Am dat să mă desprind de el şi, totuşi, eram tras spre el şi nu mă mişcăm deloc, braţul lui ţinîndu-mă ferm, flacăra lumînării strălucind acum lîngă ochiul meu, aşa încît îi simţeam căldura; carnea mea rece tînjea după căldura aceea, dar, deodată, am dat din mînă ca s-o alung, însă n-am putut s-o găsesc şi nu vedeam decît chipul lui strălucitor, aşa cum nu-l văzusem niciodată pe al lui Lestat, alb, lipsit de pori, viguros şi masculin. Celălalt vampir. Toţi ceilalţi vampiri. O nesfîrşită procesiune a celor de felul meu.
Momentul a luat sfîrşit.
M-am trezit cu mîna întinsă, atingîndu-i faţa; dar el era departe de mine, ca şi cum n-ar fi venit niciodată aproape, nefăcînd nici o încercare de a-mi da mîna la o parte. M-am dat înapoi, fîstîcit, uluit.
Departe, în noaptea pariziană, a bătut un clopot, cercurile surde şi aurii de sunet părînd să străpungă zidurile, lemnăria care conducea acel sunet în adîncul pămîntului ca prin nişte ţevi mari de orgă. Am auzit din nou acele şoapte, acel cîntat nearticulat. În întuneric, l-am văzut pe acel băiat muritor care mă privea şi îi simţeam mirosul fierbinte al cărnii. Vampirul i-a făcut un semn şi el a venit spre mine, cu ochi netemători şi captivanţi, şi mi-a înconjurat umerii cu braţele.
Niciodată nu mai simţisem asta, nu mai cunoscusem acea experienţă, acea cedare a unui muritor conştient. Dar înainte să apuc să-l împing pentru binele lui, i-am văzut vînătaia de pe gîtul delicat. Mi se oferea. Acum s-a lipit de mine şi i-am simţit sexul tare prin veşminte apăsat de piciorul meu. Un geamăt de suferinţă mi-a ieşit de pe buze, dar el a venit şi mai aproape, cu buzele pe ceea ce trebuia să fi fost atît de rece şi de lipsit de viaţă pentru el; mi-am înfipt dinţii în pielea lui, în timp ce trupul îmi era rigid, iar acel sex tare se freca de mine şi, stăpînit de pasiune, l-am ridicat de la pămînt. Val după val, bătăile inimii lui au trecut în mine, în vreme ce, uşor ca fulgul, mă legănam odată cu el, devorîndu-l atît pe el cît şi extazul şi plăcerea lui conştientă.
Apoi, slăbit şi dornic de aer, l-am văzut departe de mine, iar eu eram cu mîinile goale şi gura mi-era încă plină de gustul sîngelui său. Stătea rezemat de vampirul cu păr castaniu, ţinîndu-l de mijloc şi mă privea la fel de paşnic ca vampirul, cu ochii înceţoşaţi şi stinşi din cauza pierderii vieţii. Îmi amintesc că am înaintat tăcut, atras spre el şi incapabil să mă stăpînesc, privirea aceea captivîndu-mă, viaţa aceea conştientă învingîndu-mă; trebuia să moară şi nu voia; avea să trăiască în continuare, înţelegînd, supravieţuind acelei intimităţi! M-am întors. Vampirii s-au mişcat în întuneric, iar lumînările lor pîlpîiau în aerul rece; deasupra lor pluteau o serie de figuri desenate în cerneală: cadavrul unei femei devastat de un vultur cu chip omenesc, un bărbat gol legat cu mîinile şi picioarele de un copac, lîngă el atîrnînd torsul altuia, braţele retezate ale acestuia legate de o altă ramură, iar în vîrf, capul mortului privind drept înainte.
Auzeam din nou acel cîntat, subţire şi ireal. Încet-încet, pofta din mine s-a potolit, a ascultat, dar capul îmi zvîcnea şi flăcările lumînărilor păreau să se unească în cercuri de lumină strălucitoare. Cineva m-a atins deodată, m-a împins cu brutalitate, aşa încît era cît pe-aci să-mi pierd echilibrul şi, cînd m-am îndreptat, am văzut chipul îngust şi colţuros al vampirului şarlatan pe care-l dispreţuiam. Şi-a întins spre mine mîinile albe, dar celălalt, cel depărtat a venit repede şi s-a strecurat între noi. Mi s-a părut că l-a lovit pe celălalt vampir, că l-am văzut mişcîndu-se şi apoi iarăşi nu l-am văzut mişcîndu-se; amîndoi stăteau ca nişte statui, ţintuindu-se cu privirea şi timpul a trecut aşa cum se retrage marea de pe o plajă, val după val. N-am idee cît am stat acolo, toţi trei în întuneric, timp în care mi s-au părut complet nemişcaţi, numai flăcările pîlpîitoare din spatele lor părînd să aibă viaţă. Apoi, îmi amintesc că am pornit cu greu pe lîngă perete şi am găsit un scaun mare din lemn de stejar pe care m-am prăbuşit. Mi se părea că o aud pe Claudia în apropiere, vorbind cu cineva în şoaptă, dar cu o voce dulce. Fruntea mi-era plină de sînge şi înfierbîntată.
