Familia acestuia fusese ucisă şi mâncată în timpul celui de-al Patrulea Război Om-Kzin. După mulţi ani de la încheierea armistiţiului şi după numeroase pregătiri aproape obsesive, Mossbauer aterizase singur şi înarmat pe Kzin. Omorâse patru masculi Kzinti şi reuşise să plaseze o bombă în haremul Patriarhului mai înainte ca gărzile să-l poată anihila. Fuseseră stânjeniţi de necesitatea de a-l păstra intact. Cel puţin aşa spusese Chmeee.
— Numeşti asta intact?
— Dar gândeşte-te că luptase. Şi cum luptase! Există înregistrări. Noi ştim cum să onorăm un inamic curajos şi puternic, Louis.
Ce mai rămăsese din piele era atât de brăzdată de cicatrice încât trebuia să te uiţi de două ori pentru a spune cărei specii îi aparţinea; totul însă era plasat pe un piedestal înalt, cu o plachetă din metal de carcasă, iar împrejurul lui nu mai exista nimic, doar podeaua. Poate că un reporter terestru obişnuit nu ar fi reuşit să înţeleagă, dar Louis ajunsese la esenţă.
— Mă întreb dacă te-aş putea face să pricepi, spuse el, acum, după douăzeci de ani, din postura unui biet cablat răpit şi lipsit de droudul său, cât de fericit mă simţeam atunci ştiind că Harvey Mossbauer era om.
— Amintirile sunt plăcute, dar acum vorbeam de drogul tău, îi reaminti Chmeee.
— Oamenii fericiţi nu devin dependenţi. Altfel, recurgi la implant. Oricum, eram fericit atunci. Mă simţeam ca un erou. Ştii unde se afla Halrloprillalar pe vremea aia?
— Nu. Unde?
— În mâna guvernului, a celor de la ARM. Indivizii ăia aveau o mulţime de întrebări de pus, iar eu n-o puteam ajuta în nici un fel. Se afla sub protecţia mea. O adusesem pe Pământ cu mine…
— Era o problemă sentimentală, Louis. Mă bucur că femelele Kzinti nu sunt conştiente. Ai fi făcut orice ţi-ar fi cerut. Şi îţi ceruse să vadă spaţiul uman.
— Evident, iar eu eram băştinaşul pe post de ghid. Numai că nu s-a întâmplat aşa. Am ajuns cu Marele Şlem şi cu Halrloprillalar acasă, am încredinţat-o pe ea şi nava unei coaliţii Kzin-Pământ şi atunci a fost ultima noastră întâlnire.
— Nava cu hiperpropulsie cuantică de gradul doi a devenit un secret al Patriarhiei.
— Este un „Top Secret” şi pentru Naţiunile Unite. Nu cred să-l fi dezvăluit nici măcar celorlalte guverne din spaţiul cunoscut, şi mi s-a dat de înţeles că trebuie să-mi ţin şi eu gura. Evident, Lumea Inelară face parte din secret; cum am fi ajuns acolo fără un Mare Şlem? Acum mă întreb — continuă Louis — cum intenţionează Ultimul să ajungă pe Lumea Inelară, situată la două sute de ani-lumină de Pământ, chiar mai mult, de aici, de pe Canyon, cu viteza de trei zile pe an-lumină dacă foloseşte nava asta. Crezi că ne aşteaptă un alt Mare Şlem pe undeva prin apropiere?
— Nu încerca să schimbi subiectul. De ce ţi-ai implantat sârma? — Chmeee se arcuise deasupra lui, cu ghearele scoase. Poate că era un gest reflex, dincolo de orice control conştient.
— Am plecat de pe Kzin şi m-am întors acasă, dar n-am reuşit să-i conving pe cei de la ARM să mă lase s-o văd pe Prill. Dacă am fi putut realiza o nouă expediţie pe Lumea Inelară, ar fi mers cu noi drept ghid indigen, dar, tanj!, nu puteam vorbi despre asta decât cu guvernul… pentru că tu nu erai interesat.
— Cum aş fi putut să plec din nou? Aveam un nume şi aşteptam copii. Femelele Kzinti sunt extrem de dependente. Au nevoie permanentă de îngrijire şi atenţie.
— Şi acum, ce se va întâmpla cu ele?
