— Ce zicea? murmură Reiss, frecându-se cu degetele pe frunte.
— Doctor Goebbels s-a dus pe neaşteptate la radio. Un discurs important.
Secretarul era surescitat la maximum.
— Trebuie să preluăm textul — ni-l transmit necodificat — şi să avem grijă să fie publicat în presă, aici.
— Bine, bine, spuse Reiss.
În momentul în care secretarul ieşi din nou, Reiss deschise iarăşi cartea. Încă o privire, în ciuda hotărârii mele… căută pasajul anterior.
"… În linişte, Karl contemplă sicriul drapat. Aici zace, iar de acum s-a dus, s-a dus cu adevărat. Nici măcar puterile demonice nu-l mai puteau aduce înapoi. Omul — sau fusese de fapt Übermensch[55] — pe care Karl îl urmase orbeşte, pe care îl adorase… chiar până la marginea gropii. Adolf Hitler trecuse dincolo, dar Karl se agăţa de viaţă. Nu îl voi urma, şoptea mintea lui Karl. Am să merg mai departe, viu. Şi să reconstruiesc. Şi noi toţi vom reconstrui. Trebuie.
Cât de departe, cât de îngrozitor de departe îl purtase vraja Conducătorului. Şi ce era acum, când punctul final fusese pus după acea incredibilă mărturie, acea călătorie de la cătunele din Austria până la sărăcia putregăită a Vienei, de la calvarul de coşmar al tranşelor, tre-când prin intriga politică, fondarea Partidului, către cancelariat, la ceea ce pentru un moment păruse aproape dominarea lumii?
Karl ştia. Bluf. Adolf Hitler îi minţise. Îi condusese cu vorbe goale.
Nu este prea târziu. Îţi vedem cacealmaua, Adolf Hitler. Şi te ştim cine eşti, în sfârşit. Şi Partidul Nazist, înspăimântătoarea epocă de crime şi de închipuire megalomană, ce este. Ce a fost.
Întorcându-se, Karl se îndepărtă de sicriul tăcut…"
Reiss închise cartea şi stătu pentru un timp. În ciuda lui însuşi, era tulburat. Trebuia să-i fi presat mai mult pe japonezi, îşi spuse, ca să interzică afurisita asta de carte. De fapt, este limpede că-i deliberat din partea lor. L-ar fi putut aresta pe acest — cum l-o fi chemând. Abendsen. Au foarte multă putere în Middle West.
Ceea ce-l tulbura era asta. Moartea lui Adolf Hitler, înfrângerea şi distrugerea lui Hitler, a Partei-ului şi a Germaniei însăşi, aşa cum erau descrise în cartea lui Abendsen… totul era cumva mai grandios, mai mult în vechiul spirit decât în cel al lumii actuale. Lumea hegemoniei Germaniei.
Cum se poate una ca asta? se întrebă Reiss. Este numai priceperea de a scrie a acestui om?
Ştiu un milion de şmecherii, romancierii ăştia. Ia-l pe Doctor Goebbels, aşa a început, scriind literatură. Apelează la pofta josnică ce se ascunde în fiecare, indiferent cât de respectabil la suprafaţă. Da, romancierii cunosc omenirea, ştiu cât de lipsiţi de valoare sunt oamenii, guvernaţi de testicule, stăpâniţi de laşitate, vânzând orice cauză, din lăcomie — tot ce are de făcut este să lovească în tobă şi îndată capătă răspunsul. Şi râde, desigur, în dosul mâinii, de efectele pe care le obţine.
Ia priveşte cum s-a jucat cu sentimentele mele, reflectă Herr Reiss, nu cu intelectul meu; şi, natural, va fi plătit pentru asta — bani-s acolo. Evident că cineva l-a pus, Hundsfott[56] i-a dat instrucţiuni, ce să scrie. Scriu orice, dacă ştiu că sunt plătiţi. Spun oricâte minciuni, după care publicul ia în serios fermentarea puturoasă, când este servită. Unde a fost asta publicată? Herr Reiss cercetă volumul. Omaha, Nebraska. Ultimul avanpost al fostei industrii editoriale plutocratice a Statelor Unite, cândva localizată în New York şi sprijinită de aurul evreilor şi de cel comunist.
Poate că Abendsen ăsta este evreu.
Încă mai sunt, încercând să ne otrăvească. Această judisches Büch[57].… Izbi cu violenţă una de alta coperţile cărţii. Numele real probabil este Abendstein. Fără îndoială că S.D.-ul s-a uitat prin ea până la ora actuală.
