Îmi vuia capul. Şi aşa îmi venea greu să discut cu un extraterestru, dar un extraterestru care debita aiureli era deja prea mult.
— Nu se poate, am rostit. Noi ştim că extincţiile de pe Pământ au fost asociate unor fenomene locale. De exemplu, cea de la sfârşitul permianului a fost cauzată probabil de o glaciaţiune completă, de la un pol la celălalt, iar cea de la sfârşitul cretacicului pare să fi fost legată de impactul unui asteroid din centura de asteroizi a sistemului nostru solar.
— Şi noi consideram că există explicaţii locale pentru extincţiile de pe planeta noastră, iar wreedii — numele dat de noi pentru rasa inteligentă de pe Delta Pavonis II — au explicaţii ce păreau unice pentru circumstanţele lor locale. A fost un şoc să descoperim că datele extincţiilor în masă de pe planetele noastre erau aceleaşi. Se putea vorbi despre o coincidenţă dacă una sau două dintre cele cinci erau similare, dar ca toate să se întâmple simultan părea imposibil, dacă nu cumva, desigur, explicaţiile noastre anterioare pentru cauzele lor au fost incorecte sau incomplete.
— Şi de aceea aţi venit aici, ca să determinaţi dacă istoria Pământului coincide cu a voastră?
— Parţial, zise Hollus. Şi se pare că ar coincide.
— Pur şi simplu nu văd cum s-ar putea aşa ceva, am negat eu.
Extraterestrul puse cu grijă craniul de Troodon pe masă; în mod clar, era obişnuit să manipuleze fosile cu atenţie.
— Iniţial, scepticismul nostru a fost la fel ca al dumitale. Totuşi, cel puţin pe planeta mea şi pe a wreedilor, nu este vorba doar despre o potrivire de date, ci şi de natura efectelor asupra biosferei. Pe cele trei planete, cea mai mare extincţie în masă a fost a treia — cea care pe Pământ marchează sfârşitul permianului. Ţinând seama de ceea ce mi-ai spus, se pare că biodiversitatea a fost eliminată aproape integral pe cele trei planete la data respectivă. O altă similitudine este faptul că evenimentul pe care-l datezi la sfârşitul triasicului de la voi a dus aparent la dominarea principalelor nişe ecologice de o singură clasă de animale. Pe atunci au vieţuit creaturile pe care le numeşti dinozauri, în vreme ce pe planeta mea au fost pentapozii uriaşi poichilotermi, cu sânge rece. Iar ultima extincţie în masă, cea despre care ai spus că s-a petrecut la sfârşitul cretacicului vostru, pare să fi dus la îndepărtarea clasei respective şi aducerea în prim-plan a clasei care domină în prezent. Pe Terra, mamifere ca tine au înlocuit dinozaurii. Pe Beta Hydri III, octopozii homeotermi, cu sânge cald, ca mine, au preluat poziţia centrală de la pentapozi. Pe Delta Pavonis II, formele vivipare au preluat conducerea nişelor ecologice dominate anterior de ovipare.
Tăcu pentru o clipă, după care zise:
— Cel puţin aşa par că stau lucrurile, bazându-mă pe ceea ce tocmai mi-ai spus. Pentru a determina însă cât de exactă este această sinteză, aş dori să examinez fosilele de aici.
Am scuturat din cap, uluit.
— Nu-mi pot imagina nici cel mai mic motiv pentru care istoria evoluţionistă ar trebui să fie similară pe mai multe planete.
— Un motiv este evident, spuse Hollus şi se dădu câţiva paşi într-o parte; poate că obosise să-şi susţină greutatea corpului, deşi nu-mi puteam imagina ce fel de scaun ar fi putut utiliza. S-ar putea ca această derulare a evenimentelor să fi fost dorită de Dumnezeu.
Am fost realmente bulversat să-l aud vorbind astfel. Majoritatea savanţilor pe care-i cunosc sunt atei sau nu-şi afirmă apartenenţa la vreo religie — iar Hollus afirmase că el însuşi era savant.
— Asta ar fi o explicaţie, am rostit încetişor.
— Şi cea mai logică. Oamenii nu subscriu la un principiu care afirmă că explicaţia cea mai simplă este de preferat?
— Noi îi spunem briciul lui Occam.
— Explicaţia că a fost voinţa Domnului postulează o singură cauză pentru toate extincţiile în masă, ceea ce o face preferabilă.