„Veniţi cu mine”, a spus vampirul cu păr castaniu. Căutam să văd mişcarea buzelor care trebuia să fi precedat sunetul şi, totuşi, aceasta a venit mult mai tîrziu decît sunetul. După aceea, am pornit toţi trei, coborînd o scară lungă din piatră şi mai adînc sub oraş, Claudia mergînd înaintea noastră şi umbra ei lungă reflectîndu-se pe perete. Aerul a devenit răcoros şi proaspăt datorită miresmei de apă şi vedeam picăturile ce pătrundeau printre pietre semănînd cu nişte mărgeluţe de aur în lumina lumînării vampirului.
Am intrat într-o încăpere mică, unde un foc ardea într-un cămin adînc, construit în zidul de piatră. În capătul celălalt, se afla un pat vîrît în stîncă şi înconjurat cu două porţi de aramă. La început, am văzut aceste lucruri foarte clar, ca şi peretele lung plin de cărţi opus celui pe care se afla căminul, biroul de lemn şi sicriul. Pe urmă, însă, camera a început să oscileze, iar vampirul cu păr castaniu m-a luat după umeri şi m-a condus spre un fotoliu de piele. Focul era foarte fierbinte lîngă picioarele mele, dar îmi crea o senzaţie plăcută, clară, ceva care să mă smulgă din ameţeală. M-am rezemat de spătar, închizînd ochii doar pe jumătate, şi am încercat din nou să văd ce era în jurul meu. Era ca şi cum acel pat depărtat ar fi fost o scenă şi pe pernele de pe scena aceea mică stătea întins băiatul, cu părul negru despărţit la mijloc şi ondulat pe urechi, aşa încît cu aerul acela visător semăna cu una din acele creaturi mlădioase şi androgine dintr-o pictură de Botticelli; cuibărită lîngă el cu mîna ei albă pe pielea lui rumenă, se afla Claudia, cu faţa ascunsă în gîtul lui. Vampirul cu păr castaniu, plin de încredere în sine, privea, stînd cu mîinile împreunate; cînd s-a ridicat Claudia, băiatul s-a cutremurat. Vampirul a luat-o cu blîndeţe, aşa cum aş fi luat-o eu, ea ţinîndu-se cu mîinile de gîtul lui, cu ochii pe jumătate închişi din cauza ameţelii şi cu buzele roşii de sînge. A aşezat-o uşor pe birou şi ea s-a rezemat de.cărţile legate în piele, mîinile căzîndu-i pline de graţie în poala rochiei de culoarea levănţicăi. Porţile s-au închis în jurul băiatului şi acesta, afundîndu-şi faţa în perne, a adormit.
Mă tulbura ceva în camera aceea şi nu ştiam ce anume. Nu ştiam ce se petrecea cu mine, în afară de faptul că fusesem smuls cu forţa, fie de mine însumi, fie de altcineva, din două stări mistuitoare: atracţia faţă de acele picturi înfiorătoare şi uciderea căreia mă abandonasem în mod obscen, în faţa celorlalţi.
Nu ştiam ce anume mă ameninţa acum, de ce anume căuta să scape mintea mea. Mă tot uitam la Claudia, cum stătea rezemată de cărţi, printre obiectele de pe birou, craniul alb lustruit, sfeşnicul, cartea deschisă al cărei scris de mînă lucea în lumină; la un moment dat, am văzut deasupra ei o pictură lucioasă în care era reprezentat un diavol cu coarne şi copite, făptura lui înspăimîntătoare plutind deasupra unei adunări de vrăjitoare. Capul ei se afla chiar sub el, atingîndu-l uşor cu buclele; se uita cu ochi mari şi întrebători la vampirul cu ochi căprui. Mi-a venit s-o iau în braţe deodată şi, înspăimîntător, oribil, am văzut-o în imaginaţia mea întărîtată, pleoştindu-se ca o păpuşă. Mă uitam la diavol, preferînd acel chip monstruos decît nemişcarea ei ireală.