— Dar asta înseamnă încă o sută zece ore…
— Bine, atunci voi trage un pui de somn aici în fotoliu, când se va termina acțiunea sporaminei[3]; am luat o doză acum douăzeci și patru de ore.
Fata rămase un timp cufundată în reflecții. În sfârșit, se hotără:
— Ce-ar fi să reducem raza cercului? Poate că li s-a defectat emițătorul.
— Cu neputință! Dacă am reduce raza fără să micșorăm viteza, am distruge nava cât ai clipi. Să încetinim… să parcurgem apoi distanța de un parsec și jumătate fără anamezon, cu viteza celor mai primitive rachete selenare? Ar însenina să ne apropiem de sistemul nostru solar peste o sută de mii de ani…
— Înțeleg… Dar nu s-ar putea ca ei…
— Nu e cu putință. Timpurile când oamenii puteau să comită neglijențe sau să se înșele pe ei și pe alții au trecut de mult. Acum un asemenea lucru nu se mai poate întâmpla.
— N-am vrut să spun asta. În răspunsul repezit al fetei se simțea că fusese nițeluș jignită. Voiam să spun că poate „Algrab” s-a abătut din drumul său și ne caută și el.
— Nu se putea abate atât de mult. Fără nici o îndoială că a decolat la timpul fixat și calculat cu cea mai mare precizie. Dacă, prin imposibil, ambele lui emițătoare ar fi fost scoase din funcțiune, „Algrab” ar fi pornit să taie cercul pe diametru și atunci l-am fi detectat pe recepția planetară. O eroare nu este posibilă. Iată planeta convențională!
Și Erg Noor făcu un gest spre ecranele de cristal, instalate în firide adânci pe cele patru laturi ale postului de comandă. În bezna nețărmurita ardeau luminițele unei puzderii de stele. Pe cel clintii ecran din stinga trecu rapid în zbor un mic disc cenușiu, abia luminat de astrul său, foarte depărtat de sistemul B-7336-C + 87-A, unde se aflau ei în acel moment.
— Farurile-bombă[4] funcționează perfect, deși le-am lansat cu patru ani independenți[5] în urmă. Erg Noor arătă o dâră de lumină care se vedea clar pe peretele din stânga, de-a lungul unei benzi lungi de sticlă.
„Algrab” ar fi trebuit să ajungă aici acum trei luni… Aceasta înseamnă că — Noor șovăi, de parcă nu s-ar fi încumetat să rostească sentința — a pierit!
— Poate că n-a pierit cbiar, dacă a fost avariat de vreun meteorit și nu mai poate atinge viteza cerută…, replică fata cu părul roșu.
— Nu poate atinge viteza cerută! repetă Erg Noor. Nu este oare același lucru? Ce se întâmplă dacă între astronavă și destinația ei se aștern milenii de parcurs? Este și mai rău: moartea nu vine dintr-o dată, ci după ani și ani de deznădejde. Poale că vor chema… atunci o să aflăm; și noi… peste vreo șase ani… pe Pământ.
Cu o mișcare impetuoasă, șeful expediției trase un fotoliu pliant de sub pupitrul mașinii electronice de calculat de model mic MNU-11. Pînă acum, din cauza marii ei greutăți, a dimensiunilor și a fragilității sale, nu era cu putință să se instaleze pe astronave o mașină-creier electronică model I.T.U., care să îndeplinească operații multiple și căreia să i se poată încredința în întregime conducerea navei. Se impunea prezența navigatorului do serviciu în cabina de comandă, cu atât mai mult cu cil menținerea navei pe traseul stabilit nu se putea asigura în condiții de maximă precizie, pe distanțe atât do mari.
Mîinile lui Erg Noor se mișcau acum pe manetele și butoanele mașinii de calculat cu o viteză uimitoare, de pianist. Fața lui palidă cu trăsături aspre, parcă împietrite, fruntea înaltă, plecată îndârjit asupra mesei de comandă, părea să arunce o provocare puterilor vrăsmașe ale naturii care amenințau colțișorul de lume vie, furișat în adâncurile interzise ale spațiilor siderale.
Niza Krit, tânâra astronavigatoare, care pentru prima oară lua parte la o expediție cosmică, urmărea, ținându-și răsuflarea, mișcările lui Noor, care era cufundat în sine. Cît de calm, cât de energic și de inteligent era bărbatul acesta pe care-l îndrăgise! îl iubea de mult, de cinci ani, de când lucra alături de el.
