13
nedemn decît o astfel de clasificare: femei-dulap sau draci de femei? Avu impresia că aude rîsul copios, senzual al tatălui său. îngrozitor! întreaga viaţă conştientă a lui Walter se orientase într-o direcţie contrară celei a tatălui său, opusă senzualităţii frivole şi exuberante a bătrînului. Conştiinţa îl împinse întotdeauna spre mama sa, spre puritate, rafinament şi spirit. Dar, cel puţin, jumătate din sînge provenea de la tatăl său. Acum însă cei dpi ani de convieţuire cu Marjorie îl dezgustaseră complet de virtutea frigidă, provocîndu-i o silă cumplită, deşi se ruşina de sentimentele lui faţă de ea şi de presupusele sale porniri bestiale, cum ar fi fost, de exemplu, dragostea pentru Lucy. Dacă Marjorie l-ar fi lăsat în pace! Dacă nu i-ar mai pretinde să-i răspundă la dragostea ei neîmpărtăşită, cu care continua să-l asalteze! Dacă ar înceta cu devotamentul ei îngrozitor! Ar putea atunci să-i acorde prietenia lui —
căci ţinea cu adevărat la ea. Marjorie era bună şi amabilă, credincioasă şi sinceră. Ar fi fost fericit să
aibă, în schimb, prietenia ei. Dragostea ei îl înăbuşea'. Iar cînd Marjorie, închipuindu-şi că luptă
împotriva celeilalte femei se folosea chiar de armele acesteia şi, înfrîngîndu-şi frigiditatea virtuoasă, încerca să-l recucerească cu ajutorul unor săruturi înfocate — ei bine, era ceva înfiorător, absolut înfiorător.
Pe deasupra, îşi continuă Walter reflecţiile, Marjorie îl cam plictisea cu seriozitatea ei greoaie şi lipsa ei de sensibilitate. De fapt, era cam proastă, cu toată cultura ei şi poate chiar din cauza- ei. E drept, avea o cultură autentică, ,citise cărţi, le ţinea minte. Dar pricepuse ceva? Putea, pare, să le priceapă?
Observaţiile cu care întrerupea lungile, foarte lungile ei tăceri, acele observaţii docte şi serioase, erau plate, lipsite de haz, de fineţe. Bine făcea că tăcea, căci tăcerea e plină de adîncă înţelepciune şi de spirit, întocmai ca blocul de marmură nesculptat încă de mîna unui mare artist. Cei ce tac nu îşi trădează gîndurile. Marjorie avea talentul de a şti să asculte cu atenţie şi înţelegere. Cînd ieşea din tăcerea ei, jumătate din cuvintele rostite erau citate, căci Marjorie avea memorie bună şi căpătase obiceiul de a învăţa pe dinafară maxime celebre sau pasaje remarcabile. Lui Walter îi trebuise multă
vreme ca să descopere platitudinea patetică şi prostia masivă care întovărăşea tăcerile şi citatele ei. Dar cînd o descoperise era prea tîrziu.
Se gîndi la Carling. Un beţivan, unjyy^t. Trăncănea toată vremea despre veşminte preoţeşti, sfinţi şi imaculata concepţie, iar pe de altă parte se îmbăta de te apuca scîrba. Dacă nu i-ar fi provocat o silă
atît de groaznică, şi n-ar fi făcut un infern din
14
viaţa lui Marjorie, ce s-ar fi întîmplat? Walter îşi imagină libertatea lui. Nu i s-ar fi făcut milă şi nu s-ar fi îndrăgostit de Marjorie. îşi aminti ochii ei roşii şi umflaţi de plîns după unul din acele scandaluri oribile cu Carling. Ce porc împuţit! „Ce s-ar fi întîmplat cu mine?" se întrebă Walter deodată.
Ştia că în momentul cînd mchisese uşa, Marjorie izbucnise în plîns. Carling, cel puţin, avea scuza beţiei. „Iartă-i, Doamne, fiindcă nu ştiu ce fac." Walter nu se îmbăta niciodată. Era sigur că în clipa aceea Marjorie plîngea.
„Ar trebui să mă întorc", îşi spuse el. Iuţi pasul, pînă ce ajunse aproape să alerge pe stradă. Fugea de conştiinţa lui şi în acelaşi timp de grăbea să ajungă la femeia dorită.
