronavă a Lumii Inelare, cea intactă, părea că se găseşte la aproape un kilometru depărtare. Se putea să fie însă la mai mult de doi kilometri. În ultima călătorie, se înşelase constant asupra scalei obiectelor, iar douăzeci şi trei de ani nu-l vindecaseră de acest handicap.
Louis ajunse gâfâind sub imensa astronavă şi descoperi un escalator construit într-unul din picioarele trenului de aterizare. Evident, vechea maşinărie nu funcţiona, aşa că se apucă să urce din greu.
Chmeee încerca să deblocheze controlerele unui sas uriaş. Pescui o cheie din trusa adusă de Louis şi spuse:
— Nu trebuie să ne grăbim şi să ardem uşile. Mai are energie.
Kzinul reuşise să deblocheze capacul unui cofret şi acum lucra in interiorul acestuia.
Uşile exterioare se închiseră. Apoi, cele interioare se deschiseră în vacuum şi întuneric. Chmeee aprinse proiectorul laser.
Louis se simţea uşor intimidat. Probabil că astronava putea să transporte suficienţi oameni pentru a popula un oraş mai mic. Era deci foarte uşor să te pierzi în interiorul ei.
— Să găsim canalele de revizie, spuse el. Aş vrea să presurizăm nava. Cu acest imens costum al tău, nu cred că vei putea intra în lifturile construite pe măsura oamenilor.