Lumina amplificată a Arcadei era strălucitoare, chiar şi prin plafonul norilor. Îi găsise pe atacatori, dar şi pe apărători. Aceştia se împerechea-seră. Formele palide şi subţiri cu cele scunde şi negricioase ce mai purtau încă resturi de îmbrăcăminte, o cizmă, o basma sau o cămaşă sfâşiată. În furia împerecherii lor, îl ignorară pe omul zburător.
Una nu se împerechease cu nimeni. Când Louis îşi opri zborul, se înălţă şi îl prinse de gleznă, fără insistenţă şi fără teamă. Avea părul argintiu, foarte decolorat, iar figura fin cizelată era de o frumuseţe mai presus de cuvinte.
Louis dezactivă centura de zbor şi căzu alături de ea. O cuprinse în braţe. Mâinile ei alunecau cercetătoare peste îmbrăcămintea lui stranie. Louis aruncă paralizatorul, îşi dezbrăcă vesta şi centura zburătoare — degetele lui se dovedeau inabile — continuă prin a-şi lepăda costumul de impact, lenjeria. O cuprinse brutal. Nevoia urgentă era mai mare decât orice consideraţie pentru ea. Dar şi ea se dovedea la fel de nerăbdătoare ca şi el.
Nu era conştient de nimic altceva decât de el şi de ea. Desigur, nu ştia că li se alăturase Chmeee. Află lucrul acesta cât se poate de brutal, când Kzinul lovi foarte dur, în cap, cu laserul, noua lui dragoste. Mâna extraterestrului furios îşi afundă ghearele în părul ei argintiu şi îi împinse capul pe spate, îndepărtându-i dinţii de gâtul lui Louis Wu.
15. OAMENII-MAŞINĂ
Vântul sufla praf în nările lui Louis Wu; îi răsfira părul în dezordine peste faţă. Louis îl dădu pe spate şi deschise ochii. Lumina era orbitoare. Mâinile sale nervoase descoperiră o bandă de plastic pe gât, apoi ochelarii-binoclu acoperindu-i faţa. Se descotorosi de ei.
Se rostogoli de lângă femeie şi se ridică.
Acum, bezna începuse să se risipească. Mai era puţin până în zori: linia terminatorului împărţea lumea în lumină şi întuneric. Îl durea fiecare muşchi. Se simţea ca şi cum ar fi fost bătut. Paradoxal însă, senzaţia pe care o încerca era minunată. Timp de prea mulţi ani utilizase sexul doar sporadic şi numai ca acoperire, pentru că dependenţii de curent, în mod obişnuit, nu mai sunt interesaţi de asemenea lucruri. Noaptea trecută fusese implicat întregul său suflet.
Femeia? Avea aproape înălţimea lui şi era genul plinuţ şi drăguţ. Nici fără piept, dar nici cu sâni exagerat de mari. Părul său negru era adunat într-o coadă lungă, iar de-a lungul fălcii ei se zărea tulburătoarea margine a unei bărbi. Dormea somnul epuizării şi îl merita pe deplin. Amândoi îl meritau. Acum, începuse să-şi amintească. Dar aceste amintiri nu aveau prea mult sens.
Făcuse dragoste — nu, se contopise într-o îmbrăţişare pasionată cu femeia palidă, suplă şi cu buze roşii. Îşi vedea sângele pe gura ei, îi simţise înţepătura în gât, îl lăsase doar cu un teribil sentiment de pierdere. Urlase atunci când Chmeee îi răsucise capul până îi trosnise gâtul. Luptase atunci când Kzinul îl desprinsese de femeia moartă. Kzinul îl luase sub braţ; continuase să se zbată încă furios când Chmeee pescuise trusa medicală din vesta lui, îi lipise un bandaj pe gât şi pusese trusa la loc.
Apoi, Chmeee îi omorâse pe toţi acei bărbaţi drăguţi şi pe femeile cu păr argintiu, străpungându-le capetele cu acul rubiniu şi strălucitor al lanternei-laser. Louis îşi amintea că încercase să-l oprească şi că fusese aruncat cât colo. Se rostogolise peste sfărâmături, iar când se ridicase cu greu în picioare, văzuse pe altcineva mişcându-se şi încercase să se apropie. Era ea, femeia cu părul negru, singurul apărător rămas în viaţă. Se aruncaseră unul în braţele celuilalt.
De ce făcuse asta? Iar Chmeee încercase să-i atragă atenţia… nu-i aşa? Louis îşi amintea de răcnetul său ca de tigru care atacă.
