Întrucît plecaseră după lemne, la cîțiva pași de locul de popas, vînătorii nu-și luaseră armele și se pomeniră fără apărare în fața unei reptile de o specie necunoscută, care, fără îndoială, era carnivoră și foarte puternică. Topoarele rămăseseră la prora, șt acum se aflau în apă, sub labele monstrului.
— Leagă repede un cuțit de mînerul vîslei! — strigă Makșeev, — iar eu am să încerc să țin în loc lighioana cu vîsla cealaltă.
Spunînd acestea, el scoase cuțitul și, ținîndu-l în dinți, apucă vîsla și o înfipse cu toată puterea în botul întredeschis al animalului. Primind o lovitură puternică în cerul gurii și în limbă, dihania, amețită, strînse convulsiv fălcile. Se auzi un pîrîit: dinții ascuțiți măcinau lemnul și se înfigeau în întăritura de tablă a vîslei. Dar Makșeev nu se lăsă. El băgă vîsla tot mai adînc în botul lighioanei, care o scurta într-una, măcinînd-o cu fălcile. Dihania scuipa așchii de lemn mînjite cu sînge.
Între timp, Gromeko izbuti să prindă, cu ajutorul curelușelor de la cizme, un cuțit mare de vînătoare de mînerul celeilalte vîsle. Postîndu-se în spatele lui Makșeev, el lovi fiara în ochi cu această suliță improvizată. Înnebunită de durere, dihania se aruncă într-o parte, smulse vîsla din mîinile lui Makșeev și dispăru, arătîndu-și pentru o clipă spinarea lată de un verde-închis, cu un rînd dublu de solzi pe spate și coada scurtă și groasă, care lovi apa cu atîta putere, încît cei doi vînători fură udați din cap pînă-n picioare.
Mișcările monstrului depărtaseră barca de mal și ea se scufundă de tot.
Între timp, Kaștanov, care se grăbea să le vină în ajutor, ajunse în apropiere de locul catastrofei; îndată ce apăru cu barca de după o cotitură, el văzu vîrtejul de apă stîrnit de monstru, dar nu putu să înțeleagă ce se întîmplase. În dreptul său, legănîndu-se pe valuri, aci cufundîndu-se, aci ieșind iarăși la suprafață, trecu în viteză copacul cu pricina; Kaștanov îl luă drept un crocodil și puțin a lipsit să-l lovească cu cangea. În vremea asta se auziră strigătele lui Gromeko, care nu avea de gînd să lase să-i scape prada doborîtă cu atîta trudă.
— Prinde trunchiul! Din el o sa ne facem lemne de foc!
Kaștanov prinse copacul cu cangea și se îndreptă în sfîrșit spre tovarășii săi, cărora apa le ajunsese pînă la brîu.
Nu trecu mult și exploratorii scoaseră barca afară, o goliră de apă, apoi se întoarseră la locul de popas, trăgînd trunchiul după ei. Aici îl găsiră pe Papocikin, care nu mai știa cum s-o scoată la capăt cu țînțarii, în vreme ce Generalu, pentru a scăpa de aceste gîze sîcîitoare, se vîrîse în apă pînă la urechi.
Traseră repede trunchiul pe mal, tăiară lemne, și în scurt timp focul pîlpîia vesel; equisetaceele aruncate peste lemne făcură un fum atît de usturător, încît țînțarii dispărură pe dată, în schimb Gromeko și Makșeev, care își uscau hainele la foc, începură să lăcrimeze.
După ce află de la tovarășii săi pățania cu monstrul de apă care îi atacase, Kaștanov spuse:
— Cred că a fost o reptilă dintr-o familie dispărută de pe suprafața planetei noastre prin perioada terțiară.
— Crezi că a fost un ihtiozaur [26]? întrebă Makșeev, care își mai amintea cîte ceva din cursul de paleontologie făcut la facultatea de ingineri de mine.
— Nu, nu cred, cel puțin judecînd după cele povestite de dumneavoastră. Ihtiozaurul era mult mai mare, iar capul său avea altă formă; în afară de asta, a trăit în vremuri mai îndepărtate, în Jurasic. Lighioana noastră aduce mai de grabă cu un crocodil mic, din Cretacic.
— Da, unui ihtiozaur nu i-ați fi venit de hac atît de ușor, — zise Papocikin, — iar pleziozaurul avea gîtul mai lung decît vîsla dumitale și v-ar fi înșfăcat fără să iasă din apă și fără să fi fost nevoit a intra în barcă..
— Fiți siguri că în curînd vom da ochi și cu asemenea reptile uriașe, — zise Kaștanov, — căci după cîte văd, pe măsură ce mergem pe rîu la vale, întîlnim reprezentanți ai unei faune din ce în ce mai vechi. Acum ne aflăm pe la mijlocul sau chiar la începutul Cretacicului.
