Femeia care-mi punea întrebările — nu o pot numi doamnă — era curioasă să afle despre diversele tipuri de căsnicii. În primul rând, era adevărat că pe Lună te poţi căsători fără certificat?
Am întrebat-o ce e un certificat de căsătorie?
Însoţitorul ei spuse:
— Treci peste asta, Mildred. Societăţile de pionieri nu au avut niciodată certificate de căsătorie.
— Dar nu ţineţi nici registre?
— Ba da, am încuviinţat. Familia mea are un registru de familie care coboară până la prima debarcare pe Lună, în Johnson City — acolo, este trecută fiecare căsătorie, deces, fiecare eveniment important, nu numai pe linia directă, ci în toate ramurile, atât de departe cât le putem urmări. Pe lângă asta, mai există un om, un profesor, care copiază registrele familiilor vechi din tot oraşul ca să scrie o istorie a oraşului Luna City. Asta e pasiunea lui.
— Dar nu aveţi registre oficiale? Aici în Kaintucky[54] avem registre care merg în urmă cu sute de ani.
— Doamnă, dar noi nu trăim pe Lună de atâta timp.
— Da, dar Luna City trebuie să aibă un notar. Poate că la voi se numeşte secretar al districtului. Oricum, el este persoana oficială care se ocupă cu evidenţa acestor lucruri. Acte şi tot felul de chestii oficiale.
— Nu cred că avem, doamnă, i-am spus. Sunt câţiva agenţi de pariuri care fac munca de notari, ei sunt martori la semnarea contractelor şi tot ei ţin evidenţa. Asta e valabil în cazul celor care nu ştiu să scrie şi să citească şi nu-şi pot ţine singuri registrele. Dar n-am auzit niciodată ca cineva să ceară înregistrarea oficială a căsătoriei. Nu spun că nu s-ar fi întâmplat, dar eu n-am auzit de asta.
— Cât de neconformist! Atunci şi celălalt zvon care se referă la divorţ, cât de simplu se poate obţine divorţul pe Lună, e adevărat?
— Ei nu, doamnă, n-aş zice că divorţul este simplu. Sunt prea multe de descurcat. Hm, să luăm un exemplu, o doamnă care are doi soţi…
— Doi?
— Poate avea şi mai mulţi sau poate avea unul singur. Sau poate fi o căsnicie complexă. Dar să luăm ca exemplu tipic o doamnă cu doi soţi. Ea vrea să divorţeze de unul dintre ei. Să zicem că se rezolvă amical, celălalt soţ fiind de acord, iar cel care este implicat în divorţ nu face scandal. Ceea ce, oricum, nu i-ar folosi la nimic. Bun, ea divorţează de el, el pleacă. Rămân, totuşi, nişte lucruri neterminate. Bărbaţii pot fi parteneri de afaceri, iar soţii dintr-o familie sunt asociaţi, de regulă.
Divorţul poate distruge parteneriatul şi apar probleme financiare care cer o rezolvare. Cei trei s-ar putea să fie în egală măsură proprietari ai cubicului şi, deşi acesta este pe numele ei, ex-soţul va primi o sumă de bani în numerar sau o rentă viageră. Şi aproape întotdeauna există şi copii de care trebuie să se ţină cont, care au nevoie de întreţinere materială, de îngrijire şi aşa mai departe. Sunt multe probleme de amănunt. Poţi divorţa de el în zece minute, dar până să închei toate socotelile mai durează ceva timp, chiar şi zece ani. Aici nu e tot cam aşa?
— Ah… vă rogh uhitaţi că ham pus întrhebarea, c'lonele, phoate e shimplu phentrhu dhumneavoastră. (Chiar aşa vorbea, dar o înţelegeam odată ce m-am obişnuit cu ea. Dar nu mai transcriu fonetic.) Dar dacă asta e o căsnicie simplă, cum e una complexă?
Ei, şi m-am apucat să-i explic poliandriile, clanurile, grupurile, liniile şi modelele mai puţin obişnuite, considerate vulgare de oamenii conservatori, cum era familia mea — de exemplu cum fusese treaba aranjată de mama mea, se spune, după ce l-a bifat pe bătrânul, deşi despre asta n-am pomenit nimic. Mama mea a fost întotdeauna o extremistă.
Femeia îmi zise:
— O, m-ai ameţit. Care e diferenţa dintre o linie şi un clan?