— Fiul meu mai mare îmi va administra proprietăţile. Dacă va trece mai multă vreme, se va lupta cu mine pentru a le păstra. Dacă… Louis, cum ai devenit dependent de sârmă?
— Un clovn m-a lovit cu un tasp!
— Cuuum?
— Mă plimbam printr-un muzeu din Rio, când cineva mi-a făcut-o, din spatele unei colonade.
— Dar şi Nessus adusese cu el un tasp pe Lumea Inelară, pentru a-şi controla echipajul. L-a folosit asupra noastră.
— Întocmai. Este, de altfel, modalitatea Păpuşarilor Pierson de a ne face bine, controlându-ne! Ultimul foloseşte aceeaşi metodă. La naiba, mie îmi controlează droudul prin telecomandă, iar ţie ţi-a oferit tinereţe veşnică. Şi cu ce rezultat? Vom face tot ce ne va spune el.
— Nessus şi-a folosit taspul şi asupra mea, dar eu nu m-am cablat.
— Nici eu nu am făcut-o atunci. Dar îmi aminteam de el. Mă simţeam pierdut, mă gândeam la Prill — voiam să intru într-un nou sabatical. Obişnuiam să fac aşa ceva, plecam singur, într-o navă, spre marginile spaţiului cunoscut, până ce ajungeam să tolerez din nou prezenţa oamenilor. Până reuşeam să mă regăsesc. Dar asta ar fi însemnat să fug de Prill. Şi atunci, un clovn mi-a făcut-o. Nu mi-a dat un şoc prea mare, dar mi-a amintit de taspul pe care-l purta Nessus şi care era de zece ori mai puternic. Am… rezistat aproape un an, apoi mi-am făcut implantul.
— O să-ţi scot eu sârma aia din creier.
— Există efecte secundare nedorite.
— Dar cum ai ajuns să te împotmoleşti pe Warhead?
— A, asta era! Poate că devenisem paranoic, dar Halrloprillalar dispăruse în clădirea ARM şi nu mai ieşise. Acolo, Louis Wu era supravegheat în permanenţă, pentru a nu divulga secretele lor nenorocite. Mi-am spus că ar fi mai bine să fug, iar pe Canyon era uşor să aterizezi cu o navă fără să fii observat.
— Cred că şi Ultimul ştia acest lucru.
— Chmeee, dă-mi droudul sau lasă-mă să dorm sau, mai bine, ucide-mă! Am epuizat toate motivaţiile.
— Atunci, culcă-te!
3. O FANTOMĂ ÎN ECHIPAJ
Era plăcut să te trezeşti între discurile de dormit… dar Louis îşi aminti.
Chmeee înfuleca o bucată de carne crudă şi roşie. Pe Wunderland, se fabricau adeseori replicatoare de alimente, utile mai multor specii. Kzinul se opri din mestecat cât pentru a spune:
— Toate echipamentele de la bord au fost construite de oameni, sau ar fi putut fi construite de ei. Chiar şi carcasa trebuie să fi fost cumpărată de pe una dintre lumile oamenilor.
Asemeni unui făt în pântec, Louis plutea în lipsa de gravitaţie dintre discuri, cu ochii închişi şi genunchii adunaţi. Dar nu putea uita unde se afla.
— Mi s-a părut, spuse el, că landerul are, mai degrabă, aerul Jinxian. Asamblat pe orbită, dar de pe Jinx. Cum este patul tău? Kzinti?
— Fibre artificiale. Fabricate să semene cu blana unui Kzin şi vândute în secret, fără-ndoială, unor oameni cu un ciudat simţ al umorului. Mi-ar face plăcere să dibui fabrica asta.
Louis se întinse după întrerupător. Câmpul gravitaţional îşi reintră în drepturi treptat, coborându-l lin pe podea.
Afară, era noapte: stele albe, perfect conturate, deasupra, şi un peisaj întunecat şi fără forme, dedesubt. Chiar dacă ar fi avut la îndemână costume presurizate, canionul se afla pe partea cealaltă a planetei. Adică exact dincolo de acea barieră întunecată ce se unea cu bolta înstelată. Dar cum ar fi putut să afle?
Bucătăria automată avea două console, una cu instrucţiuni în interplanetară, iar cealaltă în Graiul Hero. Pe laturile opuse, se aflau toaletele. Louis ar fi preferat un aranjament mai puţin explicit. Comandă un mic dejun, mai mult ca să testeze repertoriul bucătăriei.