Mica globulă începu dintr-o dată să crească într-un ritm uluitor. Nicole avu senzația că exteriorul globulei îi va atinge fața în orice clipă. În fața ochilor ei se formau și dispăreau milioane de structuri bizare. Privea fascinată cum materia părea să-și schimbe natura de mai multe ori, trecând prin stări de tranziție la fel de ciudate și străine ca globula supraîncălzită dinainte.
— Am dat timpul înainte în model, spuse Vulturul câteva secunde mai târziu. Ceea ce vezi tu acolo, la aproximativ un milion de ani după creație, ar recunoaște orice student pasionat de fizică. S-au format niște atomi simpli — de pildă, trei tipuri de hidrogen, două de heliu. Litiul e cel mai greu atom cunoscut care există din abundență… Acum densitatea universului este echivalentă, în mare, cu cea a aerului de pe Pământ, iar temperatura a scăzut la un nivel relativ confortabil, o sută de milioane de grade.
Vulturul activă platforma și o ghidă printre lumini și ciorchini și filamente.
— Dacă am fi fost cu adevărat deștepți, am fi putut să ne uităm la toată această materie inițială și să anticipăm care „bucăți” vor deveni în cele din urmă ciorchini de galaxii… Cam pe la vremea asta a apărut primul Prim Monitor, singurul intrus în acest proces natural de evoluție… Mai devreme nu s-ar fi putut face nici o monitorizare, căci procesul este foarte sensibil… Orice observație efectuată, spre exemplu, în prima clipă a creației, ar fi distorsionat complet evoluția ulterioară.
Vulturul arătă o sferă metalică, micuță din centrul mai multor aglomerări uriașe de materie.
— Acel prim Prim Monitor a fost trimis de Creator, din altă dimensiune a universului timpuriu, în sistemul nostru de spațiu-timp în evoluție. Avea menirea să observe ce se petrece și să creeze, după nevoie, cu propria inteligență, celelalte sisteme de observare care să adune toate informațiile pertinente despre procesul general.
Nicole spuse încetișor.
— Așadar, Soarele, Pământul și fiecare ființă umană au rezultat din evoluția naturală imprevizibilă a acestui cosmos. Baza de Tranzit, Rama și chiar tu și Sfântul Michael sunteți rodul unei dezvoltări direcționate, proiectată inițial de acel prim Prim Monitor…
Se opri, se uită în jur, apoi se întoarse spre Vultur.
— Existența ta putea fi anticipată la scurt timp după momentul creației… Existența mea, ba chiar și existența omenirii au rezultat în urma unui proces atât de capricios din punct de vedere matematic încât n-ar fi putut fi anticipate nici măcar acum o sută de milioane de ani, ceea ce reprezintă numai unu la sută din viața universului până în acest moment…
Nicole clătină din cap, apoi dădu din mână.
— Bun, spuse ea, ajunge… Am contemplat îndeajuns infinitul.
Marea încăpere începu să se întunece iar, cu excepția luminițelor de pe podeaua platformei.
— Ce este? întrebă Vulturul, văzând expresia de nefericire întipărită pe chipul lui Nicole.
— Nu sunt sigură, răspunse ea. Simt un fel de tristețe, de parcă aș fi trăit o mare pierdere personală… Dacă am înțeles bine toate astea, atunci fiecare om în parte e mult mai deosebit decât tine sau chiar decât Rama. Există foarte puține șanse să mai apară vreodată niște ființe care să ne semene măcar pe departe, în acest univers sau în oricare altul… Noi suntem unul din produsele reușite ale haosului. Tu sau alte creaturi care să-ți semene probabil că există în toate celelalte universuri pe care se presupune că le studiază Creatorul… După un moment de tăcere, Nicole continuă:
— După ce l-am cunoscut pe Sfântul Michael, mi-am imaginat că, în acea armonie pe care o caută Dumnezeu, trebuie să existe glasuri omenești… acum îmi dau seama că, din tot acest univers, numai pe planeta Pământ, cântecele noastre…
Nicole simți o durere ascuțită în piept. Se chinui să respire, convinsă preț de câteva clipe că sfârșitul va veni imediat.
