În partea noastră de galaxie au existat specii inteligente și capabile de călătorii în spațiu dinainte de a exista Pământul, se gândi Nicole… Dar foarte puține dintre aceste creaturi avansate au cunoscut emoția contactului cu egalii lor… Așadar,singurătatea este și ea unul din principiile fundamentale ale universului… Cel puțin, ale acestui univers…
După opt minute Vulturul îngheță din nou imaginea.
— Acum ne aflăm cu zece milioane de ani în urmă față de prezent. Pe Pământ, dinozaurii au dispărut de mult, distruși de neputința lor de a se adapta la schimbările de climă cauzate de impactul cu un mare asteroid… Însă dispariția lor le-a permis mamiferelor să „înflorească”, iar una din liniile evolutive ale mamiferelor începe să arate semne de inteligență rudimentară…
Vulturul se opri. Nicole îl privea cu o expresie intensă, aproape dureroasă.
— Ce s-a întâmplat? întrebă extraterestrul.
— Universul nostru va sfârși în armonie? întrebă Nicole. Sau vom fi unul din punctele de reper care-l ajută pe Dumnezeu să definească regiunea pe care o caută ca fiind în afara setului dorit?
— Ce te face să pui acum întrebarea asta?
— Prezentarea asta e un catalizator uimitor, răspunse Nicole. În mintea mea se conturează zeci de întrebări. Însă cum n-am timp pentru toate, m-am gândit să o pun mai întâi pe cea mai importantă. Uite, aici, după zece miliarde de ani de evoluție, luminile sunt foarte împrăștiate. Nici una din grupările existente n-a căpătat caracter permanent și nici n-a devenit prea răspândită, chiar și în această parte relativ mică a galaxiei. Dacă universul nostru o să sfârșească mai devreme sau mai târziu în armonie, aproape fiecare sistem stelar din fiecare galaxie ar trebui să fie luminat… Sau am înțeles eu greșit ce voia să spună Sfântul Michael prin armonie?
— Nu cred, răspunse Vulturul.
— Unde se află sistemul nostru solar în imaginea de acum? întrebă Nicole.
— Chiar acolo, spuse Vulturul folosind arătătorul-lanternă, iar apoi cercetă repede cu privirea restul încăperii.
— Așadar, acum zece milioane de ani existau circa șaizeci de specii călătoare prin spațiu care trăiau prin cele mai apropiate zece mii de sisteme solare vecine cu al nostru… Iar una dintre aceste specii, dacă am înțeles bine ce înseamnă acel ciorchine de lumini de un verde închis, s-a născut nu prea departe de noi și apoi s-a răspândit în douăzeci sau treizeci de sisteme stelare…
— Corect, spuse Vulturul.
Nicole privi lung grupul de lumini verzi. Marginea lui nu era la mai mult de cincisprezece-ani lumină de locul în care Vulturul arătase sistemul solar. Nicole îi făcu semn Vulturului să pornească din nou prezentarea, iar el îi spuse că viteza de derulare va fi de numai două sute de mii de ani pe secundă.
Luminile verzi se apropiară tot mai mult de Pământ, apoi dispărură brusc.
— Stop! strigă Nicole.
Vulturul îngheță imaginea și o privi mirat.
— Ce s-a întâmplat cu tipii ăia? întrebă Nicole.
— Ţi-am povestit acum două zile despre ei, spuse Vulturul. S-au distrus singuri prin inginerie genetică.
Aproape că ajunseseră pe Pământ, se gândi Nicole. Cât de mult s-ar fi schimbat întreaga istorie dacă ajungeau… Ar fi recunoscut imediat potențialul intelectual al strămoșilor omului care trăiau în Africa și, fără îndoială,ar fi făcut pentru ei ceea ce au făcut Înaintașii pentru octopăianjeni. Iar noi…
Nicole văzu dintr-o dată în minte imaginea Sfântului Michael, explicând calm scopul universului în fața șemineului din biroul lui Michael și Simone.