„Feromoni”, mormăi el. Şi arătau atât de inofensivi! Se ridică şi privi oripilat în jur. Morţii erau risipiţi pretutindeni; cei mai închişi la culoare cu gâturile rănite, cei blonzi cu sânge pe buze şi semne negre în părul lor argintiu.
Armele nu fuseseră de ajuns. Ceea ce aveau vampirii era mai rău decât un tasp. Ei puteau emana un nor superstimulator de feromoni, semnalul olfactiv uman al dorinţei sexuale. Unul dintre vampiri, sau o pereche, probabil că ajunsese în turn. Iar apărătorii cedaseră, alergând, aruncându-şi armele şi hainele într-o grabă care-i trimitea dincolo de bariera propriilor vieţi.
Dar de ce, o dată vampirii ucişi, el şi femeia brunetă…?
Vântul îi umflă din nou părul. Fireşte. Vampirii erau morţi, dar el şi bruneta rămăseseră în norul de feromoni. Se împerecheaseră frenetic…
— Dacă nu s-ar fi pornit vântul, am fi continuat s-o facem, bombăni el. Da-da! Acum, unde naiba să mă duc… pretutindeni?
Găsi costumul de impact şi centura zburătoare. Lenjeria era făcută praf. Unde era vesta? Remarcă ochii deschişi ai femeii. Aceasta se ridică brusc, cu o oroare în priviri pe care Louis o înţelegea perfect.
— Trebuie să-mi iau vesta, pentru că am translatorul acolo, spuse el. Sper ca Chmeee să nu te sperie până voi reuşi să…
Chmeee. Cum i se păruse oare lui?
Mâna imensă a lui Chmeee înşfăcase craniul lui Louis şi îl împinsese spre spate. Louis se agăţase de femeie cu trupul şi mintea şi împingea, împingea; dar ochii îi erau plini de figura portocalie a animalului, iar urechile de insultele strigate. Era ceva confuz…
Chmeee nu se vedea nicăieri. Louis îşi găsi vesta la o distanţă apreciabilă, ţinută strâns de mâna unui vampir mort. Nu-şi putea găsi paralizatorul. Acum era cu adevărat îngrijorat. Ceva urât îi răzbătea din memorie. Alergă până în locul unde aterizase landerul.
O bucată de stâncă, prea mare pentru a fi ridicată de trei oameni, presa o grămadă generoasă de ţesătură supraconductoare. Darul de plecare al lui Chmeee. Landerul dispăruse.
„Mai devreme sau mai târziu, trebuia să se-ntâmple, gândi Louis. De ce nu acum?” Un prieten îl învăţase această stratagemă, această mică vrăjitorie pentru a-şi reveni de pe urma unui şoc sau a unei supărări. Câteodată, era de folos.
Stătea pe ceea ce fusese odinioară pragul unui portic, deşi porticul rămăsese acum singur într-un culoar acoperit de nisip. Îşi îmbrăcase costumul de impact şi vesta cu toate buzunarele ei. Aşezase aceste haine ca pe o barieră între el şi o lume vastă şi dezolantă. Nu din modestie, ci din teamă.
Tot ce se întâmplase pusese capăt ambiţiilor sale. Acum doar stătea, iar gândurile îi rătăceau fără nici un ţel. Se gândi la un droud funcţional, la fel îndepărtat precum Luna de Pământ, şi la un aliat cu două capete, care n-ar fi riscat să aterizeze aici, nici măcar pentru a-l salva pe Louis Wu. Se gândi la Inginerii Lumii Inelare şi la ecologia lor idealizată, care nu includea nimic de genul ţânţarilor sau liliecilor-vampir; încercase să-şi forţeze buzele să schiţeze un zâmbet, dar se oprise la masca unui apatic, fără nici o expresie.
Ştia unde plecase Chmeee. Zâmbi din nou, la gândul că îi făcuse atât de puţin bine. I-ar fi spus oare asta Chmeee? Nu conta. Supravieţuirea, impulsul împerecherii sau dorinţa de a se răzbuna pe Ultimul îl vor conduce pe Chmeee în aceeaşi direcţie. Dar ar fi putut oricare dintre aceste motive să-l aducă înapoi pentru a-l salva pe Louis Wu?
Apoi se gândi la cât de puţin conta moartea cuiva, în raport cu trilioanele de indivizi de pe Lumea Inelară, toţi condamnaţi la un contact intim cu propriul soare.