— Da, cred că da, dacă… — fir-ar al naibii, ştiu că ar fi trebuit să fiu pur şi simplu politicos, să fi dat din cap şi să fi zâmbit, aşa cum fac când ocazionalii zănatici religioşi mă acostează în Galeria dinozaurilor şi vor să ştie cum este cu Potopul lui Noe, dar simţisem că trebuia să vorbesc — dacă crezi în Dumnezeu.
Ochii pediculari ai lui Hollus se deplasară spre deschiderea lor maximă, de parcă m-ar fi privit simultan din ambele părţi.
— Eşti paleontologul cu funcţia cea mai importantă din această instituţie? întrebă el.
— Da, sunt şeful departamentului.
— Nu există alt paleontolog mai experimentat?
M-am încruntat.
— Mai este Jonesy, custodele senior pentru nevertebrate, care este aproape la fel de bătrân ca unele dintre specimenele lui.
— Poate că ar trebui să vorbesc cu el.
— Desigur, dacă doreşti. Dar ce s-a întâmplat?
— Din emisiunile voastre televizate ştiu că în această parte a planetei există multă ambivalenţă în privinţa lui Dumnezeu, cel puţin în rândurile marelui public, totuşi mă surprinde să aud că cineva cu poziţia dumitale nu este personal convins de existenţa Creatorului.
— În cazul ăsta, Jonesy nu-i cel mai potrivit; el face parte din conducerea CISAP.
— Ce sapă?
— Comisia pentru Investigarea Ştiinţifică a Afirmaţiilor Paranormale. În nici un caz nu crede în Dumnezeu.
— Sunt stupefiat, rosti Hollus şi ochii i se întoarseră de la mine, examinând posterele de pe perete — un Gurche, un Czerkas şi două Kishe.
— Noi tindem să considerăm religia o chestiune personală, am explicat cu blândeţe. Natura credinţei în sine este că omul nu poate fi, de fapt, sigur în privinţa ei.
— Nu mă refer la problemele de credinţă, zise Hollus revenind cu ochii la mine, ci la datele ştiinţifice verificabile. Faptul că trăim într-un univers creat este evident oricui deţine suficientă inteligenţă şi informaţii.
Nu m-am simţit chiar ofensat, dar am fost surprins; comentarii similare auzisem până atunci doar din partea aşa-zişilor savanţi creaţionişti.
— În MRO, am spus, vei găsi mulţi oameni religioşi. De exemplu, Raghubir, pe care l-ai întâlnit la recepţie. Totuşi, nici chiar el n-ar spune că existenţa lui Dumnezeu este un fapt ştiinţific.
— Atunci misiunea mea va fi să te educ în această privinţă, spuse Hollus.
Ce fericire!
— Dacă tu crezi că-i necesar.
— Este, dacă trebuie să mă ajuţi în munca mea. Opinia mea nu este una a minorităţii, deoarece existenţa lui Dumnezeu este o parte fundamentală a ştiinţei atât pe Beta Hydri, cât şi pe Delta Pavonis.
— Mulţi oameni cred că asemenea probleme sunt în afara ştiinţei.
Hollus mă privi din nou ca şi cum aş fi picat la un examen.
— Nimic nu este în afara domeniului ştiinţei, rosti el ferm — o părere cu care, de fapt, eram de acord; totuşi, opiniile noastre au devenit contradictorii la următoarele lui cuvinte. Ţelul primordial al ştiinţei moderne este de a descoperi de ce Dumnezeu a procedat aşa cum a făcut-o şi de a-i determina metodele. Noi nu credem — care este termenul pe care-l folosiţi? — noi nu credem că el flutură pur şi simplu din mâini şi doreşte să apară nişte lucruri. Trăim într-un univers fizic şi El trebuie să fi folosit procese fizice cuantificabile pentru a-şi atinge scopurile. Dacă într-adevăr El a trasat liniile generale ale evoluţiei pe minimum trei planete, atunci trebuie să ne întrebăm cum a făcut asta. Şi de ce? Ce încearcă el să realizeze? Trebuie să…
În clipa aceea uşa biroului meu se deschise, dezvăluind părul argintiu şi chipul prelung al Christinei Dorati, directorul şi preşedintele muzeului.
— Ce dracu-i asta? rosti ea, întinzând un deget osos spre Hollus.