— Aș putea să văd începutul? îl întrebă Nicole pe Vultur.
— Începutul cui?
— Începutul tuturor lucrurilor. Clipa în care s-a născut universul și s-a pus în mișcare întregul proces al evoluției.
— Se poate, spuse Vulturul după o scurtă pauză. N-avem cunoștințe despre ce a fost înainte de crearea acestui univers, continuă el un moment mai târziu, în timp ce stând alături de Nicole pe platformă în beznă totală. Totuși, presupunem că înainte de clipa creației a existat un fel de energie, căci ni s-a spus că materia acestui univers este un rezultat al transformării energiei.
Nicole se uită în jur.
— Pretutindeni beznă, spuse ea mai mult pentru sine. Și undeva în această beznă — dacă „undeva” are vreun înțeles — există energie. Și un Creator… Sau poate că energia era o parte a Creatorului?
— Nu știu, spuse Vulturul după altă pauză scurtă. Știm doar că soarta fiecărui element din univers a fost stabilită în acea clipă inițială. Felul în care acea energie s-a transformat în materie a definit miliarde de ani de istorie…
În timp ce Vulturul vorbea, o lumină orbitoare umplu încăperea. Nicole își întoarse fața de la sursa de lumină și-și acoperi ochii.
— Poftim, spuse Vulturul, întinzându-i o pereche de ochelari speciali.
— De ce ai făcut simularea atât de strălucitoare? întrebă Nicole după ce-și potrivi ochelarii.
— Pentru a indica, măcar într-o oarecare măsură, cum erau acele momente inițiale… Uite, spuse el arătând dedesubt, am oprit modelul la 10–40 secunde după momentul creației.
Universul există doar de un timp infinitezimal, totuși are deja o structură fizică bogată. Această cantitate incredibilă de lumină provine toată din acea porție micuță de supă cosmică de sub noi… Toată acea „substanță” care a format universul la început este complet străină de tot ce am putea recunoaște și înțelege. Nu există atomi, nu există molecule. Densitatea de quarcuri și leptoni era atât de mare încât un strop de „substanță” nu mai mare decât un atom de hidrogen ar cântări mai mult decât un ciorchine mare de galaxii din era noastră…
— Doar așa, din curiozitate, unde ne aflăm noi doi în acest moment? întrebă Nicole.
Vulturul ezită.
— Cel mai bun răspuns ar fi „nicăieri”, spuse el în cele din urmă. În scop ilustrativ aș putea spune că noi suntem în afara modelului universului. Dar ne-am putea afla în altă dimensiune. Bineînțeles că tot spațio-timpul care va deveni mai târziu universul nostru este conținut în acel mic volum care produce uluitoarea lumină. Temperatura de acolo, dacă modelul ar fi fost o reprezentare autentică, ar fi de zece trilioane de trilioane de ori mai mare decât a celei mai fierbinți stele care va evolua în cele din urmă… Modelul nostru de aici a distorsionat și conceptele de mărime și distanță. În momentul în care voi porni din nou simularea începuturilor universului, vom fi copleșiți de explozia de radiații a acelei picături compacte… În timp ce are loc ceea ce cosmologii numesc Era Inflației, mărimea presupusă a acestei camere va crește și ea rapid. Dacă nu modificam scara, acum n-ai fi putut să vezi structura universului la 10–40 secunde fără un microscop fantastic de puternic.
Nicole se uită lung la sursa de lumină de sub ea.
— Așadar, acel glob minuscul de substanță fierbinte și grea a fost sămânța a tuturor lucrurilor? Din acea cantitate infimă de supă de particule subatomice au apărut marile galaxii pe care mi le-ai arătat în domeniul celălalt? Pare imposibil…
— Nu doar galaxiile acelea, spuse Vulturul. Potențialul pentru întregul cosmos se găsește în acea ciudată supă supraîncălzită…