Vulturul nu spuse nimic, dar o urmări cu atenție. Când în sfârșit Nicole își recăpătă respirația, ea vorbi scurt, întretăiat.
— Mi-ai spus… la masă… un loc intim… unde pot să-mi văd… familia și prietenii.
În mașină vorbiră puțin, în răstimpurile în care durerea se mai domolea. Amândoi știau că următorul atac va fi ultimul, fără ca vreunul să o spună.
Intrară într-o altă zonă din Modulul Cunoașterii. Era o încăpere perfect circulară, cu un mic spațiu delimitat în mijloc, unde Vulturul putea să stea alături de scaunul cu rotile al lui Nicole. Se duseră într-acolo și priviră cum niște personaje cu înfățișare omenească încep să interpreteze diferite evenimente din viața de adult a lui Nicole în fiecare din cele șase decoruri de teatru separate din jurul lor.
Verosimilul interpretărilor era uluitor. Întreaga familie a lui Nicole și toți prietenii ei arătau exact cum arătaseră la vremea când avuseseră loc evenimentele, ba mai mult decât atât: toate scenele erau perfect reconstruite. Într-una din ele, Katie făcea surf în apropierea malului Lacului Shakespeare, râzând și fluturându-și mâna cu atitudinea îndrăzneață care o caracteriza. În altă scenă, Nicole privea o piesă jucată de mica trupă din Rama II cu ocazia comemorării a o mie de ani de la moartea lui Eleanor de Aquitania. Imaginea lui Simone la vârsta de patru ani și a lui Katie la doi ani, propria imagine alături de Richard când erau încă tineri și în putere îi umplură ochii de lacrimi.
Am avut o viață uluitoare, se gândi Nicole. Își deplasă scaunul în scena din Rama II și acțiunea se opri. Nicole se aplecă și ridică robotul TB pe care Richard îl crease pentru a distra fetițele. În mâna ei, robotul cântărea exact atât cât trebuia.
— Cum Dumnezeu ați făcut asta? întrebă ea.
— Tehnologie avansată, răspunse Vulturul. N-aș putea să-ți explic.
— Și dacă m-aș duce acolo, unde Katie face surf, aș simți apa dacă aș atinge-o?
— Absolut.
Nicole părăsi scena ținând în mâini pseudo-robotul. După plecarea ei se materializă alt TB și scena continuă. Uitasem, Richard, de minunatele tale creații micuțe, își spuse Nicole.
Inima ei îi mai oferi câteva minute de răgaz ca să savureze scenele extrase din propria viață. Simți iar fiorul momentului nașterii lui Simone, retrăi prima noapte de dragoste cu Richard la scurt timp după ce el o găsise în New York și revăzu fantasticele priveliști și creaturi care-i întâmpinaseră pe ea și pe Richard când porțile Orașului de Smarald li se deschiseseră pentru prima dată.
— Ai putea să reiei orice întâmplare din viața mea? întrebă Nicole, simțind dintr-o dată o gheară în piept.
— Da, dacă s-a petrecut după ce ai ajuns pe Rama și o pot găsi în arhive, răspunse Vulturul.
Nicole icni. Infarctul fatal se apropia tot mai mult.
— Te rog, spuse ea cu greutate, aș vrea să văd ultima mea discuție cu Richard, înainte să plece…
Nu mai durează mult,îi spuse un glas lăuntric. Strânse din dinți și încercă să se concentreze asupra scenei care apăruse brusc în fața ei. Richard îi explica personajului Nicole de ce trebuie să fie el cel care să-l însoțească pe Archie în Noul Eden.
— Înțeleg, spuse personajul Nicole pe scenă.
Înțeleg, își spuse adevărata Nicole. Asta e cea mai importantă afirmație pe care o poate face cineva vreodată… cheia vieții este înțelegerea…Iar acum înțeleg că sunt o ființă muritoare căreia i-a sosit timpul să moară…
Un alt val de durere intensă veni însoțit de amintirea unui vers dintr-o veche poezie latină: „Timor mortis conturbat me”… dar nu-mi va fi frică, pentru că înțeleg.