Viitorul! El ne cheamă tot înainte, ne încântă ca un vis minunat. Ca o luminiță în noapte, mereu îndepărtat și totuși atât de apropiat, până la el e un drum lung, dar farul lui călăuzitor îmbărbătează, prevestește, călătorilor ale căror inimi freamătă de bucurie că au ajuns aproape de mult dorita țintă a călătoriei lor. De dragul lui sunt gata să treacă prin încercări, oricât de grele, să săvârșească fapte de eroism și chiar să moară.
Nu numai oamenii de știință, dar și toți acei care aveau cât de cât idee de astronomie se încadraseră în acțiunea de identificare a astrului de pe care veniseră uriașii albi.
Nici eu nu mă puteam uita la cer fără să mă gândesc la soarele portocaliu și la ei. Și odată m-a săgetat pe neașteptate o amintire… Mi-am amintit de bătrânul astronom Ilia Petrovici Bradov, care, fără să-și dea seama, jucase un rol uluitor în viața mea, mi-am amintit de noaptea aceea când am stat de vorbă cu el la observator.
„Aveți în față constelația Volopas, îmi răsunau din nou în urechi cuvintele lui. În centru. Vedeți steaua cea mai strălucitoare, Arctur, iar în apropierea ei o steluță abia perceptibilă, din clasa spectrală K? Cercetând cu radiotelescopul această regiune a cerului ne-am izbit pe neașteptate de un fenomen ciudat. În decurs de o zi și o noapte, din cinci în cinci ore, am recepționat serii identice de radiosemnale emise din direcția unei stele sau planete care nu se vede la telescop. Am reușit să imprimăm aceste semnale pe o bandă de magnetofon. Regularitatea lor a fost atât de izbitoare încât chiar și un om lipsit de orice fantezie s-ar putea îndoi că sunt pur și simplu niște fenomene naturale. Te întrebi fără să vrei dacă, iată, acolo, în licărirea portocalie a acelei stele ce se stinge, nu cumva trăiesc niște ființe cu rațiune care emit comenzi unor nave interstelare sau comunică prin radio cu oameni de pe alte planete…”
Mi-am împărtășit neîntârziat amintirile lui Jaroslav Pavlovici, care observa cerul înstelat prin noul supertelescop cuplat cu o oglindă zburătoare — o mare stațiune astronomică care plutea în spațiul intersideral.
— Bradov!? a exclamat Jaroslav Pavlovici. Da, da! I-am citit lucrările. Totuși, după câte îmi amintesc, nu scrie nicăieri despre acele misterioase radiosemnale. În constelația Volopas, zici? Bine, vom verifica.
Peste câteva zile Jaroslav Pavlovici m-a sunat pe Pământ.
— Mi se pare că Bradov avea dreptate. Am reușit într-adevăr să descoperim câteva planete lângă o stea abia perceptibilă din clasa spectrală K. Una din ele e mare. Mai mare decât Pământul. E adevărat că imaginea cerului înstelat nu corespunde întocmai aceleia care apare în cununa misterioasă, dar lucrul acesta are o explicație. În atâtea milenii care au trecut de când au fost pe Pământ uriașii necunoscuți, stelele și-au modificat poziția… Cine știe, poate că urmașii uriașilor albi trăiesc într-adevăr pe o planetă din apropierea stelei Arctur…
…Focul se stinsese aproape de tot. Priveam jeraticul ce abia mai licărea și mă gândeam la veșnicie. Am trăit o viață neobișnuit de lungă și am fost martorul unor uriașe transformări pe Pământ. Dar ce înseamnă viața unui om în comparație cu veșnicia?
Viața există pe Pământ de aproape două miliarde de ani. Omenirea a apărut de aproximativ un milion de ani. Istoria civilizației cuprinde în total doar câteva milenii. Viața omului durează o sută — o sută cincizeci de ani. O perioadă infimă în comparație cu nemărginita veșnicie. Totuși acest lucru nu ne paralizează voința. Viața fiecărui om, de sine stătătoare, unică, e intensă, plină de un sens măreț, lăsând întotdeauna urme după sine.
Omul transformă continente, năruie munți, făurește mări, usucă mlaștini și irigă pustiuri, fără să mai aștepte ca aceste lucruri să le facă timpul.
CUPRINS
PROLOG
CAPITOLUL I. TAINA METEORITULUI
CAPITOLUL II. ÎN SANATORIUL DIN VERHOIANSK
CAPITOLUL III. ELECTRONUL ESTE INEPUIZABIL
CAPITOLUL IV. DIN SIBERIA ÎN AUSTRALIA
CAPITOLUL V. PROTOTIPUL MICROSOARELUI
CAPITOLUL VI. EXAMENUL
CAPITOLUL VII. CONTROVERSA
CAPITOLUL VIII. PREGĂTIREA EXPERIENȚEI
CAPITOLUL IX. DINCOLO DE CER
CAPITOLUL X. PE VENUS
CAPITOLUL XI. CHEAMĂ PĂMÂNTUL
CAPITOLUL XII. PE MAREA CORALILOR
CAPITOLUL XIII. CONTOPIREA IDEILOR
CAPITOLUL XIV. LUPTA CU BANCHIZA
CAPITOLUL XV. O VESTE DIN TRECUTUL ÎNDEPĂRTAT
EPILOG
CUPRINS
Redactor responsabiclass="underline" IULIU INDREI
Tehnoredactor: CONSTANȚA VULCĂNESCU
Dat la cules 07.04.1961. Bun de tipar 25.05.1961.
Apărut 1961. Comanda nr. 4805. Tiraj 30.200.
Broșate 28.070 + Legate 2.130. Hârtie tipar sul de
50 g/m2, 840X1080/32. Coli editoriale 13. Coli de tipar
15,25. A. 018 °C.Z. pentru bibliotecile mici 8(R).
Tiparul executat sub comanda nr. 10.587 la
Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „I. V. Stalin”,
București — R.P.R.
