Pe lângă asta, am făcut ceva tam-tam pe ideea cu războiul. Adam Selene a vorbit la video, reamintind că Autoritatea va încerca în mod sigur să-şi recâştige tirania şi că aveam la dispoziţie doar câteva zile ca să ne pregătim. Toate ziarele i-au publicat discursul, dar existau şi variante proprii — făcusem eforturi speciale să-i recrutăm pe ziarişti înainte de lovitură. Li se cerea oamenilor să-şi ţină la îndemână costumele de presiune şi să-şi verifice alarmele din casă. În fiecare oraş s-a organizat un Corp Civil de Apărare care, împreună cu cei care erau permanent cu noi, s-au preocupat ca toate cooperativele din oraşe să aibă pregătite echipe de etanşare, gata de a acţiona la orice oră din zi sau din noapte, pentru că, în ciuda etanşărilor cu silicon plastic şi cu fibră de sticlă, fiecare oraş avea scurgeri. În Tunelele Davis, băieţii noştri se ocupau în fiecare zi de etanşare. Am recrutat sute de echipe de etanşare din rândurile stilyagilor, i-am antrenat cu alarme false, i-am pus să stea în costumele de presiune cu căştile deschise atunci când erau de serviciu.
Au lucrat minunat. Dar tâmpiţii râdeau de ei, făcând tot felul de glume nesărate de genul — „se joacă de-a soldaţii”, „răsfăţaţii lui Adam”.
O echipă făcea o aplicaţie, demonstrând că pot forma o ecluză temporară în jurul uneia avariate, iar unul dintre aceşti nătărăi stătea în preajma lor şi îi lua peste picior în gura mare.
Echipa de Apărare Civilă îşi văzu de treabă, completă ecluza temporară. Băieţii o testară cu căştile puse. Au rezistat, au ieşit, l-au înhăţat pe tâmpitul care făcuse mişto de ei, l-au trecut prin ecluza de presiune, l-au scos afară la presiunea zero şi l-au aruncat.
După aceea, zeflemitorii şi-au ţinut părerile pentru ei. Profesorul se gândi că ar trebui să le transmitem un avertisment ca să nu se mai facă eliminări atât de pripite. M-am opus, dar nu m-am amestecat. Mi se părea totuşi mijlocul cel mai firesc de a îmbunătăţi rasa, legea selecţiei naturale. Anumite tipuri de urlete şi zgomote trebuiau considerate o ofensă adusă oamenilor obişnuiţi care-şi văd de ale lor.
Dar bătaia cea mai mare de cap am avut-o din partea oamenilor de stat, puşi în funcţii cu de la sine putere.
Am zis cumva că lunarii sunt apolitici? Da, doar atunci când trebuie să se implice în ceva. Dar mă îndoiesc că există lunari care să nu discute înverşunaţi politică la o halbă de bere, când se cred cei mai în măsură să dea sfaturi despre cum trebuie condusă o ţară. Aşa-zişii experţi în materie de politică încercau să-şi facă loc până la urechea lui Adam Selene. Profesorul avea un loc pentru ei. Fiecare era invitat să participe la „Congresul Ad-hoc pentru Organizarea Lunii Libere” care se desfăşura în Sala Comunală, în Luna City. Apoi aranjă ca şedinţele să nu se oprească până nu se finalizau nişte planuri de lucru şi propuse ca să aibă loc de fiecare dată în altă parte, o săptămână în Novylen, una în Luna City, una în Hong Kong şi apoi, iar de la capăt. Toate sesiunile de comunicări se transmiteau la video. Profesorul o prezidă pe prima, iar Adam Selene îi încurajă prin intermediul camerei video să facă o treabă bine gândită — „Istoria vă aparţine”.
Am ascultat unele sesiuni, apoi l-am întrebat pe profesor ce naiba urmărea cu chestia asta?
— Am crezut că nu vrei nici un guvern. I-ai auzit pe nebunii ăia după ce le-ai dat mână liberă?
Îmi zâmbi, cu gropiţele accentuându-i-se parcă şi mai tare:
— Ce te frământă, Manuel?
Multe lucruri. În timp ce alergam ca un câine să strâng cât mai multe perforatoare şi să găsesc oameni care să le poată folosi, aceşti pierde-vară petrecuseră o după-amiază întreagă stând de pomană şi vorbind despre imigrare. Unii ziceau c-ar fi bine s-o oprească complet. Alţii erau de părere că ar trebui impozitată pentru a finanţa guvernul (când nouăzeci şi nouă dintre lunari fuseseră aduşi pe „Pietroi” împotriva dorinţei lor). Unii vroiau s-o facă selectiv, pe criterii etnice (mă întrebam în ce categorie m-ar fi băgat pe mine). Câţiva spuneau că ar fi bine să limiteze imigrarea numai la femei, până când am fi ajuns jumate-jumate. Asta produse o reacţie violentă:
— Sigur, amice! Zi-le să ne aducă gagici! Mii de târfe! Jur c-am să mă însor cu ele, pe viaţa mea!