„Ar trebui să mă întorc, asta ar trebui."
îşi continuă însă grătfit drumul, urînd-o din tot sufletul, tocmai fiindcă o făcuse atît de nefericită.
Un om care se uita la vitrina unei tutungerii se dădu brusc îndărăt pe cînd trecea Walter; se ciocniră
violent.
— Scuzaţi, spuse Walter, mecanic, văzîndu-şi mai departe de drum şi fără să se uite înapoi.
— Nu te uiţi pe unde mergi? răcni furios cetăţeanul în urma lui. Ce, eşti de capul tău? Te grăbeşti de parc-ai fi cîştigat la curse.
Două haimanale de pe stradă izbucniră într-un hohot de rîs fioros şi batjocoritor.
— Hei, tu ăla cu ţilindru, continuă dispreţuitor cetăţeanul, cuprins de ură faţă de domnul în haine de seară.
Walter ar fi trebuit să se întoarcă şi să-i închidă gura cu un răspuns şi mai violent. Tatăl său l-ar fi dat gata cu o scurtă replică. Lui Walter însă nu-i rămînea decît fuga. îi era groază de scandaluri şi se temea de oamenii vulgari. înjurăturile cetăţeanului se pierdură în urma lui.
„Ce odios!" se cutremură el. Se întoarse cu gîndul la Marjorie.
„De ce Dumnezeu nu e înţelegătoare? Măcar puţin înţelegătoare. De-ar avea măcar o ocupaţie cu care sâ-şi piardă timpul."
• Nenorocirea lui Marjorie era că avea la dispoziţie prea mult timp liber ca să se gîndească. Prea mult timp ca să se gîndească la ea. în fond, el era vinovat, el o făcuse să renunţe la ocupaţia ei, el o obligase să i se devoteze în exclusivitate. > Cînd o cunoscuse era asociată la o prăvălioară de artă decorativă.
Unul din acele magazine ce înfloresc în cartierul Kensington şi reprezintă o ocupaţie demnă pentru o doamnă din societate — un amestec de artă şi amatorism. Abajururile, compania 15
A
tinerelor care pictau şi mai ales devotamentul pentru doamna Cole, asociata principală, compensau în ochii lui Marjorie o căsătorie nefericită. îşi crease o mică lume a ei, departe de Carling; o lume feminină, amintind într-un fel de un pension, unde flecărea despre rochii şi magazine, bîrfea, şi contractase ceea ce elevele numeau „o pasiune" pentru o femeie mai în vîrstâ; pe de altă parte îşi închipuia că efectuează partea ei din munca omenirii, slujind cauza Artei.
Walter o convinsese să renunţe la toate. întîmpinase totuşi unele dificultăţi, căci pentru Marjorie fericirea de a fi devotată doamnei Cole, pentru care avea o slăbiciune, compensa aproape toate nenorocirile îndurate alături de soţul ei. Carling însă se dovedise greu de înlocuit prin doamna Cole.
Wălter îi oferise lui Marjorie ceea ce asociata ei nu îşi putea permite şi, evident, nici nu intenţionase—
un cămin, protecţie şi un ajutor bănesc. Pe lîngă asta, Walter era bărbat, şi, conform tradiţiei, un bărbat trebuia iubit chiar dacă, aşa- cum constatase Walter, nu-ţi plac bărbaţii cu adevărat şi eşti atrasă în mod firesc spre compania femeilor. (Din nou, influenţa literaturii. îşi aminti părerile lui Philip Quarles despre urmările dezastruoase ale artei asupra vieţii.) Da, era bărbat, dar un bărbat complet diferit de ceilalţi, după spusele repetate la infinit ale lui Marjorie. Pe atunci acceptase această apreciere ca o distincţie măgulitoare. Să fi fost oare aşa? Walter se îndoia. Oricum, atunci Marjorie îl considerase
„altfel" şi reuşise o dublă lovitură: găsise un bărbat care totuşi, nu era bărbat. Fermecată de insistenţele lui Walter, sătulă de brutalităţile lui Carling, Marjorie consimţise să părăsească prăvălioara şi în acelaşi timp pe doamna Cole, pe care Walter nu o putea suferi, spunînd despre ea că e personificarea tiranică, nemiloasă şi exploatatoare a voinţei feminine.