Dincolo de orice dubiu, ar trebui să trimitem pe cineva dincolo, în S.M.S.[58], să-i facă o vizită lui Herr Abendstein. Mă întreb dacă Kreuz von Meere a primit instrucţiuni în sensul ăsta. Probabil că nu, cu toată nebunia de la Berlin. Toţi preocupaţi cu probleme personale.
Dar cartea asta, se gândi Reiss, este periculoasă.
Dacă Abendstein va fi găsit atârnând de tavan într-o bună dimineaţă, ar fi o atenţionare către prudenţă pentru oricine ar fi influenţat de cartea asta. Am avea ultimul cuvânt. I-am scrie post-scriptumul.
Ar fi nevoie de un alb, desigur. Jidanul stă baricadat. Sus în Castelul Înalt. Nu e nimeni prost. Cine ajunge înăuntru şi-i ia gâtul, nu mai iese viu afară.
Poate că e o prostie. În fond, cartea este tipărită. Prea târziu de-acum. Iar ăsta e teritoriu sub dominaţia japoneză… Omuleţii galbeni ar face un tărăboi îngrozitor.
Oricum, dacă se făcea ceea ce trebuia… dacă s-ar putea aranja cum trebuie.
Freiherr Hugo Reiss făcu o însemnare în carneţelul lui. Să deschidă discuţia cu generalul S.S. Otto Skorzeny, sau încă mai bine cu Ohlendorf de la Amt III al Reichssicherheitshauptamt. Nu comanda Ohlendorf Einsattzgruppe D?
Apoi, dintr-o dată, fără nici un avertisment, i se făcu rău de furie. Credeam că toate astea s-au terminat, îşi spuse. Trebuie să continue la nesfârşit? Războiul s-a terminat de ani de zile. Şi credeam că s-a terminat atunci. Dar fiasco-ul din Africa, nebunul ăla de Seyss-Inquart aplicând planurile lui Rosenberg.
Herr Hope ăsta are dreptate, se gândi. Cu gluma lui despre întâlnirile noastre pe Marte. Marte e populat cu evrei. Îi vom vedea şi acolo. Chiar şi cu câte două capete, înalţi de treizeci de centimetri.
Am îndatoririle mele de rutină, hotărî. N-am timp pentru toate aventurile astea aiurite, trimiterea asta a Einsatzkommandos după Abendsen. Am mâinile ocupate cu salutarea marinarilor germani şi cu răspunsul la radiograme codificate; să las pe careva mai de sus să iniţieze un proiect de genul ăsta — e treaba lor.
Oricum, hotărî Reiss, dacă-l propuneam eu şi ieşea prost, se poate imagina unde aş fi: în detenţie preventivă la sediul Guvernului Ge-neral Oriental, dacă nu într-o încăpere stropită cu Zyclon B[59].
Întinzându-se, şterse cu grijă însemnarea din carneţelul lui, apoi arse hârtia în scrumiera din ceramică.
Se auzi o ciocănitură şi uşa biroului lui se deschise. Secretarul intră, cu un teanc mare de hârtii.
— Discursul Doctorului Goebbels. În întregime.
Pferdehuf puse foile pe birou.
— Trebuie să-l citiţi. Foarte bun; unul dintre cele mai bune ale lui.
Aprinzându-şi o nouă ţigară Simon Artz Numărul 70, Reiss începu să citească discursul lui Doctor Goebbels.
9
DUPĂ DOUĂ SĂPTĂMÂNI de muncă aproape neîntreruptă Edfrank Custom Jewllery produsese prima sa serie finită. Piesele stăteau pe două plăci acoperite cu catifea neagră, intrând cu toate într-un coş dreptunghiular din răchită, de origine japoneză. Iar Ed McCarthy şi Frank Frink îşi făcuseră cărţi de vizită. Folosiseră o gumă de şters în care îşi scobiseră numele, tipăriseră asta în chenar roşu, iar apoi completaseră cartonaşele cu o rotativă de jucărie. Efectul — folosiseră o hârtie groasă colorată, pentru felicitări de Crăciun — era izbitor.
Fuseseră profesionişti în toate aspectele muncii lor. Cercetându-şi bijuteriile, cărţile de vizită şi sistemul de prezentare, nu putură zări nici un indiciu de amatorism. De ce ar fi fost? se gândi Frank Frink. Amândoi suntem pro[60]; nu ca bijutieri, ci în munca de atelier în general.