Cred c-a fost remarca cea mai inteligentă a după-amiezii.
Într-o altă şedinţă, s-au certat pe ideea de timp. Bineînţeles, timpul măsurat la Greenwich nu putea să aibă nici o legătură cu timpul lunar. Dar de ce trebuia s-o facă din moment ce noi trăim sub pământ? Arătaţi-mi un lunar care poate să doarmă două săptămâni non-stop şi apoi să muncească tot două săptămâni continuu. Timpul lunar nu se potrivea deloc cu metabolismul nostru. Ceea ce solicitau în şedinţele lor absurde era să se facă o lună de douăzeci şi opt de zile — în loc de una care avea douăzeci şi nouă de zile, douăsprezece ore, 44 de minute şi 2,78 de secunde — mărindu-se zilele, orele, minutele şi secundele ca fiecare perioadă semilunară să fie exact de două săptămâni.
Desigur, timpul lunar are şi el importanţa lui, e necesar pentru multe scopuri. De exemplu, controlează când urcăm la suprafaţă, de ce urcăm şi cât de mult stăm. Dar, în afară de asta, se gândise acel cap pătrat ce ar fi produs perturbarea timpului asupra tuturor datelor numerice critice din ştiinţe şi din industrie? Ca electronist, m-am înfiorat. Să arunci toate cărţile, tabelele, instrumentele, ca s-o iei de la capăt? Ştiu că strămoşii mei au făcut chestia asta când au trecut de la vechile unităţi de măsură englezeşti la MKS[44] — dar au procedat aşa ca să uşureze lucrurile. Paisprezece inch într-un picior şi nişte numere ciudate de picioare într-o milă. Uncii şi pfunzi! O, Bog!
Lucrurile complicate se pot foarte bine schimba în lucruri simple, dar ce sens ar avea să mai schimbi ceva doar pentru a crea confuzie!
Altă tâmpenie. Cineva vroia un comitet care să decidă exact care să fie limba lunară şi apoi să-i amendeze pe toţi cei care vorbeau engleza de pe Pământ sau alte limbi. O, poporul meu!
Am citit propunerile de impozite în Cotidianul lunar -patru feluri de impozite individuale: un impozit pe cubic, care ar fi penalizat pe oricine şi-ar fi extins tunelele, un impozit pe cap de locuitor, toată lumea plătea la fel, un impozit pe venit (mi-ar fi plăcut ca cineva să încerce să calculeze venitul familiei Davis sau să scoată informaţii de la Mami) şi un impozit pe aer, dar nu taxele pe care le plăteam pe atunci, ci altceva.
Nu-mi dădusem seama înainte că pe Luna Liberă urmau să se plătească impozite. Până atunci nu existase aşa ceva şi ne descurcasem destul de bine şi fără. Plăteai pentru ceea ce primeai. Tanstaafl. Altfel nu se putea!
Altădată, un individ hipersensibil propuse ca respiraţia puturoasă şi mirosurile corpului să fie considerate ofense la adresa bunului-simţ şi să se pedepsească cu eliminarea. Era cât pe-aici să fiu de acord gândindu-mă că uneori eram blocat în capsula metroului cu indivizi îngrozitor de nespălaţi care puţeau de te trăsnea. Dar asta nu se întâmpla în fiecare zi şi apoi există un echilibru al naturii. Indivizii ăştia nu prea aveau şanse de reproducere, pentru că cine s-ar fi uitat la ei? Femeile noastre sunt al dracului de selective!
O femeie (majoritatea celor care se întruneau la sesiuni erau bărbaţi, dar femeile îi egalau numeric prin prostie) avea o listă întreagă cu probleme personale pe care le vroia decretate legi. Să nu mai existe căsnicii multiple, cel mai bine să nu mai existe de nici un fel. Fără divorţuri. Fără păcate lumeşti — ar trebui să o văd pe femeia asta. Să nu mai existe băuturi mai tari decât berea de patru grade. Serviciile religioase să fie numai duminica şi orice muncă sau activitate să fie oprită. (Dar aerul, temperatura, asigurarea presiunii, madam? Telefoanele şi capsulele de metro?) Mai avea o listă lungă cu medicamente care să fie interzise şi una mai scurtă cu medicamente care să fie prescrise numai de medicii licenţiaţi. (Ce e un medic licenţiat? Individul la care mă duceam să mă vadă avea o firmă pe care scria doctor practician, dar se ocupa şi de legătorie, de fapt ăsta e motivul pentru care mergeam la el). Ştii ce, cucoană, pe Lună nu există şcoli de medicină! (Adică, pe vremea aia nu erau). Vroia să scoată în afara legii până şi pariurile. Dacă un lunar nu poate paria la „dublu sau nimic”, s-ar duce la o agenţie care joacă în felul ăsta, chiar dacă zarurile ar fi trucate.