— E adevărat, atît regnul animal, cît și cel vegetal seamănă tot mai puțin cu ceea ce ne-am obișnuit să vedem pe suprafața Pămîntului, adăugă Gromeko. Schimbările pe care le observăm sînt treptate și uneori nici nu ne dăm seama îndată de ele. Dar dacă stăm să ne gîndim, totul s-a schimbat în jurul nostru: au dispărut o sumedenie de specii foioase, de flori, de graminee, predomină palmierii, rogozul și gimnospermele, au apărut în număr mare criptogamele [27].
— Acest imperiu subteran ne mai rezervă multe surprize. Trebuie să fim cu și mai multă băgare de seamă. Nu trebuie să facem un pas fără arma încărcată cu gloanțe dum-dum!
— Eu zic să ne odihnim puțin, înainte de masă, apoi să mîncăm și să ne continuăm drumul pînă o să dăm de un loc mai potrivit. Aici nu avem lemne destule ca să facem un foc mare pentru a ne apăra de fiare, spuse Gromeko.
Propunerea fu primită îndată de toți. Traseră din apă barca avariată, ca s-o pună la uscat și s-o repare, îmbucară cîte ceva dormiră vreo două ceasuri la adăpostul fumului, apoi porniră iarăși la drum, luînd cu ei restul de lemne. Timp de vreo două ore nu văzură decît hățișuri de nepătruns, cu o fîșie de stuf și de equisetacee. În locurile mai liniștite, peștii plescăiau sau săreau din apă, ca să scape de urmăritori. Uneori, după ce peștii săreau din apă apărea pentru o clipă botul hidos al unei reptile, căscat să înghită, iar apoi se vedeau bulboane și cercuri în apă, care arătau că acolo se scufundase un corp voluminos. Din cînd în cînd, libelule ce zburau nepăsătoare se împrăștiau care încotro, ascunzîndu-se prin frunziș și păduriș de o pasăre mare, albastră, cu un cioc uriaș, care apărea pe negîndite ca o vijelie și înșfăca din zbor cîte o insectă ce nu se ferise la timp.
În cele din urmă, zidul de verdeață începu să se rărească, curentul slăbi, rîul deveni tot mai lat; în cele din urmă, acesta se transformă într-un lac, în mijlocul căruia se zăreau cîteva insulițe. Una din ele atrase atenția exploratorilor. Numai jumătate din ea era acoperită de o pădure înaltă și deasă; pe cealaltă jumătate se întindea o pajiște destul de mare,cu cîțiva copaci răzleți, în parte uscați. Exploratorii se grăbiră să coboare pe această insulă.
Pe pajiște creștea o iarbă măruntă, dar aspră; după ce o examinară constatară că e o specie de licopodiacee. Pajiștea se întindea în partea de sus a insulei. Din susul apei venea o boare plăcută. Aici aveau lemne din belșug, de aceea hotărîră să aprindă cîteva focuri mari la marginea pădurii, ca să alunge fiarele și să poată dormi în tihnă.
Cînd focurile prinseră să ardă cu flacără înaltă și norii de fum începură să învăluie pădurea, de aci se ridicară o sumedenie de păsărele și de gîze. Unele dintre ele cădeau jos, astfel că zoologul putu să strîngă o colecție interesantă de specii necunoscute. Apoi apăru în goană pe pajiște o dihanie ciudată și înfiorătoare, ca un porc țepos, dar de mărimea unui taur uriaș. Țepii animalului erau lungi de aproape un metru.
Zbîrlindu-se și devenind astfel o sferă uriașă și țepoasă, animalul trecu ca fulgerul pe lîngă călătorii uluiți și dispăru în stufăriș.
Dar nu trecu mult și din pădure dădu buzna, în salturi scurte și înalte, o fiară de culoare galben-brună, cu cap de pisică, coadă groasă și destul de lungă, picioarele scurte și botul turtit, rînjit, în care se vedeau niște dinți ascuțiți. Animalul semăna cu o vidră, mare, lungă de vreo doi metri, dar avea urechi mai mari și o coamă scurtă. Deși fiara nu voia în mod vădit să atace și se furișa spre apă, pe sub streașina pădurii, înfățișarea ei îl miră atît de mult pe Kaștanov, încît el o doborî cu un glonț bine țintit.
26
Ihtiozaur — reptilă marină din Jurasic și Cretacic, care întrunește caracterele peștelui cu cele ale reptilei (de unde și denumirea): avea corpul ca de pește, fără gît, și un cap care se termina cu un bot în formă de cioc, ca al delfinului. Coada-i lungă se sfîrșea cu o înotătoare, iar pe spate avea altă înotătoare; membrele sale anterioare și posterioare erau scurte și semănau cu niște lopeți; pielea sa nu era acoperită cu nimic. Unele specii atingeau o lungime de opt-nouă metri. (Nota red. ruse)
27
Plantele criptogame nu au flori adevărate, cu stamine și carpele, ci se înmulțesc prin spori. Sînt caracteristice perioadelor mai îndepărtate din istoria Pămîntului și au început să apară în Devonian. Exemple de criptogame: feriga, equisetaceele, licopodiaceele, mușchii și ciupercile superioare. (Nota red. ruse)