— Sunt foarte diferite. Să luăm cazul meu. Am onoarea să aparţin unei căsnicii foarte vechi, una din cele mai Vechi căsnicii de pe Lună şi, după părerea mea subiectivă, cred că şi cea mai bună. M-aţi întrebat de divorţ. Familia noastră nu a cunoscut divorţul niciodată şi sunt şanse mari ca să nu aibă de-a face cu aşa ceva vreodată. O căsnicie în linie capătă stabilitate an după an, câştigă practică în a se înţelege cu toţi. Noţiunea ca cineva să plece este de neconceput. Pe lângă asta, este nevoie de hotărârea unanimă a tuturor nevestelor pentru ca una dintre ele să poată divorţa de soţ, iar aşa ceva nu se poate întâmpla niciodată. Soţia senioară nu va permite ca lucrurile să ajungă până aici.
I-am povestit de avantaje — siguranţa financiară, o viaţă de familie frumoasă pentru copii, moartea unei soţii — deşi tragică — nu este privită ca o tragedie cum era în familia contemporană, mai ales pentru copii, aceştia pur şi simplu nu au cum să rămână orfani. Cred că mă ambalasem deja, dar consideram că familia mea e lucrul cel mai important care mi se întâmplase în viaţă. Fără ei, sunt un simplu mecanic cu un singur braţ, care ar putea fi eliminat fără să lase nimic în urma lui.
— De aceea, e stabilă, am spus. De exemplu, soţia mea cea mai tânără are şaisprezece ani. Probabil că, atunci când e să aibă vreo optzeci de ani, o să ajungă şi ea soţie senioară. Asta nu înseamnă că toate soţiile mai mari decât ea vor muri până atunci. Pe Lună, femeile par că nu îmbătrânesc niciodată. Dar e posibil ca toate să vrea să cedeze locul la conducerea familiei. Prin tradiţia familiei, ele fac de obicei acest lucru, fără să fie presate de soţiile mai tinere. Ludmilla…
— Ludmilla?
— Da, e un nume ruski, dintr-o poveste. Milla are de unde să înveţe, cincizeci de ani de-acum încolo să tot aibă exemple de urmat, înainte de a prelua şefia familiei. E pregătită să înceapă şi nu prea cred c-o să facă greşeli, iar dacă se întâmplă să facă, sunt celelalte soţii lângă ea care să o susţină. Se poate îndrepta. După părerea mea, o bună căsnicie în linie este nemuritoare, mă aştept ca să-mi supravieţuiască cu cel puţin o mie de ani. Cred că ăsta e motivul pentru care nu-mi pasă dacă mor când o veni vremea. Partea mea cea mai bună va trăi mai departe.
Profesorul tocmai ieşise. Îi rugă pe cei care aveau grijă de el să-i oprească targa. M-am întors spre el.
— Profesore, am spus, îmi cunoşti familia. Te-ar deranja să-i spui acestei doamne despre familia mea că e fericită? Dacă crezi asta.
— Da, este, aprobă profesorul. Totuşi, aş vrea să fac o remarcă mai generală. Doamnă dragă, presupun că ne găsiţi obiceiurile în căsnicie oarecum exotice.
— O, n-aş merge atât de departe! spuse ea repede. Doar că sunt destul de neobişnuite.
— Aceste obiceiuri apar, ca toate obiceiurile legate de căsnicie, din necesităţile economice ale momentului şi ale circumstanţelor, care sunt foarte diferite de cele de-aici, de pe Pământ. Să luăm, de exemplu, tipul căsătoriei în linie pe care a lăudat-o colegul meu… şi nu degeaba, vă asigur, în ciuda subiectivismului lui. Eu sunt burlac şi nu mă formalizez. Căsătoria în linie este sistemul cel mai puternic de conservare a capitalului şi de asigurare a bunăstării copiilor — cele două funcţii de bază ale căsniciei din toate timpurile şi de pretutindeni — într-un mediu în care nu există siguranţă, nici pentru capital, nici pentru copii. Există doar siguranţa gândită de fiecare pentru fiecare. Într-un fel, oamenii se adaptează mediului. Căsătoria în linie este o inovaţie cu un succes remarcabil în acest sens. Toate formele de căsnicie lunară servesc aceluiaşi scop, deşi poate nu tot atât de bine.