— Deci, îţi propui să explorezi la-ntâmplare?
— Numai astroportul de pe zid, nimic altceva. Vrei să-i dai un nume navei?
— O numesc Acul Încins al Căutării.
Louis zâmbi, întrebându-se dacă Păpuşarul recunoştea termenul. Nava era acum denumită după un instrument Kzinti al torturii. Gurile Păpuşarului apucară două manete şi le apropiară încet.
4. DESCENTRARE
Louis icni în momentul în care greutatea i se dublă brusc. Peisajul de pe Canyon dispăruse. Se dizolvase pe un fundal de stele în continuă mişcare, dintre care una, chiar sub picioarele lor, strălucea mai puternic decât celelalte. Ultimul se eliberase şi el din păienjenişul reţelei antişoc, ataşată la şaua cabinei de pilotaj. Şi Păpuşarul se schimbase. Se mişca de parcă ar fi fost extrem de obosit, iar coama — din nou, altfel ornamentată — lăsa impresia că nu mai fusese pusă în ordine de foarte multă vreme.
Curentul nu-i întunecase judecata. Louis îşi putea da seama de lucrurile evidente, de faptul că era absolut necesar ca atât el, cât şi Chmeee să petreacă doi ani în stază, în timp ce Păpuşarul avea să piloteze singur Acul prin hiperspaţiu; că spaţiul cunoscut, sfera cuprinzând sistemele solare explorate, în diametru de aproape optzeci de ani-lumină, trebuie să se fi aflat de acum în urmă; că Acul Încins al Căutării fusese construit pentru a fi pilotat de un Păpuşar, în vreme ce ceilalţi pasageri trebuiau să călătorească în stază; numai mila unui Păpuşar i-ar mai fi putut aduce înapoi. Nu mai văzuse de mult figura unei fiinţe umane, iar Halrloprillalar murise din vina lui, aşa că avea să se trezească teribil de singur când îşi va decupla droudul, adică foarte curând. Dar nimic din toate acestea nu contau, atâta timp cât firavul curent încă îi mai gâdila creierul.
Nu văzuse flama vreunui propulsor, ceea ce însemna că Acul Încins al Căutării se deplasa numai pe baza trusterelor.
Proiectanţii Mincinosului montaseră motoarele navei pe imensele sale aripi delta. Ceva asemănător unei gigantice raze laser se abătuse asupra lor în timp ce treceau pe deasupra Lumii Inelare, şi motoarele fuseseră spulberate. „Ultimul nu voia să mai repete acea greşeală”, gândi Louis. Trusterele Acului fuseseră montate în interiorul indestructibilei carcase.
— Cât mai avem până la aterizare? întrebă Chmeee.
— Vom putea să ne pregătim de andocare peste cinci zile. N-am reuşit să obţin de la Flota Lumilor sisteme de propulsie mai avansate. Cu echipamentul fabricat de oameni, vom putea decelera numai cu 20 g. Găseşti confortabilă gravitaţia din cabină?
— Un pic prea mică. Este cea terestră?
— Nu, este cea a Lumii Inelare, 0,992 din cea terestră.
— Las-o aşa! Ultimule, nu ne-ai dat nici un instrument, iar mie mi-ar fi plăcut să studiez Lumea Inelară.
Păpuşarul cântări argumentul preţ de câteva clipe, apoi vorbi:
— Landerul vostru este dotat şi cu un telescop, dar nu poate focaliza direct în jos. Aşteaptă puţin!
Ultimul îşi îndreptă din nou atenţia asupra tabloului de comandă, apoi întoarse un cap şi începu să sâsâie cu accentele caracteristice Graiului Hero.
— Foloseşte interplanetara! izbucni Chmeee. Măcar să asculte şi Louis.
Păpuşarul se supuse.
— Oricum, este plăcut să vorbeşti în orice limbă. M-am simţit singur. Iată, vă ofer proiecţia din telescopul Acului.
O imagine apăru brusc sub picioarele lui Louis Wu: un dreptunghi fără contur, în care soarele Lumii Inelare şi stelele din jurul lui deveniseră brusc mai mari. Louis îşi folosi mâna pe post de pavăză, pentru a se apăra de lumina soarelui, şi începu să caute. Lumea Inelară era acolo: o aţă de culoare turcoaz, care forma un semicerc.
