„Lasă-mă să trăiesc, te rog, a spus ea, ocolindu-i privirea. Nu-mi pasă… nu-mi pasă.”
„Atunci, de ce ţi-ar păsa dacă ai muri acum? Dacă lucrurile astea… ororile astea nu te înspăimîntă?”
Ea a scuturat din cap, uluită, păcălită, neputincioasă, îmi simţeam furia în vene la fel de intensă ca pasiunea. Cu capul plecat, ea purta întreaga răspundere pentru apărarea vieţii şi era nedrept, monstruos de nedrept ca ea să renunţe la ideile proprii în favoarea alor lui în legătură cu ceea ce era evident şi sacru şi atît de frumos întruchipat în ea. Dar el a lăsat-o fără grai, i-a făcut instinctul copleşitor să pară mărunt şi confuz. O simţeam murind pe dinăuntru, slăbind, şi îl uram.
Bluza a alunecat pînă în talie. Un murmur s-a auzit în rîndurile mulţimii captivate cînd sînii ei mici şi rotunzi s-au oferit privirilor. Ea s-a chinuit să-şi tragă mîna, dar el i-o ţinea strîns.
„Să zicem că te-am lăsa să pleci… să zicem că Moartea ar avea o inimă care ar rezista frumuseţii tale… către cine să-şi îndrepte pasiunea? Cineva trebuie să moară în locul tău. Alegi tu persoana în locul nostru? Persoana care să stea aici şi să sufere cum suferi tu acum?” a întrebat-o el, arătînd spre public. Zăpăceala ei era extraordinară. „Ai vreo soră… o mamă… un copil?”
„Nu, a îngăimat ea. Nu…” a repetat , scuturîndu-şi părul bogat.
„Trebuie să existe cineva care să-ţi ia locul, un prieten? Alege!”
„Nu pot. Nu vreau…” a zis ea încercînd să-şi tragă mîna din încleştarea lui. Vampirii din jurul ei o priveau, fără ca pe chipurile lor să se citească vreo emoţie, de parcă feţele acelea supranaturale ar fi fost nişte măşti. „Nu poţi s-o faci?” a întrebat-o el batjocoritor. Ştiam că, dacă ar fi spus că putea, el ar fi blamat-o, ar fi spus că era la fel de crudă ca el pentru că alesese pe altcineva care să moară, ar fi spus că-şi merita soarta.
„Moartea te poate găsi oriunde.” A oftat de parcă s-ar fi simţit dintr-o dată frustrat. Spectatorii nu puteau să vadă acest lucru, eu da. Vedeam muşchii de pe faţa lui netedă încordîndu-se. Încerca să o facă să-i susţină privirea, dar ea se uita disperată în altă parte. În aerul acela cald simţeam mirosul de praf şi parfum de pe pielea ei, îi auzeam bătăile încete ale inimii. „Moartea inconştientă… soarta tuturor muritorilor.” S-a apropiat de ea, visător, îndrăgostit de ea, dar luptîndu-se cu sine. „Hmm… dar noi sîntem moartea conştientă! Asta ar face din tine o mireasă. Ştii ce înseamnă să fii iubită de Moarte?” Era gata să-i sărute faţa, urmele sclipitoare ale lacrimilor. „Ştii ce înseamnă ca Moartea să-ţi cunoască numele?”
Ea s-a uitat la el, cuprinsă de spaimă. Apoi, ochii au părut să i se înceţoşeze, buzele să i se înmoaie. Privea dincolo de el, la silueta altui vampir care apăruse încet din umbră. Multă vreme stătuse deoparte, cu mîinile împreunate şi cu ochii mari şi negri foarte ficşi. Atitudinea lui nu era de poftă. Nu părea vrăjit. Ea îl privea acum în ochi şi durerea ei a scăldat-o într-o lumină minunată, care o făcea extrem de atrăgătoare. Aceasta capta atenţia publicului, acea durere teribilă. Îi simţeam pielea, sînii mici şi ascuţiţi, îmi simţeam braţele mîngîind-o. Am închis ochii şi am văzut-o goală în acel întuneric intim. La fel simţeau toţi cei din jurul ei, acea comunitatea de vampiri. Nu avea nici o şansă.
Deschizînd ochii din nou, am văzut-o sclipind în luminile învăluite în fum ale rampei, i-am văzut lacrimile aurii cînd celălalt vampir care stătea la distanţă a şoptit: „Fără durere.”
L-am văzut pe şarlatan devenind rigid, deşi nimeni altcineva n-a mai văzut. Ei nu vedeau decît chipul neted, ca de copil, al fetei, buzele ei întredeschise de mirare în faţa acelui vampir, îi auzeau glasul moale repetînd după eclass="underline" „Fără durere?”