Nu mai avea nici un rost să-și ascundă dragostea; de altfel, Erg Noor știa, probabil, acest lucru. Niza o simțea… Acum, că se intamplase această nenorocire, avea bucuria de a face de gardă în aceeași tură cu el. Trei luni petrecute în doi, în timp ce restul echipajului dormea cufundat în dulcele somn hipnotic! Mai aveau de vegheat împreună 13 zile. Apoi le venea și lor rândul să doarmă, pe o perioadă de șase luni, în care timp urma să se schimbe două echipe de serviciu, navigatori, astronomi și mecanici. Ceilalți — biologii, geologii — care n-aveau de lucru decât la locul destinației, puteau dormi și mai mult, în timp ce astronomii… Lor le revenea partea de muncă cea mai grea, cea mai încordată. Erg Noor se ridică și firul gandurilor Nizei se rupse.
— Mă duc în cabina harților siderale… Rîndul dumitale la odihnă vine… (se uită la cadranul unui ceas dependent[6]) peste nouă ore. Am tot timpul să dorm înainte de a te schimba.
— Nu sunt obosită, rămai în aici cât trebuie, important este să te odihnești dumneata!
Erg Noor se încruntă și voi să obiecteze ceva; dezarmat însă de duioșia din glasul și din ochii ei căprui, care-l priveau cu atâta încredere, zambi și ieși fără o vorbă.
Niza se așeză în fotoliu, își plimbă privirea peste aparatele atât de familiare pentru ea, și se lăsă furată de gânduri.
Deasupra ei se căscau, negre, ecranele reflectoare care transmiteau Ia postul central de comandă imaginea abisurilor ce înconjurau astronava. Luminițele multicolore ale stelelor păreau niște ace de lumină care străpungeau ochii omului.
Astronava întrecea tocmai o planetă, și forța de gravitație a acesteia o făcea să oscileze de-a lungul fâșiilor de intensitate variabilă a câmpului gravitațional[7]. Din cauza aceasta, stelele, mărețe și ostile, do pe ecranele reflectoare efectuau neașteptate salturi. Desenul constelațiilor se schimba cu o viteză nemaipomenită.
Planeta K2 — 2N — 88, depărtată de astrul său, rece și lipsită de viață, era cunoscută ca un loc comod de întâlnire pentru astronave… dar întâlnirea n-a mai avut loc. Al cincilea tur… Niza își închipui nava zburând cu viteza redusă într-un cerc fantastic cu o rază de un miliard de kilometri și întrecând neîncetat planeta care se târa ca un melc. Al cincilea tur va fi parcurs peste o sută zece ore… și apoi? Mintea ageră a lui Erg Noor își încordase adineaori toate forțele în căutarea soluției celei mai bune. Șeful expediției și comandantul navei nu se putea înșela — altfel astronava de prima clasă „Tantra” cu echipajul ei compus din cei mai eminenți savanți, nu se va mai întoarce niciodată din abisurile Cosmosului! Dar Erg Noor nu se va înșela…
Deodată Niza Krit simți o stare oribilă, apropiată de leșin, ceea ce însemna că astronava se abătuse de la traseul ei cu o fracțiune infimă de grad[8], admisibilă numai în condițiile vitezei micșorate, deoarece altminteri fragila ei încărcătură vie n-ar mai fi putut rămâne în viață. De îndată ce negura cenușie care împăienjenise ochii fetei se mai risipi, starea de leșin dispăru: nava se reintegrase în traseul ei. Hipersensibilele radiolocatoare dibuiseră în bezna din față un meteorit — cea mai mare primejdie pentru vehiculele astrale. Intr-o milionime de secundă, mașinile electronice care conduceau nava (căci numai ele puteau executa toate manevrele cu rapiditatea necesară, nervii omenești ne-corespunzând vitezelor cosmice) asiguraseră o deviere a „Tantrei”, iar după trecerea primejdiei, o făcuseră cu aceeași iuțeală să-și reia vechiul traseu.
4
Faruri-bombă — stațiuni automate-robot pentru lansarea unor semnale puternice care străbat atmosfera planetei. Sînt lansate de pe astronave, (noțiune fantastică — n.a.).
6
Ceas dependent — ceas care arată timpul de pe astronavă. În funcție de viteza acesteia (noțiune fantastică). Conform teoriei relativității, la viteze mari, inferioare celei a luminii, timpul unui obiect în mișcare sc scurge mai lent în comparație cu timpul unui observator imobil față de astronavă (n.r.)
7
Adică: de-a lungul liniilor de forță ale câmpului de atracție creat de un corp ceresc (n.r.).
8
Un grad abatere în Cosmos, la viteza „Tantrei”, ar însemna milioane de kilometri (n.r.).