Imaginaţi-vă o panglică turcoaz de treizeci de metri lungime şi doi centimetri şi jumătate lăţime. Adunaţi-o într-un cerc cu muchia pe podea şi puneţi o lumânare în centru. Acum măriţi scala:
Lumea Inelară era ca o panglică dintr-un material extrem de rezistent, o panglică lată de aproape un milion şi jumătate de kilometri, strânsă în jurul unui soare, într-un cerc cu raza de o sută cincizeci de milioane de kilometri. Inelul acesta se rotea cu o mie două sute de kilometri pe secundă, viteză suficientă pentru a genera pe suprafaţa sa interioară o forţă centrifugă aproximativ egală cu gravitaţia terestră. Misterioşii Ingineri ai Lumii Inelare puseseră pe suprafaţa interioară pământ, oceane şi atmosferă. Ridicaseră pereţi măsurând peste o mie cinci sute de kilometri la marginile ei, pentru a-i păstra aerul înăuntru. Probabil că acesta se mai scurgea pe deasupra Zidurilor de Margine, dar nu în cantităţi semnificative. Un inel interior, format din douăzeci de pătrate de umbră, ce ocupau echivalentul orbitei lui Mercur din sistemul nostru solar, asigura un ciclu zi-noapte de treizeci de ore.
La asemenea dimensiuni, Lumea Inelară dispunea de o mie cinci sute de milioane de milioane de kilometri pătraţi de suprafaţă locuibilă. De trei milioane de ori suprafaţa Pământului.
Louis, Interlocutorul, Nessus şi Teela Brown călătoriseră de-a latul ei timp de aproape un an, parcurgând peste trei sute de mii de kilometri, apoi se întorseseră la locul unde se prăbuşise Mincinosul. Expediţia lor acoperise numai o cincime din lăţime şi nu aflaseră prea multe. Dar ar fi îndrăznit o fiinţă gânditoare să pretindă vreodată că a devenit un expert în Lumea Inelară?
Examinau acum unul dintre astroporturile de pe bordura exterioară a Zidurilor de Margine. Dacă Ultimul spunea adevărul, nici nu aveau nevoie de mai mult. Aterizau pe astroportul de pe bordură, încărcau ceea ce se aştepta el să găsească şi decolau. Repede! Pentru că…
Pentru că, pe imaginea rectangulară a telescopului pe care Ultimul le-o pusese la dispoziţie, totul devenea dureros de evident. Arcul turcoaz al Lumii Inelare — culoarea a trei milioane de lumi terestre, deşi prea îndepărtat pentru a se distinge detalii pe el, dar cu panglica pătratelor de umbră clar conturată — era evident descentrat faţă de soarele său.
— N-am ştiut asta, spuse Chmeee. Am stat un an Kzin pe structură şi tot n-am aflat. Cum este cu putinţă?
— S-ar putea ca Lumea Inelară să nu fi fost descentrată când aţi fost voi acolo, în urmă cu douăzeci şi trei de ani.
Louis aprobă din cap. Orice conversaţie i-ar fi distras atenţia. Numai bucuria sârmei îndepărta oroarea pe care ar fi trebuit s-o resimtă pentru soarta băştinaşilor, precum şi teama şi vinovăţia pentru sine însuşi. Ultimul continuă:
— Structura Lumii Inelare este instabilă în planul orbitei. Nu ştiaţi acest lucru?
— Nu!
— Nici eu n-am ştiut, interveni Louis, până ce nu am ajuns din nou pe Pământ. Atunci am făcut câteva cercetări.
Amândoi extratereştrii îl priveau acum uimiţi. De fapt, bărbatul nu dorise să le atragă atenţia în măsură atât de mare.
— De altfel, este destul de simplu de demonstrat că Lumea Inelară este instabilă, adăugă el. Stabilă de-a lungul axului şi instabilă în plan. Trebuie să fi existat ceva care să o ţină centrată pe soarele ei.
— Acum însă, este descentrată!
— Înseamnă că acel ceva a încetat să mai funcţioneze.