„Frumuseţea ta e un dar pentru noi.” Vocea lui tunătoare a umplut sala fără nici un efort, părînd să subjuge emoţia care creştea din ce în ce. Apoi, încet, aproape imperceptibil, a mişcat mîna. Şarlatanul s-a retras, devenind unul din acele chipuri albe, răbdătoare, a căror poftă şi sînge rece erau, în mod ciudat, identice. Încet, graţios, celălalt s-a dus spre ea. Era moale, uitînd de goliciune; pleoapele i-au tremurat uşor şi un oftat i-a scăpat de pe buzele umede. „Fără durere”, a spus ea. Nu suportam s-o văd atrasă de el, s-o văd murind acum, sub puterea acelui vampir. Îmi venea s-o strig, să rup vraja. Şi o voiam. O voiam, în timp ce el se mişca, apropiindu-se de ea, după care a întins mîna spre şnurul fustei ei, iar ea s-a aplecat spre el, cu capul dat pe spate, şi materialul negru i-a alunecat peste şolduri, scoţîndu-i la iveală sclipirea aurie a părului dintre pulpe şi apoi i-a căzut la picioare. Vampirul a desfăcut braţele, stînd cu spatele la luminile rampei care pîlpîiau, părul lui castaniu părînd să tremure cînd cel auriu al ei i-a căzut peste haina neagră. „Fără durere… fără durere…”, îi şoptea el şi ea ceda complet.
Acum, întorcînd-o încet într-o parte, pentru ca toată lumea să-i vadă chipul senin, a ridicat-o, ea şi-a arcuit spatele cînd sînii i-au atins nasturii şi i-a înconjurat gîtul cu braţele palide. S-a încordat şi a scos un ţipăt în clipa în care el şi-a înfipt dinţii şi chipul i-a rămas nemişcat în vreme ce întregul teatru îi împărtăşea pasiunea. Mîna lui albă strălucea pe fesele ei trandafirii, iar părul ei i-o atingea uşor, i-o mîngîia. El a ridicat-o de la pămînt în timp ce bea, gîtul ei licărind lîngă obrazul lui alb. Mă simţeam slăbit, ameţit, pofta creştea în mine înnodîndu-mi inima şi venele. Am strîns balustrada lojei din ce în ce mai tare, pînă cînd am simţit metalul scîrţîind. Şi acel zgomot slab, de sugere, pe care nici unul din acei muritori nu-l putea auzi, părea să mă ţină oarecum ţintuit în locul unde mă aflam.
Am lăsat capul în jos; îmi venea să închid ochii. Aerul părea să miroasă a pielea ei sărată, părea sufocant, fierbinte şi dulce. Ceilalţi vampiri s-au apropiat de ea, mîna albă care o ţinea strîns a tremurat uşor, iar vampirul cu păr castaniu i-a dat drumul, a întors-o, arătînd-o publicului, capul ei a căzut pe spate cînd el a dat-o mai departe, una din acele frumoase femei vampir apărînd în spatele ei, legănînd-o şi mîngîind-o în timp ce se apleca să bea. Acum o treceau de la unul la altul, în faţa acestor spectatori vrăjiţi, iar capul i-a căzut moale peste umărul unui vampir, ceafa fiindu-i la fel de ispititoare ca fesele mici, pielea netedă a pulpelor lungi sau cutele din dosul genunchilor moi îndoiţi.
Stăteam rezemat de speteaza fotoliului, cu gura plină de gustul ei, venele fiindu-mi supuse torturii. Cu coada ochiului l-am văzut pe vampirul cu păr castaniu care o cucerise, stînd deoparte. Ca şi înainte, ochii lui negri părînd să mă caute în întuneric, părînd să se fixeze asupra mea pe deasupra curenţilor de aer cald.
Vampirii s-au retras unul cîte unul. Pădurea pictată a reapărut, alunecînd fără zgomot la loc. Pînă cînd fata muritoare, fragilă şi foarte albă, a rămas goală în acea pădure misterioasă, întinsă pe un catafalc din mătase neagră ca şi cum ar fi stat chiar pe pămîntul pădurii; muzica reîncepuse, ireală şi înspăimîntătoare, din ce în ce mai tare pe măsură ce luminile se micşorau. Toţi vampirii au dispărut, în afară de şarlatan, care îşi luase coasa şi masca din umbră şi s-a ghemuit lîngă fata adormită în timp ce lumina slăbea încetul cu încetul, numai muzica având forţă în acel întuneric atotcuprinzător. Apoi s-a stins şi ea.